Abu Huraira a relatat:
Şedeam în compania Trimisului lui Allah iar Abu Bakr şi Umar erau şi ei acolo. Între timp, Trimisul lui Allah
s-a ridicat şi a plecat de lângă noi.
Cum întârzia să se întoarcă, noi am început să ne îngrijorăm ca nu cumva să fi avut vreun necaz în absenţa noastră. Eu am fost primul care m-am îngrijorat şi am plecat să-l caut; am ajuns la o grădină ce aparţinea lui Banu Najjar. Am făcut înconjorul grădinii, căutând o intrare, dar n-am găsit-o. Totuşi am văzut un pârâiaş de apă ce cobora în grădină dintr-un puţ de-afară. M-am subţiat ca o vulpe şi m-am strecurat pe acolo şi l-am găsit pe Trimisul lui Allah .
El a zis : Tu eşti, Abu Huraira?
Eu am încuviinţat.
El m-a întrebat: Ce-i cu tine?
Eu am răspuns: Erai printre noi, dar te-ai ridicat, ai plecat, şi ai întârziat cam mult. Ne-a fost teamă că ai fost atacat de vreun duşman când noi nu eram cu tine şi ne-am speriat. Eu m-am speriat primul. Atunci, am ajuns la această grădină, m-am strecurat înăuntru ca o vulpe şi oamenii aceştia m-au urmat.
El m-a chemat pe nume şi mi-a dat sandalele lui, apoi a zis:
Ia sandalele acestea ale mele şi dacă întâlneşti pe cineva în afara grădinii, care mărturiseşte că nu este altă divinitate în afară de Allah, fiind sigur în inima sa, bucură-l de înştiinţarea că va merge în Rai.
716
Malik ibn Huwairith a relatat:
Am venit la Trimisul lui Allah când eram cu toţii tineri de vârste apropiate. Am stat cu el aproape douăzeci de zile. El era un om foarte blând şi atent. Şi-a dat seama că eram nerăbdători să ne vedem familia. El ne-a întrebat despre cei pe care i-am lăsat în urma noastră şi noi i-am povestit.
Atunci el a zis: Întoarceţi-vă la familia voastră. Învăţaţi-i (credinţa islamului) şi îndemnaţi-i să facă fapte bune. Să-i îndemnaţi să facă cutare rugăciune la cutare timp şi cutare rugăciune la cutare timp. Când se apropie vremea de rugăciune, unul dintre voi să anunţe Azan şi cel mai vârstnic dintre voi să conducă rugăciunea.
718
Salim ibn Abdullah a relatat că atunci când cineva se pregătea să pornească într-o călătorie, Abdullah ibn Umar îi spunea:
Trage-te mai aproape ca să-mi iau rămas bun de la tine aşa cum şi Trimisul lui Allah îşi lua rămas bun de la noi: În grija lui Allah pun credinţa, încrederea ta şi faptele tale.
719
Abdullah ibn Yazid al-Khatemi a relatat că atunci când Trimisul lui Allah îşi lua rămas-bun de la armata sa, spunea: În Mâinile lui Allah pun religia, soarta şi faptele voastre cele din urmă.
720
Anas a relatat:
La Trimisul lui Allah a venit un om şi a zis:
Trimis al lui Allah! Vreau să pornesc într-o călătorie, roagă-te să fiu binecuvântat.
El a zis: Allah să-ţi dăruiască multă credinţă.
Omul a zis: Mai spune ceva, te rog!
El a spus: Să-ţi ierte El păcatele!
Omul a repetat: Te rog să înmulţeşti rugăciunea pentru mine.
Trimisul lui Allah a spus: Fie ca El să-ţi înlesnească facerea de bine, oriunde vei fi.