= Rumi =
900
Asupra unei turme, păscând într-o păşune,
se năpustea adesea un leu spre-a o răpune.
901
Din locul lui de pândă, sărea-nspre-animale,
făcându-le pe-acestea să blesteme-acea vale.
902
Un şiretlic scorniră-mpotriva-acelui leu:
„Îţi vei primi tainul, să fii sătul mereu,”
903
„dar nu mai fă pe nimeni altcineva să moară,
ca iarba care-o paştem să n-o simţim amară”.
904
Le zise leul: „Bine, dar vreau bună-credinţă.
Destul mă vicleniră, stârnindu-mi suferinţă!”
905
„Sătul de vicleşugul atâtor fanfaroni,
muşcat până la sânge de şerpi şi scorpioni.”
906
„Dar sufletul meu lacom, pândind din colţul său,
decât viclenii-aceştia se dovedi mai rău.”
907
„Nu poate fi piosul muşcat şi-a doua oară.
A spus-o chiar Profetul, şi vorba-i e-o comoară”.
908
Răspunse turma: „Vană îţi este prevederea
atunci când vrea Domnul să-şi împlinească vrerea”.
909
„Dar prevederea iscă necazuri şi frământ.
Mai bună se vădeşte încrederea-n Cel Sfânt”.
910
„Deşi din fire aprig, nu te sfădi cu Soarta,
ca nu cumva alt-dată chiar ea să-nceapă cearta.”
911
„De stai ca stârvu-n faţa poruncilor divine,
„Stăpânul aurorei nu va lovi în tine.”
912
Dar leul: „A te-ncrede-n Cel Sfânt e doar o treaptă.
„Profetul ne îndeamnă să trecem şi la faptă:”
913
„Chiar de te-ncrezi în Domnul aşa cum se cuvine,
să-i legi cămilei genunchii cât mai bine!”
914
„Cel ce-şi câştigă viaţa-i iubit de Dumnezeu
Chiar când te-ncrezi în Domnul, sileşte-te mereu”.
915
Răspunse turma: „Fapta-mplinită de-o făptură
Vădeşte-o-nşelăciune chiar pe a ei măsură”.
916
„Încrederea-n Cel Veşnic e lucrul cel mai bun,
căci Domnului îi place când toţi i se supun.”
917
„Fugind de-un chin, un altul îţi va veni de hac.
Şi-atunci scapi de-un şarpe şi dai de-un vârcolac”.
918
„Un om întinde-o cursă şi cade-apoi în ea,
iar cel ce-l iei drept reazim vrea sângele să-ţi bea”.
919
„Degeaba fereci uşa, duşmanul e-n cotlon.
Cam asta-a fost şi-urzirea acelui faraon:”
920
„mii de copii ucişi în ura-i sângeroasă,
dar cel cătat anume se-afla la el în casă”.
929
Răspunse leul: „Domnul, stăpân pe-orice suflare,
ne pune tuturora o scară la picioare”.
930
„ca fiecare treaptă spre boltă să ne poarte.
Crezând aci-n ursire, crezi în nădejdi deşarte”.
931
De ce când ai picioare, tu vrei să pari olog,
şi degetele tale le-ascunzi ca un milog?”
932
„Când pune-n mâna slugii stăpânul o lopată
deşi nu scoate-o vorbă, sluga-l pricepe-ndată.”
933
„Şi mâna ca şi sapa sunt ale Sale semne.
Să le pricepem rostul ştiut-a să ne-ndemne.”
934
„Şi dacă-ţi pui la suflet, îndemnul cel divin,
tu viaţa o-nchina-vei spre a-l împlini deplin.”
935
„El semne-ţi va trimite, ca taina-I s-o-nţelegi,
te v-asculta mulţimea şi roade-o să culegi”.
936
„De-L porţi pe Domnu-n tine, te va purta spre ţel.
Şi de-I primeşti porunca, te va primi la El”.
937
„De-I împlineşti porunca, i-o vei şi răspândi.
De vrei să fii totuna cu El, o să şi fii”.
938
„Slăveşti prin fapte darul de-avea voinţa-ntreagă.
Predestinarea însă divinul dar îl neagă.”
939
„Slăvindu-L pentru-această putinţă, ea va creşte,
în schimb predestinarea-acest dar, vezi, ţi-l răpeşte.”
940
„Predestinarea-nseamnă s-adormi pe-al tău drumeag.
O, n-adormi-nainte de vezi divinul prag!”
941
„O, n-adormi, tu, care te crezi constrâns de toate,
decât culcat sub pomul cu roade-nmiresmate,
942
„aşa ca-n orice clipă să poată vântu-n goană
asupra-ţi să reverse-o trebuincioasă hrană”.
943
„Predestinarea-nseamnă s-adormi între tâlhari.
Pe-un astfel de zănatic l-ar mai ierta cei tari?”
947
„Tu de te-nchizi în Domnul, înfăptuie cu zel!
Însămânţând ogorul, te bizuie pe El!”
948
Răspunse-atunci turma cea pusă pe zâzanii:
„Toţi cei ce semănară grăunţe de strădanii,
949
„mulţimi nenumărate, femei ca şi bărbaţi,
de ce de-a lungul vremii n-ajunseră bogaţi?”
953
„Şi în afara-a tot ce din veci le-a fost urzit,
din câte-au pus la cale nimic nu s-a-mplinit.”
955
„Tu, vrednic om, o vorbă e orice-nfăptuire!
Tu, om dibaci, socoate silinţa nălucire!”
971
Răspunse leul: „Seamă ţineţi de străduinţa
profeţilor şi celor ce şi-au păstrat credinţa!”
972
„I-a ajutat Prea-naltul, când îşi dădeau măsura,
să-ndure împilarea şi frigul şi căldura”.
973
„Tot ce-au urzit ieşit-a aşa cum se cuvine,
căci tot ce împlineşte-un om de bine iese bine.”
975
Te străduieşte până la capătu-unei vieţi,
pe calea străbătută de sfinţi şi de profeţi!
976
Strădania nu-i lupta-mpotriva-a noastrei sorţi.
Impusă e de soarta ce trebui s-o suporţi.
977
Aş fi păgân de-aş crede că omul credincios,
mergând pe calea dreaptă, ar ajunge-un păgubos.
978
N-ai capul spart, atunci la ce bun să ţi-l legi?
Te străduieşte-o viaţă şi-apoi vei râde-n veci.
979
Râvneşti lăcaş nevrednic râvnind l-această lume.
Mai bine pe cealaltă tu caut-o anume.
980
C-un vicleşug părelnic vrei lumea s-o câştigi.
E bun doar cel prin care de lume te dezici.
981
Viclean e-ntemniţatul ce-şi sapă-n zid ieşirea,
dar dacă o astupă, în van i-a fost urzirea.
982
O temniţă e lumea şi noi stăm după drugi.
Tu sapă-ţi o ieşire din temniţă şi fugi!
983
Ce-i oare lumea asta? Să-L uiţi pe Dumnezeu.
Şi nu negoţ şi-avere, femei sau vreun trofeu.
991
Şi zel şi leac şi boală sunt fapte ce se-ncheagă.
Se străduie şi-acel ce strădania o neagă.
992
Ştiut-a astfel leul cum turma s-o înfunde,
încât nici o jivină n-a vrut a-i mai răspunde.
993
Şi-atuncea toată turma, cuprinsă de frământ,
sfârşit-a prin a pierde încrederea-n Cel Sfânt.
994
Un legământ cu leul apoi au întocmit,
ca el să nu ajungă vreodată păgubit.
995
De-acum, tainul zilnic şi-l va primi drept plată,
şi nu v-avea nevoie a-l mai cere înc-odată.
996
Şi zilnic o jivină, aşa cum cădea sorţii,
porneau spre leu în goană spre-a bea din cupa morţii.
997
Când iepurelui rându-i veni din ea să soarbă,
strigă: „De-ajuns cu-această nedreaptă soartă oarbă”.
998
Răspunse atunci turma: „Noi toţi ne dăm silinţă
şi ne jertfim cu cinste şi cu bună-credinţă”.
999
„Nu fă să ni se piardă renumele şi du-te,
pe leu să nu-l înfurii. Te du, te du mai iute!”
1000
Răspunse iepuraşul: „O, daţi-mi un răgaz,
şi printr-o viclenie vă scap eu de necaz.”
1001
„Prin vicleşug voi face să fiţi cruţaţi de moarte
şi toţi copiii voştri de tihnă s-aibă parte!”
1005
„Răspunse-n grabă turma: „Hei, tu, mai ţine-ţi gura.
Ajuns-ai ca măgarul. Ai întrecut măsura”.
1006
„Ce-i cu trufia asta? Asemenea cuvinte
celor mai breji ca tine nu le-au trecut prin minte”.
1007
„Prea eşti trufaş ori Soarta cea rea de noi se ţine.
De nu, cum cele spuse s-ar potrivi cu tine?”
1008
Răspunse iepuraşul: „Cel Sfânt m-a inspirat.
Unei vietăţi firave i-a dat un vrednic sfat”.
1009
Ce Domnul le învaţă pe micile albine
nu li se potriveşte hulpavelor jivine.
1010
Din ceară-şi face albina o casă în prisacă.
A învăţat-o Domnul cum trebuie s-o facă.
1011
Ce viermii de mătase ştiu de la Dumnezeu,
în stare e să facă un tigru sau un leu?
1012
Pe-Adam, făcut din glie, tot Domnul l-a-nvăţat,
şi pân-la şaptea boltă gândirea-i s-a-nălţat.
1017
Un strop de sânge-n inimi primi un giuvaier.
Cel Sfânt nu-l dete mării şi nici vreunui cer.
1020
Atunci când pe-un perete un om e zugrăvit,
ce formei îi lipseşte vedea-vei negreşit.
1021
Strălucitoarei forme doar duhul îi lipseşte.
Tu giuvaieru-acesta încearcă de-l găseşte!
1030
Cunoaşterea-i pecetea ce toate le dezleagă.
Cunoaşterea e duhul şi forma-i lumea-ntreagă.
1031
Neputincioase faţă de om de-aceea sunt
vietăţile din mare – cele de pe pământ.
1041
Vorbi atuncea turma: „Hei, iepure vioi,
ce născocit-a mintea-ţi? Am vrea să ştim şi noi!”
1045
Răspunse iepuraşul: „Nu-i bine să-ţi spui taina,
„căci omu-şi schimbă gândul precum îşi schimbă haina.”
1046
„De-i zici cumva oglinzii cât este de curată,
suflarea-ţi, aburind-o, o-ntunecă pe dată.
1047
„În lumea asta despre trei lucruri dă-ţi silinţa
a nu vorbi: plecarea, averea şi credinţa”.
1048
„Căci pentru fiecare aşteaptă un duşman,
ce-i gata, atunci când află, s-arunce-al său arcan”.
1055
Pe urmă iepuraşul mai zăbovi o vreme,
şi-apoi porni spre leul cel crud, făr-a se teme.
1056
Dar zăbovirea-aceasta îl înfurie pe leu.
Urla, scurmând ţărâna. Se stăpânea cu greu.
1057
„Nu mi-am zis oare bine c-a lor făgăduială
nu trebuie crezută şi că-i doar vorbă goală.”
1058
„Pălăvrăgeala turmei prostitu-m-a, văd bine.
Până când oare Timpu-şi va bate joc de mine?”
1061
„Orice cuvânt în lume câte-o capcană sapă:
nisip, dulceaga vorbă-i ce-absoarbe-a vieţii apă.”
1062
„Nisip din care apa ţâşneşte afli greu.
Porneşte-n căutarea-i şi caută-l mereu”.
1107
Tot pregetând să plece, isteţul iepuraş
urzi un plan prin care să-l frângă pe vrăjmaş.
1108
Târziu la drum pornit-a cel fără de pereche,
vrând leului să-i sufle o taină la ureche.
1150
Dar leul cel năprasnic se-nfurie de moarte,
pe iepuraş zărindu-l cum vine de departe.
1151
Fugea, privind obraznic, trufaş şi fără teamă,
Părând că de nimic nu vrea să ţină seamă.
1152
L-ar fi grăbit smerirea-aşteptata răfuială,
dar îl ferea curajul de orice bănuială.
1153
În clipa-n care-ajunse în prag de vizuină,
răcni de-ndată leul: „Nemernică jivină!”
1154
„Eu, cel ce sfârtecat-am, bucată cu bucată,
şi elefanţi şi tauri, şi nu numai odată,”
1155
„cum, iepure nemernic, de îndrăzneşti atunci,
să treci peste-ale mele împărăteşti porunci?”
1157
Răspunse iepuraşul: „Îţi cer, slăvite crai,
c-aflând a mele pricini, iertare tu să-mi dai”.
1158
Îi zise leul: „Pricini? Smintit eşti, se-nţelege.
Abia acum găsit-ai tu timp să vii la rege?”
1162
Răspunse iepuraşul: „O, nu fi certăreţ,
şi acordă-i preţuire celui lipsit de preţ.”
1164
„Vezi, marea ce dă apă la râuri şi pâraie,
în creştet poartă fire de iarbă şi de paie.”
1165
„Mărinimia-aceasta nu micşorează-o mare,
şi n-o face s-ajungă mai mică sau mai mare”.
1166
Îi spuse leul: „Binele-l fac cu luare aminte,
şi doar după măsură ţin să croiesc veşminte”.
1167
Răspune iepuraşul: „O, dacă de-ndurare
nu-s vrednic, atunci capu-mi să-ţi cadă la picioare.”
1168
„La vremea-n care prânzu-n deobşte e luat,
plecai spre tine, rege, alături de-un fârtat”.
1169
„Alt iepure fusese ales de animale
spre a-ţi împlini tainul, conform dorinţei tale.”
1170
„Pe drum ne taie calea un leu cu botul mare,
şi pe-amândoi deodată el vru să ne omoare.”
1171
„I-am spus: „Slujim pe-acela ce-i rege peste regi,
la curtea unde-mparte dreptate şi dă legi”.
1172
„El îmi răspunse: „Rege e peste regi? Ruşine!
Nu pomeni în faţa-mi acum de-un fitecine!”
1173
„Şi regelui şi ţie vă voi veni de hac,
şi veţi pleca din preajmă-mi şi tu şi-al tău ortac!”
1174
„I-am spus: „Mai vreau odată pe crai să-l văd la faţă,
şi să-i vorbesc de tine, de firea ta semeaţă”.
1175
„El îmi răspunse: „Lasă-l zălog pe-al tău ortac.
De nu, te-aduc drept jertfă, c-aşa mi-e bunul plac”.
1176
„Rugatu-l-am o vreme, dar fără de folos,
îmi înhăţă ortacul iar eu plecai furios”.
1177
„E-adevărat c-ortacul mă întrecea în toate,
nu doar în frumuseţe ci şi în greutate.”
1178
„Cum acel leu ne curmă spre tine orice drum,
tot legământul nostru socoate-l rupt de-acum”.
1179
„Poţi lepăda nădejdea de-a mai primi vreun dar.
Spun numai adevărul şi el este amar”.
1180
„Tu curăţă deci drumul, de vrei al tău tain.
Te du acum şi-alungă-l pe acel vrăjmaş hain!”
1181
Răspunse leul: „Du-mă-ntr-acolo! Ce s-aştept!
Hai, ia-o înainte, dacă vorbit-ai drept!”
1182
„Vreau să-şi primească plata şi el şi cei de-o seamă.
Dar de-ai minţit, tu însuţi vei de atuncea seamă”.
1183
Porni deci iepuraşul, călăuzind lighioana,
spre locu-n care-n taină o aştepta capcana.
1263
Dar când ajunse leul aproape de fântână
atunci vru iepuraşul în urmă să rămână.
1264
Îi spuse-n grabă leul: „Ce-ţi trece-acum prin minte?
Nu mai rămâne-n urmă, ci ia-o înainte!”
1265
Dar iepuraşul: „Parc-am rămas făr’ de picioare.
Mi-e sufletul în tremur şi inima îmi moare”.
1298
„Aici-n fântână leul acela te adastă,
ferit ca-ntr-o cetate de orişice năpastă”.
1301
Îi spuse leul: „Praful din el o să rămână!
Te uită de mai este şi-acuma în fântână!”
1302
Răspunse iepuraşul: „Mi-e teamă de jivine.
De-aceea, te rog, ia-mă alăturea de tine.”
1303
Având, deci, al tău sprijin, căci bună e-a ta fire,
voi arunca-n adâncul fântânii o privire”.
1304
Când leu-i dete voie alături să rămână,
porniră împreună în goană spre fântână.
1305
Uitându-se-n fântână din care atâţi se-adapă,
ei îşi văzură chipul ce se-oglindea în apă.
1306
Şi ce zărit-a leul, cătând pe-al său vrăjmaş?
Un chip de leu alături de-un straşnic iepuraş.
1307
Când îşi văzu în apă vrăjmaşul la-ndemână,
pe iepure lăsându-l, sări drept în fântână.
1308
Cădea de fapt în groapa ce singur şi-o săpase,
asupra atrăgându-şi tot răul ce-l iscase.
1317
Zărindu-se-n fântână, el se pierdu cu firea,
şi-ntre duşman şi dânsul se şterse deosebirea.
1318
Crezând că-n apă-şi vede atunci la chip duşmanul,
el trase împotriva lui însuşi iataganul.
1319
Mulţimea de metehne în alţii-ntrezărită
e propria ta fire-n aceştia oglindită
1320
În ei, vezi, se restrânge întreaga ta fiinţă,
făţarnică, nedreaptă şi fără socotinţă.
1321
Acel ce face răul, acela-n fapt tu eşti.
Pe tine tu te blestemi şi-n tine tu loveşti.
1322
Nu ştii că rău-n tine făcutu-şi-a lăcaş,
căci altfel ai ajunge chiar propriul tău vrăjmaş.
1323
Te-azvârli împotrivă-ţi aşa ca un tehui,
precum se-năpustise şi leu-asupra lui.
1324
Doar când adâncul firii îl vei pătrunde bine,
vei şti că răul-acel venea chiar de la tine.
1325
Văzu-n fântână leul acela plin de zel
că cel luat drept altul a fost de fapt chiar el.
1339
Şi iepuraşul slobod, cuprins de bucurie,
porni atunci spre turma ce-l aştepta-n câmpie.
1340
Văzându-l în fântână pe leu cum piere jalnic,
el ţopăi tot drumul ca un copil, zburdalnic.
1341
Scăpat din mâna morţii, bătea din mâini acum,
şi dănţuia în aer, ca frunzele din drum,
1342
ce dintr-o pământeană-nchisoare-abia scăpase,
spre cer îşi ‘nalţă fruntea, de vânt îmbrăţişată,
1346
precum acele duhuri din apă şi ţărână,
care scăpând de-acestea, se prind apoi de mână,
1347
şi dănţuie-n văzduhul purei Iubiri divine,
şi-ajung desăvârşite, asemeni lunii pline.
1353
Cel ce învinse leul în chipu-acela tainic
strigă-nspre turmă: „Vine al bucuriei crainic!”
1354
„Veşti bune! Doar veşti bune, înveselit norod!
În iad se reîntoarse al iadului zăvod.”
1355
„Veşti bune! Smulşi îi fură duşmanului toţi colţii,
din răzbunarea Celui ce stă deasupra bolţii.”
1356
„Pe leu ce-atâtea ţeste zdrobit-a cu-a sa labă,
ca praful, târnul morţii l-a măturat în grabă!”
1357
Se strânse-ntreaga turmă atunci, cu mic cu mare,
râzând cu mare poftă şi plină de-ncântare.
1358
La mijloc iepuraşul stătea ca o făclie,
şi-i se-nchina întreaga suflare din pustie.
1359
„Vreun înger eşti din ceruri, trimis din vrerea sorţii?
Nu. Leilor sălbatici le eşti heruvul morţii.”
1362
„Cum oare închipuit-ai asemeni vicleşug,
de l-ai făcut pe gâde s-ajungă în coşciug?”
1365
Răspunse iepuraşul: „M-a ajutat Cel Sfânt,
căci altfel cui îi pasă de iepuri pe pământ?”
1366
„Cel Sfânt mi-a dat tărie şi-n inimă-o lumină,
care-au făcut ca trupul puternic să devină.”
1367
„Căci de la Domnul vine a vieţii izbăvire,
cum tot de la El vine şi-a vieţii năruire.”
Islamica Republică 