5. Cântarul

= Partea a V-a =

***

După sosirea întăririlor trimise de Iezid, tabăra lui Husayn  a fost înconjurată, iar fiul lui Saad, comandantul trupelor omeiade, a cerut din nou ca Imamul să-şi prezinte jurământul de credinţă faţă de Iezid.

– Dacă-ţi depui jurământul de credinţă faţă de Iezid, totul va fi bine pentru tine şi ţi se vor acorda orice privilegii şi beneficii vei dori. Altfel, se va încheia cu un masacru, în care tu şi cei dragi ţie vor fi ucişi aici.

Husayn  a refuzat să depună jurământul răspunzând :

– Spune-i lui Iezid să-i ademenească cu bunăstarea lumească pe cei care caută lumea aceasta. Eu sunt Imamul, reprezentantul Profetului  şi nu mă voi înclina niciodată în faţa celui care nu crede în Allah şi care a călcat cuvântul Său, prin cuvintele şi faptele lui, şi care a împrăştiat fărădelege pe pământ. Lasă să mă lovească nenorocirea pe mine şi pe cei dragi mie, dar voia lui Allah trebuie să se împlinească.

Husayn  declara astfel inamicilor săi că va întâmpina orice necaz cu bucurie, însă nu va renunţa niciodată la adevăr pentru minciună.

În cele din urmă, pe 7 Muharram anul 61 Hijri, comandantul armatei lui Iezid a primit ordin să izoleze tabăra imamului Husayn , astfel încât acesta să nu poată avea acces la nici o sursă de apă şi să nu permită ca nici măcar o picătură de apă să ajungă în tabăra acestuia. Condiţia în care se afla tabăra imamului Husayn  a devenit greu de descris în cuvinte, în mijlocul deşertului arzător, sub soarele dogoritor al Arabiei. Faptul că apa nu era disponibilă, lipsa hranei, imposibilitatea de a hrăni copiii, plânsetele bebeluşilor care voiau laptele pe care săracele mame nu-l puteau oferi, ele însele suferind de sete ucigătoare, toate aceste lucruri au provocat extenuare. E foarte greu pentru orice minte omenească să-şi închipuie cum a putut familia Profetului   să îndure aceste suferinţe cu atâta răbdare şi tărie morală.

În această situaţie, Hurr şi-a amintit cât de amabil a fost imamul Husayn  atunci când el a avut nevoie de apă şi i-a cerut lui Umar, fiul lui Saad, să ofere apă măcar copiilor din tabăra imamului Husayn . Umar, fiul lui Saad, nu a arătat însă nici un fel de milă. Cu toate acestea, Abbas , fratele imamului Husayn , Leul lui Dumnezeu, cum era supranumit datorită curajului său, a reuşit în timpul nopţii să se strecoare în tabăra duşmanului şi să facă rost de apă, fiind astfel numit şi Saqqa (cel care poartă apă).

Deşi accesul la apă a fost oprit pentru trei zile şi trei nopţi, totuşi au reuşit să obţină puţină apă, inclusiv în noaptea de Aşura, când au reuşit chiar să facă abluţiunea.

Pe 9 Muharram, o ultimă avertizare i-a fost trimisă imamului Husayn  din partea lui Umar, fiul lui Saad, că, dacă nu se predă, va fi ucis. Imamul Husayn  l-a trimis pe fratele său, Abbas , cu un mesaj în care cerea să i se permită să-şi petreacă o ultimă noapte în rugăciune, cerere la început refuzată, dar, în cele din urmă acceptată. Imamul Husayn  i-a trimis apoi mesaj lui Umar, fiul lui Saad, propunând următoarele:

„Lasă-mă să plec şi voi părăsi imperiul musulman împreună cu întreaga mea familie şi cu copiii şi voi trăi într-unul din teritoriile neislamice. Voi pleca în Yemen sau în Iran, sau în îndepărtata Indie.”

Umar a răspuns printr-o scrisoare :

„Asta nu se poate.”

Imamul Husayn  a întrebat :

„Vei permite măcar să luăm nişte apă pentru femeile fără ajutor şi pentru bebeluşii nevinovaţi care mor de sete în tabăra mea?”

Umar a răspuns :

„Mai întâi depune jurământul de credinţă şi apoi poţi să iei apă din râu.”

În cele din urmă, Husayn  i-a scris :

„Umar, fiu al lui Saad, de ce distrugi Casa Profetului ? Chiar dacă mi s-ar da lumea întreagă să guvernez peste ea, niciodată nu m-aş înclina în faţa unui tiran.”

***

Astfel, Imamul Husayn  a făcut tot posibilul pentru a evita vărsarea de sânge, dar orice propunere de pace a fost respinsă, insistându-se ca el să i se predea lui Iezid.

Padişahul Husayn  a decis apoi să lupte împotriva puterii răului, să lupte pentru adevăr şi să ofere totul pe calea lui Allah, demonstrând omenirii de ce fel de statornicie, curaj, răbdare şi tărie morală trebuie să dea dovadă cei care-L iubesc pe Allah, pentru a apăra adevărul în cele mai grele suferinţe.

„Eşti de acord ca bătălia de mâine să se dea în confruntări de câte doi, o persoană din fiecare tabără?”, i-a scris padişahul lui Umar.

Acesta a răspuns afirmativ, dar nu avea să-şi ţină cuvântul. În cele din urmă, pe 9 Muharram, după rugăciunea de seară, emirul-dreptcredincioşilor i-a adunat pe cei rămaşi în tabăra sa, adresându-li-se:

– Sunteţi cu toţii liberi, companionii mei, membrii familiei mele, fiii mei şi nepoţii mei, fiecare este liber să plece fără să fie răspunzător pentru nimic. Vă eliberez de jurământul pe care l-aţi depus faţă de mine şi vă absolv de acesta, puteţi pleca şi vă scutesc de îndatorirea voastră. Ei nu au nimic împotriva altcuiva decât a mea. Să nu vă simţiţi vinovaţi ; noaptea este întunecată. Profitaţi de întunericul nopţii şi plecaţi. Fiecare să ia de mână pe cineva din casa mea. Lăsaţi-mă pe mine să-mi urmez destinul şi salvaţi-vă pe voi înşivă. Ei nu vă vor opri.

La sfârşitul cuvântării sale, Husayn  l-a rugat pe fratele său, Abbas  , să stingă lampa din cort, astfel ca cei care vor să plece să o poată face în întuneric, fără să le fie ruşine că sunt văzuţi de Imam cum îl părăsesc. Toţi cei care l-au însoţit din Mekka mânaţi de speranţele lor deşarte că se vor îmbogăţi în urma acestei bătălii au început să se retragă în grupuri, iar când lampa a fost din nou aprinsă, după un timp, numai câţiva mai rămăseseră, în număr de 72.

„O urmaş al Profetului , ce vom spune oamenilor? Că l-am abandonat pe Imamul nostru, pe fiul fiicei Profetului, fără ca să lansăm măcar o săgeată pentru el sau fără ca să scoatem măcar o sabie pentru el? Pe Allah, nu!”

„O, urmaş al Profetului , nu te vom părăsi până la moarte şi permite-ne să avem parte de aceeaşi soartă ca şi tine, pentru că viaţa fără tine nu are sens.”

„Ce răspuns vom da Profetului  în Ziua Învierii? Ce se va întâmpla cu loialitatea, cu umanismul, cu dragostea şi cu ataşamentul faţă de el?”, au spus cei rămaşi.

Zainab, sora imamului Husayn  le-a spus fiilor ei :

„Copiii mei, mâine va fi o bătălie şi nu pot să vă cer să luptaţi, pentru că sunteţi prea tineri, dar dacă i se întâmplă ceva imamului Husayn, în timp ce voi sunteţi încă în viaţă, voi fi copleşită de ruşine.”

iar ei i-au răspuns :

„Mamă, avem sângele lui Ali şi Jafar în venele noastre. Bunicii noştri au fost luptători a căror faimă va fi mereu amintită. Credeţi că-i vom face de ruşine? Mai mult decât atât, suntem ucenicii unchiului Abbas.”

„Mamă, dacă ne permiţi, şi dacă nu ne opreşti să luptăm, vom merge pe câmpul de luptă şi le vom arăta duşmanilor islamului cât de curajos pot să lupte musulmanii. Tot ce vrem de la tine este să ne promiţi că nu vei plânge după noi. Sufletele noastre nu se vor odihni niciodată în pace dacă vei plânge după noi.”

***

Abbas , neînfricatul leu a fost alături de imamul Husayn  mereu, de la plecarea sa din Medina, fiind atât de devotat faţă de acesta, încât atunci când unchiul său, Şimr, fiul lui Zil-Jawshan, al doilea comandant al armatei lui Iezid, a venit în tabăra imamului Husayn  întrebând :

– Unde sunt nepoţii mei, Abbas, Abdullah, Jafar şi Uthman?

Abbas   a refuzat să răspundă. Numai după ce imamul Husayn  i-a spus :

– Răspunde-i, pentru că, deşi este un om nemernic, este totuşi una dintre rudele tale!

Abbas  l-a întrebat ce doreşte.

– O, nepoţilor, l-am rugat pe Ubaydullah, fiul lui Ziyad, să vă acorde protecţia. De ce vreţi să muriţi împreună cu Husayn? De ce nu vă alăturaţi forţelor puternicului Iezid?

Abbas   i-a răspuns :

– Fie ca mânia lui Allah să cadă asupra ta şi asupra propunerii tale! Cum îndrăzneşti şi ne sfătuieşti să-l părăsim pe imamul Husayn şi să ne aliem cu coruptul şi rău-călăuzitul Iezid?

***

VA URMA