Etici

= نهج البلاغة =

Predica 33

(ومن خطبة له (عليه السلام

عند خروجه لقتال أهل البصرة

* وفيها حكمة مبعث الرسل، ثمّ يذكر فضله ويذم الخارجين *

,قال عبدالله بن عباس (رحمه الله): دخلت على أَميرالمؤمنين صلوات الله عليه بذي قار وهو يخصِف نعله

فقال لي: ما قيمة هذا النعل؟

!فقلت: لا قيمةَ لها

قال: والله لَهِيَ أَحَبُّ إِليَّ من إِمرتكم، إِلاّ أَن أُقيم حقّاً، أَوأَدفع باطلاً

:ثمّ خرج(عليه السلام) فخطب الناس فقال

„Abdullah bin Abbas  precizează că în momentul în care Emirul drept-credincioşilor  a pornit la război cu cei din Basra, a venit în vizită la Diqar şi a văzut că acesta îşi cosea o sandală.

Atunci emirul-dreptcredincioşilor  m-a întrebat :

– Cât valorează această sandală?

iar eu i-am răspuns :

– Acum nu valorează nimic.

Apoi vorbi el  :

– Pe Allah ar trebui ca (aceste încălţări) să îmi fie mai dragi decât însuşi faptul că vă sunt ocârmuitor, căci pot face ceea ce este bine şi îndepărta ceea ce este rău.”

***

Scopul trimiterii Profetului 

Cu adevărat, Allah l-a trimis pe Muhammad  atunci când nimeni dintre toţi arabii nu citea o carte şi nici nu căuta vreo profeţie. El  i-a îndrumat pe oameni şi i-a condus către locul lor (cel drept) şi salvarea lor. Astfel, lănciile lor s-au îndreptat şi firile lor s-au liniştit.

Însuşirile militare ale Imamului Ali  

Pe Allah ! Eu am fost în fruntea lor, până când au dat bir cu fugiţii grămadă. Eu nu am dat dovadă de neputinţă şi nici de laşitate. Şi marşul meu a fost întocmai. Voi străpunge, negreşit, răul, până ce binele va ieşi din coasta sa.

[…]

***

Predica 37

Însuşirile Imamului Ali  

Mi-am îndeplinit obligaţiile atunci când alţii şi-au pierdut curajul (de a şi le îndeplini) şi am făcut un pas înainte atunci când alţii s-au ascuns. Eu sunt cel ce a glăsuit, atunci când ceilalţi au păstrat tăcerea. Am mers în lumina dumnezeiască, în vreme ce ceilalţi au rămas, pe loc, în picioare. Am fost cel mai slab dintre ei în glas, însă cel mai puternic în mersul înainte. Am rămas credincios domniei sale  şi m-am devotat numai şi numai făgăduinţei sale, aidoma unui munte pe care nici vântul năprasnic nu-l clinteşte, nici furtuna nu îl doboară. Nimeni nu-mi poate găsi vreo vină şi nimeni nu mă poate vorbi de rău. Cel de jos este, cred eu, demn de toată cinstea, atâta vreme cât eu îi chezăşuiesc dreptul (său), în vreme ce, cred eu, cel puternic este slab atâta timp cât iau de asupra-i dreptul (altuia).

Pricina tăcerii

Suntem mulţumiţi cu soarta hotărâtă de Allah şi ne supunem poruncii lui Allah. Credeţi, oare, că aş vorbi în minciună în legătură cu Trimisul lui Allah  ? Pe Allah ! Eu sunt, cu siguranţă, cel dintâi care l-a crezut, aşadar nu voi fi eu cel dintâi care să-i înşel nădejdiile sau să îi răstălmăcesc vorbele. M-am uitat la tot ce este legat de mine şi am înţeles că supuşenia mea se cade să aibă întâietate faţă de jurământul de credinţă faţă de mine, în vreme ce legământul îmi este asemenea unei poveri ce-mi atârnă de gât pentru altcineva.

Predica 38

Necesitatea cunoaşterii îndoielilor

Îndoiala se numeşte îndoială pentru că se aseamănă cu adevărul. Cât despre cei ce Îl iubesc pe Allah, convingerile lor le sunt precum lumina, iar calea cea dreaptă le este călăuză ; duşmanii lui Allah, însă, în vremuri de îndoială, se îndreaptă către o călăuzire plină de greşeală, în întunericul împresurat de îndoială, iar călăuza lor este orbirea minţii. Nu scapă de moarte cel ce se teme de ea, şi nici nu i se dă veşnicia celui ce o iubeşte.

***

Predica 46

(ومن كلام له (عليه السلام

عند عزمه على المسير إِلى الشام

[وهو دعاء دعا به ربَّه عند وضع رجله في الركاب:]

„Atunci când emirul dreptcredincioşilor a hotărât să se îndrepte către Siria, el a rostit aceste cuvinte.”

Rugă pentru călătorie

O Allah ! Sunt în căutarea ocrotirii Tale care să mă apere de greutăţile călătoriei, de durerea întoarcerii şi de vederea nimicirii avuţiilor şi oamenilor. O, Allah ! Tu îmi eşti însoţitor în calea mea şi Cel ce are în pază familia. Nimeni altul în afară de Tine nu poate fi în cele două locuri, căci cel rămâne locului nu poate fi tovarăş de drum, şi nici cel ce te însoţeşte în calea ta nu poate fi, în acelaşi timp, lăsat în urmă.

Predica 47

(ومن كلام له (عليه السلام

في ذكر الكوفة

„În amintirea oraşului al-Kufa”

Prevestirea viitorului celor din al-Kufa

O, al-Kufa, în ochii mei eşti aidoma pielii argăsite din`Ukaz, târâtă prin piaţă, scorojită de toate nenorocirile şi lovită de toate zgâlţâielile. Ştiu, cu siguranţă : Că de vreun despot îţi vrea răul, Allah îl va năpăstui cu amar şi îi va arunca pe urme un ucigaş.

Predica 48

(ومن خطبة له (عليه السلام

عند المسير إلى الشام

:قيل: إنه خطب بها وهو بالنخيلة خارجاً من الكوفة إلى صفين

„În drum către Siria”

Necesitatea pregătirii oştirii

Slavă lui Allah de fiece dată când noaptea se pogoară şi bezna se întinde !

Slavă lui Allah de fiece dată când stelele luminează şi sclipesc !

Slavă lui Allah a Cărui dărnicie nu se pierde, a Cărui bunătate nu are asemănare !

Trimis-am înainte oameni şi le-am dat poruncă să facă tabără pe malul fluviului, în aşteptarea poruncilor mele. Am de gând să trec acest râu şi să mă îndrept către sătucul în care sălăşluiesc oameni, cel de lângă Tigru, să-i îndemn să vină cu noi în marşul nostru împotriva duşmanului şi să îi fac o prelungire a puterii voastre.

***

Predica 49

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Slavă lui Dumnezeu Cel care sălăşluieşte în toate lucrurile ascunse şi către Care se îndreaptă toate cele văzute. El nu poate fi zărit de ochiul celui ce Îl priveşte, însă ochiul ce nu Îl vede nu îl poate tăgădui, în vreme ce mintea care face dovada existenţei Lui nu Îl poate percepe. El este întru atât de sublim, încât nimic nu Îl poate întrece, fiind întru atât de aproape, încât nimeni nu poate fi şi mai aproape. Fie El, însă, oricât de sublim, aceasta nu Îl îndepărtează de nimic din ce El a creat, nicidecum apropierea Sa să-i aducă pe alţii alături. El nu a dat minţilor putinţa de a şti hotarul însuşirilor Sale. Şi în pofida acestui lucru, El nu i-a oprit din a se înavuţi din Ştiinţa Sa de căpătâi. El este astfel încât fiece semn al fiinţării Sale Îi stă mărturie, încât chiar şi mintea care Îl tăgăduieşte va crede în El. Dumnezeu este mai presus de ceea ce au zugrăvit cei ce Îl asemuiesc sau cei ce Îl tăgăduiesc.

***

Predica 232

(ومن كلام له (عليه السلام

كلّم به عبدالله بن زمعة وهو من شيعته

(وذلك أنه قَدِمَ عليه في خلافته يطلب منه مالاً، فقال (عليه السلام

„În care emirul drept-credincioşilor  îi vorbeşte lui Abdullah bin Zama’a, care a venit la el să-i ceară bani pe când era în fruntea califatului”

Rezerve în casa banilor

Aceşti bani nu sunt ai mei şi nici ai tăi, ci sunt avuţia musulmanilor, aduşi de săbiile lor. Dacă vei participa la război alături de ei, vei avea o parte egală cu a lor, căci ceea ce câştigă mâinile lor nu poate fi decât pentru alte guri decât ale lor.

Predica 233

Puterea de convingere a celor din Casă 

Ştiţi că limba este o parte a corpului omului. Spunerea nu-l ajută dacă se abţine ; rostirea nu-i dă răgaz să se oprească dacă se întinde. Cu siguranţă, suntem stăpânii cuvântului. Rădăcinile sale sunt fixate în noi, iar crengile sale atârnă deasupra noastră.

Ştiţi că trăiţi într-o vreme în care cei ce spun adevărul sunt puţini, limbile ce rostesc adevărul obosite, iar cei ce insistă să-l spună, umiliţi. Oamenii acestor vremuri sunt înverşunaţi în neascultare, înţeleşi în rătăcire. Tinerii lor sunt neciopliţi , bătrânii lor, păcătoşi, învăţaţii lor, făţarnici, cei ce-i urmează, lipsiţi de sinceritate. Cei mici nu-i respectă pe cei mari ; bogaţii lor nu-i ajută pe săraci.