Pleurezia

Îndrumarea Profetului  cu privire la tratarea pleureziei

Medicina clasifică pleurezia în două categorii: reală (legată de plămâni) şi presupusă (de altă natură). Prima categorie este definită de prezenţa unor excrescenţe infectate care apar în pleura plămânilor. Cea de-a doua categorie produce o durere similară şi atacă pleura ca rezultat al flatulenţei agravate ce afectează peritoneul (membrană fină, transparentă, poziţionată de-a lungul liniei cavităţii abdominale şi a unei porţiuni din zona pelviană). Durerea provocată de pleurezia presupusă este acută; pleurezia reală cauzează o durere înţepătoare.

Autorul Qanun-ului a afirmat:

Câteodată părţile laterale (ale corpului), peritoneul, muşchii pieptului şi regiunile învecinate sunt afectate de o excrescenţă extrem de dureroasă, numită pleurezie. Uneori pot fi resimţite dureri în aceleaşi părţi, însă nu sunt produse de acea excrescenţă, ci de acumularea de substanţe nocive gazoase şi astfel oamenii cred că este vorba de pleurezia reală, când de fapt nu este aşa.

Autorul a adăugat:

Să ştiţi că fiecare boală care atacă o parte laterală a corpului poartă numele de pleurezie, nume derivat din locul în care apare (flancul corpului). Din acest motiv, fiecare durere ce se manifestă pe partea laterală a corpului intră în această categorie. Aceasta este interpretarea afirmaţiei lui Hipocrate potrivit căreia starea celor afectaţi se va îmbunătăţi dacă vor face baie. Se spune că această afirmaţie se referă la cei care suferă de pleurezie, dar şi la aceia care au dureri pulmonare ca rezultat al unei constituţii defectuoase sau al congestiilor, însă fără tumori sau febră.

Unii doctori susţin că, în limba greacă, termenul „pleurezie” se referă la acea excrescenţă, caldă la atingere, care apare pe partea laterală a corpului, precum şi la tumorile tuturor organelor interne. Tumora oricărui organ se numeşte pleurezie doar în cazul în care este caldă. Pleurezia reală este acompaniată de cinci simptome: febră, tuse, dureri înţepătoare, dificultate în a respira (dipnee) şi pneumonie.

Pentru tratarea pleureziei presupuse se foloseşte costusul de mare (saussurea costus). Acesta se transformă într-o pudră fină, prin măcinare, apoi este amestecat cu ulei fierbinte şi utilizat ca unguent pe zona afectată; de asemenea, preparatul poate fi ingerat, constituind un bun tratament pentru această suferinţă. În acest caz, costusul decompune substanţele toxice, întăreşte organele interne, deschide obstrucţiile şi înlătură cheagurile.

Un alt autor a spus:

Costusul este fierbinte, uscat şi are capacitatea de a constipa şi de a întări organele interne; elimină flatulenţa, deschide cheagurile, ajută împotriva pleureziei şi usucă excesul de umezeală. Costusul este benefic pentru creier şi poate fi de ajutor în combaterea pleureziei reale, dacă aceasta a fost cauzată de o mucozitate, mai ales atunci când boala se manifestă cu mai puţină intensitate.

***

Într-un hadis relatat de Umm Salama se afirmă: Ultima boală de care a suferit Profetul  a început pe când el se afla în casa Maymunei. Oricând simţea că durerea s-a mai potolit, ieşea afară şi conducea rugăciunea. Ori de câte ori durerea creştea, el  spunea: „Spune-i lui Abu Bakr să îi conducă pe oameni în rugăciune”. Durerea a continuat să crească până când Profetul  şi-a pierdut cunoştinţa. În timp ce durerea sporea, soţiile sale, Abbas, unchiul său, Umm al-Fadhl bint al-Harith şi Asma’ bint Umair au discutat între ei să îi dea un leac Profetului , pe când era inconştient, şi au procedat ca atare.

Când s-a trezit, Profetul  a întrebat:

„Cine mi-a făcut acest lucru? Aici este mâna unor femei care vin de acolo…” şi a indicat cu mâna în direcţia Etiopiei.

Umm Salama şi Asma erau cele care îi administraseră Profetului  medicamentul iar ele au spus:

O, Trimis al lui Allah! Ne era teamă să nu suferi de pleurezie (thatul janb).

El  a întrebat : Ce medicament mi-aţi dat?

Ele au răspuns: Nişte costus indian, wars şi câteva picături de ulei.

El  a răspuns: Allah nu ar fi trimis această boală asupra mea; apoi a spus:

Vă poruncesc ca voi toţi cei care vă aflaţi în această casă să luaţi o doză din acest medicament, în afară de unchiul meu Abbas.

În Sahihan se relatează următoarele:

Aişa a spus:

I-am dat un medicament Trimisului lui Allah  deşi el ne indicase că nu voia să i se administreze nici un medicament. Însă noi am atribuit refuzul său sentimentului pe care îl au de obicei cei bolnavi în legătură cu luarea vreunui medicament.

Când s-a trezit a spus: „Nu v-am interzis să îmi daţi acest medicament? Toţi cei prezenţi să ia din leacul acesta, în afară de unchiul meu al-Abbas, pentru că el nu era cu voi.”