Vraja divină

= Rumi =

1390

Veni-pe-Omar să-l vadă un crainic de la Râm,

trecând pân-la Medina printr-un pustiu tărâm.

1391

„Hei, strajă, unde este-al palatului portal,

să-mi las acolo sacii şi-n grajd truditul cal”

1392

Răspunsu-i-se atunci : „Omar n-are palat,

căci pentru el palatul e duhul luminat”

1393

Deşi-i emir şi faima i-a tot crescut cu anii,

el stă într-o colibă, aşa ca toţi sărmanii.”

1394

„Cum ai putea palatu-i să-l vezi într-adevăr,

când inima ta are în ochi un fir de păr?”

1395

„O, curăţă-l degrabă de orice murdării,

şi doar atunci palatu-i îl vei putea privi.”

1396

„De sufletul ţi-l cureţi de orişice dorinţi,

putea-vei pe Cel Veşnic în preajma ta să-L simţi.”

1397

„Doar când scapă Profetul de-al patimilor foc,

putu divina faţă s-o vadă-n orice loc.”

1406

„Doar văz, de fapt, e omul, iar restu-i trup hulit.

Şi văz înseamnă numai să-l vezi pe Cel Iubit.”

1407

„De nu-i să-L vezi, mai bine de ochi să nu ai parte,

cel drag de nu e veşnic, să stea cât mai departe”.

1408

Când auzi aceste cuvinte, călătorul

simţi cum îl cuprinde şi mai puternic dorul.

1409

Îşi tot rotea privirea, cătându-l pe Omar,

lăsând să i se piardă şi saci şi armăsar.

1410

Voia să dea de omul acel’ desvărâşit

şi întreba oriunde de el, ca un smintit.

1411

„Un om ce n-are seamăn, în lume de-a ajuns,

menit e să rămână precum un duh, ascuns?”

1413

O fată-atunci zărindu-l pe acel străin stingher,

i-a spus : „Pe-Omar de-l cauţi, e sub un palmier.”

1414

„departe de mulţime, de soare şi de vânt,

la umbră vezi că doarme chiar umbra Celui Sfânt”.

1415

Spre palmier se duse de-ndată acel ins,

şi pe Omar văzându-l, de-un tremur fu cuprins.

1416

Îl năvăli o teamă atuncea pe trimis,

ca şi-un fior extatic, mai blând decât un vis.

1417

Dar dragostea şi teama nu prea merg împreună,

în inima lui însă făcură casă bună.

1419

„Nicicând nu mi-a fost teamă de-un rege sau despot,

dar teama de-omu-acesta mă tulbură de tot”

1420

„Văzut-am în pădure şi leoparzi şi lei,

dar n-am pălit la faţă când m-am uitat la ei.”

1422

„Rănit am fost în lupte, rănii la rândul meu,

dar mai viteaz ca alţii m-am dovedit mereu”.

1423

„El fără arc şi spadă-i şi doarme pe pământ.

Eu tremur din tot trupul. De unde-acest frământ?”

1424

„E teama de Cel Veşnic şi nu de-un muritor.

Nu-i teama de-omu-acesta, în strai de cerşetor”.

1425

„De cel care se teme de Domnul şi ia seamă,

şi duhurile rele şi oamenii au teamă”.

1426

Aşa gândea străinul, vorbindu-şi sieşi rar,

şi nu mult după-aceea trezitu-s-a şi Omar.

1427

Îl salută de-n dată cum cere legea sfântă,

căci bine-a zis Profetul „Salută, apoi cuvântă!”

1428

Răspunse la bineţe Omar, tot plin de zel,

şi îl pofti pe urmă alăturea de el.

1433

Vorbi apoi cu-adâncă şi multă chibzuire

de fiecare sfântă, divină însuşire,

1439

de treptele ce trebuie un suflet să le urce,

de căile pe care un cuget le parcurge,

1440

de vremea fără vreme şi de înalta treaptă,

a ce-i mai sfânt, spre care doar duhul pur se-ndreaptă.

1446

Îl întrebă trimisul pe-Omar : „Emire sfânt

cum de-a căzut-a duhul din nalturi pe pământ?”

1447

Şoim al nemărginirii, de-ajunse-n colivie?

Răspunse-Omar : „Prin vorbe divine de magie.”

1448

„Când peste nefiinţe îşi spune El cuvântul,

pe toate le cuprinde până-n adânc frământul.”

1449

 „Şi orice nefiinţă sub vraja Lui irumpe,

şi-n viaţă năvăleşte cu salturi şi cu tumbe”

1450

„Când iar rosteşte-o vrajă-n urechile fiinţei,

ea-n grabă se re-ntoarce în sânul Nefiinţei.”

1451

„Vorbind cu trandafirul îl înflori deplin.

Vorbind apoi c-o piatră o preschimbă-n rubin”.

1452

„Şi trupului vorbindu-i, îl prefăcu în duh,

Şi soarelui îi spuse să ardă în văzduh”.

1453

„Dar dacă îi vorbeşte cu ciudă şi necaz,

De-ndată acel soare se-ntunecă-n obraz.”

1454

„Ce norilor le spune divinul Vorbitor,

De-ncep să curgă lacrimi atunci din ochii lor?”

1455

„Pământului ce vorbe-n urechi i-o fi cernut,

De a căzut pe gânduri şi-apoi a rămas mut?”

1456

„Pe omul ce-ndoiala l-a ros peste măsură

Mereu îl pune Domnul într-o încurcătură,”

1457

„în lanţu-a două gânduri ţinându-l deopotrivă:

Să fac ce-mi cere Domnul sau tocmai dimpotrivă?”

1458

„Spre ce să se îndrepte, Cel Veşnic îi dă ghes,

şi-aşa alege omul când are de ales.”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s