Dispariţia cinstei

***

Risipirea credinţei şi onoarei din oameni

Înlocuirea loialităţii, cinstei şi credinţei din inimile oamenilor cu discordie şi duşmănie este un semn ce indică apropierea Zilei de Apoi. Cinstea este una dintre calităţile nobile şi printre cele mai bune trăsături ale omului, puţini fiind în acelaşi timp şi evlavioşi şi determinaţi de onoare.

A revelat Allah Preaînaltul în Coran:

33:72-73

Noi am înfăţişat cerurilor, pământului şi munţilor păstrarea credinţei, însă au refuzat să o ia asupra lor şi au fost cuprinşi de groaza ei. Numai omul a luat asupra sa această povară, însă el este nedrept şi neştiutor * [pentru ca] Allah să-i osândească pe făţarnici şi pe făţarnice, pe închinătorii şi pe închinătoarele la idoli şi să primească Allah căinţa credincioşilor şi credincioaselor. Allah este Iertător, Milostiv.

***

Povara adevărului a fost acordată astfel acelora dintre oameni care deţin forţa să o poarte.

Cerul, pământul şi munţii, alte creaţii, au refuzat să poarte această răspundere, şi astfel au pierdut şansa de a distinge între bine şi rău, preferând supunerea deplină faţă de voinţa lui Allah Atotştiutorul şi Prea-măreţul. Omul a fost îndrăzneţ şi ignorant şi ca rezultat al îndărătniciei sale a reuşit năruirea a întregi civilizaţii, popoare şi cetăţi de pe urma alegerilor greşite. Cei răi au înşelat încrederea şi au adus asupra lor pedeapsa divină, deşi binele a reuşit mereu să se ridice mult deasupra celorlalte forţe pentru a triumfa în faţa vicleniei răului.  Allah i-a hărăzit omului un destin minunat şi l-a aşezat într-un loc pur, chiar deasupra îngerilor, însă omul prin forţa voinţei sale se poate degrada şi înjosi, iar acest liber arbitru constă în trăsătura cu care Allah l-a înzestrat pe om şi care-l diferenţiază de celelalte creaturi şi anume că Allah i-a insuflat omului din duhul Său. Fiinţei umane i s-a oferit posibilitatea nemărginită de a alege între bine şi rău şi a fost făcută capabilă de îngăduinţă, iubire şi milă precum şi de ură, răutate şi distrugere. În sine, omul a adunat cele mai preţioase esenţe ale creaţiei ale lui Allah; fiecare individ în parte fiind un microunivers.

Cum a primit omul această responsabilitate care l-a făcut stăpânitor peste pământ? – acest dar a fost primit în virtutea unui Legământ atemporal între Allah şi omenire.

Fiecare dintre fiii lui Adam, oamenii, mic sau mare, important sau nesemnificativ, bogat sau sărac, etc., au trăit în epoci diferite de vremurile din timpul lui Adam şi un Legământ a fost încheiat (prin profeţi) cu fiecare dintre generaţii; prin aceasta urmaşii lui Adam au dus mai departe rasa umană şi au reuşit transmiterea în timp a moştenirii lor spirituale.

Allah a dăruit tuturor popoarelor anumite puteri şi favoruri exclusive lor împreună cu obligaţiile aferente. Înzestrările ascunse sau cunoscute ale omului sunt suficiente pentru a-l învăţa să distingă între bine şi rău şi pentru a-l avertiza de pericolele ce-i ameninţă existenţa. Însă pentru a le aduce la suprafaţă, pentru a le stimula, e necesară o „chemare personală”, prin „vocea lăuntrică a fiecărui individ”, care, în starea ei neprihănită, recunoaşte Adevărul şi mărturiseşte Legământul cu Allah, implicit conduce omul pe calea sa predestinată către bine. Aşadar, omul nu are nici o scuză atunci când va spune că a fost neglijent, căci pedeapsa depinde de propria sa responsabilitate, de credinţa şi de influenţele spirituale sub care s-a lăsat influenţat în timpul vieţii anatomice.

Astfel există obligaţii divine care reies din natura noastră spirituală şi din relaţia noastră cu Allah. Allah ne-a creat şi ne-a hărăzit cu darul de a cunoaşte şi de a anticipa, în afară de darul de a intui şi de a înţelege. Allah a creat un întreg ecosistem planetar empatic şi darnic faţă de nevoile noastre, iar semnele Sale descoperite în floră şi faună reprezintă adevărate pilde pentru înţelegerea noastră. Însă nu doar atât, Allah ne-a trimis mesageri şi învăţaţi pentru a ne călăuzi pe drumurile vieţii. Toate aceste daruri aduc după sine anumite responsabilităţi pe care trebuie să le îndeplinim.

În societate, spre exemplu, avem anumite responsabilităţi. Facem o promisiune, semnăm un contract comercial sau social şi ca atare se cuvine, cu credinţă şi hotărâre, să îndeplinim toate răspunderile şi angajamentele asumate şi drept urmare intrăm într-o legătură cu mediul care ne înconjoară în care există şi obligaţii tacite, nu doar declarate: pentru a putea trăi într-o societate trebuie să respectăm convenţiile acesteia, mai puţin atunci când acestea sunt greşite moral. Găsim obligaţii tacite între gazdă şi oaspete, între călător şi tovarăşul de drum, între angajat şi angajator, etc., pe care fiecare credincios trebuie să le îndeplinească; ca atare cel ce-i părăseşte pe aceia care au nevoie de el pentru a se ruga în deşert este un om ce-şi neglijează obligaţiile. Toate aceste responsabilităţi depind una de cealaltă. Drept urmare adevărul, devotamentul şi încrederea fac parte din religie iar o făgăduinţă implică inevitabil o responsabilitate şi încălcarea acesteia duce la pedeapsă.

Încălcarea Legământului este realizată de două categorii de oameni: făţarnicii şi necredincioşii; făţarnici sunt acei care cred, însă roadele credinţei lor nu există, iar necredincioşi sunt cei ce-şi declară deschis necredinţa.

Cei ce rămân fermi în credinţă şi în responsabilitatea lor vor primi Mila lui Allah. Greşelile şi slăbiciunile lor vor fi vindecate şi vor fi făcuţi demni de destinul lor minunat.

Allah este Cel Milostiv, Îndurător!

***

Cu acordul lui Ibn Omar s-a relatat că Trimisul lui Allah  a zis:

„Temeţi-vă, fiecare dintre voi este un păstor şi fiecare este tras la răspundere cu privire la turma sa. Califul este un păstor al oamenilor şi va fi tras la răspundere pentru supuşii săi. Bărbatul este un ocrotitor al membrilor familiei sale şi va fi întrebat de ei. Femeia este ocrotitoarea gospodăriei bărbatului şi a copiilor lui şi va fi întrebată despre acestea. Sclavul are grijă de averea stăpânului său şi va fi întrebat de acest lucru. Temeţi-vă, fiecare dintre voi este un paznic şi fiecare dintre voi va fi întrebat de responsabilitatea sa.”

Anas bin Malik a relatat:

Trimisul lui Allah  a subliniat întotdeauna în cuvântarea sa:

„Nici o credinţă nu este desăvârşită fără cinste şi nici o religie nu e întreagă pentru cel ce nu ţine legământul.”

Profetul  ne-a avertizat despre o îndepărtare treptată a credinţei din inimile oamenilor spre venirea Zilei de Apoi.

Alegerea unei persoane drepte şi numirea acesteia într-o funcţie pe măsura acesteia e cu siguranţă o parte a cinstei şi o dovadă de înţelepciune, trăsături necesare pentru dezvoltarea armonioasă a societăţii. Totuşi, pierderea cinstei va schimba pe deplin echilibrul vieţii şi va duce la demantelarea valorilor umane.

Huzaifa a relatat:

„Trimisul lui Allah  ne-a relatat două prevestiri profetice. Am fost martorul întâmplării uneia şi aştept îndeplinirea celeilalte. Profetul  ne-a spus că (de la Allah) cinstea a fost adânc înrădăcinată în inimile bărbaţilor şi apoi au învăţat-o din Coran şi apoi din Sunna.”

Profetul  ne-a spus după aceasta cum ni se va lua cinstea; el  a zis:

„Omul se va duce la culcare şi în timpul somnului cinstea va fi îndepărtată din inima sa şi numai urmele ei vor rămâne, precum nişte pete întunecate. Apoi (după o nouă zi) omul va merge din nou să doarmă şi în acest timp cinstea va scădea şi mai mult şi urmele ei vor semăna cu cele lăsate în cenuşa încinsă, ca şi cum un tăciune e lăsat să cadă pe piciorul cuiva, lucru ce-l face să-l înghită şi îl va înghiţi, însă în interior nu se va afla nimic. Cu greu se va mai găsi o persoană demnă de încredere. Se va spune: În cutare şi cutare trib se află un om cinstit; şi mai târziu se va spune despre unii oameni: Ce om înţelept, politicos şi puternic! Totuşi, în inima sa nu va avea credinţă nici măcar cât un bob de muştar. Fără îndoială, am trăit o vreme când nu mă deranja să tratez cu oricine dintre voi; dacă el a fost musulman, islamul îl va obliga să-mi plătească tot ceea ce mi se cuvine şi dacă a fost creştin, judecătorii musulmani îl vor obliga să-mi plătească tot ce mi se cuvine, însă astăzi nu tratez decât cu cutare şi cutare oameni.”

Inima omului reprezintă rădăcina căinţei religioase şi a fricii de Allah. Devotamentul, integritatea, căinţa şi vectorul moral al responsabilităţii sunt componentele credinţei. Oamenii pot uneori să devină inconştienţi de responsabilitatea morală la care îi obligă credinţa. Acest lucru se poate datora iubirii excesive pentru bunăstarea materială sau întovărăşirii neprielnice. Odată cu slăbirea credinţei, există o scădere a responsabilităţii morale iar omul nu mai este demn de încredere.

Atunci când lipseşte credinţa în existenţa lui Allah, lipseşte şi virtutea, încrederea şi căinţa interioară. Slăbirea în credinţă schimbă punctul de vedere al oamenilor şi cu acest lucru se schimbă şi valorile vieţii şi sensul valorilor de bine – rău, dreptate – nedreptate, corectitudine – incorectitudine. Omul corupt, fără scrupule va fi etichetat drept prudent şi inteligent, iar cel cinstit drept prost şi netrebnic.

Abu Huraira a povestit:

Trimisul lui Allah  a zis:

„Când va dispărea cinstea, aşteptaţi venirea Ceasului!”

Atunci a fost întrebat: O, Trimis al lui Allah, cum va fi pierdută cinstea?

Profetul  a răspuns:

„Atunci când puterea este dată celor ce nu o merită, aşteptaţi venirea Ceasului.”