Potriviri

= نهج البلاغة =

Predica 154

Ascultarea celor din familia Profetului 

Privitorul cu minte ageră îşi vede ţelul. El îşi cunoaşte şi coborâşul şi suişul. Chemătorul a chemat, păstorul păstoreşte. Aşadar, răspunde-i chemătorului şi urmează păstorul! Ei (potrivnicii) s-au cufundat în mări de nelinişte şi s-au apucat de născociri, în locul tradiţiei, în vreme ce credincioşii au slăbit, iar rătăciţii şi hulitorii au prins grai. Noi suntem cei mai apropiaţi, însoţitori, păstrători de comori şi păzitori ai porţilor (sunnei). În case nu se intră decât pe porţile lor, oricine intră în ele pe altundeva decât pe poartă se numeşte hoţ. Cinstirile Coranului ale lor sunt (ale celor din familia Profetului ), ei sunt comorile Milostivului. Când vorbesc, ei spun adevărul, când tac, nimeni nu poate vorbi înaintea lor.

Condiţiile imamatului

Înainte-mergătorul trebuie să le spună adevărul alor săi şi să îşi păstreze puterea de judecată. El trebuie să fie dintre fiii lumii de apoi, căci va veni de acolo şi acolo se va întoarce. Cel ce vede cu inima şi lucrează cu privirea ştie de la începutul faptei sale dacă aceasta este împotriva sa sau în binele său. Dacă este în binele său, va merge cu ea, însă dacă este împotriva sa, se va ţine departe de ea, căci acela care făptuieşte fără a şti, este precum cel ce păşeşte fără a avea o cărare. Cu cât se îndepărtează de cărare cu atât se îndepărtează de trebuinţa sa. Cel ce făptuieşte, însă, cu ştiinţă este precum cel ce păşeşte pe o cărare desluşită. Aşadar, acela ce vede, să vadă dinainte dacă merge înainte sau dacă se întoarce.

Potrivirea duhului cu trupul

Să ştii că orice este pe dinafară aşa cum este pe dinăuntru. Dacă pe dinafară este bun, atunci este bun şi pe dinăuntru, iar dacă pe dinafară este rău, atunci este rău şi pe dinăuntru. Trimisul cel demn de crezare a spus că : Allah poate iubi un rob, însă îi poate urî faptele, şi poate iubi faptele, dar îi poate urî firea. Să ştii că orice faptă este asemenea verdeţei, iar verdeaţa nu poate trăi fără apă, iar apele sunt felurite. Aşadar, acolo unde apa este bună, şi săditura este bună, iar roadele, dulci, în vreme ce acolo unde apa este rea, şi săditura va fi rea, iar roadele, amare.

***

Predica 156

Trebuinţa ascultării conducerii

Cine poate, în aceste vremuri, să rămână strâns legat de Allah – aşa să facă ! Dacă mă urmaţi, eu vă voi purta, cu siguranţă, dacă aceasta este vrerea lui Allah, pe calea raiului, chiar dacă ar fi plină de mari greutăţi şi chiar de va avea un gust amar.

[…]

Roadele credinţei

Acesta este drumul cel mai bine conturat, făclia cea mai luminoasă, căci credinţa călăuzeşte către faptele bune, iar faptele bune duc la credinţă, iar prin credinţă se revigorează cunoaşterea, iar prin cunoaştere moartea devine de temut. Această lume se încheie cu moarte, în vreme ce lumea viitoare este păzită (de faptele bune) din această lume. Prin înviere se apropie raiul şi se iveşte iadul celor rătăciţi. Nimeni nu scapă de înviere, ci va fi zorit pe făgaşul hotărnicit către ţinta cea de pe urmă.

Valorile morale şi meritele Coranului

Ei s-au ridicat din locurile lor de odihnă, din mormintele lor şi au pornit către ţelurile lor de pe urmă. Fiece casă are locuitorii săi, care nu vor fi nici schimbaţi şi nici mutaţi de acolo. Poruncirea binelui şi poruncirea îndepărtării de rău ţin de felul de a fi al lui Dumnezeu, acestea nu aduc sorocul mai aproape şi nici nu scurtează traiul.

Voi trebuie să ţineţi de cartea lui Allah, căci ea este frânghia cea trainică, lumina cea desluşitoare, tămăduirea cea aducătoare de bine, potolirea setei, pavăza celui ce se ţine de ea, izbăvirea celui ce se agaţă de ea. Ea nu se îndoaie, pentru a fi nevoie de întărire şi nici nu se strâmbă, pentru a trebui fi îndreptată. Deasa răsfoire nu o ponoseşte, şi nici auzirea ei nu plictiseşte. Cel a cărui vorbă este după ea, spune adevărul, cel a cărui faptă este după ea, este în frunte.

Un bărbat s-a ridicat în picioare şi a spus :

„O emir al dreptcredincioşilor, vorbeşte-ne, tu, nouă despre această zâzanie şi spune-ne dacă tu l-ai întrebat despre aceasta pe Profet , la care emirul drept-credincioşilor a răspuns”:

وقام إليه (عليه السلام) رجل فقال: أخبرنا عن الفتنة، وهل سألت عنها رسول الله (صلى الله عليه وآله)؟

Prevestire asupra zâzaniilor şi martiriului sângeros

= Atunci când Allah a pogorât acest verset : Alif, Lam, Mim. Oamenii cred că vor fi lăsaţi să spună „noi credem”, fără să fie puşi la încecare? (29:1-2) =

فقال (عليه السلام) : لَمَّا أَنْزَلَ اللهُ سُبْحَانَهُ، قَوْلَهُ : الم * أحَسِبَ النَّاسُ أَنْ يُتْركُوا أَنْ يَقُولُوا آمَنَّا وَهُمْ لاَ يُفْتَنُونَ

عَلِمْتُ أَنَّ الْفِتْنَةَ لاَ تَنْزِلُ بِنَا وَرَسُولُ اللهِ (صلى الله عليه وآله) بَيْنَ أَظْهُرِنَا.

Am ştiut că această zâzanie nu ne va lovi atâta vreme cât Profetul  se află printre noi.

Aşa că am spus :

O, tu, Trimis al lui Allah, ce este această zâzanie asupra căreia Allah te-a înştiinţat?

El  mi-a răspuns :

O, Ali, poporul meu va fi în mare zâzanie după mine.

Eu am spus :

O, Trimis al lui Allah, nu mi-ai spus, în acea zi, la Uhud, când mulţi au căzut martiri, însă eu am fost ferit de martiriu, ceea ce m-a îndurerat, „înveseleşte-te căci martiriul este în urma ta”?

Mi-a răspuns Profetul  :

Aşa va fi, însă cum vei îndura aceasta?

Eu am spus atunci :

O, tu, Trimis al lui Allah, acesta nu este un prilej de a îndura, ci mai degrabă un prilej pentru înveselire şi mulţumire.

Apoi el  a spus :

O Ali, oamenii vor fi puşi la încercare prin avuţia lor, îşi vor arăta mulţumirea către Allah prin credinţa lor, vor aştepta milostenia Lui, se vor simţi la adăpost de mânia Lui şi vor da dezlegare la îndoielile oprite şi mincinoase şi la poftele aducătoare de nepăsare. Ei dau dezlegare la băutul vinului pe care îl numesc zeamă de orz, la mită, pe care o numesc dar, la camătă, pe care o numesc negoţ.

Eu am spus :

O, Trimis al lui Allah, cum să mă port cu ei, atunci, să cred, oare că au căzut la erezie, sau doar în zâzanie?

El  mi-a răspuns :

În zâzanie.

***

Predica 164

(ومن كلام له (عليه السلام

:لما اجتمع الناس اليه وشكوا ما نقموه على عثمان وسألوه مخاطبته واستعتابه لهم، فدخل(عليه السلام) على عثمان فقال

= ţinută atunci când oamenii s-au strâns să se plângă de nemulţumirile lor faţă de Uthman şi l-au rugat pe emirul drept-credincioşilor să discute cu el în numele lor şi să-i ceară să fie mai blând cu ei. =

Prevenirea lui ‘Uthman

Oamenii sunt în spatele meu, iar ei m-au făcut ambasador între tine şi ei înşişi. Pe Allah ! Eu nu ştiu ce să îţi spun. Eu nu ştiu nimic pe care tu să nu-l ştii, şi nici nu te pot îndruma în vreo treabă pe care tu să nu o ştii. Cu siguranţă, tu ştii ceea ce noi ştim, noi nu am ajuns să ştim nimic înaintea ta, nimic ce ţi-am putea spune : şi nici nu am învăţat nimic în taină, nimic ce am putea să-ţi vestim ţie. Tu ai văzut, cum am văzut şi noi, şi ai auzit, aşa cum am auzit şi noi.

Tu ai stat în preajma Trimisului lui Allah  aşa precum şi noi am stat. Ibn Abi Quhafa şi Ibn al-Hattab nu aveau întâietate asupra ta în faptele cele drepte, de vreme ce tu eşti aproape, prin rudenie, de Trimisul lui Allah  – decât ei doi, iar tu eşti înrudit cu el şi prin căsătorie, pe când ei nu sunt.

Allah ! Teme-te de Allah în sufletul tău ! Pe Allah ! – Înlăntrul vostru, căci ţie nu ţi se arată nimic ca şi cum ai fi orb, şi nu eşti învăţat nimic de parcă ai fi neştiutor. Căile îţi sunt desluşite şi steagurile credinţei, drepte. Să ştii că, dintre toţi robii lui Allah, cel mai bun înaintea lui Allah este imamul cel drept, cel care a fost călăuzit (de Allah) şi el, la rândul lui, îi călăuzeşte pe ceilalţi. Drept urmare, el ţine tradiţia cunoscută şi omoară născocirile nerecunoscute. Tradiţiile sunt luminoase şi au semnele lor, însă şi născocirile sunt la vedere şi au semnele lor. Cu siguranţă, în faţa lui Allah, omul cel mai rău este imamul nedrept, acela care s-a rătăcit şi care duce în rătăcire şi pe alţii. Acela omoară tradiţia cea cunoscută şi dă viaţă născocirilor părăsite. L-am auzit pe Trimisul lui Allah spunând :

În Ziua Judecăţii de apoi, imamul nedrept va fi adus, fără ca cineva să îl susţină, fără ca cineva să îl dezvinovăţească, apoi va fi aruncat în iad, unde se va tot învârti, precum se învârte o moară, ca, în cele din urmă, să fie ţintuit în fundul iadului.

Te implor în numele lui Allah să nu fii imam al acestui popor, imam ce va fi ucis, căci s-a spus că „un înainte-stătător al acestei obşti va fi ucis, iar aceasta va deschide uciderile şi luptele până în Ziua judecăţii de apoi, şi tot el le va încurca lucrurile şi va răspândi necazurile asupra lor”. Drept urmare ei nu vor vedea adevărul de minciună. Ei vor şovăi asemenea valurilor şi vor fi, fără îndoială, greşit călăuziţi. Tu nu trebuie să îi fii lui Marwan precum vita, ca să te mâne oriunde doreşte, cu toate că eşti mai în vârstă şi ai trecut prin viaţă.

Atunci ‘Uthman i-a spus emirului drept-credincioşilor :

Vorbeşte cu oamenii să îmi lase timp, astfel ca eu să le pot îndrepta suferinţele.

Atunci emirul–dreptcredincioşilor a spus :

Cât priveşte Medina, nu este nevoie de timp. Cât despre ţinuturile mai îndepărtate, poţi avea cât timp îţi trebuie ca porunca ta să ajungă acolo.

***

Predica 236

(ومن كلام له (عليه السلام

اقتصّ فيه ذكر ما كان منه بعد هجرة النبي(صلى الله عليه وآله) ثم لحاقه به

= în care emirul drept-creedincioşilor povesteşte despre el însuşi după strămutarea Profetului  până la întâlnirea cu el =

Greutăţile strâmtorii

M-am apucat să urmez calea luată de Profet  călcând pe urmele amintirii sale până când am ajuns la al-‘Araj.

***

Predica 238

Descrierea poporului Siriei

Împuţiţi, josnici, sclavi piperniciţi! Au fost adunaţi de peste tot, luaţi de pe oriunde. Trebuie să fie învăţaţi legea islamică, buna-cuviinţă, să fie învăţaţi, antrenaţi, supravegheaţi, duşi de mână. Ei nu sunt nici dintre cei plecaţi  în pribegie (de la Mecca la Medina), şi nici ajutoare (la Medina), nici dintre cei care au venit să sălăşluiască în Casă  (Medina) întru credinţă.

Împotrivire la alegerea judecătorilor

Uite! Ei au ales pentru ei înşişi pe cineva care este cel mai apropiat de ei prin ceea ce iubesc, în vreme ce voi aţi ales pentru voi înşivă pe cineva care vă este cel mai apropiat prin ceea ce urâţi. Cu siguranţă, voi ştiţ ceea ce mai ieri Abdullah bin Qais spunea : „este zâzanie, aşadar, tăiaţi-vă corzile arcurilor şi băgaţi-vă săbiile în teacă!” Dacă a fost sincer (în ceea ce a spus), atunci a greşit mărşăluind alături de noi fără să fie silit, însă dacă a minţit, atunci va fi privit cu suspiciune. Aşadar, împingeţi-l pe Abdullah bin al-Abbas în faţa lui Amru bin al-‘As. Folosiţi aceste zile şi înconjuraţi marginile cele mai îndepărtate ale islamului. Nu vedeţi, oare, cum ţinuturile voastre sunt invadate, iar vitejia voastră este ţintită?

***

Predica 240

ومن كلام له عليه السلام

قاله لعبد الله بن العباس وقد جاء برسالة من عثمان بن عفان وهو محصور يسأله فيها الخروج إلى ماله بينبُع، ليقلّ هتف الناس باسمه للخلافة بعد أن كان سأله مثل ذلك من قبل

: (فقال (عليه السلام

= pe când ‘Uthman bin Affan era încercuit, Abdullab bin al-Abbas i-a adus o scrisoare emirului drept-credincioşilor de la ‘Uthman prin care i se cerea să iasă din Yanbu ca să-i liniştească pe oamenii care strigau numele lui pentru a prelua califatul. Cum ‘Uthman îi mai ceruse aceasta, emirul drept-credincioşilor i-a răspuns lui Ibn al-Abbas : =

Împotrivire faţă de poziţiile lui Uthman

O, Ibn al-Abbas ! Uthman vrea să mă trateze ca pe o cămilă cărătoare a burdufului cu apă : vino-ncoace, du-te-ncolo! Odată mi-a trimis vorbă să ies, apoi mi-a trimis vorbă să mă întorc. Apoi, iarăşi mi-a trimis vorbă că trebuie să ies.

Pe Allah, l-am apărat până m-am temut să nu devin un păcătos.