Triburile arabe

= I =

***

Introducere

Fără îndoială, biografia Profetului Muhammad  reprezintă o personificare completă a Mesajului Divin sublim, pe care el l-a exprimat cu scopul de a salva rasa umană din mlaştina întunericului şi politeismului şi de a o îndrepta către un paradis de lumină şi monoteism. Drept urmare, o imagine autentică şi comprehensivă a acestui Mesaj se poate obţine doar printr-un studiu atent şi o analiză profundă atât a chestiunilor de fond, cât şi a concluziilor ce pot fi trase din consultarea unei asemenea biografii. Pentru a ilustra aceasta, a fost introdus un întreg capitol referitor la natura şi dezvoltarea triburilor arabe anterioare islamului, precum şi la circumstanţele în care s-a derulat misiunea Profetului .

Localizarea arabilor

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „arab” înseamnă „deşert” sau „pământ pustiu, neroditor, fără apă sau vegetaţie”. Încă din zorii istoriei, Peninsula Arabă şi locuitorii săi erau descrişi într-o asemenea manieră.

Peninsula Arabă este mărginită la vest de Marea Roşie şi de Muntele Sinai, la est de Golful Arabic şi la sud de Marea Arabiei, care este de fapt o prelungire a Oceanului Indian. La graniţa de nord se învecinează cu vechea Sirie şi, doar parţial, cu Irakul. Suprafaţa totală este estimată a fi între 385.000 km² şi 480.000 km².

Datorită aşezării sale geografice, peninsula şi-a menţinut întotdeauna o poziţie importantă. Peisajul geografic, alcăuit în majoritate din deşert şi locuri nisipoase, a făcut-o, în ciuda faptului că se învecina cu două mari imperii, inaccesibilă străinilor şi invadatorilor şi a permis locuitorilor o libertate şi independenţă completă de-a lungul secolelor.

Pe de altă parte, această poziţie plasa peninsula ca pion central al lumii vechi, furnizându-i acesteia legături maritime şi terestre cu majoritatea popoarelor de la acea vreme. Datorită acestei poziţii strategice, Peninsula Arabă devine un centrul comercial, cultural şi religios şi artistic.

Triburile arabe

Din punct de vedere al descendenţei, triburile arabe au fost împărţite în trei grupe:

1. Vechii arabi – despre istoria cărora se cunoaşte relativ puţin. Dintre aceştia amintim neamurile: ‘Ad, Thamud, Tasan, Jadis, Emlaq şi altele.
2. Arabii puri – urmaşi ai luI Ya’rub bin Iaşjub bin Qahtan. Mai erau numiţi şi arabii qahtanieni.
3. Arabii arabizaţi – urmaşii lui Ismail. De asemenea mai erau numiţi şi arabii adnanieni.

Arabii puri – poporul din Qahtan – locuiau iniţial în Yemen şi erau divizaţi în numeroase triburi, dintre care două foarte cunoscute:

Tribul Himiar – cele mai cunoscute clanuri erau: Zaid al-Jamhur, Quda’a şi Sakasic.

Tribul Kahlan – cu renumitele neamuri: Hamdan, Anmar, Tai’, Muzhij, Kinda, Lakhm, Judham, Azd, Aus, Khazraj, precum şi cu descendenţii clanului Jafna – regii vechii Sirii.

Din cauza degradării comerţului sub presiunea romanilor, care dominau atât rutele comerciale maritime, cât şi pe cele de uscat din Egipt şi Siria, tribul Kahlan a emigrat din Yemen pentru a se stabili în diferitele părţi ale Peninsulei Arabe.

În mod firesc, confruntarea dintre triburile Kahlan şi Himiar a condus la evacuarea primilor şi stabilirea celorlalţi în Yemen.

Triburile migratoare ale Kahlan-ului s-au divizat la rândul lor în patru grupe:

Tribul Azd – sunt cei care sub conducerea lui ’Imran bin ’Amr Muzaiqaba au rătăcit prin Yemen şi au trimis pionieri, îndreptându-se în final spre nord. S-ar putea prezenta un rezumat al emigrării lor, după cum urmează:

Tha’laba bin ’Amr şi-a părăsit propriul trib, Al-Azd, la Hijaz şi s-a stabilit între Tha’labiia şi Zi Qar. După ce s-a mai întremat, el s-a îndreptat spre Medina, unde a şi rămas. Din seminţia sa fac parte Aus şi Khazraj, fiii lui Haritsa bin Tha’laba.

Haritsa bin ’Amr, cunoscut şi sub numele de Khuza’a, a rătăcit împreună cu ai săi prin Hijaz, până când a ajuns la Mar az-Zahran. Mai târziu, ei au cucerit clanul Haram şi s-au stabilit în Mecca, după ce i-au gonit pe locuitori, tribul Jurhum.

Imran bin ’Amr şi oamenii lui au mers în Oman unde au întemeiat tribul Azd, ai cărui urmaşi au populat Tihama, fiind cunoscuţi sub numele de Azd-de-Şanu’a.

Jafna bin Amr şi familia sa s-au îndreptat spre Siria unde s-au şi stabilit şi au pus bazele Regatului Ghassan, numit după un izvor de apă din Hijaz, unde se opriseră în drumul lor.

Triburile Lakhm şi Juzam – din care se trăgea Nasr bin Rabi’a, tatăl lui Manadhira, regele Hirei.

Tribul Tai’ – a emigrat de asemenea spre nord pentru a se stabili în zona aşa-numiţilor Munţi Aja şi Salma, numiţi, ulterior, Munţii Tai’.

Tribul Kinda – sălăşluia în Bahrain, dar a fost alungat spre Hadramout şi Najd, unde a instituit o guvernare puternică, dar de scurtă durată, deoarece întregul trib a pierit la scurtă vreme.

O altă ramură a tribului Himiar, cunoscută sub denumirea de Quda’a, a părăsit de asemenea Yemenul şi s-a stabilit în semideşertul Samaua, la graniţa cu Irakul.

Arabii arabizaţi îşi trag rădăcinile din vremuri străvechi, prin străbunicul lor Avraam, dintr-un oraş din Irak, numit Ar, în apropiere de Kufa, aşezat pe malul vestic al Eufratului. Săpăturile arheologice au scos la lumină detalii importante referitoare la oraş, la familia lui Avraam, precum şi la circumstanţele religioase şi sociale preponderente.

Este cunoscut faptul că Avraam (pacea fie asupra sa) a părăsit Ar-ul în favoarea Harran-ului şi apoi a Palestinei, declarând acest loc cartier general pentru mesajul său. El a colindat apoi prin toată regiunea. Când a ajuns în Egipt, faraonul a încercat să-i facă rău soţiei sale, Sara, dar Allah a salvat-o şi planul hain al faraonului s-a întors împotriva lui. Astfel, el şi-a putut da seama de puternicul ei devotament faţă de Allah şi, în semn de recunoaştere a virtuţilor sale, şi-a trimis propria fiică, Hagar, la dispoziţia Sarei. Sara, însă, a oferit-o pe Hagar de soţie lui Avraam.

Avraam (pacea fie asupra sa) s-a întors în Palestina, unde Hagar l-a născut pe Ismail. Sara a devenit atât de geloasă pe Hagar, încât l-a obligat pe Avraam să îi trimită pe Hagar şi pe fiul ei într-o vale pustie, la poalele unui mic deal din Hijaz, în vecinătatea Casei Sfinte. El le-a ales un loc sub un copac falnic, la nord de Zamzam-ul de azi, în apropierea părţii de sus a moscheii din Mecca, unde nu ajungeau nici oamenii, nici apa şi apoi s-a întors în Palestina, lăsându-şi soţia şi copilul doar cu o taşcă din piele, câteva curmale şi un vas cu apă. La scurt timp, aceştia au rămas fără mâncare şi apă, dar mulţumită lui Allah apa a ţâşnit din pământ, ajutându-i să supravieţuiască în continuare.

Întreaga poveste a izvorului Zamzam este cunoscută în întreaga lume.

Un alt trib yemenit, Jurhum, a venit, cu permisiunea lui Hagar, să locuiască în Mecca, după ce, aşa cum se povesteşte, ar fi trăit în văile din jurul Meccăi. În culegerea de tradiţii profetice „Sahih al-Bukhari” se menţionează că acest trib a venit la Mecca pe când Ismail era încă un copil, traversând valea cu mult înainte de această întâmplare.

Avraam (pacea fie asupra sa) obişnuia să meargă din când în când la Mecca pentru a-şi vedea nevasta şi fiul. Numărul acestor călătorii nu este cunoscut cu exactitate, dar surse istorice autentice menţionează un număr de patru.

Allah Preaînaltul afirmă în nobilul Coran că El l-a îndemnat în vis pe Avraam să-şi ucidă fiul, pe Ismail, şi, imediat după aceea, Avraam s-a ridicat să-i împlinească porunca.

„Şi când s-au supus amândoi şi l-a întins pe o tâmplă,

Am strigat Noi la el: O, Avraam!

Tu ai împlinit vedenia! Astfel îi răsplătim noi pe cei care săvârşesc bine!

Aceasta a fost, neîndoielnic, o încercare vădită

Şi l-am răscumpărat pe el printr-o jertfă minunată”

[37:103-107]

În Geneză se menţionează că Ismail era cu 13 ani mai în vârstă decât fratele său, Isaac. Fragmentul care relatează sacrificarea lui Ismail arată că aceasta s-a întâmplat într-adevăr înainte de naşterea lui Isaac şi că promisiunea lui Allah de a-i dărui lui Avraam încă un fiu, pe Isaac, a fost făcută după derularea întregii întâmplări.

În această povestire se vorbeşte despre cel puţin o călătorie, făcută pe vremea când Ismail era încă un copil.

Al-Bukhari, după relatarea lui Ibn Abbas, amintea de celelalte trei călătorii. Prezentăm în continuare un rezumat al acestora:

Când Ismail a ajuns la vârsta bărbăţiei, a învăţat limba arabă de la cei din tribul Jurhum, care-l iubeau, îl admirau şi care i-au dat de soţie pe una dintre femeile lor, la scurt timp după moartea mamei lui.

Dorind să-şi vadă din nou soţia şi fiul, după căsătoria lui Ismail, Avraam (pacea fie asupra sa) a venit la Mecca, dar nu l-a găsit acasă. El a întrebat-o pe soţia lui Ismail despre soţul ei şi despre viaţa lor împreună. Ea s-a plâns de sărăcie şi atunci el a rugat-o să-i transmită lui Ismail să-şi schimbe pragul uşii. Ismail a înţeles mesajul, a divorţat de soţia lui şi s-a căsătorit apoi cu fiica lui Mudad bin ’Amr, şeful tribului Jurhum.

Încă o dată, Avraam a venit să-şi viziteze fiul şi din nou l-a găsit acasă. El i-a pus şi noii soţii aceeaşi întrebare, însă ea a răspuns cu mulţumiri faţă de Allah. Avraam a rugat-o atunci să-i transmită lui Ismail să îşi păstreze pragul uşii (adică să o păstreze de soţie) şi s-a întors în Palestina.

A treia oară, Avraam a venit la Mecca şi l-a găsit pe Ismail ascuţind o săgeată sub un copac în apropiere de Zamzam. Întâlnirea, după o perioadă atât de lungă de despărţire, a fost foarte emoţionantă atât pentru Avraam, care era un tată iubitor, cât şi pentru Ismail, care era un fiu devotat şi îndatoritor.

De data aceasta, tatăl şi fiul au construit Ka’ba şi i-au înălţat pilonii. Avraam, în asentiment cu porunca lui Allah, i-a chemat pe oameni să facă pelerinaj la acest lăcaş.

Din mila lui Allah, Ismail a avut douăsprezece fii de la fiica lui Mudad iar aceştia erau: Nabet, Qidar, Edbael, Mebşam, Mişma, Duma, Mişa, Hudud, Yetma, Yetour, Nafis şi Qidman. Mai târziu, ei au format douăsprezece triburi ce locuiau la Mecca şi făceau comerţ în Yemen, Siria veche şi Egipt. Mai apoi, aceste triburi s-au răspândit peste tot, chiar şi în afara graniţelor peninsulei. Toţi aceştia au fost daţi uitării, excepţie făcând descendenţii lui Nabet şi Qidar.

Nabetanii – fiii lui Nabet – au dat naştere unei civilizaţii înfloritoare la nord de Hijaz, au instituit o puternică guvernare ce şi-a extins dominaţia peste toate triburile învecinate şi apoi şi-au declarat capitala la Petra.

Nimeni n-a avut îndrăzneala de a se îndoi de puterea lor, până când au venit romanii şi au reuşit să le distrugă regatul. În urma unor cercetări detaliate, Sulaiman an-Nadui a ajuns la concluzia că regii ghassanizi împreună cu cei ai triburilor Aus şi Khazraj nu erau qahtanieni, ci mai degrabă nabetani.

Descendenţii lui Qidar, fiul lui Ismail, au trăit multă vreme în Mecca, înmulţindu-se ca număr. Dintre aceştia s-au născut Adnan şi fiul său, Ma’ad, care sunt strămoşii arabilor Adnanieni. Adnan este al 21-lea din seria strămoşilor profetici. Se povesteşte că ori de câte ori profetul Muhammad  vorbea despre strămoşii lui se oprea la Adnan şi spunea: „Genealogii mint”, iar despre ceilalţi nu mai amintea. Oricum, un grup de savanţi genealogi a încercat să schiţeze arborele genealogic al lui Adnan. Ei au afirmat chiar că între Adnan şi Avraam erau exact 40 de strămoşi.

Nizar, unicul fiu al lui Ma’ad, a avut patru fii care au pus bazele a patru mari triburi: Eiad, Anmar, Rabi’a şi Mudar. Ultimii doi au dat naştere mai multor clanuri. Rabi’a i-a născut pe Asad, Anaza şi Abdul Qais, Ua’il i-a născut pe Bakr şi Taghlib, Hanifa şi mulţi alţii.

Triburile Mudar s-au ramificat în două mari clanuri: Qais’Ailan bin Mudar şi cele ale lui Elias bin Mudar.

Din clanul Qais’ Ailan făceau parte neamurile: Salim, Hauazin şi Ghatafan, din care au coborât: Abs, Zubian, Aşja şi Ghani bin A’sur. Din clanul Elias bin Mudar erau: Tamim bin Murra, Hudhail bin Mudrika, neamul Asad bin Khuzaima şi neamul Kinana bin Khuzaima din care au provenit Quraiş-iţii, descendenţii lui Fahr bin Malik bin An-Nadr bin Kinana.

Quraişii s-au ramificat în numeroase triburi, dintre care cele mai cunoscute erau: Juma, Sahm, Udai, Makhzum, Taiim, Zahra şi cele trei clanuri ale lui Qusai bin Kilab: Abd ad-Dar bin Qusai, Asad bin Abdul Uzza bin Qusai şi Abd Manaf bin Qusai. Abd Manaf s-a extins în patru triburi: Abd Şams, Naufal, Muttalib şi Haşim. Oricum, din familia lui Haşim, Allah l-a ales pe Profetul nostru al tuturor, Muhammad bin Abdullah bin Abdul-Muttalib bin Haşim.

Profetul Muhammad  a spus:

„Allah l-a ales pe Ismail dintre fiii lui Avraam, pe Kinana dintre fiii lui Ismail, pe neamul Quiraş dintre fiii lui Kinana, pe neamul Haşim dintre fiii Quraişilor, şi El m-a ales pe mine dintre fiii lui Haşim.”

Al-Abbas bin Abdul-Muttalib l-a citat pe Trimisul lui Allah  care a spus:

„Allah a creat lumea şi m-a ales pe mine din tot ce era mai bun. El a ales triburile şi m-a ales pe mine din tot ce era mai bun. El a ales familiile şi m-a ales pe mine din tot ce era mai bun. Eu reprezint tot ce este mai bun atât ca persoană, cât şi ca familie”.

Înmulţindu-se, copiii lui Adnan au pornit să caute păşuni şi apă, împrăştiindu-se în diferite părţi ale Arabiei.

Tribul lui Abdul Qais împreună cu câteva clanuri ale lui Bakr bin Ua’il şi Tamim au emigrat în Bahrain, unde s-au şi stabilit.

Neamul Hanifa bin Sa’b bin Ali bin Bakr a mers să locuiască în Hijr, capitala Yamamei. Toate triburile lui Bakr bin Ua’il au trăit într-un teritoriu care includea Yamama, Bahrain, Saif Kazima, malul mării şi graniţele exterioare cu Irakul, Abla şi Hait.

Cea mai mare parte a tribului lui Taghlib a trăit în regiunea Eufratului, în timp ce unii dintre ei au trăit alături de Bakr.

Tribul Tamim a trăit în semideşertul Basrei.

Tribul Salim a trăit în apropiere de Medina pe teritoriul ce se întindea de la Uadi al-Qura până la Khaibar şi mai departe spre est, până la munţii de la Harra.

Tribul Thaqif a sălăşluit în Ta’if, iar tribul Hauazin, la est de Mecca, în apropiere de Autas, pe drumul dintre Mecca şi Basra.

Tribul Asad a trăit pe pământurile de la est de Taima şi vest de Kufa, în timp ce familia lui Tai’ a locuit între aşezarea tribului Asad şi Taima’. Ei se aflau cam la cinci zile distanţă (de mers pe jos) de Kufa.

Zubianii au populat regiunea dintre Taima’ şi Hauran.

Unele neamuri din tribul Kinama au trăit în Tihama, în timp ce unele neamuri din tribul Quraiş au locuit în Mecca şi împrejurimile ei. Quraiş-iţii au rămas complez dezorganizaţi până în momentul în care Qusai bin Kilab a reuşit să grupeze rangurile lor sociale în termeni onorabili, adăugând o importanţă deosebită statului lor.

***

= VA URMA =