Tinereţea

= VIII =

***

Războaiele lunilor sfinte

Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) abia împlinise cincisprezece ani când „războaiele sacre”, desfăşurate ani buni, cu mari cheltuieli şi pierderi considerabile de vieţi omeneşti, au izbucnit între tribul Quraiş şi neamul Kinana, pe de o parte, şi tribul Qais ’Ailan, pe de altă parte. S-au numit astfel pentru că luptele au fost permise în lunile interzise pentru război; Harb bin Omayya, în virtutea poziţiei sale deosebite şi a descendenţei onorabile, era conducătorul Quraişilor şi al aliaţilor lor. Într-una dintre aceste bătălii, Muhammad şi-a asistat unchii dar nu a luptat împotriva inamicilor acestora. Eforturile lui s-au concentrat pe culegerea săgeţilor care cădeau de la inamic pe care le preda apoi unchilor săi.

Confederaţia al-Fudul

La capătul acestor războaie, când pacea a fost instaurată, oamenii au simţit nevoia să formeze la Mecca o confederaţie pentru reprimarea violenţelor, nedreptăţilor şi pentru revendicarea drepturilor celor slabi şi nevoiaşi. Reprezentanţii din neamurile Haşim, al-Muttalib, Asad bin Abd al-Uzza, Zahra bin Kilab şi Taim bin Murra au fost chemaţi să se întâlnească în locuinţa unui bătrân onorabil, Abdullah bin Jada’an at-Taimi, pentru a intra într-o confederaţie care să asigure cele mai sus-menţionate. Muhammad a participat la întrunirea ligii respective; despre care a vorbit cu multă apreciere:

„Am fost martor al confederaţiei din casa lui Abdullah bin Jada’an. A fost mai atrăgător pentru mine decât cămilele roşii. Chiar şi acum, în perioada islamului, aş fi de acord să asist la o asemenea întâlnire dacă aş fi invitat.”

În fapt, spiritul acestei confederaţii şi cursul deliberărilor care au avut loc se conturează în jurul unei poveşti ce spune că: liga s-a întrunit pentru un om din clanul Zubaid care a venit la Mecca unde i-a vândut nişte mărfuri lui al-As bin Ua’il as-Sami. Cel din urmă, a încercat, folosindu-se de trucuri, să nu-i plătească bunurile cumpărate. Vânzătorul a căutat ajutor la diferitele clanuri ale Quraiş, dar aceştia n-au acordat nici o atenţie cererilor lui îndreptăţite. Atunci, el s-a retras pe un vârf de munte şi a început, cu tonalitatea cea mai ridicată a vocii sale, să recite versuri în care se plângea de nedreptăţile pe care le îndurase.

Az-Zubair bin Abdul-Muttalib a auzit de el şi a făcut cercetări asupra celor întâmplate. În consecinţă, părţile implicate în confederaţie s-au adunat şi au reuşit să-l forţeze pe al-As bin Ua’il să-i plătească lui az-Zubaidi, banii datoraţi.

Ocupaţia timpurie a lui Muhammad

Muhammad n-a avut nici o ocupaţie anume în adolescenţă, dar se spune că a lucrat ca păstor pentru neamul Sa’d din Mecca. La 25 de ani a plecat în Siria ca negustor în serviciul Khadijei. Ibn Ishaq a relatat că fiica lui Khuwailid, Khadija, era o femeie de afaceri bogată şi de mare onoare. Ea obişnuia, în schimbul unui anumit procentaj din profit, să angajeze oameni pentru a-i face afacerile.

Tribul Quraiş se ocupa mai mult de negustorie, astfel că în momentul în care Khadija a aflat despre Muhammad, de cuvintele sale pline de adevăr, de cinstea şi de bunele sale maniere, a trimis după el. Ea i-a oferit bani să plece în Siria şi să facă afaceri pentru ea şi i-a promis lui un procent mai mare. Ea l-a trimis cu el şi pe Maisara, simbriaşul ei. Muhammad a consimţit şi a plecat cu robul Khadijei în Siria, pentru negoţ.

Căsătoria lui Muhammad cu Khadija

Când Muhammad s-a întors în Mecca, Khadija a observat, prin suma de bani oferită, că avea mai mult profit decât de obicei. De asemenea, Maisara i-a povestit de bunele maniere ale lui Muhammad, de cinstea, înţelepciunea, sinceritatea şi credinţa lui. Mulţi bărbaţi de seamă o ceruseră în căsătorie, dar ea le refuzase întotdeauna avansurile. Ea şi-a mărturisit dorinţa prietenei sale, Nafisa, fiica lui Maniya, care a mers imediat la Muhammad. El a consimţit şi a cerut unchilor săi să meargă la unchiul Khadijei să vorbească despre această chestiune. La scurt timp, ei s-au căsătorit. La întocmirea contractului de căsătorie au fost martori cei din neamul Haşim şi şefii tribului Mudar. Aceasta a avut loc la două luni de la întoarcerea Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) din Siria. Ca dar de nuntă, el i-a oferit douăzeci de cămile. Ea avea atunci patruzeci de ani şi era considerată cea mai bună femeie din familia ei atât ca obârşie şi avere, cât şi ca înţelepciune. Ea  a fost prima femeie cu care s-a căsătorit Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ). Până la moartea ei, el nu s-a mai căsătorit cu nimeni altcineva.

Khadija a purtat, cu excepţia lui Ibrahim, toţi copiii lui: al-Qasim, Zeinab, Ruqaiia, Umm Kulthum, Fatima şi Abdullah, care mai era numit şi Tahir, sau Taiyyb. Toţi fiii lui au murit în perioada copilăriei. Fiicele sale au mărturisit şi îmbrăţişat islamul, emigrând mai apoi la Medina. Toate au decedat în timpul vieţii Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), excepţie făcând Fatima, care a murit la şase luni după moartea lui Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ).

Reconstrucţia Ka’bei şi controversa arbitrajului

Când Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a împlinit treizeci şi cinci de ani, tribul Quraiş a început să reconstruiască Ka’ba. Aceasta era o clădire joasă, din piatră albă, care nu avea mai mult de 6,30 m înălţime, şi era construită încă de pe vremea lui Ismail. Nu avea nici măcar acoperiş, ceea ce oferea hoţilor cale liberă spre comorile aflate înăuntru. Fiind construită cu mult timp în urmă, era de asemenea expusă intemperiilor naturii, care-i slăbiseră şi crăpaseră zidurile. Cu cinci ani înaintea profeţiei, în Mecca s-a produs o mare inundaţie care a afectat al-Ka’ba, aproape până la demolare. Tribul Quiraş a fost astfel obligat să o reconstruiască, pentru a-i asigura sanctitatea şi poziţia.

Şefii Quraişilor au hotărât să folosească doar banii obţinuţi cinstit pentru reconstruirea Ka’bei, iar banii rezultaţi din prostituţie, camătă şi alte practici necinstite au fost excluşi. La început le-a fost teamă să dărâme zidul, dar al-Walid bin al-Mughira al-Mukhzumi a început lucrul. Văzând că nu i se întâmplă nimic, au început şi ceilalţi să ajute la dărâmarea zidurilor, până când au ajuns la fundaţia turnată de Avraam. Când au început reconstruirea zidurilor, ei şi-au împărţit munca între triburi.

Fiecare trib era responsabil pentru reconstruirea unei anumite părţi. Triburile au adunat pietre şi au început lucrul. Cel care zidea pietrele era un zidar roman, pe nume Baqum. Lucrarea a decurs în armonie până când a venit timpul ca Piatra Neagră sacră să fie reaşezată la locul ei. Atunci, a izbucnit o ceartă între şefii de trib, care a durat patru-cinci zile, fiecare revendicând onoarea de a aşeza piatra la locul ei.

Pumnalele erau pe punctul de a fi scoase din teacă şi vărsarea de sânge părea iminentă. Din fericire, cel mai în vârstă dintre şefi, Abu Omayya bin Mughira al-Makhzumi, a făcut o propunere care a fost acceptată de toţi ceilalţi.

El a spus: Cel care intră primul în Sanctuar va lua o decizie în privinţa acestei probleme. Dorinţa lui Allah a fost ca Trimisul Său să intre primul în casa binecuvântată. Când l-au văzut, oamenii care erau de faţă au strigat într-un singur glas:

„al-Amin a sosit. Suntem fericiţi să ne supunem hotărârii lui”.

Calm şi stăpân pe sine, Muhammad a primit însărcinarea şi imediat a găsit o soluţie care să-i mulţumească pe toţi. A cerut o mantie pe care a aşternut-o pe pământ şi a aşezat piatra în mijlocul ei. Le-a cerut apoi reprezentanţilor diferitelor clanuri care erau printre ei să ridice împreună şi în acelaşi timp piatra. Când au ajuns cu piatra la locul potrivit, Muhammad a aşezat-o cu mâna sa în lăcaşul acesteia. Astfel, prin înţelepciunea afişată de Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), a fost domolită o situaţie foarte tensionată şi s-a îndepărat un conflict grav.

După ce au terminat banii cinstiţi pe care-i adunaseră, cei din tribul Quraiş, s-au văzut nevoiţi să elimine un areal de 5,5 m din partea de nord a Ka’ba, numit al-Hijr sau al-Hatim. Ei i-au ridicat uşile cu doi metri deasupra nivelului solului, permiţând astfel intrarea doar oamenilor pe care ei îi doreau.

Când structura a atins 13,7 m înălţime, au ridicat acoperişul care se sprijinea pe şase coloane. Când a fost încheiată construcţia al-Ka’ba, aceasta avea o formă pătrată şi cincisprezece metri înălţime. Latura care includea Piatra Neagră şi latura opusă acesteia măsurau fiecare zece metri lungime. Piatra Neagră era aşezată la o înălţime de 1,50 m deasupra nivelului solului. Celelalte două laturi măsurau fiecare doisprezece metri lungime. Uşa avea doi metri înălţime deasupra nivelului solului. O structură de construcţie de 0,25 m înălţime şi 0,30 m lăţime, în medie, înconjura Ka’ba.

Aceasta a fost numită aş-Şadheruan şi era iniţial parte integrantă a Sfântului Sanctuar, însă Quraişii au lăsat-o în afara acestuia.

***

= VA URMA =

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s