Învoieli şi trădări

= نهج البلاغة = 

Predica 125

Felul judecăţii

Noi nu am spus că oamenii sunt cei ce judecă, ci am spus că de judecat, judecă Coranul. Coranul este o scriere învelită între două coperte, ce nu grăieşte cu limba, ci are nevoie de tălmaci, aşadar oamenii grăiesc din el. Atunci când aceşti oameni ne-au chemat să numim Coranul drept judecător între noi, noi nu puteam să fim acea parte care să întoarcă spatele Cărţii lui Dumnezeu căci Allah a spus „…dacă vă certaţi asupra unui lucru, atunci aduceţi-l înaintea lui Allah şi a trimisului…”(4:59)

Întoarcerea la Allah înseamnă că noi hotărâm potrivit Coranului, în vreme ce întoarcerea la trimisul Său înseamnă că noi urmăm tradiţia sa.

Prin urmare, dacă judecata s-ar face, într-adevăr, în temeiul cărţii lui Allah, noi am fi cei mai îndreptăţiţi dintre toţi oamenii întru aceasta; sau dacă s-ar face în temeiul tradiţiei Trimisului lui Allah  noi am fi cei mai îndreptăţiţi şi cei mai doriţi întru aceasta.

Cât priveşte spusa voastră – de ce am lăsat un răgaz între mine însumi şi ei în legătură cu judecata – am făcut astfel pentru ca neştiutorul să poată afla (adevărul), iar cel ce ştie deja să se poată statornici cu temeinicie în el. Se prea poate ca Allah, ca rod al acestei învoieli, să îmbunătăţească starea acestui popor, încât nu va mai fi luat de beregată, ci se va grăbi către a arăta binele şi nu va mai fi târât în prima răzmeriţă.

Pricinile învinuirii celor din al-Kufa

Cu siguranţă, cel mai bun om în faţa lui Allah este acela care iubeşte mai presus de orice să făptuiască întru adevăr, chiar dacă aceasta îi pricinuieşte greutăţi şi amaruri, şi nu o ia pe calea deşertăciunii, chiar dacă aceasta i-ar aduce foloase şi îndestulare.

Aşadar, încotro sunteţi voi greşit duşi şi de unde aţi fost voi aduşi (în această stare)? Fiţi pregătiţi să mergeţi către oamenii care s-au abătut de la adevăr şi nu văd aceasta, au fost ademeniţi spre făptuirea de rău şi nu sunt îndreptaţi. Ei sunt departe de Carte şi întorşi de la calea (cea dreaptă). Voi nu sunteţi demni de încredere, astfel ca să fiţi reazim, şi nici nu sunteţi plini de cinste, pentru a fi urmaţi. Voi nu vă pricepeţi nicicum să aprindeţi focul luptei! Vai vouă! A trebuit să port o mulţime de griji legate de voi. Într-o zi vă chem (la luptă) şi în altă zi vă vorbesc în taină, însă voi nu sunteţi nici bărbaţi liberi cu adevărat atunci când vă chem, şi nici fraţi vrednici de încredere atunci când vă vorbesc tainic.

***

Predica 126

Egalitatea avuţiilor

Îmi porunciţi voi, oare, să caut sprijin prin asuprirea acelora deasupra cărora am fost pus? Pe Allah! Eu nu am să fac nicidecum aceasta, atâta vreme cât va exista lumea, şi atâta timp cât o stea o conduce pe cealaltă în ceruri. Chiar dacă ar fi fost avuţia mea, eu tot aş fi împărţit-o egal între ei, şi de ce nu, atâta vreme cât aceasta este avuţia lui Allah. Luaţi aminte! Cu siguranţă, o dăruire de avuţie, fără nici un drept asupra ei, înseamnă nechibzuinţă şi risipă. Ea îl ridică pe cel ce o făptuieşte în lumea aceasta, însă îl coboară în cealaltă lume. Ea îi aduce cinstirea în faţa oamenilor, însă îi aduce nimicnicia în faţa lui Allah. Dacă un om îşi dă averea acelora ce nu au drept asupra acesteia, sau acelora care nu o merită, atunci Allah îi lipseşte de mulţumirea lor, iar iubirea lor va fi pentru alţii. Apoi, dacă are parte de cădere, de zile rele, şi are nevoie de ajutorul acelora, ei se vor dovedi a fi cei mai răi tovarăşi, tot astfel cum tot ei vor fi şi prieteni mârşavi.

***

Predica 137

Cunoaşterea lui Talha şi a lui az-Zubayr

Pe Allah! Ei nu au găsit nimic neplăcut la mine, însă nici nu au făcut dreptate între mine şi ei. Cu siguranţă, ei cer acum un drept pe care tot ei l-au abandonat şi un sânge pe care tot ei l-au vărsat. Dacă sunt şi eu părtaş la aceasta, atunci şi ei au o parte, însă dacă ei au săvârşit-o, fără mine, atunci cererea ar trebui să fie împotriva lor. Primul pas al facerii lor de dreptate ar trebui să fie ca ei să îşi dea lor înşişi un verdict împotrivă-le. Eu am avut întotdeauna puterea de a deosebi lucrurile, nu le-am amestecat niciodată şi nici ele nu m-au aruncat în confuzie.

Cu siguranţa, aceasta este ceata de răzvrătiţi în care se găseşte cel de aproape, veninul scorpionului şi îndoielile care aruncă un văl (asupra faptelor). Treaba este limpede, iar răul a fost zgâlţâit din rădăcină. Limba a contenit să mai spună deşertăciuni. Pe Allah! Voi pregăti pentru ei un havuz din care eu şi numai eu voi scoate apă. Ei nu vor putea bea din acesta, tot astfel cum nu vor bea nici din alt loc.

Jurământ de credinţă fără seamăn

Voi aţi venit înspre mine precum cămilele ce tocmai au fătat ce încearcă să-şi ocrotească puii, strigând „jurăm credinţă, jurăm credinţă!”. Eu mi-am strâns palma, însă voi mi-aţi desfăcut-o; mi-am tras mâna de la voi, însă voi aţi tras-o înspre voi.

Plângere asupra lui Talha şi a lui az-Zubayr

Dumnezeule! Aceştia doi mi-au nesocotit drepturile şi m-au nedreptăţit. Ambii au încălcat jurământul de credinţă faţă de mine şi i-au aţâţat pe oameni împotriva mea. Desfă Tu ceea ce ei au înnodat, şi nu întări ceea ce ei au închegat. Arată-le lor răul din ceea ce ei năzuiesc şi făptuiesc. Înainte de luptă, i-am rugat să fie statornici în credinţă şi m-am purtat cu ei cu consideraţie, însă ei au socotit neînsemnată binecuvântarea şi au refuzat cele trainice.

***

Predica 139

Însuşirile Imamului Ali 

Nimeni nu s-a zorit înaintea mea care să cheme către adevăr, să ia în seamă înrudirea şi să arate mărinimie. Aşadar, ascultaţi spusele mele şi ţineţi minte ceea ce eu grăiesc. Poate că voi, curând după ziua de astăzi, veţi vedea că, legat de această treabă, săbiile vor fi scoase şi poruncile vor fi călcate în asemenea măsură, încât unii dintre voi vor deveni ocârmuitori ai celor ce sunt greşit călăuziţi şi îi vor urma pe cei neştiutori.

***

Predica 140

Prevenire asupra bârfelor

Aceia care nu săvârşesc păcate şi au fost dăruiţi cu pavăză (împotriva păcatelor) trebuie să aibă milă de cei păcătoşi, ca şi de alţii care nu dau ascultare. Mulţumirea trebuie să fie biruitoare asupra lor şi împiedicătoare în a găsi greşeli la ceilalţi.

Ce s-ar putea spune despre clevetitorul care îşi osândeşte fratele şi îi găseşte greşeli? Oare el nu îşi aminteşte că Allah a ascuns păcatele pe care el le-a săvârşit, acestea fiind chiar mai mari decât păcatele fratelui său, pe care el le-a arătat? Cum de poate el să îl hulească pentru păcatele lui, când el însuşi a săvârşit tot un păcat asemenea? Şi chiar dacă el nu a săvârşit un păcat asemenea, el trebuie să fi săvârşit unele şi mai mari. Pe Allah! Chiar dacă el nu a săvârşit păcate mari, ci numai păcate din cele mici, faptul că dă în vileag neajunsurile oamenilor este în sine un mare păcat.

O, rob al lui Allah! Nu te grăbi să dai în vileag păcatele cuiva, căci acela poate fi iertat pentru ele, însă tu nu vei fi la adăpost nici chiar pentru un păcat mărunt, căci s-ar putea să ajungi osândit pentru el. Aşadar, oricare dintre voi ar ajunge să cunoască greşelile celorlalţi nu trebuie să le dea în vileag având în vedere ceea ce ştie despre propriile sale greşeli, şi trebuie să nu mai contenească în a mulţumi pentru că a fost ferit tocmai de lucruri cu care alţii au fost puşi la încercare.

***

Predica 141

Prevenire asupra aplecării urechii

O, voi oameni! Dacă cineva ştie că fratele său este statornic în credinţă şi merge pe căi drepte, atunci el nu trebuie să aplece urechea la ceea ce ar putea spune lumea despre acesta. Arcaşul sloboade multe săgeţi, însă nu toate nimeresc; tot astfel şi vorbele pot fi pe lângă adevăr. Cele deşarte sunt supuse pieirii, în vreme ce Allah este Auzitorul, Martorul.

Între adevăr şi deşertăciune nu sunt decât patru degete.

 إِنَّهُ لَيْسَ بَيْنَ الْحَقِّ وَالْبَاطِلِ إِلاَّ أَرْبَعُ أَصَابِعَ

Deosebirea adevărului de deşertăciune

Emirul drept-credincioşilor a fost întrebat despre noima acestei spuse, la care el şi-a împreunat degetele şi le-a pus între ureche şi ochi, zicând:

Este neadevărat atunci când se spune: „aşa am auzit”, şi este adevărat când se spune „am văzut”.

:فسئل(عليه السلام) عن معنى قوله هذا، فجمع أصابعه ووضعها بين أذنه وعينه ثمّ قال

!الْبَاطِلُ أَنْ تَقُولَ سَمِعْتُ، وَالْحَقُّ أَنْ تَقُولَ رَأَيْتُ

***

Predica 142

Locul strădaniei şi al facerii de bine

Acela care dă dovadă de mărinimie faţă de cei care nu au dreptul la aşa ceva sau care nu sunt potriviţi pentru aşa ceva nu vor câştiga nimic altceva decât lauda celui nemernic şi preţuirea celor răi, deşi, atâta vreme cât el va continua să tot dea, cel neştiutor va spune ce mână dătătoare de daruri are, chiar dacă în faţa lui Allah este un zgârcit.

Aşadar, oricare a fost dăruit de Allah cu avuţie trebuie să dăruiască bună purtare către rudele lui, să omenească, să dea drumul prizonierilor şi celor mâhniţi; să dăruiască celor sărmani şi celor datornici, şi tot el trebuie să îndure (necazurile izvorâte din) îndeplinirea drepturilor (celorlalţi) şi greutăţile, în aşteptarea răsplăţii. Cu siguranţă, împlinirea acestor trebuinţe reprezintă culmea măreţiei în această lume şi căpătarea cinstei în lumea viitoare; dacă aceasta este voia lui Allah.

***

Predica 143

Universul în slujba omului

Luaţi aminte! Pământul care vă poartă şi cerul care vă adumbreşte sunt supuşi Domnului lor. Ei nu sunt buni cu voi binecuvântându-vă din milă faţă de voi ori de înclinare către voi, şi nici pentru binele pe care îl aşteaptă de la voi, ci lor li s-a poruncit să vă fie de folos, şi ei dau ascultare, tot astfel cum li s-a cerut să păzească hotarele binelui vostru, şi le păzesc.

Scopul punerii la încercare

Cu siguranţă, Allah îşi pune robii la încercare prin faptele lor cele rele, prin împuţinarea roadelor, contenirea binecuvântărilor şi închiderea comorilor binelui, astfel încât acela ce voieşte a se căi să se căiască, iar acela ce voieşte să se dea în lături (din faţa relelor) să se poată feri, cel ce voieşte să îşi amintească (binele uitat) să îşi poată aminti, iar cel ce voieşte a se înfrâna să se poată înfrâna. Allah a făcut din căutarea iertării un mijloc prin care dăruieşte asupra oamenilor traiul şi milostenia, precum a spus – mărire Lui : „Le-am spus: Cereţi iertare Domnului vostru, căci El este Iertător. El vă trimite vouă, din cer, multă ploaie. El vă va spori averile şi numărul fiilor şi vă va da grădini şi râuri…” (71:10-12).

Allah poate dărui din belşug milostenie aceluia care a purces a se căi, s-a dezbărat de păcate şi s-a zorit (să facă fapte bune înainte de) a muri.

Rugă pentru pogorârea ploii

Dumnezeule! Noi am ieşit către Tine de sub perdelele şi acoperămintele (caselor) atunci când dobitoacele şi copiii plângeau, căutând milostenia Ta, năzuind întru dărnicia comorilor Tale şi temându-ne de mustrarea şi pedeapsa Ta. Dumnezeule! Dă-ne nouă să bem din ploaia Ta şi nu ne dezamăgi, şi nu ne nimici prin ani (de secetă) şi nici nu ne pedepsi pentru ceea ce au făptuit aceia ce sunt nătângi printre noi, o, Tu, Milosul miloşilor!

Dumnezeule! Noi am ieşit către Tine spre a ne tângui Ţie de ceea ce nu Îţi este ascuns, atunci când grelele năpaste ne-au împoldit, foametea cea secătuită ne-a mânat, nevoile cele aducătoare de suferinţă ne-au făcut neajutoraţi, iar nenorocirile cele pline de amaruri nu au contenit să ne lovească.

Dumnezeule! Noi te implorăm să nu ne laşi să plecăm dezamăgiţi şi nici să nu ne laşi să ne întoarcem mâhniţi, să nu ne vorbeşti (cu asprime) pentru păcatele noastre, şi nici să nu ne măsori după faptele noastre.

Dumnezeule! Răspândeşte asupra noastră ploaia şi binecuvântarea, înzestrarea şi milostenia Ta, şi dă-ne nouă băutura ce ne este de folos, care ne ostoieşte setea, care dă la iveală ierburi verzi, prin care tot ce s-a dus răsare din nou, şi tot ce a murit la viaţă se întoarce. Ea ne dă nouă darurile prospeţimii şi belşugul roadelor pârguite. Cu ea, câmpiile pot fi adăpate, râurile îşi pot începe curgerea, copacii pot avea frunziş, iar preţurile pot scădea. Cu siguranţă, Tu eşti puternic asupra a tot ce Tu voieşti.

***

Predica 144

Înţelepciunea trimiterii profeţilor

Allah i-a trimis pe profeţi cu ceea ce a dat fiecăruia dintre ei din revelaţia Sa. El i-a făcut ca dovadă a Lui asupra creaţiei Sale, astfel încât dovada să nu le mai lase nici o dezvinuire. El i-a chemat pe oameni pe drumul cel drept prin grai plin de adevăr. Să ştiţi că Allah a descoperit întrutotul creaţia Sa. Nu că El nu ar fi ştiut tot ceea ce ei aveau a ascunde dintre secretele lor cele tainice şi simţămintele lor cele lăuntrice, ci pentru ca El să îi pună la încercare, cu privire la aceia dintre ei care făptuiesc fapte bune, căci există răsplată pentru faptele bune şi pedeapsă pentru faptele rele.

Particularităţile celor doisprezece imami

Unde sunt aceia care pretind că sunt înrădăcinaţi în ştiinţă, spre deosebire de noi, minţindu-ne şi nedreptăţindu-ne, cu toate că Allah ne-a ridicat pe noi deasupra lor, nouă ne-a dat ştiinţă, iar pe ei i-a lipsit de ea, nouă ne-a dat să intrăm (în cetatea cunoaşterii), iar pe ei i-a alungat din ea, prin noi este dată călăuzirea celui ce o caută, prin noi este luminată orbecăiala. Cu siguranţă, înainte-stătătorii (imamii) vor fi dintre quiraş-iţi, pe linia lui Haşim. Nu s-ar potrivi altora, şi nici alţii nu ar fi nimeriţi precum ocârmuitori.

Cunoaşterea celor aflaţi în rătăcire şi a lui Abd al-Malik

Ei şi-au însuşit cel iute-trecător şi au lăsat deoparte cel veşnic-stătător; au lăsat apa cea curată şi au băut apa cea rău mirositoare. Îl vad aievea pe cel desfrânat care s-a însoţit cu desfrâul şi s-a împrietenit cu el, căzând cu el la învoială, încărunţind întru el, iar felul său de a fi s-a îmbibat cu el. El merge înainte, înspumat, asemenea şuvoiului unui torent, fără să îi pese ce îneacă, sau asemenea focului într-o grămadă de paie, fără să îi pese ce arde.

Poveţe veşnice

Unde sunt oare minţile care caută lumina făcliilor călăuzirii, şi unde sunt ochii care năzuiesc la minaretele cucerniciei? Unde sunt, oare, inimile dăruite lui Allah şi înflăcărarea în a-I da ascultare? Ei, însă, se bulucesc înspre deşertăciunile cele lumeşti şi se sfădesc în legătură cu treburile nedrepte. Steagurile raiului şi iadului au fost înălţate pentru ei, însă ei şi-au întors feţele de la rai şi au purces înspre iad, datorită faptelor lor. Allah i-a chemat, însă ei s-au arătat îngreţoşaţi şi au dat bir cu fugiţii. În schimb, când i-a chemat Diavolul, ei i-au dat răspuns şi au pornit (către el).