O eternitate

= نهج البلاغة = 

Predica 114

Lauda lui Dumnezeu şi mărturia unicităţii Sale

Slavă lui Allah, Cel care face ca lauda să fie urmată de daruri, iar darurile de mulţumire. Noi Îl preamărim pentru darurile Sale, ca şi pentru încercările Sale. Noi căutăm ajutorul Său, împotriva acestor suflete care cu încetineală îndeplinesc ceea ce le este poruncit, însă cu repeziciune îndeplinesc ceea ce au fost opriţi să facă. Noi căutăm iertarea Lui de la ceea ce ştiinţa Sa acoperă, iar Cartea Sa păstrează – ştiinţă care nu lasă nimic deoparte şi care care nu omite nimic.

Noi credem în El, asemeni credinţei celui care a văzut tainele şi a ajuns la cele făgăduite – credinţa ce constă în curăţarea Lui de orice asemuire şi a cărei siguranţă îndepărtează îndoiala.

Noi mărturisim că nu există alt zeu în afară de Allah, Unul, care nu are asemănare, şi că Muhammad  este robul şi trimisul Său! Aceste două mărturisiri înalţă rostirea şi sporesc fapta. Talerul pe care ele vor fi puse nu va fi uşor, iar talerul de pe care sunt luate nu se va îngreuna.

Povăţuirea de a fi pioşi

O, voi, robi ai lui Allah! Vă sfătuiesc să aveţi teamă de Allah, căci ea este provizie (pentru lumea cealaltă) şi în ea este oblăduirea (voastră). Proviziile vă vor duce (la destinaţia voastră), iar întoarcerea va fi izbutită. Cel mai bun, cel care poate să îi facă pe oameni să asculte i-a chemat către el, iar cel care a ascultat cel mai bine i-a dat ascultare. Aşadar, cel ce a chemat a proclamat, iar cel ce a ascultat, a dat ascultare şi a păstrat.

O, voi, robi ai lui Allah! Cu siguranţă, teama de Allah i-a salvat pe iubitorii de Dumnezeu oprindu-i de la lucruri nelegiuite şi le-a ţinut inimile în teama de El încât nopţile le-au trecut în veghe, iar amiezile le-au petrecut în însetare. Astfel ei iau necazul drept tihnă şi setea drept preaplinul belşugului. Ei au considerat moartea ca fiind aproape, şi de aceea s-au zorit către fapte (bune). Ei şi-au respins plăcerile şi astfel au păstrat mereu moartea în faţa ochilor.

Cunoaşterea acestei lumi

Apoi, lumea aceasta este tărâmul distrugerii, al mâhnirilor adânci, al schimbărilor şi al învăţămintelor. Cât despre distrugere, timpul are arcul întins (gata), săgeata sa nu dă greş, rana sa nu se vindecă; ea loveşte pe cel trăitor cu moarte, pe cel sănătos cu boală, pe cel aflat în siguranţă cu nenorocire. Ea mănâncă, însă fără saţiu şi bea, însă setea nu îi este nicicând potolită. Cât despre năpaste, omul adună tot ce nu mănâncă şi clădeşte acolo unde nu locuieşte. El pleacă apoi către Allah, fără să poarte cu sine bogăţia şi fără să îşi care zidirea şi altele asemenea.

Vezi omul demn de milă ajungând de pizmuit, ca şi pe omul pizmuit ajungând demn de milă. Aceasta pentru că bogăţia s-a dus, iar nenorocirea a venit asupra sa. Cât priveşte învăţămintele sale, omul ajunge aproape (de împlinirea dorinţelor) sale atunci când (dintr-o dată) apropierea morţii le opreşte; iar atunci nici dorinţa nu se împlineşte, şi nici cel ce doreşte nu este cruţat. Slavă lui Allah! Cât de înşelătoare sunt plăcerile ei, şi cât de însorită este umbra ei. Ceea ce se apropie (adică moartea) nu poate fi trimisă înapoi, cel ce pleacă nu se mai întoarce. Mărire lui Allah, cât de aproape este cel în viaţă de cel mort, căci acesta îl va întâlni în curând, şi cât de departe este cel mort de cel viu, căci acesta a rupt-o cu el.

Punerea în balanţă a lumii acesteia şi a lumii celeilalte

Nimic nu este mai rău decât răul, ca pedepsirea lui, şi nimic nu este mai bine decât binele, ca răsplata lui.

În această lume, tot ce se aude este mai bun faţă de ceea ce se vede, în vreme ce în cealaltă lume tot ce se vede este mai bun decât ceea ce se aude. Aşadar, voi trebuie să vă mulţumiţi cu ceea ce auziţi, mai degrabă decât cu ceea ce vedeţi, ca şi cu noutăţi despre cele neştiute. Să ştiţi că ceea ce este mai puţin în această lume, este mult în lumea cealaltă, este mai bun decât ceea ce este mult în această lume, însă puţin în lumea cealalată. În ce multe împrejurări puţinul este folositor, iar multul, păgubitor!

Ceea ce v-a fost poruncit să faceţi este mai larg decât ceea ce nu aţi fost împiedicaţi să faceţi, iar ceea ce vi s-a îngăduit este mult mai mult decât ceea ce v-a fost oprit. Aşadar, aruncaţi ceea ce este puţin pentru ceea ce este mult, şi ceea ce este strâmt pentru ceea ce este larg. Allah v-a dăruit mijloacele de trai şi v-a poruncit ce să făptuiţi. Nu Îi cereţi să vă dea cele necesare înainte de a împlini cele ce vi se cer.

Pe Allah ! Este cât se poate de sigur că îndoiala v-a potopit, iar siguranţa a fost sfărâmată şi pare ca şi când ceea ce vi s-a garantat este obligatoriu pentru voi, iar ceea ce a fost făcut obligaţie pentru voi vi s-a luat. Zoriţi-vă, aşadar, către faptele (cele bune) şi temeţi-vă de moartea ce vine dintr-o dată, căci nu este nădejde pentru o revenire a anilor, tot astfel precum se poate trage nădejde la o revenire a mijloacelor de trai. Tot ceea ce se pierde din mijloacele de trai astăzi, poate fi, în nădejde, înmulţit mâine, însă orice se pierde din ani ieri, nu poate fi aşteptat înapoi astăzi. Nădejdea poate fi doar pentru ceea ce va să vină, iar despre ceea ce s-a dus, nu poate fi decât dezamăgire. “Temeţi-vă de Allah cu teama ce I se cade. Să nu muriţi decât supuşi Lui fiind” (3:102).

***

Predica 115

Rugă pentru ploaie

Dumnezeule! Munţii ni s-au uscat şi pământul ni s-a umplut de praf. Vitele noastre sunt însetate şi înnebunite în ţarcurile lor. Ele gem, aşa cum gem mamele pentru fiii lor (cei morţi). Ele au obosit să tot meargă în pajiştile lor la adăpat. O, Allah! Ai milă de geamătul celui ce geme şi de dorul celui ce îi este dor. O, Allah! Ai milă de tulburarea lor şi de trecerea lor şi de gemetele lor prin ogrăzi.

Allah! Noi am venit la Tine atunci când anii de secetă s-au potopit asupra noastră precum (o turmă de) cămile jigărite, iar norii cu ploaie ne-au părăsit. Tu eşti nădejdea celui năpăstuit şi sprijinul celui ce caută. Noi pe Tine te strigăm atunci când oamenii şi-au pierdut nădejdea, norii nu le-au fost aduşi şi vitele le-au murit, fă să nu fim prinşi pentru faptele noastre şi nici strânşi pentru păcatele noastre, ci împrăştie milostenia Ta asupra noastră prin nori aducători de ploaie, flori hrănite cu ploaie, ierburi minunate şi valuri-valuri de belşug de ape cu care tot ce a fost mort să îşi recapete viaţa, iar tot ce a fost pierdut să se întoarcă.

Dumnezeule! Dă ploaie de la Tine, dătătoare de viaţă, mulţumitoare, temeinică, pretutindeni revărsată, purificată, aducătoare de bucurie, îmbelşugată şi revigorantă. Verdeaţa ar trebui să fie plină de viaţă, ramurile pline de roade şi frunzele verzi. Cu ea Tu dai iarăşi vigoare celui slab dintre făpturile Tale, şi aduci înapoi la viaţă pe cel mort dintre cetăţile Tale. Dumnezeule! Dă ploaie de la Tine, ploaie cu care pământurile noastre cele de la înălţime să se acopere cu iarbă verde, izvoarele să înceapă să curgă, luncile să ne înverzească, roadele să ni se pârguiască, vitele să ne trăiască, chiar şi ţinuturile noastre cele mai îndepărtate să fie îmbibate de apă, iar ţinuturile apropiate să se bucure de ea. Binecuvântările Tale neţărmuite şi dăruirile Tale frumoase fie asupra uscatului Tău nisipos şi asupra sălbăticiei părăsite. Şi toarnă asupra noastră ploaia care să ne domolească, să fie nesfârşită şi din abundenţă, astfel ca un rând de ploaie să se lovească de un altul, iar o picătură de ploaie să împingă o altă picătură, fulgerul său nu ar trebui să amăgească, obrazul să nu îi fie lipsit de ploaie, norii albi să nu fie împrăştiaţi, iar ploaia să nu fie lină, astfel încât cel năpăstuit cu foamea să izbândească cu iarba cea îmbelşugată, iar cel lovit de secetă să prindă viaţă cu binecuvântarea sa. Tu torni ploaia după ce oamenii îşi vor fi pierdut nădejdile, împrăştiind milostenia Ta, căci Tu eşti Stăpânul, Lăudatul!

***

Predica 132

Lăudarea lui Dumnezeu şi cunoaşterea Sa

Noi Îl lăudăm pentru tot ceea ce El ia sau dă, şi pentru tot ceea ce El aduce asupra noastră, ca şi pentru cele prin care El ne pune la încercare. El este pătrunzător a tot ce este tainic şi prezent în tot ce este lăuntric. El cunoaşte înlăuntrul pieptului şi ceea ce amăgeşte ochii. Noi mărturisim că nu există alt zeu în afară de El şi că Muhammad  este alesul Său şi trimisul cu mărturia în care taina şi dezvăluirea, limba şi inima sunt tot una.

Pomenirea morţii

Pe Allah! Cu siguranţă, este seriozitate, şi nu joacă, adevăr, şi nu minciună. Aceasta nu este altceva decât moartea. Cel ce o cheamă se face auzit, iar cel ce o sfidează o grăbeşte. Gloatele de oameni să nu te amăgească de la tine însuţi. Tu i-ai văzut pe cei ce au vieţuit înaintea ta, cum au strâns avuţii, s-au temut de sărăcie şi s-au simţit la adăpost de urmările (rele), şi ce dorinţe mari aveau şi cât de departe li se părea sorocul? Şi atunci cum de i-a luat moartea pe aceştia, cum de i-a scos din căminele lor şi i-a îndepărtat de locurile lor de adăpost? Ei au fost purtaţi în sicrie, oamenii se înghesuiau după ei unul după altul, cărându-i pe umerii lor şi sprijinindu-i cu mâinile lor.

Nu i-aţi văzut voi, oare, pe cei ce se dedau la dorinţe de mare viitor, aceia care clădeau case solide, strângeau averi peste averi, însă casele li s-au preschimbat în morminte, iar tot ce au agonisit a ajuns ruină? Avuţiile lor au trecut la urmaşii lor, iar consoartele lor au trecut la alţi oameni. (Iar acum) ei nu pot adăuga ceva la faptele lor cele bune şi nici nu pot cere milostenia lui Allah pentru faptele lor cele rele.

Cea mai potrivită cale de a înfrunta lumea aceasta

Aşadar, oricine îşi învaţă inima să-i fie frică de Allah, dobândeşte un loc de frunte, iar faptele sale sunt pline de izbândă. Pregătiţi-vă întru aceasta şi făptuiţi tot ceea ce puteţi pentru rai. Cu siguranţă, lumea aceasta nu a fost făcută ca loc de şedere veşnică pentru voi. Ea a fost, însă, creată drept un loc de unde se cuvine să luaţi cu voi toate proviziile faptele voastre (cele bune) drept merinde pentru căminul vostru veşnic (în rai). Fiţi pregătiţi pentru plecarea de aici şi ţineţi-vă aproape animalele de călărit, căci veţi porni la drum.