= Partea a XII-a =
***
Husayn 
le-a spus celor două surori ale sale, lui Zeineb şi lui Kulthum (
) :
– „Tabăra noastră va fi jefuită şi incendiată. După ce voi fi ucis, va începe şirul necazurilor voastre. Capetele vă vor fi dezvelite de văluri.
Aveţi grijă, dragele mele surori, să nu vă pierdeţi răbdarea în nici o suferinţă. Duşmanii vă vor lua prizoniere şi vă vor purta pe străzile Kufei şi ale Damascului. Aceasta va fi o perioadă foarte grea pentru voi.
Să nu vă pierdeţi speranţa! Va trebui să fiţi curajoase! Să suportaţi orice nenorocire pe calea lui Allah cu răbdare şi cu tărie de caracter.
Dragi surori, să nu lăsaţi ca tot ceea ce am realizat cu atâta răbdare să fie distrus prin nerăbdarea voastră!
Transmiteţi salutări oamenilor mei şi spuneţi-le să-şi aducă aminte de setea noastră de fiecare dată când vor bea apă!”
După aceea imamul Husayn a rugat-o pe Zeineb să-i aducă o haină veche, întrucât ştia că duşmanii săi sunt inumani şi-i vor lua hainele ca pradă de război şi nu dorea ca trupul său să rămână gol după ce va fi ucis.
– „Las văduvele şi orfanii în grija ta.
Draga mea soră, te rog să ai grijă de Sekina mea în mod deosebit, ea nu a fost niciodata despărţită de mine, nici măcar pentru o zi.
Te rog, dragă soră, ca atunci când veţi avea apă, să-i dai ei prima dată să bea; ea nu a mai cerut apă de când a murit unchiul ei Abbas.”
Sekina a venit la imamul Husayn şi l-a întrebat :
– Tată, când Muslim, fiul lui Aqil, a devenit martir, tu i-ai îmbrăţişat fiica orfană şi ai mângâiat-o pe cap. Dacă tu pleci şi eu rămân orfană, cine îmi va mângâia capul?
Luptându-se cu lacrimile, imamul Husayn i-a spus :
– Sekina, fiica mea, te rog, nu plânge, pentru că, după ce plec, vei vărsa multe lacrimi. Cât sunt încă aici, în viaţă, nu-mi pârjoli inima cu lacrimile tale.
Apoi i-a sărutat obrajii,
ştiind că aceiaşi obraji vor fi pălmuiţi de mâinile crude ale oamenilor lui Iezid.
***
Ali Zainul Abidin , supranumit şi Sajjad, cel mai în vârstă fiu al imamului Husayn zăcea în patul său fiind bolnav. Husayn i-a încredinţat datoria imamatului (desemnându-l ca succesor după el), sfătuindu-l să respecte cel mai înalt nivel al răbdării şi tăriei morale în faţa oricărei agresiuni sau asupriri ce avea să vină asupra sa şi asupra celor dragi lui şi niciodată să nu se înfurie sau să blesteme pe nimeni.
***
Apoi s-a ridicat prinţul martirilor şi s-a aruncat în luptă.
***
Husayn , rămas singur şi înconjurat de duşmani, sângerând din cauza rănilor numeroase, a făcut o ultimă invitaţie la omenie, chemându-i pe vrăjmaşi să i se alieze pe calea lui Allah în scopul său, strigând :
– Este cineva care să ne ajute ?!
Apoi a vorbit :
– Este vreun apărător care să îndepărteze duşmanul de lângă corturile familiei Trimisului lui Allah?!
Când nu a primit nici un răspuns din partea miilor de ostaşi ce-l înconjurau, a spus :
– „Mă auziţi ?
Nu este nici măcar un musulman printre voi?”
Nici de această dată nu a primit nici un răspuns din partea lor.
– „De ce vreţi să mă omorâţi?
Am comis eu vreun păcat sau vreo crimă?
Am jefuit eu pe cineva?
M-am băgat eu în treburile cuiva ?”
Nimeni nu a răspuns.
– „Atunci de ce mă ucideţi?
Ce răspuns veţi da lui Allah şi Profetului în Ziua Judecăţii? Mi-aţi ucis toţi companionii, copiii, fraţii chiar şi bebeluşul meu!
Acum vă spun să plecaţi, voi emigra în Iemen sau în Iran sau chiar în îndepărtata Indie, nu vă pătaţi mâinile cu sângele meu, care este sângele Trimisului lui Allah însuşi, nu veţi fi salvaţi!
Pentru binele vostru vă spun, nu-mi vărsaţi sângele şi salvaţi-vă pe voi înşivă!”
Propunere a fost o ultimă şansă oferită lor pentru a se salva de mânia lui Allah.
Umar, fiul lui Saad, văzând că oamenii se tulbură de cele auzite, a poruncit alor săi :
– Nu vă lăsaţi păcăliţi de cuvintele lui Husayn, atacaţi-l acum !
O ploaie de săgeţi a fost aruncată peste Husayn .
Acesta s-a avântat în câmpul de luptă precum un tigru spunând :
– „Dacă sunteţi hotărâţi să luptaţi împotriva mea, atunci sunt gata de luptă. Priviţi cum luptă nepotul Trimisului lui Allah ! Priviţi cum luptă fiul lui Ali şi al Fatimei ! Chiar şi după trei zile de foamete şi sete nu mi-e frică să mor!
Pentru mine moartea este mai bună decât capitularea!”
Umar, fiul lui Saad, şi-a trimis cei mai curajoşi luptători să se bată cu Husayn, în timp ce el însuşi privea de departe curajul cu care lupta padişahul, în ciuda tuturor suferinţelor îndurate. Husayn şi-a ales locul de luptă aproape de corturile femeilor, din două motive; pentru ca duşmanii să nu atace aceste corturi cât timp el era încă în viaţă şi pentru ca membrii familiei sale să ştie că el este încă viu, să-i poată auzi vocea.
După fiecare atac Husayn rostea :
– Nu există putere sau forţă care să înlăture ceea ce provine de la Allah, Preaînaltul, Atotputernicul !
Husayn le spusese femeilor să nu iasă din corturi cât timp este în viaţă şi să nu rostească nimic rău care le-ar putea diminua răsplata de la Allah. Le-a mai spus că vor găsi eliberare, iar sfârşitul tuturor necazurilor va fi unul bun şi că Allah îi va pedepsi pe duşmani. În mijlocul nenorocirilor de nedescris, al durerii şi al tristeţii, Husayn a rămas mereu atent la poruncile lui Allah şi supus Lui, nedorind să părăsească această lume nici măcar cu o singură rugăciune lipsă.
El şi-a pus sabia înapoi în teacă pentru a se pregăti de rugăciunea Asr şoptind :
89: 27-30
Suflete ostoit! Întoarce-te la Domnul tău, mulţumit şi dând mulţumire!
Intră dimpreună cu robii Mei! Intră în Raiul Meu!
***
VA URMA
Islamica Republică 