= Partea a XIV-a =
***
Observând cum soldaţii lui dădeau semne că vor să se retragă, Umar, fiul lui Saad, îi porunceşte brutei numite Şimr să avanseze către padişah, să închidă ochii şi fără a-l privi să-l execute cu sânge rece.
Şi fapta a fost comisă întocmai.
Pe vremea aceea caii arabi erau dresaţi pentru câmpul de luptă, având o reacţie specială când stăpânul lor era ucis. Membrii familiei lui Husayn 
aşteptau în corturi, când calul său, numit Zul Jinah, a apărut nechezând cu şaua răturnată. Atunci femeile şi copiii s-au adunat în jurul calului şi au început să-l jelească pe Husayn . Zeineb 
a alergat la fiul imamului Husayn, Zayn al-Abidin să-i spună ce s-a întâmplat. Din tabăra duşmanilor au început să se audă tobele bătând de bucurie, sărbătorind victoria. O victorie falsă, ipocrită, câştigată de o armată de câteva mii contra uneia de 72 de luptători curajosi, ce au murit flămânzi şi însetaţi.
În ziua de Aşura, după fatidica rugăciune de Asr, Umar, fiul lui Saad, a primit o scrisoare de la Ubaydullah, fiul lui Ziyad, guvernatorul Kufei, în care acesta cerea ca trupul imamului Husayn să fie călcat în picioare de copitele cailor, lucru pe care l-au făcut. La apusul soarelui, ostaşii s-au repezit în tabăra imamului Husayn în căutarea prăzilor de război, jefuind fiecare cort, smulgându-i oricărei fete sau femei vălul. Fiicele Fatimei 
au fost lăsate cu capetele descoperite. Cerceii Sekinei i-au fost smulşi din urechi, rupându-i lobii urechii, iar ea a fost pălmuită când a încercat să-şi protejeze vălul. Fiecare cort a fost incendiat.
Zeineb , îndurerată şi extenuată, l-a întrebat pe imamul Zayn al-Abidin :
– Acum tu eşti imamul nostru, spune-ne ce să facem, să stăm în corturi şi să ardem sau să ieşim fără acoperămintele noastre?
Imamul Zayn al-Abidin i-a spus că este datoria lor religioasă de a încerca să-şi salveze viaţa.
Zeineb a strâns pe toată lumea şi au ieşit afară.
Humayd, fiul lui Muslim, ne descrie cum a asistat o fetiţă la scena masacrului.
El a relatat :
– Am alergat după ea, am luat-o de mână, am stins focul ce-i curpinsese rochiţa. I-am şters urechile de sânge.
„Ea m-a privit şi mi-a spus” :
– Pari un om bun, eşti musulman?
„I-am spus că sunt”.
„Ea s-a gândit puţin, după care mi-a spus”:
– Poţi, te rog, să-mi arăţi drumul spre Najaf?
„Am întrebat-o” :
– De ce vrei să mergi la Najaf la ora şi în starea asta?
„Mi-a răspuns” :
– Vreau să merg şi să mă plâng bunicului meu, Ali, fiul lui Abu Talib, despre felul cum mi-au ucis tatăl!
„Dându-mi seama că este Sekina, fiica lui Husayn, am dus-o înapoi la mătuşa sa, Zeineb.”
***
Umar, fiul lui Saad, i-a cerut văduvei lui Hurr să ia nişte apă şi ceva de mâncare pentru femeile şi copiii din tabăra învinsă. Când aceasta s-a apropiat de locul unde se odihneau aceştia, Zeineb a recunoscut-o, s-a ridicat şi a întâmpinat-o, prezentându-i condoleanţele sale pentru moartea lui Hurr. Acest gest din partea lui Zeineb , care ea însăşi suferise atât de mult şi pierduse atâtea fiinţe dragi, purtând o durere atât de mare în inima sa, este o lecţie de etică islamică pe care nu ar trebui să o uităm niciodată. Când Zeineb a văzut pâinea şi apa, a început să plângă. Imamul Husayn şi vitejii săi ostaşi au murit flămânzi şi însetaţi, iar acum, aceiaşi oameni care i-au ucis, le aduceau pâine şi apă văduvelor şi orfanilor lăsaţi. Zeineb şi-a adus aminte de cuvintele imamului Husayn , care-i spusese să-i dea Sekinei apă prima dată.
Când Sekina a auzit cuvântul „apă”, a întrebat ;
– S-a întors unchiul Abbas?
Când i s-a spus că văduva lui Hurr le adusese apa, i-a mulţumit acesteia, după care a întrebat :
– Voi toţi aţi băut apă?
Zeineb a clătinat din cap în semn că nu.
Sekina a întrebat-o :
– Atunci de îmi spuneţi să beau apă?
Zeineb i-a răspuns :
– Pentru că tu, draga mea, eşti cea mai mică.
– Nu, Ali Asghar este cel mai mic, a spus fetiţa.
Sekina a luat vasul de apă şi s-a îndreptat spre locul unde era îngropat Ali Asghar spunând :
– Şi ţie micuţule, şi ţie !
În timpul nopţii, Zeineb şi Kulthum () făceau cu rândul de strajă, pentru a se asigura că imamul Zayn al-Abidin şi copiii nu erau atacaţi. La un moment dat Zeineb a observat că Sekina a dispărut. Alarmată a început să o caute. În cele din urmă a găsit-o pe câmpul de luptă, dormind adânc, îmbrăţişând trupul decapitat al tatălui ei.
***
A doua zi au fost luaţi în captivitate şi duşi spre Kufe. Li s-a dat să încalece cămile fără şa, precum infractorilor obişnuiţi, iar fiul lui Husayn a fost încătuşat la mâini şi la picioare, iar la gât i s-a pus un jug ghimpat din fier, fiind obligat să meargă pe jos, pe nisipul fierbinte, în ciuda stării precare de sănătate.
Caravana a trecut prin mijlocul câmpului de luptă, unde zăceau trupurile martirilor, fără giulgiu, amestecate în sânge şi praf. În fruntea caravanei, soldaţii purtau capetele imamului Husayn şi ale celor dragi lui, urcate în vârful suliţelor. Dacă cineva dintre prizonieri se plângea de ceva, era lovit, astfel că la intrarea în Kufe, trupurile lor erau deja pline de vânătăi. Unii dintre copii au murit pe drum, iar trupurile lor au fost părăsite în deşert.
Caravana a ajuns în Kufe, la curtea lui Ubaydullah, fiul lui Ziyad, pe 12 Muharram, anul 61 Hijri.
***
VA URMA
Islamica Republică 