Arabia preislamică

= IV =

***

Viaţa socială a arabilor

Societatea arabă reprezenta un amestesc format din straturi sociale diferite şi eterogene. Statutul femeii din clasa nobilimii presupunea un nivel avansat al respectului. Femeia se bucura de o considerabilă de libertate de decizie, iar hotărârile ei erau cel mai adesea puse în practică. Ea era atât de respectată încât foarte uşor se putea vărsa sânge pentru apărarea onoarei sale. De fapt, ea reprezenta motivul principal al luptei sângeroase sau al păcii prieteneşti. Sistemul familial în Arabia era însă în întregime patriarhal. Contractul de căsătorie era în întregime în puterea custodelui legal al femeii şi opinia acestuia cu privire la statutul ei marital nu putea fi contestată niciodată.

Pe de altă parte, mai existau şi celelalte straturi sociale unde prostituţia şi indecenţa erau de nestăpânit şi se aflau în plină desfăşurare.

Abu Da’ud, aşa cum reiese din relatarea Aişei, a amintit că existau patru tipuri de căsătorii în Arabia preislamică.

Primul tip era similar procedurilor mai moderne de căsătorie, caz în care un bărbat îşi dădea fiica de soţie altui bărbat după ce mai înainte se stabilise o anumită dotă.

În al doilea caz, soţul îşi trimitea soţia să stea cu un alt bărbat pentru a putea rămâne însărcinată. Soţul lua această hotărâre fie din cauză că nu putea avea copii, fie din cauză că dorea ca fătul să semene cu acea persoană. După concepţie, dacă dorea, soţul ei era liber să întreţină relaţii sexuale cu ea.

În a treia variantă, un număr de nu mai mult de zece bărbaţi puteau avea relaţii sexuale cu o femeie. Dacă aceasta rămânea însărcinată şi năştea un copil, ea îi chema pe aceşti bărbaţi, nimeni neavând voie să lipsească. Ei trebuiau să vină împreună la casa ei. Atunci, ea spunea, adresându-se numai unuia dintre aceştia:

Ştii ce ai de făcut. Am născut un copil şi acesta este copilul tău.

Bărbatul numit trebuia să accepte.

În cel din urmă caz,  un număr nelimitat de bărbaţi puteau întreţine relaţii sexuale cu o anumită femeie de moravuri uşoare iar aceasta nu respingea pe nimeni. Asemenea femei obişnuiau să-şi pună un steag la poartă, invitând astfel înăuntru pe oricine dorea.

În cazul în care aceasta rămânea gravidă şi dădea naştere unui copil, îi aduna pe toţi acei bărbaţi şi o vrăjitoare spunea al cui era copilul. Tatăl ales lua copilul cu sine şi îl declara ca fiind al său. Când profetul Muhammad  a adus islamul în Arabia, el a anulat toate celelalte forme de relaţii sexuale, cu excepţia celor desfăşurate în cadrul căsătoriei islamice actuale.

Femeile îşi însoţeau întotdeauna bărbaţii în războaie. Învingătorii puteau avea contact sexual neîngrădit cu asemenea femei, însă, dizgraţia îi urmărea pe copiii concepuţi în acest mod, pe tot parcursul vieţii lor.

Arabii preislamici aveau un număr nelimitat de neveste. Ei se puteau căsători cu două surori în acelaşi timp sau chiar cu nevestele taţilor lor, dacă acestea erau divorţate sau văduve. Divorţul era într-o foarte mare măsură în puterea soţului.

Adulterul era larg răspândit în aproape toate clasele sociale, cu excepţia câtorva bărbaţi şi femei al căror respect de sine îi împiedica să comită un asemenea act.

Femeile libere trăiau în condiţii mult mai bune decât sclavele. Se pare că marea majoritate a arabilor preislamici nu deţinea o ruşine în comiterea adulterului.

Abu Da’ud povestea:

Un bărbat s-a oprit în faţa Profetului  şi a spus: O, Profet al lui Allah! Băiatul acela este fiul meu. Am avut o relaţie sexuală cu mama lui în perioda preislamică.

Profetul  a răspuns:

„Nici o pretenţie în islam pentru legăturile preislamice. Copilul aparţine celui în patul căruia s-a născut şi bătaia cu pietre este soarta păcătosului.”

Aruncând o privire asupra relaţiei arabului preislamic cu stirprea sa, ne dăm seama că viaţa în Arabia era paradoxală şi se prezenta ca un tablou întunecat de contraste. În timp ce unii arabi îşi iubeau din toată inima copiii şi îi răsfăţau nespus, alţii îşi îngropau fetiţele de vii, în virtutea unui sentiment iluzoriu de teamă faţă de sărăcie.

Un alt aspect al vieţii arabilor care se cuvine a fi menţionat este ataşamentul emoţional înrădăcinat al beduinilor faţă de clanul acestora. Familia sau mândria tribală era una din cele mai puternice pasiuni ale lor. Doctrina unicităţii de sânge, ca principiu, care realiza unitatea socială a tuturor arabilor era construită şi fondată pe mândria tribală. Motto-ul lor de neconstestat era: Sprijină-ţi fratele, indiferent dacă este un opresor sau un oprimat. Ei desconsiderau amendamentul islamic care afirma că a-ţi ajuta un frate opresor înseamnă a-l împiedica să păcătuiască.

Lăcomia pentru autoritate şi sentimentul pătrunzător al concurenţei dădeau naştere adeseori unor dispute tribale amare, în ciuda descendenţei dintr-un strămoş comun.

În acest sens, conflictele sângeroase continue dintre triburile Aus şi Khazraj, ’Abs şi Zubian, Bakr şi Taghlib, etc., constituie exemple uimitoare.

Relaţiile inter-tribale erau fragile şi slabe din cauza războaielor permanente dintre triburi. Totuşi, devotamentul adânc faţă de superstiţiile religioase şi faţă de unele tradiţii pe care le venerau, le mai înfrâna dorinţa impetuoasă de a-şi potoli setea de sânge. În alte cazuri, acţiona cu succes motivaţia sau respectul pentru alianţă, loialitate şi subordonare care conduceau la păstrarea simţului proporţiei şi la abandonarea motivelor nefondate de dispută. Obiceiul, apreciat de-a lungul timpului, de suspendare a ostilităţilor pe timpul lunilor interzise (Muharram, Regeb, Zul-qi’de şi Zul-Hijje) a funcţionat favorabil şi le-a dat ocazia să-şi câştige existenţa şi să coabiteze în pace.

Dacă vom concluziona cu privire la viaţa socială din Arabia, am putea spune că arabii din perioada preislamică orbecăiau în întuneric şi ignoranţă, încâlciţi într-o plasă de superstiţii care le paraliza mintea şi-i obliga să ducă o viaţă animalică. Femeia era un bun care se putea comercializa şi era privită ca o proprietate neînsufleţită.

Legăturile inter-tribale erau fragile. Lăcomia pentru avere şi implicarea în războaie inutile erau principalele obiective care generau politica egocentrică a şefilor de trib.

Situaţia economică

Situaţia economică se afla în directă legătură cu starea societăţii.

Modul de trai al arabilor ilustra acest fenomen cu claritate. Comerţul era modalitatea cea mai comună de a le furniza cele necesare vieţii de zi cu zi. Călătoriile comerciale nu puteau avea loc dacă drumurile caravanelor şi pacea coexistenţei inter-tribale nu erau asigurate. Aceste două cerinţe imperative, din nefericire, nu existau în Arabia, excepţie făcând perioada lunilor prohibite, în care arabii îşi ţineau adunările de ’Ukaz, Zil-Majaz, Mijanna şi altele.

Industria era străină psihologiei arabe. În Arabia, majoritatea industriilor disponibile, cum ar fi cele de tricotat şi tăbăcit, erau susţinute de populaţia ce venea din Yemen, Hira şi de la graniţele Siriei. În interiorul Arabiei se practica un fel de agricultură şi creşterea animalelor. Aproape toate femeile arabe se ocupau cu toarcerea firelor de tors, dar chiar şi această practică era ameninţată de războaiele şi jafurile nesfârşite.

În linii mari, sărăcia, foametea şi îmbrăcămintea insuficientă caracterizau economia Arabiei.

***

Etica

Nu putem nega faptul că arabii preislamici aveau o mulţime de trăsături negative. În mod sigur, viciile şi păcatele îi caracterizau, însă trebuie să recunoaştem că erau în acelaşi timp posesorii unora dintre cele mai înalte virtuţi, cum ar fi:

Ospitalitatea

Se întreceau unul pe celălalt în ospitalitate şi erau foarte mândri de aceasta. Aproape jumătate din moştenirea poetică arabă a fost dedicată meritelor şi nobleţii cu care-şi întreţineau oaspeţii. Erau generoşi şi ospitalieri până după limita posibilităţilor, fiind dispuşi să ofere până şi ultima porţie de mâncare pentru un oaspete flămând şi îngheţat. N-ar fi ezitat să cheltuie o mulţime de bani sau să preia sarcini grele pentru a împiedica vărsarea de sânge, pentru a-şi putea atrage astfel laude şi slăvire.

În contextul ospitalităţii, se evidenţiază şi obiceiul arabilor de a bea vin, care era privit ca o sursă de generozitate şi un mod de a-şi arăta ospitalitatea. Băutul vinului era o adevărată mândrie pentru arabii din perioada preislamică. Marii poeţi ai acelor timpuri nu uitau niciodată să includă în poemele lor versuri rafinate, încărcate de metafore şi slavă la adresa orgiilor bahice. Chiar şi cuvântul „strugure” (kerem) în limba arabă este similar cu „generozitate”, atât la pronunţie, cât şi la scris. Jocurile de noroc erau o altă practică de-a lor strâns legată de generozitate, dat fiind că sumele încasate erau întotdeauna folosite pentru milostenii.

Respectarea unui legământ

Pentru un arab a face o promisiune înseamnă a-şi face datorii şi ar merge până la limite imposibile spre a ţine tradiţia legământului. Scrierile acelui timp sunt bogate în povestiri care scot în evidenţă acest merit.

Simţul onoarei şi respingerea nedreptăţii

Aceste atribute era fundamentate pe excesul de curaj, pe sentimentul acut al autostimei şi pe impetuozitate. Arabul se revolta întotdeauna împotriva chiar şi celei mai mici aluzii umilitoare ori neglijente. El n-ar fi ezitat niciodată să se sacrifice pentru a-şi menţine în permanenţă sentimentul de respect faţă de propria persoană.

Voinţa fermă şi atitudinea hotărâtă

Un arab nu ar ocoli niciodată un drum la capătul căruia îl aşteaptă un prilej de mândrie sau o poziţie onorabilă, chiar dacă pentru aceasta ar trebui cu preţul vieţii sale să plătească.

Toleranţă, perseverenţă şi bunătate

Arabii priveau aceste trăsături cu mare admiraţie, dar, nu este de mirare, deoarece viaţa lor impetuoasă, cufundată în războaie şi jafuri era săracă în asemenea sentimente.

Viaţa de beduin – pur şi simplu

Viaţa de beduin nu era încă influenţată de aparenţele înşelătoare ale civilizaţiei şi constituia esenţa spiritului arab, ţinut departe de intrigă şi trădare.

Asemenea etici nepreţuite, corelate cu poziţia geografică favorabilă a Arabiei, au stat la baza alegerii arabilor ca noi purtători ai mesajului islamic şi călăuzitori ai omenirii

Cele mai nepreţuite etici, pe lângă respectarea legământului, erau, fără îndoială, simţul respectului de sine şi puternica determinare, două caracteristici umane indispensabile atât în combaterea răului şi eliminarea concepţiilor imorale, cât şi pentru consolidarea unei societăţi mai bune şi mai drepte.

***

= VA URMA =