Roadele dezbinării

***

Bătălia Cămilei

După uciderea lui Uthman bătălia de la Gemel a constituit una dintre marile nenorociri care s-au abătut asupra naţiunii islamice. Acestă prim act al scindării musulmanilor s-a purtat între facţiunea lui Ali bin Abi Talib  may  Allaah  be  pleased  with  him  şi grupul condus de Aişa, Talha şi Zubair.

Situaţia politică era de aşa natură încât Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him ezita în a fi ales calif peste o societate musulmană dezbinată aflată în discordia provocată de moartea lui Uthman. Totuşi, după numeroasele presiuni făcute asupra sa de către stările califatului, a fost obligat să accepte oferta. După lungi discuţii şi negocieri, Talha şi Zubair i-au acordat lui Ali sprijinul lor condiţionat. Pentru început, s-au întâlnit cu Aişa şi au discutat despre adevăratele motive ce s-au aflat în spatele uciderii lui Uthman, cerându-i lui Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him ca toţi cei care au complotat la uciderea lui Uthman să fie găsiţi şi predaţi lor nevătămaţi, sugerând astfel că asasinatul a fost pus la cale de apropiaţii lui Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him. Fără a se percepe vinovat Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him a dorit aplicarea pedepsei capitale pentru cei vinovaţi odată ce erau găsiţi. Însă Talha şi Zubair nu au fost de acord cu acest plan întrucât considerau că în absenţa unei judecăţi nu vor fi aflaţi niciodată asasinii. Aceste circumstanţe şi lipsa majoră de încredere dintre Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him şi ceilalţi au dus la izbucnirea unui război civil între cele două facţiuni constituite, una în Siria, iar cealaltă în Irak.

Unii învăţaţi consideră că Aişa nu a dorit ca disputa să se încheie printr-o luptă ci printr-o vendetă sau judecată. Ea a dorit ca grupurile musulmane să fie stăpânite de armonie şi pace, gândind că dacă va prelua iniţiativa în pedepsirea făptaşilor liniştea se va aşterne. În cele din urmă, a realizat că ar fi trebuit să evite o astfel de situaţie întrucât tensiunile au degenerat. În cele din urmă, toţi cei implicaţi în luptă au început să aibă remuşcări şi să regrete că au început o bătălie sângeroasă cu Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him pe marginea unei chestiuni încă rămase neelucidate şi fără dovezi clare.

Ziua bătăliei nu a fost dinainte stabilită ca fiind o luptă. Bătălia a pornit din efervescenţa taberei lui Talha şi a lui Zubair iar, în scurt timp, întreaga situaţie a scăpat de sub control. După o serie de confruntări izolate conducătorii implicaţi au preferat să semneze un armistiţiu pentru a opri ceea ce urma să devină un conflict sângeros şi o pată neagră în istoria islamului. În cadrul negocierilor Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him a jurat pe Allah că nu el l-a ucis pe Uthman şi că nu a complotat în nici un fel la asasinarea acestuia iar vina a căzut pe o seamă de criminali neidentificaţi şi imposibil de pedepsit.

Fanaticii implicaţi în uciderea lui Uthman se temeau de negocierile lui Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him de a realiza un armistiţiu cu Talha şi Zubair şi le-au atacat tabăra la adăpostul nopţii. Aceştia din urmă au lansat ipoteza neverificată că erau atacaţi din porunca directă a lui Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him. Între timp, Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him nu avea cunoştinţă de acest lucru şi la rândul său se temea de atacul celor doi crezând că acest atac a început din ordinele lui Zubair şi ale lui Talha, cu scopul de a-l înlătura de la putere.

Aşadar, această nenorocire a fost provocată de o serie de greşeli şi judecăţi deficitare luate în grabă şi cu gânduri felurite. Unii învăţaţi susţin că Aişa se afla în casa ei, departe de luptă şi, după spusele acestora, nu a participat şi nu a emis ordine sau porunci către oşteni.

***

Este adevărat că Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a prezis această nenorocire ca fiind un semn al Zilei de Apoi.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) a zis:

„Ziua de Apoi nu va veni până ce două grupări musulmane nu se vor înfrunta şi va rezulta un conflict sângeros iar pierderile vor fi egale”.

Din această bătălie se poate învăţa o lecţie importantă, şi anume că trebuie să fim cât mai atenţi împotriva oricăror neînţelegeri conduse de fanaticii ce luptă împotriva ideologiei, unităţii şi integrităţii islamice.

Allah a revelat

8:30

„[Aminteşte-ţi] când necredincioşii urzeau vicleşuguri asupra ta ca să te înlănţuiască, ca să te omoare ori ca să te izgonească, ei plănuiesc, însă şi Allah plănuieşte! Allah este Cel mai iscusit plănuitor.”

Complotul împotriva Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) în Mecca s-a bazat pe trei abordări ostile, însă minunata lucrare a lui Allah a întors sorţii şi a scos, în fiecare caz, din rău, binele.

Quraiş-iţii au încercat să-l menţină pe Profet  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) în Mecca pentru a-l suprima, exercitând o mare presiune asupra unchilor, rudelor şi a prietenilor săi, însă cu cât asuprirea era mai grea, cu atât comunitatea musulmană creştea în număr şi îşi întărea credinţa. Au încercat să-i facă rău şi chiar să-l ucidă, însă el a fost un exemplu al perseverenţei şi curajului, ceea ce a dus mai departe cauza islamică. Au încercat să-l alunge atât pe el, cât şi pe adepţii săi din locuinţe, însă ei au găsit o nouă locuinţă, şi anume Medina, de unde au recucerit nu numai Mecca, ci şi Peninsula Arabă.

Cei ce nu cred în Allah încearcă din răsputeri, prin planuri haine, să-şi ducă la îndeplinire scopurile ascunse. Însă Allah – în Mâinile Căruia se află totul – are de asemenea planul Său, iar răul nu are, în realitate, nici o şansă de reuşită.

***

Bătălia de la Siffin

Un nou episod dureros şi nefericit a fost bătălia de la Siffin. Lupta a avut loc între adepţii lui Ali bin Abi Talib  may  Allaah  be  pleased  with  him şi cei ai lui Mu’awwiya bin Abu Sufyan bin Abd aş-Şams, întâmplarea fiind, similar, prezisă de Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ).

De această dată neînţelegerile au apărut când Ali bin Abi Talib  may  Allaah  be  pleased  with  him, i-a trimis o solie lui Mu’awwiya prin care cerea să i se acorde sprijin în calitate de nou calif. Pe de altă parte, Mu’awwiya a primit informaţii conform cărora unii companioni ai Profetului  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) nu recunoşteau autoritatea de calif a lui Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him. În tot acest timp, Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him nu a luat nici o măsură pentru a-i pedepsi pe cei care l-au ucis pe Uthman, din nou amplificând temerile celor care susţineau că asasinatul a fost pus la cale de Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him însuşi. Câţiva dintre oamenii lui Mu’awwiya au adus hainele pline de sânge ale lui Uthman, pe care se vedeau încă urmele lăsate de degetele soţiei sale, cunoscută pentru loialitatea faţă de Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him şi l-au convins că uciderea a fost comandată din Irak.

În acelaşi timp, califul Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him îşi pierdea răbdarea cu oponenţii săi care se apucaseră de o nouă revoltă. În acest sens, a poruncit înlocuirea lui Mu’awwiya de la conducerea Şam-ului cu Sahl bin Hanif, care fusese alungat din Damasc datorită opoziţei faţă de Mu’awwiyah. Ambele părţi şi-au justificat acţiunile ca fiind drepte, şi au trimis negociatori şi solii de pace care s-au străduit din răsputeri pentru evitarea luptei. Când Mu’awwiya a aflat că manevre militare urmau a fi îndreptate împotriva sa, a ordonat armatei sale să fie pregătită. Ambele grupări s-au întâlnit la Siffin şi au început lupta în luna Dhul-Hijjah, anul 36 Hegira. Ca rezultat al acestei lupte sângeroase, după spusele istoricilor, în ambele tabere au fost ucişi în jur de 70.000 de musulmani, fără a mai număra pierderile materiale.

Până la începutul lunii Muharram, lupta a încetat. Numeroşi mijlocitori au propus un armistiţiu, însă toate eforturile au luat o cale greşită şi eforturile acestora au fost în zadar. Fiecare facţiune se considera infailibilă şi astfel războiul a devenit inevitabil.

Prin decizia luată, Mu’awwiya a fost nesupus în faţa lui Allah şi astfel a fost blamat de companionii mai în vârstă. El a folosit fonduri de stat şi bogăţii pentru pregătirea unui război împotriva unui calif de drept, Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him, distrugând viaţa multor civili musulmani nevinovaţi, după cum mulţi istorici au indicat.

Abu Said Khudri a relatat:

Cineva mai bun decât mine m-a înştiinţat că Trimisul lui Allah  sallallaahu  `alayhi  wa  sallam ( may  Allaah exalt his mention ) i-a spus lui Ammar, în timp ce săpa un şanţ (la Khaybar):

„O, fiu al lui Sumayya, vei avea necazuri şi un grup de rebeli te va ucide.”

Relatarea arată cu claritate faptul că în conflictul dintre Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him şi oponenţii săi, emirul drept-credincioşilor avea adevărul de partea sa întrucât Ammar bin Yasir a fost ucis în timpul bătăliei de la Siffin, luptând în tabăra califului Ali  may  Allaah  be  pleased  with  him.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s