Avraam

O lungă perioadă de timp a trecut în istoria omenirii după potopul lui Nuh (a.s.) şi cu toate că mulţi alţi profeţi, precum Hud (a.s.), Salih (a.s.) şi alţii, au călăuzit oamenii către dreptate şi către Allah, politeismul şi idolatria au înflorit cu fiecare zi mai mult, în cele din urmă devenind acceptate ca răspândire. La acel nou moment de pierzanie morală a omenirii, Atotputernicul Allah, prin măreaţa Sa înţelepciune, l-a chemat dintre oameni pe Ibrahim (a.s.) pentru a prelua frâiele profeţiei.

Ibrahim (a.s.) a devenit astfel pentru omenire un exemplu desăvârşit de urmat. El avea o înclinaţie înnăscută prin fiinţa sa pură şi curată pentru căutarea adevărului, şi a descoperit astfel unicitatea lui Allah luptând împotriva politeismului şi nedreptăţii.

Din cele revelate în Sfântul Coran, confirmate prin tradiţiile profetice, Ibrahim (a.s.) şi-a petrecut copilăria într-o peşteră, departe de tulburarea oamenilor şi tumultoasa viaţă orăşenească ; vedea, din când în când, numai pe mama sa care îi aducea mâncare şi apă.

Într-una din zile a ieşit afară din peşteră, pentru a o însoţi pe mama sa spre oraş pentru a-l vizita pe unchiul său Adhar, în acelaşi timp, descoperind cu surprindere lucruri noi. În imensitatea de tulburări şi uimiri, cu răbdare şi linişte sufletească, firea sa neprihănită s-a concentrat asupra lucrurilor pe care le vedea, încercând să desluşească taina existenţei şi justificarea creaţiei lumii. El a văzut idolii pe care Adhar şi ceilalţi îi ciopleau şi pe care îi adorau. Ibrahim (a.s.) i-a întrebat despre natura idolilor, dar explicaţia pe care a obţinut-o, privind divintatea lor, nu a fost convingătoare. El a văzut o ceată de oameni care o adorau pe zeiţa Venus, alţii care adorau luna şi încă un grup care adora soarele. Divinitatea lor era de neconceput pentru Ibrahim (a.s.), deoarece fiecare dintre acei idoli rămâneau nemişcaţi după adorare sau nu aduceau nimic din rugile efectuate.

După aceste întâmplări şi convins de sensul greşit al religiei oamenilor, Ibrahim (a.s.), fără teamă, şi-a declarat adorarea faţă de Atotputernicul Allah şi dezgustul său pentru politeism şi idolatrie. El nu a manifestat altă intenţie decât aceea de a lupta împotriva idolatriei şi politeismului şi s-a înfruntat în mod neobosit şi neabătut împotriva idolatrilor chemându-i către monoteism.

În cele din urmă a găsit o cale către templul idolatru şi a sfărâmat idolii. Datorită acestei fapte, pe care oamenii au privit-o ca pe o mare ticăloşie, el a fost pus la grea încercare, fiind aruncat în foc, din care însă Allah l-a mântuit spre a ieşi nevătămat.

După o vreme, Ibrahim (a.s.) a plecat din Babilon, patria sa, către Siria şi Palestina, continuând chemarea la monoteism.

Spre sfârşitul vieţii a fost binecuvântat cu doi copii ; Ishaq, descendenţa lui Israil şi Ismail, descendenţa lui Arab Mudar. Prin porunca lui Allah, încă din copilărie, Ismail şi mama sa au fost duşi în Hijaz. Ei au fost aşezaţi în jurul muntelui Tuhamah, într-un loc sterp şi neroditor fără locuitori. În acest fel, Ibrahim (a.s.) a chemat arabii nomazi la monoteism, apoi a construit Ka’ba şi a inaugurat ceremoniile pentru Pelerinaj, cutume care s-au răspândit printre arabi până la venirea Profetului Muhammad .

Ibrahim (a.s.) a fost înzestrat cu o evlavie deosebită. Conform exprimării explicite a Sfântului Coran, el a primit o carte dumnezeiască, fiind şi prima persoană care a numit religia adevărului ca „islam” (supunere), iar pe adepţii săi numindu-i „musulmani” (cei supuşi). Într-adevăr religiile lumii ancorate în monoteism, precum iudaismul, creştinismul şi islamul, îşi fixează punctul de început în Ibrahim (a.s.), întrucât Moise, Iisus şi Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor), liderii celor trei religii menţionate – au fost toţi descendenţi din Ibrahim (a.s.) şi au urmat calea chemării  la Allah şi apelul la monoteism.

A revelat Preaînaltul în Gloriosul Coran :

14 : 1 – 52

http://legacy.quran.com/14

بِسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَٰنِ الرَّحِيمِ

„Alif. Lam. Ra. Ţi-am pogorât ţie [Muhammad] o Carte ca să-i scoţi pe oameni din întunecimi către lumină, cu îngăduinţa Domnului lor pe calea Puternicului, Lăudatului.

a lui Allah, care stăpâneşte ceea ce este în ceruri şi pe pământ. Vai celor tăgăduitori de osânda cea aprigă!

Cei care iubesc Viaţa de Acum mai mult decât Viaţa de Apoi se abat de la calea lui Allah pe care caută s-o întortocheze. Aceştia sunt într-o rătăcire adâncă.

Noi nu am trimis nici un trimis decât pe limba poporului său ca să-i vorbească lămurit. Allah rătăceşte pe cine voieşte şi călăuzeşte pe cine voieşte. El este Puternicul, Înţeleptul.

Noi l-am trimis pe Moise cu semnele Noastre: “Scoate-ţi poporul din întunecimi către lumină. Aminteşte-i zilele lui Allah.” Întru aceasta sunt semne pentru fiece om răbdător, mulţumitor,

Moise spuse poporului său: “Amintiţi-vă de binefacerile lui Allah asupra voastră când v-a mântuit de neamul lui Faraon care vă supunea la osânda cea mai rea: vă înjunghiau fiii şi le lăsau pe fiicele voastre să trăiască. Aceasta v-a fost vouă o încercare cumplită de la Domnul vostru.”

Când Domnul vostru vesti: “Dacă sunteţi mulţumitori, eu voi înmulţi binefacerile Mele asupra voastră, însă dacă sunteţi tăgăduitori, osânda Mea va fi aprigă.”

Moise spuse atunci: “Dacă sunteţi tăgăduitori, voi şi toţi de pe pământ, aflaţi că Allah este Bogat, Lăudat”

Nu a venit la voi pilda dinaintea voastră, poporul lui Noe, ‘adiţii şi tamudiţii, precum şi a celor de după ei pe care nu-i ştie decât Allah? Trimişii lor au venit la ei cu dovezi vădite, însă ei şi-au dus mâinile la gură, spunând: “Noi nu credem în ceea cu care aţi fost trimişi. Noi suntem într-o îndoială adâncă faţă de ceea spre care tu ne chemi.”

Trimişii lor spuseră: “Oare este vreo îndoială asupra lui Allah, Creatorul cerurilor şi al pământului? El vă cheamă ca să vă ierte vouă din păcate şi ca să vă mai păsuiască până la un anumit soroc.” Ei spuseră: “Voi sunteţi doar oameni asemenea nouă. Vreţi să ne îndepărtaţi de cei cărora taţii noştri li se închinau. Aduceţi-ne o împuternicire desluşită!”

De ce nu ne-am încrede în Allah, când El ne-a călăuzit pe drumurile noastre? Noi răbdăm răul ce ni-l faceţi! În Allah să se încreadă cei care se încred.

Cei care tăgăduiau spuneau trimişilor lor: “Vă vom izgoni de pe pământul nostru, dacă nu vă veţi întoarce la credinţa noastră.” Domnul lor le dezvălui: “Noi îi vom nimici pe cei nedrepţi,

şi după ei, cu voi vom popula pământul.” Aceasta pentru cel care se teme de înălţimea Mea, cel care se teme de ameninţarea Mea.

Ei căutau biruinţa, însă orice despot încăpăţânat este sortit pieirii:

el este târât în Gheena unde va fi adăpat cu o apă puturoasă

pe care se va căzni s-o înghită câte puţin. Moartea îl va învălui, însă el nu va muri, căci are în spate grea osândă.

Faptele celor care îl tăgăduiesc pe Domnul lor sunt asemenea cenuşii asupra căreia se încrâncenează vântul într-o zi furtunoasă. Ei nu pot face nimic cu ceea ce au agonisit. Aceasta este rătăcirea cea adâncă.

Nu vezi că Allah a creat cerurile şi pământul întru Adevăr? Dacă voieşte, vă ia pe voi şi aduce o nouă făptură.

Aceasta nu este greu pentru Allah.

Ei vor apărea cu toţii înaintea lui Allah. Cei slabi vor spune celor îngâmfaţi: “Noi v-am urmat! Puteţi lua asupra voastră de la noi din osânda lui Allah?” Ei vor spune: “Dacă Allah ne-ar fi călăuzit, v-am fi călăuzit. Acum, deopotrivă este de ne plângem, ori de răbdăm, căci nu avem putinţă de scăpare!”

Când soarta va fi fost hotărâtă, Diavolul va spune: “Dumnezeu v-a făgăduit o făgăduială adevărată, pe când eu v-am făcut o făgăduială cu care v-am păcălit. Ce împuternicire am avut eu asupra voastră, afară de aceea de a vă chema? Voi mi-aţi răspuns. Nu mă invinuiţi pe mine, ci învinuiţi-vă pe voi înşivă! Eu nu vă sunt vouă de ajutor, precum nici voi nu-mi sunteţi mie de ajutor. Eu nu am crezut în cei cărora odinioară m-aţi alăturat.” Necredincioşii, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

Cei care cred şi săvârşesc fapte bune vor fi lăsaţi să intre în Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici, cu îngăduinţa Domnului lor, iar bineţea lor va fi: “Pace!”

Nu ai văzut cum Allah dă drept pildă un cuvânt bun? El este asemenea unui copac bun cu rădăcină puternică şi ramuri până la cer,

ce dă roade tot timpul, cu îngăduinţa Domnului său. Allah dă oamenilor pilde. Poate îşi vor aminti!

Un cuvânt rău este asemenea unui copac rău. Dezrădăcinat de pe faţa pământului, el nu mai are trăinicie.

Allah îi întăreşte pe cei care cred cu un cuvânt puternic în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, iar pe necredincioşi Allah îi rătăceşte. Allah face ceea ce voieşte.

Nu i-ai văzut pe cei care schimbă binefacerile lui Allah pe tăgadă şi care-şi duc poporul în Casa Pierzaniei,

în Gheena în care vor fi aruncaţi? Ce rău loc de şedere!

Ei au făcut semeni lui Allah ca să ducă în rătăcire de la calea Sa. Spune: “Bucuraţi-vă o vreme de această viaţă, căci sfârşitul vostru va fi Focul!”

Spune-le robilor Mei credincioşii să-şi facă rugăciunea, să dea milostenie pe ascuns ori pe faţă din ceea ce i-am înzestrat înainte să vină o zi fără negoţ şi fără prietenie.

Allah! El este Cel ce a creat cerurile şi pământul şi trimite din cer apă cu care dă la iveală roade pentru traiul vostru. El v-a supus vouă corabia, ce la porunca Sa, pluteşte pe mare. El v-a supus vouă râurile.

El v-a supus vouă soarele şi luna ce sunt fără odihnă. El v-a supus vouă noaptea şi ziua.

El v-a dăruit tot ce i-aţi cerut. Dacă aţi vrea să număraţi binefacerile lui Allah, nu le-aţi putea socoti. Omul este foarte nedrept şi foarte nemulţumitor.

Avraam spunea: “Domnul meu! Fă această ţară tihnită. Fereşte-mă pe mine şi pe fiii mei de a ne închina la idoli,

Domnul meu, căci ei au rătăcit mulţime de oameni! Oricine mă urmează este de-al meu, şi celui ce nu-mi dă ascultare, Tu eşti Iertător, Milostiv.

Domnul nostru! Eu am sălăşluit o parte din seminţia mea într-o vale seacă, aproape de Sfânta Ta Casă, o, Domnul nostru, ca ei să-şi săvârşească rugăciunea. Fă inimile unora dintre oameni să se aplece către ei! Înzestrează-i cu roade! Poate vor mulţimi!

Domnul nostru! Tu ştii prea-bine ceea ce tăinuim şi ceea ce destăinuim. Nimic nu Îi este ascuns lui Allah pe pământ şi în cer.

Laudă lui Allah care la bătrâneţe mi i-a dăruit pe Ismail şi pe Isaac! Domnul meu este Cel ce aude ruga.

Domnul meu! Fă-mă să-mi săvârşesc rugăciunea, pe mine şi pe cei din seminţia mea. Primeşte ruga mea, o, Domnul nostru!

Domnul nostru! Iartă-mi mie, şi părinţilor mei şi credincioşilor, în Ziua când se va face Socoteala!”

Să nu socoţi că Allah este nepăsător la ceea ce fac nedrepţii. El îi păsuieşte până în Ziua când ochii li se vor holba

şi vor veni rugători, cu capetele ţepene — privirile nu se vor întoarce asupra lor  — şi cu inimile goale.

Să îi previi pe oameni asupra Zilei în care le va veni osânda! Cei care vor fi fost nedrepţi, vor spune atunci: “Domnul nostru! Mai păsuieşte-ne până la un alt soroc apropiat ca noi să răspundem la chemarea Ta şi să-i urmăm pe trimişi.” “Nu aţi jurat odinioară că voi nu veţi avea parte de sfârşit?

Voi locuiţi în casele celor care s-au nedreptăţit pe ei înşişi, pe când vi s-a arătat desluşit ce am făcut cu ei şi ce pilde v-am dat.”

Ei au urzit vicleşuguri, însă vicleşugurile lor sunt cunoscute lui Allah, chiar dacă sunt atât de puternice încât fac munţii să piară.

Să nu socotiţi că Allah îşi încalcă făgăduiala faţă de trimişii săi. Allah este Puternic, Stăpân al Răzbunării.

În Ziua când pământul va fi înlocuit cu un alt pământ şi cerurile vor fi înlocuite cu alte ceruri, vor apărea, atunci, înaintea lui Allah, Unul, Biruitorul!

Îi vei vedea în Ziua aceea pe nelegiuiţi, încătuşaţi,

cu straie de păcură, iar focul le va acoperi chipurile,

Allah răsplăteşte fiece suflet pentru ceea ce şi-a agonisit. Allah este Grabnic la socoteală.

Aceasta este o înştiinţare pentru oameni cu care să fie preveniţi ca să ştie că Allah este numai Unul şi ca să chibzuiască cei dăruiţi cu minte.”