Cei cinci

Se presupune că pământul a fost creat cu milioane de ani în urmă şi angajează toate energiile şi eforturile lui tainice în existenţa sa planetară, până la măsura îngăduită de forţele care i se opun dăinuirii. Această planetă îşi manifestă trăsăturile de sine stătătoare în sfera mişcării proprii de rotaţie şi tranziţie, susţinându-şi astfel dăinuirea. Cu excepţia cazului în care va întâlni o forţă opusă mai puternică, el va continua această mişcare şi nu va scădea din intensitatea efectuării oricăreia dintre funcţiile sale.

De exemplu din momentul în care un migdal prinde rădăcini dintr-o sămânţă şi până ce devine un pom pe deplin dezvoltat, el ia asupra sa sarcini, precum obţinerea substanţelor necesare desfăşurării proceselor vitale, creşterea, etc., (altfel spus, el îndeplineşte aceste sarcini pentru a-şi continua cursul existenţei). El nu se va abţine de la îndeplinirea lor decât în cazul în care este împiedicat de o forţă opusă mai puternică. Procesul acesta este aplicabil, de asemenea, oricărui alt fenomen. Însă, omenirea săvârşeşte de bună voie activităţile sale specifice, iar acţiunile ei provin din gândurile şi hotărârile proprii. Marea majoritate a timpului, omul se abţine de la o sarcină completamente conformă cu interesele sale şi care nu este stânjenită de o putere opusă, preluând, în mod conştient şi intenţionat, o obligaţie ce îi este cu desăvârşire dezavantajoasă. Uneori, el se înfrânează de la băutul antidotului, iar altădată bea o cupă de otravă şi se sinucide.

Este cât se poate de evident că pentru o făptură ce s-a născut cu voinţă liberă, călăuzirea divină universală nu este imperativă. Cu alte cuvinte, profeţii au comunicat oamenilor mesajul Atotputernicului Allah despre bine şi rău, bunătate şi mizerie, avertizându-i pe credincioşi în legătură cu pedeapsa lui Allah, dar credincioşii au fost întotdeauna liberi să îmbrăţişeze ceea ce au crezut de cuviinţă. Este drept că, în general, omul percepe binele şi răul, beneficiul şi dezavantajul prin prisma judecăţii personale, însă, pentru că adevărata raţiune pierde adesea din puterea ei, el ia în considerare poftele materiale şi comite greşeli. De aceea, în afară de calea raţiunii, călăuzirea divină ar trebui să fie dobândită categoric prin intermediul unui altfel de agent, care este în întregime intangibil faţă de păcat şi greşeală. Adică, pe lângă metoda raţiunii, Atotputernicul Allah întăreşte poruncile Sale printr-un trimis.

Acest trimis este esenţa profetismului prin care Preaînaltul dă la iveală poruncile Sale unuia dintre slujitorii Săi, prin intermediul revelaţiei divine (wahy) ce călăuzeşte omenirea spre bunăstare. Allah îl desemnează să comunice poruncile Sale oamenilor şi să îi silească să le urmeze prin speranţă şi deznădejde, încurajare şi ameninţare.

Atotputernicul Allah spune :

4:163 – 165

Noi ţi-am dezvăluit ţie, precum le-am dezvăluit şi lui Noe şi profeţilor de după el. Noi le-am dezvăluit lui Avraam, lui Ismail, lui Isac, lui Iacob, triburilor, lui Iisus, lui Iov, lui Iona, lui Aaron, lui Solomon. Noi i-am dăruit lui David Psalmii.

Noi le-am dezvăluit profeţilor să vestească şi să predice că, după venirea profeţilor, oamenii nu mai au nici o pricină să se împotrivească lui Allah.

Allah mărturiseşte că El a pogorât cu ştiinţa Sa ceea ce a fost pogorât asupra ta [Muhammad]. Şi îngerii mărturisesc, însă Allah este de ajuns ca Martor.

***

Atributele profetului

Din ceea ce am discutat, reiese limpede că Atotputernicul Allah i-a înzestrat pe unii dintre slujitorii Săi cu învăţăturile Lui dumnezeieşti, cu cunoaştere intuitivă şi legi care garantează bunăstarea omului, atribute şi ţeluri ce fac din aceştia călăuze ale lumii.

O persoană care a dobândit însărcinări dumnezeieşti este numit profet şi trimis al lui Allah, iar întregul ansamblu de învăţături de la Allah pe care el le-a transmis oamenilor intră în sfera religiei.

De asemenea este limpede că un profet va fi scutit şi ferit de erori. În scopul de a comunica fără greşeală şi fără rătăciri către oameni ceea ce i-a fost descoperit, el este ferit de uitare şi alte slăbiciuni mentale ; altminteri, îndrumarea divină nu îşi va mai atinge scopul, iar autoritatea călăuzirii generale nu se va mai bucura de posiblitatea de a fi pusă în practică, pierzând astfel puterea de a influenţa oamenii. El este în acelaşi timp neatins de greşeală şi păcat în fapte, cât şi în vorbire, deoarece pecabilitatea nu are nici un efect benefic în vederea răspândirii mesajului. Oamenii nu respectă cuvântul unei peroane al cărei comportament şi discurs sunt îndoielnice şi chiar pot considera faptele acestuia drept mitomanie şi impostură argumentând că, dacă vrea să vadă împlinirea învăţăturilor pe care le transmite, ar trebui să acţioneze în conformitate. Nu în ultimul rând acesta are virtuţi morale precum modestia, curajul, dreptatea, ş.a.m.d., pentru că acestea sunt considerate însuşiri lăudabile. Cine este ferit de orice păcat şi urmează religia într-un mod desăvârşit, nu va fi niciodată murdărit de patimi.

Prin exprimarea simultană a acestor aspecte într-o singură expresie, putem spune că un prooroc trebuie să fie ferit de greşeli şi păcate pentru a face posibilă propovăduirea şi răspândirea mesajului său. Însă nu este mereu clar dacă ferirea de păcate şi caracterul impecabil este rezultatul unei firi binecuvântate din naştere sau a unei firi binecuvântate prin căinţă mereu-acceptată.

În cuvintele sale, Atotputernicul Allah se referă, de asemenea la aceste lucruri revelând :

72: 26-28

El cunoaşte Taina întru totul, însă nu descoperă nimănui Taina Sa.

Numai celui de care-i mulţumit ca trimis. El va mâna în faţa lor şi în spatele lor o pândă,

Ca să afle dacă ei propovăduiesc soliile Domnului lor. El cuprinde ceea ce ei au şi ţine socoteala fiecărui lucru.

***

Profeţii printre oameni

Istoria menţionează că au existat printre oameni prooroci care au răspuns chemării lui Allah; totuşi, amănuntele vieţii lor nu sunt mereu clare. Sfântul Coran a clarificat chemarea profeţilor în trecut şi a zugrăvit menirile şi misiunile lor, precizând că mulţi prooroci au fost predestinaţi de Allah să îi conducă pe oameni iar toţi aceştia au chemat în mod consecvent oamenii la monoteism şi la adevărata religie. După cum a revelat Allah :

21:25

Noi n-am trimis înaintea ta nici un mesager căruia să nu îi fi dezvăluit: “Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închinaţi-vă!”

***

Proto-profeţii (ulu-l-azmi, cei mari cinci) şi toţi ceilalţi profeţi

Există cinci profeţi care au primit cărţi dumnezeieşti şi învăţături de sine stătătoare şi care au fost puse pe seama lui Noe, Avraam, Moise, Iisus şi Muhammad.

42:13

El v-a rânduit vouă Legea cea pe care i-a poruncit-o lui Noe, cea pe care Noi ţi-o dezvăluim ţie, cea pe care le-am poruncit-o lui Avraam, lui Moise şi lui Iisus: “Ţineţi-vă Legea! Nu vă învrăjbiţi asupra ei!” Cât de mare pare închinătorilor la idoli Cel către care tu îi chemi: Dumnezeu cheamă la această Lege pe cine voieşte şi călăuzeşte către ea pe cel care se căieşte.

Ei sunt numiţi proto-profeţi întocmai datorită primirii de cărţi dumnezeieşti prin revelaţie. Trimişii lui Allah nu se limitează la aceşti cinci profeţi, mai exact, fiecare comunitate are un trimis. Mulţi prooroci au fost trimişi de Allah să conducă oamenii, dintre care doar numele a mai puţin de douăzeci au fost menţionate în Sfântul Coran.

Atotputernicul Allah spune :

40:78

Noi am trimis mesageri înaintea ta [Muhammad]. Despre unii dintre ei ţi-am povestit, despre alţii nu ţi-am povestit. Nici unui trimis însă nu i-a fost dat să vină cu vreun semn fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Când va veni Porunca lui Dumnezeu totul va fi judecat întru Adevăr, iar cei care o credeau deşartă vor fi pierduţi. 

De asemenea spune :

10:47

Fiecare adunare are un trimis: când vine trimisul său totul este judecat cu dreptate între ei şi nimeni nu este nedreptăţit.

13:7-11

Tăgăduitorii spun: “De ce nu a fost pogorât asupra lui un semn de la Domnul său?” Tu eşti doar un predicator şi fiece popor are o călăuză.

Dumnezeu ştie ce poate fiece femeie în ceea ce mitrele slăbesc şi în ceea ce sporesc. Orice lucru la El are o măsură.

El cunoaşte tăinuitul şi mărturisitul. El este Marele, Înălţatul.

Deopotrivă sunt înaintea Lui: cel dintre voi care îşi tăinuieşte cuvântul şi cel care îl spune tare, cel care se ascunde noaptea şi cel care se arată ziua.

Îngerii sunt legaţi de paşii omului: înaintea şi înapoia lui, ei îl păzesc, cu poruncă de la Dumnezeu. Dumnezeu nu schimbă nimic la un popor până ce acesta nu-şi schimbă ce are în suflet. Când Dumnezeu vrea un rău unui popor, nimeni nu i se poate împotrivi. Nimeni nu are oblăduitor în afara Lui.

Bineînţeles că profeţii care au venit după cei cinci au îndemnat oamenii să urmeze legile religioase ale aceloraşi profeţi. În acest fel, misiunea profetică şi chemarea au continuat până ce Allah l-a numit pe profetul Muhammad, fiul lui Abdullah să aducă misiunile profetice anterioare la perfecţiune  şi să transmită ultimile porunci şi cele mai desăvârşite legi religioase dumnezeieşti. Astfel Gloriosul Coran a devenit un Ultim Testament adresat omenirii şi, în consecinţă, religia monoteistă magistral încununată de eternul mesaj al Profetului Neînvăţat va dăinui până la Înviere.

2 gânduri despre „Cei cinci

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s