Cei supuşi

= نهج البلاغة =

Predica 193

Trăsăturile celor pioşi

ومن خطبة له (عليه السلام) يصف فيها المتقين

روي أنّ صاحباً لاميرالمؤمنين(عليه السلام) يقال له همّامٌ كان رجلاً عابداً فقال له

يا أميرالمؤمنين، صف لي المتقين كأني أنظر إليهم

إنَّ اللهَ مَعَ الَّذِينَ اتَّقَوْا والَّذِينَ هُمْ مُحْسِنُونَ,  فتثاقل عن جوابه، ثم قال(عليه السلام): يا همّامُ، اتقِ اللهَ وأحْسِنْ

فلم يقنع همّامٌ بِذَلِكَ القول حتّى عزم عليه

(قال: فحمد الله وأثنى عليه، وصلّى على النبي (صلى الله عليه وآله)، ثم قال (عليه السلام

Se povesteşte că un tovarăş al emirului drept-credincioşilor, numit Hammam, un om religios, i-a spus :

– O, emir al credincioşilor! Spune-mi cum arată un om pios ca şi cum l-aş vedea în faţa ochilor mei !

Emirul drept-credincioşilor a cântărit cu greutate răspunsul şi i-a spus :

– Allah este cu cei temători şi cu cei făptuitori de bine (16:128).

Hammam, nefiind convins de acest răspuns, a stăruit.

Emirul drept-credincioşilor a dat slavă lui Allah, cerându-i răsplată şi binecuvântare Profetului  apoi a spus :

Aşadar, Allah a făcut creaţia. El i-a creat fără să aibă nevoie de ascultare şi fiind în siguranţă faţă de neascultarea lor căci neascultarea niciunuia dintre ei nu Îl păgubeşte cu nimic, după cum nici ascultarea vreunuia dintre ei nu Îi foloseşte. El le-a împărţit lor cele trebuincioase traiului şi le-a dat un loc pe această lume.

Aşadar, oamenii cu frica lui Allah sunt cei dăruiţi cu virtuţi. Vorba le este dreaptă, haina, potrivită, felul de a fi, umil. Ei îşi întorc privirile de la ceea ce Allah le-a oprit şi nu îşi pleacă urechea decât la o ştiinţă folositoare. Sufletele lor se simt la fel la vreme de năpastă şi la vreme de bucurie. Dacă nu ar fi fost sorocul pe care Allah li l-a scris, duhurile lor nu ar fi stat o clipită în trupurile lor, din pricina dorinţei de răsplată şi a fricii de osândă. Fiindcă măreţia lui Allah este în inimile lor, tot ce este afară de El le apare mic în ochii lor. În ceea ce priveşte Raiul, este ca şi cum l-ar vedea şi s-ar bucura de binefacerile lui. În ceea ce priveşte Focul, este ca şi cum le-ar vedea şi ar suferi de chinurile lui.

Inimile le sunt mâhnite, relele – păzite, trupurile – slabe, cererile – uşoare, sufletele – gingaşe. Ei rabdă zile scurte ca să se bucure apoi de o odihnă îndelungată. Aceasta este un negoţ câştigător pe care li l-a înlesnit Domnul lor. Lumea de aici i-a vrut, însă ei nu au vrut-o. Ea i-a întemniţat, însă ei prin jertfa lor s-au eliberat.

Nopţile celor pioşi

În timpul zilei, ei sunt răbdători, cititori ai (Coranului), virtuoşi şi pioşi. Frica de Dumnezeu i-a făcut subţiri precum săgeţile. Cine se uită la ei crede că sunt bolnavi, însă cum ei nu sunt bolnavi, atunci spune că au înnebunit. De fapt, i-a înnebunit grozăvia a ceea ce va să vină. În timpul nopţii, ei stau în picioare şi citesc din Coran, bucată după bucată, psalmodind şi recitând. Ei găsesc în el o oblojire pentru sufletele lor, şi un leac pentru bolile lor. Atunci când găsesc un verset încurajator (pentru rai), îl urmăresc cu lăcomie, duhurile lor se întorc către el pline de dor, şi îl simt ca şi cum ar fi dinaintea lor. Atunci când găsesc un verset înfricoşător (pentru iad), îl simt ca şi cum ar fi dinaintea lor cu trosnetul flăcărilor înălţate ale iadului, se apleacă în faţa Domnului lor, punându-şi frunţile, palmele, genunchii şi vârfurile picioarelor pe pământ şi cerându-i lui Allah să le sloboade grumajii.

Ei sunt nemulţumiţi de faptele lor când sunt puţine, şi nu le pun la socoteală atunci când sunt multe. Ei îşi învinuiesc propriile suflete şi le este frică de propriile lor purtări. Dacă vreunul dintre ei este lăudat, se teme de ceea ce se spune despre el şi spune : Eu mă cunosc mai bine decât oricine altcineva, iar Domnul meu mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu. Dumnezeule ! Nu mă judeca după ceea ce spun ei, ci fă-mă mai bun decât cred ei despre mine şi iartă-mi mie ceea ce ei nu ştiu (din păcatele mele).

Semnele celor pioşi

Semnul oricăruia dintre ei este acela că tu vei vedea că are putere în religie, hotărâre dimpreună cu blândeţe, credinţă dimpreună cu certitudine, insistenţă în căutarea ştiinţei, ştiinţă dimpreună cu îngăduinţă, cumpătare în bogăţie, umilinţă în slujire, demnitate în sărăcie, răbdare la greu, dorinţă a ceea ce este îngăduit, vioiciune pe calea cea dreaptă, lipsă de lăcomie. El săvârşeşte fapte bune, însă tot se teme. Seara este neliniştit în a-I da mulţumire lui Allah, iar dimineaţa, de a Îl pomeni pe Allah. Doarme cu grijă şi se trezeşte cu bucurie : grijă de a nu fi luat fără să-şi dea seama, bucurie pentru binefacerile şi binecuvântările cu care a fost dăruit. Dacă sufletul lui nu-i dă ascultare în ceea ce nu-i place, el îl lipseşte atunci de ceea ce îi place. Limpezimea ochilor săi este dată de ceea ce nu piere, iar respingerea sa este pentru ceea ce nu rămâne. El pune laolaltă îngăduinţa cu cunoaşterea, vorba cu fapta.

Îl vezi apropiat în nădejdea lui, puţin în greşeală, umil la inimă, mulţumit în suflet, simplu la mâncare, uşor la treabă, sigur în religie, mort ca patimă, reţinut la supărare. De la el se aşteaptă doar binele, niciun rău nu se aşteaptă de la el. Chiar dacă se află printre cei pomenitori şi nicidecum nu va fi scris printre cei uitători. El îl iartă pe cel ce îl nedreptăţeşte, dăruieşte pe cel ce îl lipseşte, reia legătura cu cel ce a rupt-o.

Grosolănia este departe de el, vorba îi este blândă, fapta ruşinoasă, absentă, binefacerea, prezentă, binele, înfăţişător, răul, de spate întorcător. La cutremure este demn, la mizerii, răbdător, la uşor, mulţumitor. El nu săvârşeşte vreun abuz asupra celui ce îl urăşte şi nu face vreun păcat de dragul celui pe care îl iubeşte. El recunoaşte adevărul înainte să se facă mărturisiri împotriva lui. El nu pierde ceea ce i se dă spre păstrare şi nu uită ceea ce i-a fost amintit. Nu-i strigă pe alţii cu porecle, nu-l păgubeşte pe vecin, nu se bucură de răul altuia, nu intră în deşertăciune şi nu iese din adevăr.

Dacă tace, tăcerea nu îl posomorăşte, dacă râde, râsul nu îi este zgomotos, dacă este nedreptăţit, îndură până când Allah îl răzbună. Sufletul său este mâhnit din pricina lui, în vreme ce oamenii se simt bine cu el. El îşi dă silinţa pentru lumea de apoi, însă pe oameni îi lasă în tihnă. El se ţine departe de cei ce se îndepărtează de el prin lipsire şi curăţenie, şi se apropie de cei ce se apropie de el prin blândeţe şi milă. El se ţine departe nu din îngâmfare sau preamărire, şi se apropie, nu prin vicleşug şi înşelătorie.

قال: فصعق همّام رحمه الله صعقةً كانت نفسُه فيها

!فقال أميرالمؤمنين (عليه السلام) أَمَا وَاللهِ لَقَدْ كُنْتُ أَخَافُهَا عَلَيْهِ. ثُمَّ قَالَ: هكَذَا تَصْنَعُ الْمَوَاعِظُ البَالِغَةُ بِأَهْلِهَا

فقال له قائل: فما بالك يا أميرالمؤمنين ؟

فقال(عليه السلام): وَيْحَكَ، إِنَّ لِكُلِّ أَجَل وَقْتاً لاَ يَعْدُوهُ، وَسَبَباً لاَ يَتَجَاوَزُهُ، فَمَهْلاً، لاَ تعُدْ لِمِثْلِهَا، فَإِنَّمَا نَفَثَ الشَّيْطَانُ عَلَى لِسَانِكَ

Se spune că atunci Hammam a căzut trasnit.

Emirul drept-credincioşilor a spus :

– Pe Allah, am avut această temere pentru el.

Apoi a adăugat :

Acesta este urmarea predicilor bine ţintite asupra minţilor deschise!

Atunci cineva i-a spus :

– O, emir al credincioşilor ! De ce ţie nu ţi s-a întâmplat aşa ceva?

El   i-a răspuns :

– Vai ţie ! Fiecare soroc are un timp peste care nu se poate trece şi o pricină căreia nu-i poate scăpa. Uşurel, niciodată să nu mai repeţi o astfel de vorbă pe care Diavolul ţi-a pus-o pe limbă.