Începutul

= VII =

***

Naşterea lui Muhammad şi cei 40 de ani de dinaintea revelaţiei

Naşterea sa

Ultimul profet, Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), s-a născut în sânul familiei Haşim din Mecca, într-o dimineaţă de luni, 9 Rabi-ul Awwal, în acelaşi an cu „evenimentul elefantului” şi în al patruzecilea an de domnie al lui Chosroes (Kisra), adică pe 22 aprilie 571 e.n., potrivit învăţatului Muhammad Sulayman al-Mansourpuri şi astrologului Mahmud Paşa.

Ibn Sa’d a relatat că mama lui Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a spus:

„Când el s-a născut, o lumină s-a ivit din vintrele mele şi a luminat palatele din vechea Sirie”.

Ahmad a relatat că Arbadh bin Sariya a spus un lucru similar cu acesta.

S-a mai relatat că semne prevestitoare i-au însoţit naşterea: paisprezece galerii din palatul lui Chosroes s-au crăpat şi s-au dărâmat, focul sacru al magienilor s-a stins şi câteva biserici de lângă lacul Saua au cedat din temelii şi s-au prăbuşit.

***

Mama sa a trimis imediat pe cineva să-l anunţe pe bunicul lui, Abdul-Muttalib, despre minunatul eveniment. El a venit fericit la ea, a purtat copilul la al-Ka’ba, s-a rugat zeului lui Avraam şi I-a mulţumit. Abdul-Muttalib l-a numit pe copil Muhammad, un nume care pe atunci nu era obişnuit printre arabi. I-a făcut circumcizie în a şaptea zi, după obiceiul arabilor.

Prima femeie care l-a alăptat, după mama lui, a fost Thuieba, roaba lui Abu Lahab, simultan cu fiul ei, Masru. Ea îi alăptase mai înainte pe Hamza bin Abdul-Muttalib şi mai târziu pe Abu Salama bin Abd al-Asad Al-Makhzumi.

***

Copilăria

Era un obicei general printre arabii care trăiau în oraşe să-şi trimită copiii la doicile beduine, pentru ca ei să poată creşte în împrejurimile libere şi sănătoase ale deşertului, unde-şi puteau dezvolta un organism robust şi puteau dobândi limbajul şi manierele alese ale beduinilor, care erau cunoscuţi pentru puritatea limbajului şi pentru faptul că nu aveau acele vicii ale societăţii sedentare.

Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a fost mai târziu încredinţat Halimei, fiica lui Abu Zuaib din neamul Sa’d bin Bakr. Soţul ei era al-Harith bin Abdul Uzza, numit şi Abu Kabşa, din acelaşi trib.

Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a avut numeroşi fraţi şi surori de lapte: Abdullah bin al-Harith; Anisa, fiica lui Harith; Hudhafa sau Judhama, fiica lui al-Harith (cunoscută ca aş-Şaima şi care avea grijă de Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention )), Abu Sufian bin al-Harith bin Abdul-Muttalib, vărul Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ). Hamza bin Abdul-Muttalib, unchiul Profetului, a fost alăptat tot de cele două doici, Thuieba şi Halima as-Sa’diyya, care l-a alăptat şi pe Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ).

Tradiţiile relatează într-un mod încântător cum Halima şi întreaga ei familie au fost favorizaţi de şansă pe toată perioada cât copilul Muhammad s-a aflat în grija ei.

Ibn Ishaq afirmă că Halima povestea cum ea împreună cu soţul ei şi cu un copil sugar au plecat din satul ei, întovărăşiţi de câteva femei din acelaşi clan, în căutare de copii pentru alăptat.

Ea spunea:

„Era un an de secetă şi foamete şi nu aveam ce mânca. Eu călăream pe o măgăriţă maronie. Mai aveam cu noi şi o cămilă-femelă bătrână. Pe Allah, nu puteam obţine nici un strop de lapte. Nu am putut închide ochii toată noaptea din cauza copilului care plângea încontinuu de foame. Nu aveam destul lapte la sân şi nici cămila nu avea cu ce să-l hrănească. Ne rugam încontinuu să plouă şi să fim uşuraţi de griji. După un drum lung am ajuns la Mecca şi am început să căutăm copii de alăptat. Nici una dintre femeile care erau cu mine nu l-a acceptat pe Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ). De îndată ce li se spunea că era orfan, ele îl refuzau. Noi aveam o idee fixă despre recompensa pe care am primi-o de la tatăl copilului. Un orfan! Ce ar putea bunicul şi mama lui să facă? Aşa că l-am dispreţuit din această cauză. Fiecare femeie care venise cu mine a primit un sugar şi, când eram pe punct de plecare, eu i-am spus soţului meu: Pe Allah, nu-mi place să mă întorc cu celelalte femei, fără nici un copil. Ar trebui să merg la orfanul acela şi să-l iau. El a spus: Nu văd nici un rău în asta şi poate că Allah ne va binecuvânta prin el. Aşa că am mers şi l-am luat fiindcă nu mai era practic nici o alternativă pentru mine, decât să-l iau. Când l-am luat în braţe şi m-am întors la locul meu, l-am pus la sân şi, spre marea mea surpriză, laptele a curs din abundenţă. El a supt după pofta inimii şi la fel a făcut şi fratele lui de lapte, după care au adormit amândoi, deşi copilul meu nu putuse să adoarmă cu o noapte înainte. Soţul meu s-a dus atunci să mulgă cămila şi, spre uimirea lui, a găsit mult lapte în ugerul ei. El a muls-o şi am băut pe săturate, apoi ne-am bucurat de un somn adânc pe tot parcursul nopţii. În dimineaţa următoare, soţul meu a spus: Pe Allah! Halima, trebuie să înţelegi că ai avut şansa să găseşti un copil binecuvântat. Şi eu am răspuns: Din mila lui Allah, sper că aşa este.”

Relatarea explică detaliat că pe drumul călătoriei de întoarcere a Halimei şi pe toată perioada cât Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a stat cu ea, viaţa ei a fost înconjurată de şanse. Măgăriţa pe care o călărea când a mers la Mecca era slabă şi aproape deşelată, dar, cu toate acestea, ea s-a înzdrăvenit şi au putut călători mai repede, spre marea uimire a tovarăşilor de călătorie ai Halimei. Când au ajuns la taberele de pe teritoriul clanului Sa’d, ei au descoperit, din nou, cum şansa se întorsese în favoarea lor. Pe pământul pustiu a răsărit o vegetaţie luxuriantă şi animalele s-au întors la ei mulţumite şi pline de lapte. Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a stat cu Halima timp de doi ani până a fost înţărcat, după cum povestea Halima:

„Atunci l-am dus înapoi la mama lui, dar am rugat-o cinstit să-l mai lase să stea cu noi, ca să putem beneficia de norocul şi de binecuvântările pe care el ni le adusese. Am insistat în rugămintea noastră, susţinând că eram îngrijoraţi că pruncul ar putea lua un anumit microb care se răspândea în Mecca. Într-un sfârşit, dorinţa ne-a fost îndeplinită şi Profetul  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a mai rămas cu noi, până la vârsta de patru-cinci ani.”

După relatărie lui Anas în Sahih Muslim, atunci a coborât îngerul Gavriil, i-a deschis pieptul şi i-a scos inima. Din ea a extras un cheag de sânge şi a spus:

„Aceasta a fost partea lui Satan din tine”.

Şi atunci i-a spălat inima cu apă din Zamzam, dintr-un vas de aur. După aceea, inima a fost închisă şi pusă la locul ei. Băieţii şi prietenii lui de joacă au alergat spre mama lui, de fapt la doica sa, şi au spus: Într-adevăr, Muhammad a fost spintecat. Ei au alergat cu toţii spre el şi l-au găsit sănătos, doar că era palid la faţă.

***

Înapoi la iubitoarea sa mamă

După această întâmplare, Halima era îngrijorată pentru băiat şi l-a înapoiat mamei lui, cu care el a rămas până la vârsta de şase ani.

Din respect pentru memoria soţului ei decedat, Amina a hotărât să-i viziteze mormântul în Yathrib. Ea a planificat să facă un drum de 500 de kilometri, împreună cu copilul ei orfan, o servitoare, Umm Aiman, şi socrul ei, Abdul-Muttalib. Ea a petrecut acolo o lună de zile după care s-a hotărât să se întoarcă la Mecca. Pe drumul dintre Mecca şi Medina, în Abwa, ea s-a îmbolnăvit grav şi a murit.

***

La milostivul său bunic

Abdul-Muttalib a adus băiatul la Mecca. El avea sentimente calde faţă de nepotul său orfan, al cărui necaz recent (moartea mamei) se adăugase la durerile trecutului. Abdul-Muttalib era mai iubitor cu nepotul său decât cu proprii săi copii. El nu a lăsat niciodată băiatul pradă singurătăţii, preferându-l propriilor săi copii.

Ibn Hişam a povestit că la umbra Ka’bei a fost pusă o saltea pentru Abdul-Muttalib. Din respect faţă de tatăl lor, copiii săi şedeau în jurul acestei saltele, în timp ce Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şedea pe ea. Unchii săi îl luau de acolo, dar Abdul-Muttalib le spunea:

„Lăsaţi-mi nepotul. Jur pe Allah, că acest băiat va avea o poziţie însemnată”.

El îl aşeza pe băiat pe salteaua lui, îl mângâia pe spate şi era întotdeauna mulţumit de ceea ce făcea acesta. Când Muhammad  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a împlinit opt ani, două luni şi zece zile, bunicul său, Abdul-Muttalib, a murit în Mecca.

Sarcina de a avea grijă de Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a revenit unchiului său, Abu Talib, fratele lui Abdullah, tatăl lui Muhammad.

Abu Talib şi-a făcut datoria faţă de nepotul său în cel mai bun mod posibil. L-a crescut împreună cu copiii săi şi a fost preferatul lui. Băiatul era cel, dintre copii, pe care Abu Talib l-a tratat cu mare respect şi cu o înaltă stimă.

Timp de patruzeci de ani, Abu Talib şi-a iubit nepotul şi i-a acordat toată protecţia şi sprijinul său. Relaţiile lui cu ceilalţi erau determinate de modul în care aceştia îl tratau pe Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ).

Ibn Asakir a relatat, cu consimţământul lui Jalhama:

„Am venit la Mecca într-un an secetos şi atunci tribul Quraiş a spus: O Abu Talib, vegetaţia de pe vale s-a uscat şi copiii sunt flămânzi. Să ne rugăm pentru ploaie! Abu Talib a mers la Ka’ba, însoţit de un băieţel frumos ca soarele. Abu Talib şi băiatul au stat lângă zidul Ka’ba şi s-au rugat pentru ploaie. Imediat, norii s-au îngrămădit din toate părţile şi ploaia a început să cadă torenţial, pârâiele să curgă, iar plantele au crescut atât în oraş, cât şi în afara acestuia”.

***

Întâmplarea cu Bahira, călugărul

Când Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ), a împlinit douăsprezece ani, a plecat cu unchiul său, Abu Talib, într-o călătorie de afaceri în vechea Sirie. Când au ajuns la Busra (localitate din vecinătatea Huran-ului care în timpul dominaţiei romane a făcut parte din vechea Sirie) au întâlnit un călugăr numit Bahira (pe numele său adevărat Georges) care le-a arătat multă bunătate şi i-a ospeţit cu dărnicie, cu toate că până în acel moment nu avusese obiceiul de a primi oaspeţi. L-a recunoscut destul de repede pe Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) şi, în timp ce-i lua mâna, a spus:

„Acesta este cel mai nobil dintre oameni. Dumnezeu îl va trimite cu un Mesaj, care va fi o milostenie pentru toate fiinţele”.

Abu Talib l-a întrebat: Cum de ştii lucrul acesta?

Călugărul a răspuns:

„Când aţi apărut dinspre Aqaba, toate pietrele şi copacii s-au închinat şi ele nu fac asta niciodată, decât în faţa unui profet. Îl mai pot recunoaşte şi după sigiliul profeţiei, aflat mai jos de umărul lui, având forma unui măr. Am învăţat aceasta din cărţile noastre”.

De frica rabinilor, călugărul i-a mai cerut lui Abu Talib să trimită băiatul înapoi la Mecca şi să nu-l ducă în Siria. Abu Talib l-a ascultat şi l-a trimis la Mecca, împreună cu câţiva dintre servitorii săi.

***

Pentru mai multe detalii vezi şi:

https://alternativaislamica.wordpress.com/2017/06/30/vestiri/

***

= VA URMA =

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s