Musafirul de vineri

Musafirul de vineri

= ediţia specială 13.09.2017 =

= cu două zile înainte de vineri =

Metodologie în vederea propagării islamului

Spune Allah Preaînaltul :

ادْعُ إِلَىٰ سَبِيلِ رَبِّكَ بِالْحِكْمَةِ وَالْمَوْعِظَةِ الْحَسَنَةِ ۖ وَجَادِلْهُم بِالَّتِي هِيَ أَحْسَنُ ۚ إِنَّ رَبَّكَ هُوَ أَعْلَمُ بِمَن ضَلَّ عَن سَبِيلِهِ ۖ وَهُوَ أَعْلَمُ بِالْمُهْتَدِينَ

16 : 125

Cheamă la calea Domnului tău cu înţelepciune şi bună îndemnare şi discută cu ei cum e mai frumos! Domnul tău este mai bine ştiutor al acelora care s-au abătut de la calea Sa şi El este mai bine ştiutor al celor care sunt bine călăuziţi.


وَمَنْ أَحْسَنُ قَوْلًا مِّمَّن دَعَا إِلَى اللَّهِ وَعَمِلَ صَالِحًا وَقَالَ إِنَّنِي مِنَ الْمُسْلِمِينَ

41 : 33

Şi cine spune vorbe mai frumoase decât acela care cheamă la Allah, săvârşeşte fapte bune şi spune : eu sunt dintre musulmani?


وَقُلْ جَاءَ الْحَقُّ وَزَهَقَ الْبَاطِلُ ۚ إِنَّ الْبَاطِلَ كَانَ زَهُوقًا

17 : 81

Spune : A venit adevărul şi a pierit deşertăciunea ! Cu adevărat deşertăciunea este sortită pieirii.


قُلْ جَاءَ الْحَقُّ وَمَا يُبْدِئُ الْبَاطِلُ وَمَا يُعِيدُ

34 : 49

Spune : A venit adevărul ! Minciuna nu mai poate să înceapă, nici să mai revină!


كُنتُمْ خَيْرَ أُمَّةٍ أُخْرِجَتْ لِلنَّاسِ تَأْمُرُونَ بِالْمَعْرُوفِ وَتَنْهَوْنَ عَنِ الْمُنكَرِ وَتُؤْمِنُونَ بِاللَّهِ ۗ وَلَوْ آمَنَ أَهْلُ الْكِتَابِ لَكَانَ خَيْرًا لَّهُم ۚ مِّنْهُمُ الْمُؤْمِنُونَ وَأَكْثَرُهُمُ الْفَاسِقُونَ

3 : 110

Sunteţi cea mai bună comunitate [musulmanii] care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah. Dacă oamenii Cărţii ar fi crezut [în ultima revelaţie] ar fi fost mai bine pentru ei. Printre ei sunt şi credincioşi, dar cei mai mulţi sunt nelegiuiţi.


 

***

Porunca divină de a răspândi adevărul în detrimentul minciunii pare la prima vedere a încălca o serie de libertăţi ale omului printre care şi dreptul la o alegere proprie, fie aceasta de natură religioasă sau politică. Firea omului, mereu bănuitoare cu privire la posibile abuzuri sau nedreptăţi, a calculat cu multă precizie riscul ca segmente mai bine înzestrate cu inteligenţă şi influenţă să caute asuprirea straturilor defavorizate ale societăţii spre beneficiul propriu – întrucât aceste încercări au avut loc în istorie şi încă se desfăşoară. Cu toate aceste reticenţe şi bănuieli, omul se vrea şi e necesar să fie îndrumat aşadar un numitor comun între cele două alegeri (calea proprie vs. calea cea dreaptă) trebuie găsit şi urmat. Aceasta pentru că omul a fost înzestrat cu mirajul liberului arbitru; spunem „mirajul” liberului arbitru întrucât puterea de a decide este restrânsă de marginile vieţii înşelătoare lumeşti şi este determinată de lumea materială. Adevărata capacitate pentru decizie stă în autonomia sufletului de a alege între rău şi bine pe cărarea asumată a destinului iar aceste alegeri inevitabil îi vor afecta şi pe ceilalţi. Indiferent de aspiraţiile omului la corectitudine, ideile unora mereu vor trona peste ale altora. Aşadar unde se află cu adevărat delimitarea între libertatea individuală şi binele colectiv, între libertatea mea şi a ta?

Poate oare omul să conducă sau să îndrume fără a asupri sau constrângerea libertăţilor celorlalţi în vederea atingerii unui bine ideal este în sine o formă de asuprire? sau îngrădirea libertăţii unuia precum agricultorul leagă tulpina, este o acţiune roditoare sau e o faptă necuvenită care opreşte creşterea firească a unei tulpini chiar şi cocoşate?

Arc peste timp oamenii au devenit, mai ales după trecerea a 100 de ani de naţionalism peste popoarele lumii, ezitanţi în a da crezare la orice aud sau văd, iar această atitudine pare a fi îndreptăţită în condiţiile în care nenumărate -isme de origini diferite, fie religioasă, politică sau socială îşi fac apariţia în societatea umană sau se dezvoltă din -isme precedente sau reînvie -isme trecute şi mult uitate. Era digitală în acelaşi timp face imposibilă lipsa de participare în această arenă a influenţării omului de către om, decât în condiţii extreme precum retragerea din societate, trăitul în creierii munţilor sau pe marginea lacurilor sau navigând pe fluvii, viaţă nomadă, ş.a.m.d. Chiar şi aşa, orice contact cu oamenii veniţi din lumea mare va aduce după sine amestecarea individului în acest ocean al nuanţelor infinite, unde crezuri, idei, convingeri şi religii sunt amestecate laolaltă până când nu se mai disting între ele, precum o cusătură dată peste cap şi abandonată pentru a fi refăcută întru totul.

Cum ne raportăm noi, fiecare individ, la aceste schimbări? Mai rămân în picioare crezurile noastre după ce valurile ideilor altora ne inundă? Sau suntem noi aceia care ne trimitem idei spre ceilalţi, iar ei le preiau?

Toate acestea sunt întrebări fireşti pentru om, fie că ocupă o funcţie capitală sau este mai puţin important în societate.

În ce cred? Sunt corecte aceste crezuri? Care este crezul corect şi unde sunt situate crezurile mele în rapot cu adevărul revelat?

Sunt persoane care călătoresc în lung şi-n lat pământul pentru a promova produse sau mentalităţi de care probabil tu nu ai auzit vreodată şi rareori îi încearcă o ruşine cu privire la ideile pe care le răspândesc. Cu toate acestea, atunci când credinciosul caută să deschidă un dialog despre Domnul lui, opreliştile cresc, limba i se împleticeşte, plictiseala celorlalţi sporeşte, tot şi toate devin subit mai importante decât acea discuţie, responsabilităţi lăsate pe mai târziu devin actuale pe loc, etc.

Aceasta pentru că răspândirea căii Domnului tău este singura dintre căi pentru El, pe când toate celelalte sunt pentru om.

Fiecare îşi zideşte pentru sine ceea ce consideră că este mai potrivit pentru sine, şi drept urmare munceşte pe spinarea sa cu mâinile sale şi folosind materiale achiziţionate de el însuşi, lucrând după un plan scornit de propria intenţie – spre a beneficia ulterior de roadele unui lucru binefăcut.

Zidirea religiei adevărate nu este similară muncii pământene, întrucât chezaşul acesteia este Domnul Lumilor.

Pe acest algoritm de gândire se poate afirma că dacă tu nu eşti dorit de Creator pentru a Îi răspândi calea nu o vei face – sau o vei face însă nu în numele Lui şi atunci deosebirea fundamentală în ceea ce te priveşte poate fi lesne observată.

Pentru că responsabilitatea, încărcătura şi direcţia lucrării spirituale de propagare a Adevărului nu ţin de om, nu omul o păzeşte şi întreţine ; şi tocmai pentru că beneficiile sale sunt universale şi accesibile oricui – ne arată că este de la Cel Milostiv, întrucât orice omul produce are şi o valoare materială ştiută, pe când răsplata sau pedeapsa lui Allah nu pot fi cântărite sau anticipate.

Căi

Pentru a face posibilă răspândirea Adevărului trebuie să înţelegi această activitate într-o manieră, spunem noi : tri-laterală.

Primul înţeles este acela a ce anume trebuie să răspândeşti şi anume :

Tawhid (unicitatea) şi Nubuwwah (Profeţia).

Al doilea înţeles este acela al metodei prin care răspândeşti :

Prin grai, prin scris sau digital.

Al treilea înţeles este acela al schimbărilor din viaţa ta în raport cu mesajul propovăduit :

Prin introspecţie şi ctitorirea sinelui.

***

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s