În atmosfera întunecată din Peninsula Arabă, ce poate fi numită fără exagerare o mocirlă a suferinţei şi un mediu al depravării, într-o lume plină de barbarie şi nedreptate, Atotputernicul Allah a numit un Profet al Său ca o binecuvântare pentru neamuri şi lumea întreagă, poruncindu-i să cheme omenirea la adorarea Sa. De asemenea, i-a cerut să cheme oamenii către justiţie, virtuţi şi întărirea legăturilor comunitare. Allah i-a poruncit să se ridice întru respectarea adevărului şi să meargă pe calea adepţilor dreptăţii, să pună bazele bunăstării omului pe temelia credinţei, evlaviei, conlucrării şi sacrificiului de sine.
La început, Muhammad 
a fost însărcinat cu obligaţia chemării la religie. Întrucât părerea oamenilor era dominată de îndărătnicie, barbarie şi nedreptate, el a discutat despre menirea sa numai cu oamenii care, mai mult sau mai puţin, erau predispuşi la a primi islamul. Astfel, doar un număr restrâns de oameni au crezut în el şi (în conformitate cu relatările) primul dintre aceştia a fost Ali bin Abi Talib, fiul unchiului său, educat de Profet însuşi, iar prima femeie credincioasă, soţia sa Khadijah.
Apoi, Muhammad a fost împuternicit să-şi cheme rudele apropiate şi tovarăşii de viaţă (care erau în jur de patruzeci la număr) în casa sa şi să le înfăţişeze misiunea divină. După aceea, prin porunca lui Allah, el a mers mai departe, la a chema public, ducând astfel, dinăuntrul casei către scena lumii, făclia luminoasă a călăuzirii dumnezeieşti.
Reacţia arabilor împotriva acestei chemări, mai ales a celor din Mecca, a fost foarte aspră cu precădere după ce a ajuns cunoscută. Necredincioşii şi politeiştii au răspuns la această chemare curată şi desăvârşită într-o manieră duşmănoasă, brutală, într-un mod barbar şi fără folosirea vreunei judecăţi corecte.
Uneori, ei l-au numit pe Muhammad prezicător sau vrăjitor, alteori l-au socotit epileptic şi poet, obişnuind să glumească pe seama lui batjocorindu-l. Ori de câte ori el chema oamenii la religia islamului sau dorea să i se închine lui Allah, oamenii obişnuiau să facă gălăgie şi să-i tulbure manifestările pietăţii. Îi aruncau gunoaie şi mărăcini în cap şi obişnuiau să-l insulte şi să-l lovească. Câteodată, îl loveau cu pietre, alteori încercau să-l ademenească prin promisiuni încântătoare, cum ar fi bogăţia şi conducerea, astfel încât, prin intermediul acestor mijloace să-i clatine hotărârea şi fermitatea. Dar Muhammad nu a dat dovadă de nici un fel de slăbiciune sau ezitare. Uneori, îi părea rău şi devenea mâhnit din cauza îndărătniciei şi ignoranţei oamenilor. În această privinţă, adeseori erau revelate versete coranice prin care Atotputernicul Allah îi arăta mângâierea Sa şi îi poruncea să fie răbdător şi rezistent. Altădată, versetele erau revelate pentru a-l opri pe Muhammad de la exprimarea celei mai mici bunăvoinţe faţă de spusele oamenilor sau de la arătarea vreunei slăbiciuni.
Cei care au crezut în profeţia lui Muhammad au fost pedepsiţi şi torturaţi crunt de către necredincioşi. În multe cazuri, ei au fost arşi în chinuri. Uneori, osânda devenea atât de gravă, că erau totrturaţi până la moarte iar atunci căutau încuviinţarea Trimisului lui Allah de a începe acţiuni sângeroase în chip de răzbunare.
Trimisul lui Allah le-a spus :
– Nu am primit o poruncă de la Allah în această privinţă, trebuie să aşteptaţi.
Fără a li se îngădui să se răzbune un grup de câţiva oameni şi-au luat lucrurile părăsind astfel Mecca, datorită atitudinii opresive instituite asupra lor.
După o vreme, situaţia a început să devină încă şi mai dificilă pentru musulmani datorită grozăviei asupririi. Trimisul lui Allah le-a dat voie ucenicilor să emigreze către Etiopia pentru a fi izbăviţi o vreme de represiune. Această ceată de oameni, condusă de Jafar ibn Abi Talib 
, fratele lui Ali, s-a stabilit astfel în Etiopia cu familiile lor.
După ce au fost informaţi asupra plecării musulmanilor, necredincioşii din Mecca au trimis oameni abili, însoţiţi de o mulţime de daruri şi obiecte către regele Etiopiei, cerând predarea refugiaţilor din Mecca. Dar, printr-o cuvântare rostită în prezenţa regelui, Jafar ibn Abi Talib a zugrăvit regelui şi curţii sale în întregime personalitatea luminoasă a lui Muhammad şi principiile măreţe ale islamului, de asemenea citind câteva versete coranice din capitolul Maryam.
Mărturisirile sincere ale lui Jafar ibn Abi Talib 
au fost atât de impresionante, încât regele şi ascultătorii au început să lăcrimeze. În acest fel, regele a respins cererea meccanilor şi a refuzat toate obiectele şi darurile trimise lui. Regele a dat ordin să fie furnizate toate mijloacele de confort, bună înţelegere şi sprijin în orice privinţă, pentru refugiaţii musulmani.
După această întâmplare, necredincioşii din Mecca au hotărât să rupă legăturile cu clanul Haşim, rudele şi discipolii lui Muhammad . De asemenea, ei au hotărât să înceteze toate legăturile, discuţiile şi afacerile cu aceştia. În acest sens au întocmit un acord special, semnat de fiecare şi depus în Ka’ba.
Clanul Banu Haşim, însoţit de Muhammad , a fost inevitabil forţat să părăsească Mecca şi să se refugieze într-o vale cunoscută sub numele Şi’b Abi Talib, unde au locuit în mari lipsuri şi foamete. În tot acest timp, nimeni nu a îndrăznit să iasă afară din Şi’b. Pe parcursul zilei, trebuiau să îndure arşiţa fierbinte, iar noaptea să facă faţă bocetelor femeilor şi copiilor.
Dup trei ani, ca urmare a ştergerii acordului şi denunţării greutăţilor în faţa meccanilor de către triburile din împrejurimi, necredincioşii au renunţat la înţelegere, iar clanul Haşim a ieşit din adăpost.
Între timp însă, Abu Talib, singurul sprijinitor al lui Muhammad , precum şi Khadijah, buna lui soţie, muriseră. Drept urmare, lucrurile se înrăutăţiseră pentru el, fiind în imposibilitatea de a se înfăţişa în public, de a-şi divulga faţă de oricine identitatea sau de a locui într-un anume loc. De fapt, nu mai avea nici o siguranţă a existenţei.
***
Anul în care Muhammad şi clanul Haşim au ieşit din Şi’b Abi Talib a fost al 13-lea an de profeţie. Trimisul lui Allah a făcut la acea vreme o scurtă călătorie la Ta’if (un oraş situat la circa 100 de km de Mecca) chemând oamenii să se convertească la islam. Dar neştiutorii s-au repezit împotriva lui, l-au agresat şi lovit cu pietre şi apoi l-au gonit afară din oraş.
Muhammad s-a întors în Mecca din Ta’if şi a rămas pentru o vreme pe loc. Dar, întrucât nu se afla în siguranţă, nu apărea printre oameni. Pentru că împrejurările erau favorabile suprimării Trimisului lui Allah , bătrânii din Mecca s-au întrunit în Darun-Nadwah, un fel de consiliu consultativ, şi au pus la cale, într-o adunare tainică : complotul decisiv, pentru a-l lichida pe Mahomed odată pentru totdeauna. Conspiraţia presupunea să se aleagă un om din fiecare trib arab, oamenii dădeau năvală apoi în casa lui Mahomed, şi, prin participarea tuturor, să îl ucidă. Raţiunea alegerii unui reprezentant din fiecare trib a fost împiedicarea rudelor lui Mahomed de a lupta împotriva triburilor care ar fi ordonat crima. Această hotărâre s-a concretizat. Aproape patruzeci de oameni din triburi diferite au fost desemnaţi să-l ucidă pe cel considerat de ei un uzurpator şi un mincinos – noaptea, i-au înconjurat casa pentru a intra la revărsatul zorilor, spre a-şi duce la capăt complotul, dar voinţa dumnezeiască a fost mai presus de socoteala asasinilor şi le-a zădărnicit planurile. Atotputernicul Allah l-a înştiinţat de intenţia lor şi i-a poruncit să iasă noaptea din Mecca, singur, şi să plece către Medina.
Trimisul lui Allah l-a înştiinţat pe Ali asupra desfăşurării evenimentelor, i-a poruncit să meargă să doarmă în locul lui şi i-a încredinţat ultimele sale dorinţe. A părăsit casa noaptea cu Abu Bakr şi au pornit spre Medina.
Unii dintre notabilii din Medina îl cunoscuse deja pe Muhammad în Mecca şi îşi exprimase fidelitatea faţă de el. De asemenea propusese o înţelegere să-l sprijine şi să-l apere, dacă venea la Medina, la fel cum şi-ar fi protejat propria sa onoare şi viaţă.
***
Muhammad a găsit o grotă în Muntele Thawr, lângă Mecca, şi a stat ascuns aici timp de trei zile. Apoi, a ieşit din peşteră şi şi-a continuat călătoria până ce a dat de Medina, unde a fost bine primit de localnici.
De cealaltă parte, necredincioşii din Mecca, ce înconjuraseră noaptea casa, s-au năpustit înăuntru dis-de-dimineaţă şi, scoţându-şi săbiile, au înaintat către patul lui. Deodată, l-au aflat pe Ali dormind în patul lui Muhammad . Îndată ce au aflat că Trimisul lui Allah a părăsit Mecca, au început să-l caute în jurul cetăţii dar după o verificare amănunţită s-au întors extrem de dezamăgiţi.
Profetul s-a stabilit astfel la Medina, unde oamenii s-au convertit cu mare bucurie la islam şi l-au susţinut cu toată inima. Până atunci, cetatea era numită Iathrib, dar după acest eveniment, a dobândit numele de „oraşul Profetului”, devenind primul oraş islamic. Soarele islamului a început să strălucească pe cerul luminos al oraşului Medina, revărsându-şi lumina – duşmănia care exista de mulţi ani între cele două triburi principale, Aws şi Khazraj, s-a preschimbat în pace şi înţelegere. Credincioşii din Medina, precum fluturii, au înconjurat lumina misiunii profetice. Treptat, triburile din zona Medinei au îmbrăţişat islamul, învăţăturile dumnezeieşti descoperite fiind însuşite una după alta. Zilnic era stârpită câte una din sursele coruperii umane şi ale purtării necunviincioase şi era înlocuită cu dreptatea şi evlavia. Treptat, adepţii islamului, care rămăseseră în Mecca după emigrarea lui Muhammad , şi care erau supuşi la tortură şi cazne crunte de către necredincioşi, şi-au părăsit casele şi au fugit către Medina unde au fost primiţi cu ospitalitate de către pioşii lor fraţi.
Musulmani care rămăseseră în Mecca au migrat treptat şi s-au strâns la Medina; iar aceştia au fost numiţi emigranţi (muhajirin) în timp ce credincioşii din oraşul Medina ce i-au primit au fost numiţi ajutoare (ansar).
Existau multe triburi evreieşti în Medina şi în suburbiile ei, Khaybar şi Fadak, ai căror învăţaţi îi înştiinţau permanent pe arabii din Medina în privinţa vremurilor bune ale misiunii profetice. Însă, când, după emigrarea în Medina, aceste triburi au fost chemate la islam, acestea nu au primit invitaţia, întorcând spatele. În cele din urmă, a fost pecetluit un pact neagresiune între evrei şi musulmani, în condiţii determinate.
Răspândirea rapidă a islamului i-a iritat în mod evident pe necredincioşii din Mecca, sporindu-le furia şi duşmănia faţă de Muhammad şi faţă de adepţii islamului. Ei căutau o pricină pentru a da peste cap unitatea celor ce urmau islamul. Pe de altă parte, adepţii islamului, în mod special imigranţii din Mecca, care erau destul de mâhniţi din cauza atitudinii meccanilor, aşteptau o încuviinţare dumnezeiască pentru a îi pedepsi pe despoţi pentru faptele lor diavoleşti şi a înlătura oprimarea femeilor, a copiilor nevinovaţi şi a bătrânilor neputincioşi care trăiau în persecuţie şi tortură în Mecca.
***
A revelat Preaînaltul în Gloriosul Coran :
47 : 1 – 38
بِسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَٰنِ الرَّحِيمِ
Celor care tăgăduiesc şi se îndepărtează de la calea lui Allah, El le rătăceşte faptele.
Celor care cred şi săvârşesc fapte bune, celor care cred în ceea ce a fost pogorât asupra lui Muhammad, acesta este Adevărul de la Domnul lor, El le şterge lor faptele rele şi le îndreaptă cugetul.
Aceasta! căci cei care tăgăduiesc urmează deşertăciunea, iar cei care cred urmează Adevărul de la Domnul lor. Astfel, Allah îi dă drept pildă oamenilor.
Atunci când vă întâlniţi cu tăgăduitorii, loviţi-le grumazurile şi când le-aţi nimicit forţele, legaţi-i cu tărie şi după aceea: fie îndurare, fie răscumpărare, până când războiul îşi lasă jos poverile. Şi aceasta, căci dacă Dumnezeu ar fi voit i-ar fi înlăturat, însă El a vrut să-i pună la încercare pe unii prin alţii. El nu va face deşarte faptele celor ucişi pe calea lui Dumnezeu!
ci El îi călăuzeşte şi le îndreaptă cugetul,
apoi îi va lăsa să intre în Grădina de care le-a dat ştire.
O, voi cei ce credeţi! Dacă voi Îl ajutaţi pe Allah, El vă va ajuta şi vă va întări picioarele.
Vai celor care tăgăduiesc, căci Allah le va rătăci faptele,
N-au străbătut pământul? N-au văzut cum a fost sfârşitul celor dinaintea lor pe care Allah i-a stârpit? Şi al necredincioşilor va fi asemenea!
Şi aceasta, căci Allah este Apărătorul celor care cred, iar tăgăduitorii nu au nici un oblăduitor.
Allah va lăsa să intre pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune în Grădinile pe sub care curg râuri. Cei care tăgăduiesc se vor bucura o vreme şi vor mânca precum mănâncă dobitoacele, însă Focul le va fi liman.
Câte cetăţi mult mai de temut decât cetatea ta care te-a prigonit n-am nimicit? Şi nimeni nu le-a fost de ajutor!
Oare cel care se sprijină pe o dovadă vădită de la Domnul său este asemenea celui ce i-a fost împodobită răutatea faptei sale ori celor care îşi urmează poftele?
Grădina care a fost făgăduită celor temători este astfel: în ea sunt râuri de apă care nu se strică, râuri de lapte cu gust neschimbător, râuri de vin întru desfătarea celor care-l beau, râuri de miere curată. Ei vor afla acolo fructe de tot soiul, precum şi iertarea Domnului lor. Sunt ei oare asemenea celor care vor veşnici în Foc, unde vor fi adăpaţi cu apă clocotindă care le va sfâşia măruntaiele?
Printre ei sunt unii care te ascultă, însă, odată ieşiţi de la tine, spun celor cărora li s-a dat ştiinţa:“Ce-a spus adineauri?” Acestora Allah le-a pecetluit inimile, iar ei îşi urmează poftele.
Celor călăuziţi însă Allah le sporeşte călăuzirea şi îi dăruieşte întru teama lor.
Vor sta de veghe să nu le vină Ceasul deodată? Semnele Sale au venit deja, însă la ce le va mai sluji Aducerea aminte când le va veni?
Să ştii că nu este dumnezeu afară de Allah! Cere iertare pentru păcatele tale, precum şi pentru credincioşi şi credincioase! Allah vă cunoaşte umbletul şi odihna.
Cei care cred spun: “De ce nu ni se pogoară o sură?” Când li se pogoară însă o sură întărită în care li se aminteşte lupta, îi vezi pe cei care au boala în inimă privindu-te de parcă ar fi pe moarte,
cu toate că ascultarea şi un cuvânt cuviincios ar fi mai bune pentru ei. Porunca este hotărâtă şi ar fi mai bine pentru ei să fie sinceri faţă de Allah.
Puteţi, dacă întoarceţi spatele, să semănaţi stricăciunea pe pământ şi să rupeţi legăturile voastre de sânge?
Aceştia sunt cei pe care Allah îi blesteamă, surzindu-i şi orbindu-le privirile.
Ei nu pricep Coranul ori asupra inimilor au zăvoare?
Cei care s-au întors pe aceleaşi urme după ce călăuzirea le-a fost desluşit arătată au fost amăgiţi de Satan care le-a dat un răgaz.
Şi aceasta, căci ei spun celor care urăsc ceea ce Dumnezeu a pogorât: “Vă vom da ascultare în unele porunci.” Dumnezeu cunoaşte însă tainele lor!
Cum va fi când îngerii îi vor lua la ei lovindu-le feţele şi spatele?
Şi aceasta, căci ei îl urmează pe cel care Îl mânie pe Allah şi pe cel care urăşte ceea ce Lui îi place. El zădărniceşte faptele lor.
Ori socot cei care au în inimă boală că Allah nu va scoate la iveală urile lor?
Dacă am voi, ţi i-am arăta : tu îi vei cunoaşte după însemnele lor, tu îi vei cunoaşte după tonul vorbei lor. Allah cunoaşte faptele voastre.
Noi vă vom pune la încercare ca să-i cunoaştem pe cei dintre voi ce sunt luptători şi răbdători, după cum vom pune la încercare şi muncile voastre.
Cei care tăgăduiesc şi îi împiedică şi pe alţii de la calea lui Allah şi se rup de trimis, după ce călăuzirea le-a fost desluşit arătată, nu-l vor păgubi cu nimic pe Allah, căci El va zădărnici faptele lor.
O, voi cei ce credeţi! Daţi ascultare lui Allah! Daţi ascultare trimisului! Nu zădărniciţi faptele voastre!
Celor care tăgăduiesc şi îi împiedică şi pe alţii de la calea lui Allah şi apoi mor necredincioşi, Allah nu le iartă.
Nu vă înmuiaţi şi nu cereţi pacea când voi sunteţi sus, căci Allah este cu voi şi El nu vă va amăgi pentru faptele voastre.
Viaţa de Acum este o joacă şi o desfătare. Dacă voi credeţi şi vă temeţi, El vă va da răsplăţile voastre fără să vă ceară averile voastre.
Voi sunteţi chemaţi să cheltuiţi pe calea lui Dumnezeu. Unii dintre voi se zgârcesc însă. Cel care se zgârceşte, se zgârceşte cu sine însuşi, căci Dumnezeu este Bogatul, iar voi sunteţi săracii. Dacă voi veţi întoarce spatele, atunci El vă va schimba cu un alt popor care nu va fi asemenea vouă!
***
Mai vezi şi filmul :
https://alternativaislamica.wordpress.com/2015/11/21/musafirul-de-vineri-video/
Islamica Republică 
Un gând despre „Mahomed”