Culegerea unui hadis

Hadisurile, care în sens religios înseamnă o dare de seamă asupra acţiunilor sau încuviinţării ori dezaprobării unor acţiuni de către Trimisul lui Allah  au fost întotdeauna un subiect de mare interes pentru musulmani încă din vremurile profetice.

Companionii, care în marea lor majoritate erau arabi, aveau o memorie excelentă şi au putut reţine cu exactitate tot ceea ce au văzut în viaţa Profetului  sau ce au auzit de la el. Având în vedere importanţa fundamentală a acţiunilor şi faptelor Trimisului lui Allah , a poruncilor sale, a interdicţiilor şi a tăcerii pline de înţeles pe care el le adopta în anumite probleme, este de imaginat că unii musulmani au început să-şi consemneze în scris hadisuri încă din timpul vieţii Profetului . Abdullah ibn Amar al-‘As şi-a însemnat mii de spuse ale Profetului  , într-o „Sahifa”, lucrare ce în istorie este cunoscută sub denumirea de Sahifa as-Saddiqa. Domnia sa Ali bin Abi Talib   a avut o altă Sahifa ce conţinea legi şi îndrumări de la Profet , lucrare numită al-Qadaya (enciclopedia).

Jabir ibn Abdullah deţinea şi el o Sahifa, ce mai târziu a fost cunoscută sub denumirea de Qatada. Despre Abdullah ibn Abbas este menţionat, spre exemplu, că ar fi reunit tradiţii profetice în mai multe cărţi.

În mod similar, este recunoscut faptul că Sahifa lui Hammam ibn Munabbih are la bază scrierile lui Abu Huraira. Au mai fost apoi colecţiile de hadisuri ale lui Rafi ibn Khadij, ale lui Samura ibn Jundub şi Abdullah ibn Mas’ud. Acestea sunt numele a câţiva dintre companionii care au făcut însemnări ale spuselor şi discursurilor Profetului , a judecăţilor şi a verdictelor pe care el le-a emis pe diferite teme, acţiunilor şi faptelor lui în tot felul de împrejurări.

Studiul acestor însemnări şi istoria vieţii celor care le-au păstrat dovedesc, fără nici o îndoială, că păstrarea hadisurilor nu s-a făcut premeditat într-o vreme ulterioară şi nu a fost o idee născută la mai mult timp după moartea Trimisului lui Allah  în scopuri contemporane cu vremurile – drept urmare însemnarea acestor hadisuri a început încă din timpul vieţii Profetului  iar această sarcină a fost preluată de companionii săi cu un puternic simţ de devotament.

Un alt exemplu este cel al unui anume Malik şi al soţiei acestuia ambii musulmani mediniţi. Când Trimisul lui Allah  a sosit în oraşul lor, ei l-au îndemnat pe fiul lor, Anas, să-i fie ucenic. Mai bine de zece ani, Anas a trăit zi şi noapte alături de Profet . Băiatul era foarte isteţ şi a învăţat repede să scrie şi să citească.

Anas spune :

Tot timpul îmi notam lucrurile interesante din discursurile sale  şi alte ocazii de conversaţie, şi obişnuiam să-i citesc Trimisului lui Allah  aceste însemnări, oricând avea puţin timp liber, iar după ce îşi dădea încuviinţarea, făceam o copie după ele pentru mine.

Cu trecerea timpului băiatul a adunat un pergament voluminos cu astfel de însemnări, pe care mai târziu obişnuia să le arate altor ucenici curioşi care se îngrămădeau să asculte relatări profetice.

Abdullah ibn Amr al-‘As povesteşte că : într-o zi i-a spus Trimisului lui Allah  :

O, Trimis al lui Allah, în predicile tale spui multe lucruri minunate, dar cu trecerea timpului eu uit multe amănunte.

Trimisul lui Allah  mi-a răspuns : ajută-te de mâna ta dreaptă, însemnând prin aceasta că ar trebui să scriu. Înainte n-am avut curaj să fac însemnări din hadis, dar de atunci încolo am încercat să scriu tot ce mă interesa din spusele şi faptele Profetului .

Acestea şi multe alte exemple se referă la însemnarea hadisurilor, încă din timpul vieţii Profetului , de către oameni care deţineau experienţa nemijlocită a celor cinci simţuri şi care au fost martori oculari ai profeţiei.

***

Mai există o categorie în care mărturia este nemijlocită.

Aceasta este atunci când companionii Profetului  scriu sau îşi dictează memoriile după moartea Trimisului lui Allah  în momentul când există o cerinţă vădită pentru o astfe de literatură, mai precis atunci când oamenii se întreabă şi caută ştiinţa profetică pentru a beneficia de aceasta.

Avem, astfel, memoriile Aişei, ale lui Abdullah ibn Mas’ud, Ibn Abbas, Ibn Umar, Abu Huraira şi mulţi alţii. Există cazuri în care memoriile a diverşi companioni au fost pregătite sub auspicii ale guvernării islamice, nu doar ca o emanaţie a devotamentului şi practicii religioase.

Lucrările din vremea Profetului , au fost incluse în lucrări din în ce mai vaste ce ajung până la opera învăţaţilor contemporani, precumn Ibn Hanbal, Bukhari, Muslim, etc.

Astfel, tradiţiile Trimisului lui Allah  au fost păstrate şi ne previn de tradiţiile falsificate derivate din invenţii sau abrogări asupra cărora Profetul  a atras atenţia spunând :

Să fiţi atenţi cu tradiţiile ce vin de la mine, în afară de ceea ce ştiţi voi, fiindcă cel care minte despre mine intenţionat, va avea cu siguranţă un loc în Iad.