Kharigiţii

***

Apariţia sectei Khawarij

Kharigiţii sunt membri ai primelor secte religioase islamice, a căror importanţă se observă în dezvoltarea doctrinelor de contestare a autorităţii islamice şi slăbirea administraţiei califatului islamic.

Iniţial un grup de soldaţi, în cea mai mare parte aparţinând tribului Tamim, a protestat împotriva construirii unui tribunal care să judece după şeriat argumentând că: „Judecata îi aparţine numai lui Allah”, sugerând că orice formă de autoritate contravine învăţăturilor islamice. Aceştia susţineau că dreptul de a judeca îi aparţine numai Creatorului şi drept urmare se opuneau cu tărie legilor islamice şi judecătorilor.

Printre primele catastrofe ce au subminat conducerea islamică se numără apariţia grupării kharigite. Aceştia s-au evidenţiat ca adversari ai califului Ali bin Abi Talib , pe motivul neînţelegerilor dintre Ali  şi Muawwiya bin Abu Sufyan, imediat după bătălia de la Siffin. Aveau sediul în Harora, un sat din apropierea oraşului Kufa, în Irak. Principalul lor argument era că, în ultimele sale zile de calif, Uthman căzuse în apostazie şi drept urmare au hotărât să-l asasineze sau să-l înlăture de la putere. De asemenea s-au exprimat în cei mai brutali termeni faţă de cei care comiteau păcate mari fără să se căiască, luându-şi libertatea de a ucide arbitrar fără o judecată prealabilă. Kharigiţii şi-au urmat agenda anarhistă fiind hotărâţi să elimine pe oricine din comunitatea musulmană care îndrăznea să li se opună, generând confuzie şi groază printre credincioşi. Pe de altă parte, aceştia se percepeau ca fiind învăţaţi musulmani autentici precum şi credincioşi devotaţi care deţineau dreptul de a anula sau confirma religia musulmanilor, fiind astfel iniţiatorii practicii takfiri (denunţarea unui musulman ca fiind necredincios după ureche). Cu toate aceastea, doctrina lor duşmănoasă nu a reuşit să înăbuşe adevăratul spirit islamic. Atitudinea lor se prezenta ca fiind nerealistă iar personalitatea lor lipsită de echilibru şi stabilitate. Din ierarhia lor se pot menţiona o primă grupare numită Zul-Khuaissa iar ultima cunoscută oficial s-a numit Zul el-Thadia.

Profeţiile Trimisului lui Allah  legate de apariţia grupării kharigite s-au dovedit adevărate. Primul lucru pe care Profetul  l-a menţionat a fost că gruparea Khawarij va fi „produsul unei neînţelegeri”, profeţie care s-a adeverit, deoarece apariţia lor a rezultat din conflictul dintre Ali  şi Muawwiyah. În relatare este menţionat de asemenea că acest grup va fi distrus de către un credincios şi, într-adevăr, a fost califul Ali  cel care a condus prima luptă împotriva acestora.

În societatea islamică, kharigiţii au jucat rolul anarhiştilor şi al nihiliştilor.

Emirul drept-credincioşilor Ali  a zis:

L-am auzit pe Trimisul lui Allah  spunând:

„Se va ridica un popor ce va fi tânăr ca vârstă şi imatur în gândire, însă va vorbi ca şi cum cuvintele sale ar fi cele mai înţelepte, va recita Coranul, însă doar îl va rosti, şi va trece prin religie, precum o sabie ce străpunge prada. Aşa că, atunci când îi vedeţi, ucideţi-i, căci astfel veţi fi răsplătiţi de Allah în Ziua Judecăţii.”

Abu Sa’id al Khudri a relatat:

„Când ne aflam în compania Trimisului lui Allah  în timp ce ne împărţea prăzile de război, a venit la el Zul-Khuaisira, din neamul Tamim.

Omul a zis: Trimis al lui Allah, fă dreptate.

Profetul  a zis: Vai ţie! Cine ar face dreptate, dacă nu eu? Nu aş avea succes şi aş suferi pagube dacă n-aş face dreptate.

Atunci Omar bin Khattab a zis: Trimis al lui Allah, lasă-mă să-i zdrobesc gâtul.

Trimisul lui Allah  a zis:

Lasă-l, căci are prieteni (care par a fi credincioşi şi pioşi) astfel încât fiecare dintre voi va considera rugăciunea lui nesemnificativă în comparaţie cu rugăciunea lor, la fel şi postul lui, în comparaţie cu postul lor. Ei vor recita din Coran, însă nu vor pricepe sensul. Vor trece atât de repede (prin învăţăturile islamului) precum o săgeată ce străbate prada. Se vor uita la vârful ei de fier, însă nu vor găsi nimic (rămas acolo). Apoi se vor uita şi la cea mai nesemnificativă parte, însă nici acolo nu vor găsi nimic. Apoi vor vedea penele săgeţii, însă nici acolo nu vor vedea nimic (căci săgeata va spinteca atât de repede prada încât nimic nu va rămâne lipit de ea) nici-o impuritate, nici sânge. Ei vor fi recunoscuţi prin prezenţa unui negru ce se va număra printre ei, ale cărui braţe vor fi precum sânul unei femei sau precum o bucată de carne ce freamătă. Vor veni atunci când între oameni vor fi neînţelegeri.

Abu Sa’id a zis:

Mărturisesc că am auzit acest lucru de la Trimisul lui Allah  şi mărturisesc că Ali bin Abi Talib  a luptat împotriva lor şi că eu am fost alături de el. A dat ordine în legătură cu omul care era căutat şi când acesta a fost adus înăutru şi m-am uitat la el, am văzut că era aşa cum l-a descris Trimisul lui Allah  .”

Ibn Omar a zis:

„Aceşti oameni au recitat versete ce fuseseră revelate în legătură cu necredincioşii şi le-au interpretat ca vorbind despre credincioşi.”

Hafiz bin Hajar a spus:

„Aceşti oameni au comis numeroase nelegiuiri şi şi-au păstrat calea cea greşită. Ei au introdus pedeapsa lapidării celor acuzaţi de apărarea reputaţiei unei femei necinstite. Ei au început să le taie hoţilor mâna din umăr, şi nu din încheietură. Au poruncit femeilor să facă rugăciunile obligatorii chiar şi în perioada menstruaţiei. I-au etichetat drept necredincioşi pe cei ce urmau calea cea dreaptă.”

Grupare kharigită a ucis, de-a lungul timpului, o mulţime de musulmani nevinovaţi care au refuzat să se supună poruncilor lor, în timp ce necredincioşii şi politeiştii nu erau pedepsiţi.

Spre exemplu s-a relatat că kharigiţii l-au ucis pe Abdullah bin Khabbab bin Al-Arat, un companion de seamă al Profetului , unul dintre primii musulmani prin naştere din istoria islamică. Aceştia au tăiat abdomenul soţiei sale şi au scos copilul ce urma a se naşte. Califul Ali  i-a tras la răspundere pe criminali pentru faptele lor ticăloase iar aceştia au recunoscut că participaseră la crimă. Acest lucru l-a determinat pe Ali  să declare război împotriva grupării. Cele două oştiri s-au înfruntat la Nahrawan, o întinsă peninsulă în apropiere de Bagdad, Irak unde kharigiţii au fost învinşi şi ucişi în mare parte iar de atunci gruparea a devenit clandestină, urmând să apară sau să dispară pe scena istoriei în funcţie de unitatea sau dezbinarea lumii islamice.