Hrană şi apă

Îndrumarea Profetului  cu privire la hrănirea bolnavilor cu alimentele lor preferate şi interdicţia de a-i forţa să mănânce sau să bea

At-Tirmidhi şi Ibn Majah au relatat că Trimisul lui Allah  a spus:

„Nu vă forţaţi bolnavii să mănânce sau să bea, pentru că Allah Atotputernicul le oferă hrană şi băutură.”

Unii doctori musulmani au menţionat cu privire la acest hadis:

Cât de benefică şi de adevărată este această afirmaţie a lui Muhammad, plină de înţelepciune, mai ales pentru doctorii care tratează pacienţi (şi nu boli). Bolnavul nu are poftă de mâncare sau dorinţa de a bea lichide din cauză că organismul este ocupat să lupte cu boala, iar pofta de mâncare îl slăbeşte; în orice caz, nu este recomandat ca pacienţilor să le fie dată hrană în această situaţie.

Sentimentul de foame rezultă din pofta de mâncare a organismului, acesta semnalând că trebuie să se reîncarce cu energia necesară, înlocuind ceea ce s-a consumat. Organele corpului vor consuma energia pe care o au la dispoziţie până când aceasta se va termina, iar stomacul va avertiza persoana, căreia, astfel, i se va face foame. Apoi hrana va fi distribuită de la stomac către restul organelor corpului, începând cu cele mai apropiate. Atunci când o persoană este bolnavă, organismul său va fi ocupat cu maturarea şi eliminarea substanţelor toxice străine şi nu va avea nevoie nici de hrană, nici de hidratare. Atunci când bolnavul este forţat să se hrănească, energia corpului se va împărţi între digerarea hranei şi concentrarea asupra invaziei de substanţe toxice. Într-o astfel de situaţie, pacientului i se face un rău, mai ales celui care suferă de afecţiuni acute sau de diminuarea căldurii naturale din organism, pentru că aceste probleme vor amplifica boala şi vor dăuna organismului. Pacientul trebuie să se hrănească doar cu ceea ce are nevoie pentru a-şi păstra puterile şi să evite ceea ce i-ar putea agrava starea. Bolnavul trebuie să consume alimente uşoare şi să bea sucuri din legume (morcov, ţelină, etc.), fructe (mere, piersici, etc.) şi flori (apă de trandafiri, ceaiuri, etc.); nu în ultimul rând printre acestea trebuie să regăsim şi fierturile din carne de pui la care se adaugă arome. Pacientul ar mai trebui să îşi împrospăteze corpul cu miresme plăcute şi să asculte povestiri benefice.

Doctorul trebuie să servească natura, nu să îi împiedice sau să îi obstrucţioneze calea.

Uneori este permis ca pacientul să fie forţat să se alimenteze, dacă boala sa implică vreo afecţiune mentală care îl face să se abţină de la mâncare şi băutură.

Hadisul ne indică faptul că pacientul s-ar putea întrema fără hrană din abundenţă, situaţie diferită de cea a unei persoane sănătoase.

Afirmaţia Profetului , „pentru că Allah le oferă hrană şi băutură” implică mai multe înţelesuri.

Se ştie că atunci când inima este copleşită de sentimente, cum ar fi bucuria, tristeţea sau teama, ea este cufundată în contemplarea lor şi astfel va ignora nevoia de a mânca sau de a bea. În această stare, inima, implicit corpul, nu simte foamea sau setea, nici frigul sau căldura. Într-o astfel de situaţie organismul va fi implicat în starea care îl preocupă sau în cea care i-a provocat durere. Fiecare om trece prin astfel de stări şi cu toţii cădem de acord asupra faptului că, atunci când inima este preocupată de emoţii îngrijorătoare, nu simte nevoia de hrană.

Dacă este preocupată de un motiv de bucurie, sentimentul de fericire se va transforma într-un substitut al hranei. Jubilaţia preia controlul asupra corpului, îi oferă energie, iar sângele va fi pompat către organe până când se va putea zări prin piele. În acest caz, faţa va radia de fericire şi va fi plină de viaţă. Sentimentele de fericire relaxează inima şi facilitează pomparea unei cantităţi mari de sânge în vene. Organele nu au nevoie de hrană în acest caz, deoarece sunt ocupate să prelucreze o stare anatomică ce le face mai mult bine decât hrănirea. Atunci când firea umană primeşte ceea ce vrea, va ignora ceea ce îi aduce mai puţină bunăstare sau ceea ce este lipsit de importanţă în acel moment.

Dacă preocuparea implică tristeţe, angoase sau teamă, organismul va fi preocupat cu prelucrarea acelor griji şi, similar, va ignora hrana, fiind concentrat asupra propriilor sale lupte. Atunci când organismul câştigă bătălia cu aceste sentimente, bucuria resimţită va reaprinde puterea corpului şi se va transforma într-un substitut al energiei generate de hrană şi hidratare. Însă atunci când lupta împotriva acestor griji este pierdută, corpul se va simţi deprimat şi slăbit într-o măsură direct proporţională cu pierderea suferită. Dacă lupta împotriva unei astfel de îngrijorări este câteodată câştigată şi alteori pierdută, organismul se va simţi energic atunci când biruieşte şi slab în celelalte momente.

Bolnavul primeşte provizii de la Allah, Cel care îi oferă hrană, pe lângă nutrientele prescrise de medici. Măsura în care este oferit ajutorul divin diferă în funcţie de supunere şi ascultarea pe care o demonstrează cel bolnav în faţa Domnului său, atitudini care îi vor aduce apropierea de El. Cu cât robul va fi mai aproape de Allah, cu atât mai mult Îndurarea Sa se va revărsa asupra credinciosului. Dacă robul este unul dintre cei mai fideli servitori ai lui Allah, inima lui va primi îndeajuns sprijin şi ajutor ce vor oferi hrană şi putere organismului său într-o măsură mult mai semnificativă decât cea rezultată din alimentarea cu hrană materială. Cu cât este mai ridicat nivelul de iubire, fericire, siguranţă şi mulţumire faţă de ceea ce Allah oferă, cu atât mai mare va fi şi sprijinul divin primit. Acest aspect nu poate fi descris în cuvinte: nici un doctor nu îl poate explica şi nici nu poate dobândi de unul singur cunoaştere cu privire la această chestiune.

În Sahihan se afirmă că Profetul  obişnuia să ţină post zile întregi la rând, însă le interzicea companionilor săi să îi urmeze exemplul, spunând:

„Eu nu sunt la fel ca vreunul dintre voi, Domnul meu îmi oferă hrană şi băutură.”

Hrana şi băutura la care se face referire în hadis nu este de natura celei pe care oamenii o mănâncă în această lume. Altfel, Profetul  nu ar fi continuat să postească.

Profetul  spunea: „Domnul meu îmi oferă hrană şi băutură”, şi a demarcat astfel hotarul care făcea diferenţa între el şi companioni, referindu-se la faptul că el poate suporta ceea ce ei nu ar reuşi să suporte; iar dacă Profetul  s-ar fi referit la hrana şi băutura normală, el nu ar fi spus: „eu nu sunt la fel ca vreunul dintre voi”. Cei care deduc din acest hadis faptul că ar fi vorba despre hrana şi băutura normală nu au dobândit încă suficientă hrană adevărată, necesară inimii şi sufletului lor, nici nu au cunoştinţă despre efectele produse de această hrană divină asupra întăririi şi revitalizării corpului; căci aceasta îi oferă adevărata susţinere, mult mai puternică şi mai hrănitoare decât cea materială.