Primirea revelaţiei

= IX =

***

Muhammad înainte de revelaţie

În tinereţe, Muhammad era o întrupare a celor mai bune atribute sociale. El era un om exemplar, având o minte inţeleaptă şi o intuiţie fără de greşeală. Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a fost dăruit cu inteligenţă, originalitate în gândire şi cu o capacitate de alegere meticuloasă a mijloacelor care conduceau spre ţeluri precise.

Lunga să tăcere l-a ajutat în mod favorabil în practica meditaţiei şi a căutării profunde a adevărului. Mintea sa vioaie şi caracterul său pur au constituit instrumente ajutătoare în asimilarea şi înţelegerea căilor vieţii şi a societăţii atât a indivizilor, cât şi a comunităţii. El a evitat practicile superstiţioase, luând parte activ la dezbaterile constructive şi utile sau recurgând la solitudine dacă nu putea ajuta. El se ferea să bea vin, să mănânce carne sacrificată pe altare de piatră sau să asiste la sărbătorile idolatre. Avea un dezgust total şi o aversiune extremă faţă de idoli. Nu putea tolera pe cineva care jura pe al-Lat şi Uzza. Fără îndoială, voinţa lui Allah l-a ţinut departe de toate practicile păcătoase şi abominabile. Chiar şi atunci când el avea tendinţa de a ceda instinctelor, spre a se bucura de unele plăceri ale vieţii sau de a urma anumite tradiţii nerespectabile ale arabilor preislamici, providenţa lui Allah intervenea pentru a împiedica asemenea lucruri. Ibn al-Athir povestea că Muhammad a spus:

„Exceptând două cazuri, n-am încercat niciodată să fac ceea ce face poporul meu. De fiecare dată, Allah a intervenit şi m-a împiedicat să fac aceste lucruri şi de atunci n-am mai încercat niciodată. Odată, când eram în partea de sus a Meccăi, l-am rugat pe tovarăşul meu păstor să aibă grijă de oile mele. Voiam să cobor în Mecca şi să mă distrez, aşa cum făceau tinerii. Am coborât în prima casă din Mecca, unde am auzit muzică. Am intrat şi am întrebat: Ce se întâmplă aici? Cineva a răspuns: este o petrecere de nuntă. Am stat jos şi am ascultat, dar curând am căzut într-un somn adânc. Am fost trezit de căldura soarelui. M-am întors la tovarăşul meu păstor şi i-am povestit ce mi se întâmplase. De atunci înainte, n-am mai încercat niciodată să fac asta”.

Bukhari a relatat cu acordul lui Jabir bin Abdullah că el a spus:

Pe când oamenii reconstruiau al-Ka’ba, Profetul Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a mers cu Abbas să care nişte pietre. Abbas a spus: Pune-ţi pânza din jurul coapselor în jurul gâtului ca să te aperi de pietre. În timp ce făcea acest lucru, Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a căzut la pământ şi ochii i s-au îndreptat spre cer. Mai târziu, s-a trezit şi a ţipat:

„Pânza mea din jurul coapselor?! Pânza mea din jurul coapselor…?!”

S-a înfăşurat apoi cu pânză în jurul coapselor.

Într-o altă relatare se spune: Coapsele lui n-au mai fost văzute după aceea, niciodată.

Specialiştii sunt de acord în a atribui tânărului Muhammad un comportament plin de modestie şi virtuţi, precum şi de maniere pline de graţie. El s-a dovedit a fi un ideal masculin şi un posesor al unui caracter nepătat. Era cel mai îndatoritor faţă de compatrioţii săi, cel mai onest în discuţii şi cel mai blând din fire. El avea sentimentele cele mai delicate, era pur, ospitalier şi impresiona întotdeauna oamenii prin fizionomia sa care inspira pietate. El era cel mai cinstit şi cel mai bun în a-şi ţine întotdeauna promisiunile. De comun acord, arabii i-au atribuit titlul de al-Amin (cel demn de încredere).

Khadija, a spus odată:

El îşi ajută rudele de sânge, îi ajută pe cei săraci şi nevoiaşi, întreţine oaspeţii şi îndură multe greutăţi pe calea Adevărului.

În umbra mesajului din peştera Hira

În jurul vârstei de 40 de ani, Muhammad îşi făcuse un obicei din a-şi petrece ore lungi în singurătate, meditând asupra tuturor aspectelor creaţiei din jurul lui. Această înclinaţie spre meditaţie l-a ajutat să se diferenţieze în gândire faţă de compatrioţii lui. El obişnuia să se hrănească doar cu fiertură de orz şi apă şi apoi se îndrepta direct spre dealurile şi văgăunile din apropierea Meccăi.

Una dintre acestea constituia, în mod particular, refugiul lui preferat: peştera Hira, din muntele an-Nur.

La o distanţă de numai 3 km de Mecca se afla o văgăună mică de 3,6 m lungime şi 1,5 m lăţime. Îi plăcea întotdeauna să meargă acolo şi să invite drumeţii să împartă cu el modestele sale provizii. El obişnuia să-şi dedice cea mai mare parte a timpului, mai ales în luna Ramadan, rugăciunii şi meditaţiei asupra universului din jurul său. Inima sa era neliniştită din cauza păcatelor morale şi a idolatriei care făcea ravagii printre semenii săi şi se simţea încă neajutorat, fiindcă nu avea la îndemână nici o învăţătură sau metodă anume care să-l ajute să corecteze practicile păgâne din jurul lui. Solitudinea însoţită de contemplaţie trebuie înţeleasă prin perspectiva ei divină. Era o etapă preliminară perioadei marilor responsabilităţi pe care, foarte curând, avea să le poarte pe umerii săi.

Intimitatea şi detaşarea de impurităţile vieţii erau două premise indispensabile care au făcut posibila apropierea sufletului Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) de puterea nevăzută a Creatorului, aflată în spatele tuturor aspectelor existenţei, în acest univers infinit. A fost o perioadă marcată de intimitate şi izolare, care a durat trei ani şi a pregătit calea unei noi ere, de legătură indisolubilă cu Allah.

Îngerul Gavriil aduce revelaţia

Când el a împlinit patruzeci de ani, vârsta împlinirii, la care li se poruncea întotdeauna profeţilor să-şi dezvăluie Mesajul, semnele Profeţiei au început să apară şi să licărească la orizontul vieţii sale. Erau viziuni adevărate pe care el le-a avut timp de şase luni. Perioada revelaţiei a durat douăzeci şi trei de ani. Aşadar, aceste şase luni de viziuni reprezintă o parte integrantă a celor patruzeci şi şase de părţi ale Revelaţiei.

În luna Ramadan, în cel de-al treilea an de solitudine în peştera de la Hira, voinţa lui Allah a făcut ca îndurarea Sa să coboare pe pământ şi, astfel, Muhammad să primească Profeţia. Lumina Revelaţiei s-a revărsat asupra lui cu primele versete ale Nobilului Coran.

În ceea ce priveşte data exactă a revelării acestora, investigaţia atentă a dovezilor circumstanţiale şi a reperelor relevante indică noaptea de luni, a douăzeci şi una zi a Ramadanului, adică 10 august 610 e.n., când profetul Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) avea 40 de ani, 6 luni şi 12 zile, adică 39 de ani gregorieni, 3 luni şi 22 de zile.

Aişa a povestit despre cel mai semnificativ eveniment, care a adus lumina divină ce avea să risipească întunericul necredinţei şi ignoranţei, dând vieţii un nou curs şi înfăptuind una dintre cele mai serioase modificări din istoria omenirii; şi anume revelaţia care şi-a asumat forma viziunilor reale ce se puteau transforma oricând într-o realitate frapantă.

Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a început să-i placă tot mai mult această solitudine şi mergea mereu la peşterea Hira pentru a se cufunda în rugăciune şi meditaţie în anumite nopţi, înainte de a se întoarce la familia sa. După aceea, revenea pentru o şedere similară.

Deodată, în una dintre nopţi, pe neaşteptate, îngerul Gavriil (a.s.) a venit la el şi i-a spus:

– Citeşte!

– Nu ştiu să citesc, a răspuns el.

Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a descris această întâmplare astfel:

„Atunci, el m-a apucat şi m-a scuturat puternic şi mi-a poruncit din nou: Citeşte! I-am repetat că nu ştiu să citesc, dar m-a strâns din nou şi a zis: Citeşte!”

Citeşte! În numele Domnului Tău care a creat,

Care l-a creat pe om din sânge închegat!

Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil!

96: 1-3 (Coran)

Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a repetat aceste versete, tremurând de frică. El s-a întors la nevasta lui, Khadija, şi i-a spus: „Acoperă-mă … acoperă-mă”. Ea l-a acoperit până ce s-a simţit din nou în siguranţă. El a informat-o pe Khadija despre incidentul din peşteră şi a adăugat că era înspăimântat. Soţia lui a încercat să-l liniştească şi l-a asigurat, spunându-i: „Allah nu te va face de ruşine niciodată. Tu îţi ajuţi neamurile, tu porţi povara celor slabi, tu îi ajuţi pe cei săraci şi nevoiaşi, tu întâmpini oaspeţii şi tot tu înduri multe greutăţi pe calea Adevărului”.

Ea a plecat atunci cu Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) la vărul ei, Uaraqa bin Nawfal bin Asad bin Abd al-Uzza, care îmbrăţişase creştinismul în perioada preislamică şi transcria acum Biblia în limba ebraică. El era bătrân şi orb.

Khadija a spus: Vere al meu! Ascultă-l pe nepotul tău!

Uaraqa a spus: O nepoate! Ce ai văzut?

Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) i-a povestit ce i se întâmplase.

Uaraqa a răspuns: Acesta este Namus, îngerul pe care Allah l-a trimis la Moise. Aş vrea să fi fost mai tânăr. Aş vrea să pot trăi până în ziua în care poporul tău se va lepăda de tine.

Muhammad l-a întrebat: Mă vor alunga ei?

Uaraqa a răspuns afirmativ şi a spus: Oricine a venit cu un asemenea Mesaj a fost tratat cu duşmănie şi, dacă aş mai trăi până în ziua aceea, atunci te-aş spriijini cu putere.

At-Tabari şi Ibn Hişam au relatat că Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a părăsit peştera Hira după ce a fost surprins de Revelaţie, dar mai târziu s-a întors la peşteră şi şi-a continuat izolarea. După aceea, s-a întors la Mecca. At-Tabari a relatat despre acest incident, spunând:

După ce a povestit despre apariţia Revelaţiei, Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a spus:

„N-am fost niciodat mai dezgustat decât de un poet sau de un nebun. Nu suport să mă uit la nici unul dintre ei. Niciodată nu voi povesti cuiva din tribul Quraiş despre Revelaţia mea. Voi urca pe un munte şi mă voi arunca de acolo ca să mor. Asta îmi va aduce uşurare. Am pornit să fac acest lucru, dar, la jumătatea urcuşului pe munte, am auzit o voce din cer, spunând: O, Muhammad! Tu eşti Trimisul lui Allah şi eu sunt Gavriil. Am privit în sus şi l-am văzut pe Gavriil sub forma unui om cu picioarele întinse pe orizont. El a spus: O Muhammad ! Tu eşti Trimisul lui Allah şi eu sunt Gavriil. M-am oprit şi l-am privit. Vederea lui mi-a abătut atenţia de la ceea ce voiam să fac. Am rămas pe loc, transfigurat. Am încercat să-mi mut privirea de la el, însă, în orice direcţie priveam, îl vedeam. M-am oprit în loc, înmărmurit, până ce Khadija a trimis pe cineva să mă caute. El a coborât la Mecca şi s-a întors, în timp ce eu am rămas tot în acelaşi loc.

Atunci, Gavriil a plecat şi eu m-am întors acasă. Am găsit-o pe Khadija acasă şi m-am aşezat foarte aproape de ea.

Ea a întrebat: Tată al lui Qasim! Unde ai fost? Am trimis pe cineva să te caute. El a mers la Mecca şi apoi s-a întors la mine.

I-am povestit ceea ce văzusem.

Ea a răspuns: Este un semn prielnic, soţul meu. Adună-te! Jur pe Allah că tu eşti Mesagerul acestei naţiuni.

Atunci ea s-a ridicat şi a mers la Uaraqa să-i povestească.”

Uaraqa a spus: Jur pe Dumnezeu că el s-a întâlnit cu acelaşi înger care i-a fost trimis şi lui Moise. El este Profetul acestei naţiuni. Spune-i să aibă răbdare.

Ea s-a întors la el şi i-a transmis cuvintele lui Uaraqa.

Când Mesagerul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi-a încheiat perioada de izolare şi a coborât la Mecca, a mers la Uaraqa, care i-a spus: Tu eşti Profetul acestei naţiuni. Jur pe Allah că l-ai privit pe acelaşi înger care i-a fost trimis şi lui Moise.”

Câteva zile mai târziu, Uaraqa a murit şi revelaţia s-a întrerupt.

Întreruperea Revelaţiei

Ibn Sa’d a relatat de la Ibn Abbas că Revelaţia a dispărut timp de câteva zile. În urma unui studiu atent, acest lucru pare a fi foarte probabil.

Între timp, Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a fost afectat de un fel de depresie combinată cu uimire şi perplexitate.

Bukhari a povestit:

Revelaţia divină s-a oprit pentru o vreme şi Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) s-a întristat atât de tare, încât, după cum am auzit, a încercat de mai multe ori să se arunce de pe vârful muntelui, dar, ori de câte ori ajungea pe vârful unui munte cu intenţia de a se arunca, îngerul Gavriil îi apărea înainte şi îi spunea: O, Muhammad! Tu eşti fără îndoială Trimisul lui Allah întru adevăr. În acel moment, inima lui se liniştea, el devenea calm şi se întorcea acasă.

El proceda astfel ori de câte ori Revelaţia întârzia să apară, însă, tot de atâtea ori, Gavriil apărea în faţa sa, repetându-i ceea ce-i spusese mai înainte.

***

= VA URMA =

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s