Sciatica

Îndrumarea Profetului  în vindecarea sciaticii

Ibn Majah a relatat în Sunan că Anas bin Malik a spus că l-a auzit pe Profet  zicând:

„Sciatica este vindecată prin topirea grăsimii de pe coada oii unui beduin. Apoi grăsimea este împărţită în trei părţi şi în fiecare zi se bea câte o parte pe stomacul gol.”

Sciatica este o boală care se manifestă la articulaţia şoldului şi apoi coboară de-a lungul coapsei pe partea posterioară. Uneori sciatica ajunge până la glezne; pe măsură ce afecţiunea progresează şi rămâne netratată, continuă să coboare şi slăbeşte treptat picioarele şi coapsele.

Remediul menţionat în hadis este un leac foarte bun deoarece sciatica debutează în corp prin presiunea exercitată asupra zonei nervului sciatic, de cele mai multe ori generată de umflarea anormală a intestinelor, situaţie provocată de acumulările de reziduuri uscate sau vâscoase din intestine. Cel mai bun tratament preventiv pentru această afecţiune ar consta în folosirea unui laxativ. Grăsimea care se găseşte pe cozile oilor are două proprietăţi: maturează substanţele dăunătoare şi ajută la eliminarea pe cale naturală a zonelor afectate din intestin care provoacă umflături şi presiune excesivă asupra muşchilor şi nervului sciatic.

Oile nomazilor prezintă numeroase calităţi, cum ar fi dimensiunile reduse, producerea unei cantităţi mai mici de excremente precum şi carnea lor moale. De asemenea, aceste oi pasc în zone unde se găsesc plante benefice, cum ar fi pelinul, limbariţa şi altele. Atunci când oaia se hrăneşte cu astfel de plante, carnea acesteia va suferi modificări, devenind mai moale; în special pe coadă grăsimea se acumulează. Deşi laptele produs de aceste oi conţine ingredientele active ale plantelor menţionate, grăsimea de pe coada lor prezintă calităţile pe care carnea nu le posedă: este laxativă şi are capacitatea de a matura substanţele septice (ce devin astfel pregătite pentru a fi extrase din organism).

Am menţionat anterior faptul că medicamentele şi leacurile folosite de diverse comunităţi şi popoare au la bază obiceiurile alimentare ale acelor oameni. Indienii şi beduinii au o dietă simplă, deci nu folosesc medicamente complexe. Cât despre romani şi greci, ei utilizau leacuri combinate. Însă toţi doctorii cad de acord asupra faptului că o anumită dietă ar reprezenta cel mai bun tratament pentru vindecarea unei suferinţe. Astfel, doctorii vor prescrie întâi un medicament simplu, iar apoi unul mai complex, dacă este cazul.

Atunci când dieta de bază este simplă, leacurile simple sunt potrivite pentru tratarea afecţiunilor uşoare. Pe de altă parte, bolile mai grave sunt, de obicei, rezultatul unei alimentaţii complexe, iar din această cauză leacurile compuse sunt mai adecvate.