Călăuza

= نهج البلاغة =

Predica 175

Înveselirea celor neglijenţi

O, voi oameni ! Cel pe care Îl neglijaţi nu vă neglijează ce sunteţi, Cel pe care Îl părăsiţi vă prinde. Cum se întâmplă de vă văd că vă îndepărtaţi de Allah şi tânjiţi după alţii? Voi sunteţi aidoma dobitoacelor pe care păstorul le mână spre o păşune cu molimă şi cu apă de adăpat aducătoare de nenorocire, însă ele, hrănite de altul, nu ştiu ce li se pregăteşte. Când sunt bine îngrijite, ele cred că întreaga viaţă le va fi ca acea zi, iar mâncatul până la saţ le este ţel.

Ştiinţele vaste ale Imamului Ali

Pe Allah ! De voiesc, eu pot spune fiecăruia dintre voi de unde a venit, unde se va duce şi care îi sunt treburile, însă mi-e teamă ca voi să nu îl părăsiţi pe trimisul lui Allah pentru mine. Voi împărtăşi negreşit aceste lucruri celor aleşi, care vor fi siguri pe ei. Pe Cel ce l-a trimis cu adevărul şi l-a ales din întreaga făptură ! Eu nu spun decât adevărul. El (profetul ) m-a înştiinţat despre toate acestea, ca şi despre pieirea celor ce pier, despre mântuirea celor ce se mântuiesc, despre urmările acestei trebi (califatul). El nu a lăsat nimic din cele (ce mi-ar fi putut) trece prin minte fără să le aducă şi la urechea mea şi fără să îmi spună despre acestea.

Însuşirile Emirului dreptcredincioşilor

O, voi, oameni ! Pe Allah ! Eu nu vă îmboldesc să daţi ascultare dacă eu însumi nu aş fi făcut aceasta înaintea voastră, şi nu vă împiedic de la nesupunere, dacă eu însumi nu aş fi renunţat la aceasta înaintea voastră.

***

Predica 176

Trebuinţa urmării poruncilor dumnezeieşti

Trageţi foloase din spusele lui Dumnezeu, ascultaţi propovăduirile lui Dumnezeu şi primiţi povaţa Sa. Dumnezeu nu vă dă nici o păsuire atâta vreme cât v-a călăuzit limpede, a trimis dovezile şi v-a arătat care sunt faptele care Îi plac Lui şi cele care nu Îi plac, asttfel ca voi să le urmaţi pe unele şi să vă feriţi de altele. Trimisul lui Allah spunea că „raiul este înconjurat de urâciuni, iar iadul, de plăceri”.

Să ştiţi că ascultarea lui Dumnezeu este urâtă în aparenţă iar neascultarea pare a fi o plăcere. Dumnezeu poate avea milă de cel ce s-a ţinut departe de pofta sa, de acela ce şi-a înfrânat patima din suflet, căci un astfel de suflet are ţeluri mari, străduindu-se să nu dea ascultare patimii.

Să ştiţi, o, voi, robi ai lui Allah, că un credincios nu trebuie să se încreadă în inima sa în fiece dimineaţă şi în fiece seară. El trebuie ca întotdeauna să dea vina pe ea (pentru neajunsuri) şi să îi ceară să adauge aceasta la (faptele sale cele bune). Voi trebuie să vă purtaţi asemenea celor ce au fost înaintea voastră şi nu mai sunt, voi având şi învăţăminte la îndemână. Ei au părăsit această lume şi au străbătut-o aşa cum se străbate un drum şi au socotit-o ca un popas.

Călăuzirea Coranului

Să ştiţi că acest Coran vă este povăţuitorul care nu înşeală niciodată, călăuzitorul care nu duce niciodată în rătăcire, vorbitorul care nicicând nu spune minciuni. Oricine va avea acest Coran alături va căpăta de la el o creştere sau o micşorare ; o creştere a călăuzirii sale şi o micşorare a orbirii sale. Să ştiţi, de asemenea, că nimeni nu va mai fi în nevoie după ce a fost îndrumat de Coran, şi nimeni nu va fi bogat înainte de Coran. Aşadar, căutaţi în el leac pentru durerile voastre, şi căutaţi tot în el şi ajutor pentru necazul vostru. El conţine leacul pentru cele mai grele dintre boli şi anume necredinţa, făţărnicia, neascultarea şi ducerea în rătăcire. Rugaţi-vă lui Allah prin el, şi întoarceţi-vă către Allah cu dragostea din el. Nu îi cereţi ceva lui pentru făpturile Sale. Nimic asemenea lui (Coranului) nu îi mai îndrumă pe robi către Allah.

Să ştiţi că el este mijlocitor, iar mijlocirea sa va fi primită. El este un vorbitor care depune mărturie. Pentru oricine ar mijloci Coranul în Ziua Judecăţii de Apoi, acea mijlocire va fi primită. Acela despre care Coranul vorbeşte de rău, acela va trebui să depună mărturie faţă de aceasta. În Ziua Judecăţii de Apoi, un vestitor va anunţa : Fiţi cu grijă, căci oricare din cei ce seamănă o recoltă sunt năpăstuiţi, mai puţin cei ce seamănă Coranul. Aşadar, fiţi dintre cei ce sădesc Coranul şi îl urmează. Faceţi din el călăuza voastră către Dumnezeu. Căutaţi-i povaţa pentru voi înşivă şi nu aveţi încredere în propriile voastre păreri, ci doar în el. Socotiţi-vă patimile voastre înşelătoare în comparaţie cu Coranul.

Îmboldirea către faptele bune şi persistenţa asupra lor

Truda să-ţi fie trudă, sfârşitul, sfârşit, ţinuta dreaptă, dreaptă, răbdarea, răbdare, mila, milă! Voi aveţi o ţintă. Mergeţi către ţinta voastră. Voi aveţi un semn. Călăuziţi-vă după semnul vostru. Islamul are o ţintă. Mergeţi către ţinta sa. Mergeţi către Allah împlinind obligaţiile pe care El vi le-a hotărât. El v-a desluşit vouă cerinţele Sale. Eu vouă vă sunt martor şi vă voi găsi motivări în Ziua Judecăţii.

Luaţi aminte ! Ceea ce a fost sortit s-a împlinit, ceea ce a fost hotărât s-a ivit. Eu vă vorbesc cu ajutorul făgăduinţei şi al dovezilor lui Dumnezeu.

Allah a spus : „asupra celor care spun : Domnul nostru este Allah şi rămân statornici, se vor pogorî îngerii ; nu vă fie frică şi nu vă mâhniţi, ci primiţi bunavestirea raiului care v-a fost făgăduit!” 41:30

Aţi spus : Domnul nostru este Allah.

Atunci mergi drept după Cartea Sa, pe drumul Poruncii Sale şi pe calea curată a slujirii Sale. După aceea, nu o mai părăsi, nu o încălca, fiindcă cei care se dezic de ea, nu vor avea parte de mila lui Allah în Ziua Învierii.

Necesitatea stăpânirii limbii

Băgaţi de seamă să nu distrugeţi moravurile şi nici să nu le schimbaţi, ci păstraţi o singură limbă. Omul trebuie să-şi stăpânească limba căci limba este potrivnică stăpânului ei. Pe Allah ! Eu găsesc că teama de Dumnezeu nu îi este folos cuiva dacă acesta nu îşi stăpâneşte limba. Limba unui credincios este înapoia inimii sale, pe când inima unui făţarnic este înapoia limbii sale; căci, atunci când un credincios intenţionează să spună un lucru, îl pregăteşte în sinea sa. Dacă este ceva bun, atunci îi dă glas, dacă este ceva rău, atunci nu îl rosteşte. Pe când un făţarnic spune tot ce îi vine pe limbă, fără să ştie ce este spre binele său şi ce este împotriva sa.

Trimisul lui Allah  a spus : Credinţa cuiva nu poate fi puternică fără o inimă puternică iar inima sa nu poate fi puternică printr-o limbă puternică. Acela dintre voi care poate să Îl întâlnească pe Allah şi nu are mâinile pătate de sângele musulmanilor şi de averile lor, iar limba lui nu are vina de a li se împotrivi, atunci să o facă!

Evitarea născocirilor cu privire la religie

Să ştiţi, o, robi ai lui Allah, că un credincios trebuie să socoate îngăduit în acest an ceea ce a socotit îngăduit şi în anul dinainte. Cu siguranţă, născocirile unora nu vă pot da vouă dezlegare pentru ceea ce a fost oprit ; îngăduit este ceea ce Allah a făcut să fie îngăduit, şi oprit, ceea ce Allah a făcut să fie oprit. Tu ai încercat toate acestea şi le-ai gustat, li s-a predicat despre ele şi celor dinaintea voastră. Vi s-au adus exemple şi aţi fost chemaţi către treburile limpezi. Doar un surd poate rămâne surd la toate acestea şi doar un orb poate rămâne orb la toate acestea.

Pe cel pe care Allah nu îl lasă să profite de încercări şi ispite, nu profită nici de vreo predică. Pierderile îi vin din faţă aşa încât el ştie ceea ce a negat şi neagă ceea ce a ştiut. Oamenii sunt de două feluri : Cel ce urmează legea religioasă şi cel ce urmează născocirile pentru care Dumnezeu nu a dat nici o mărturie şi nici vreo iluminare cu vreo dovadă.

Însuşirile Coranului

Allah nu a mai predicat nimănui un astfel de Coran – frânghia Lui cea trainică, păstrătorul adevărului Său. El cuprinde primăvara inimilor şi izvoarele cunoaşterii. Pentru inimă nu există o altă iluminare în afară de Coran, chiar dacă s-au dus cei care îl aminteau şi au rămas cei care l-au uitat sau se prefac a îl fi uitat. Dacă vedeţi vreun bine, sprijiniţi-l, dacă vedeţi vreun rău, evitaţi-l, căci Trimisul lui Allah  a spus : O, fiu al lui Adam, fă binele şi ocoleşte răul, căci tu eşti mărinimos şi bine intenţionat.

Felurile nedreptăţii

Să ştiţi că nedreptatea este de trei feluri – unul, nedreptatea ce nu se iartă, altul, nedreptatea ce nu este lăsată necercetată, şi un altul, nedreptatea ce se iartă fără a fi cercetată. Nedreptatea ce nu poate fi iertată este facerea de semeni lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus : Dumnezeu nu iartă să-i fie alăturaţi alţii, însă El iartă cui voieşte păcate mai puţin grele decât acesta (4:48). Nedreptatea care se iartă este cea a unui om care săvârşeşte faţă de el însuşi mici greşeli; nedreptatea care nu rămâne necercetată este cea săvârşită de robi unii împotriva altora. Pedeapsa aici este aspră. Nu constă în rănirea cu cuţite, nici în lovirea cu bice, ci este atât de aspră că toate acestea par mici pe lângă ea. Băgaţi de seamă să nu schimbaţi în fel şi chip religia lui Allah ! Mai bine să fiţi uniţi în adevărul pe care îl urâţi decât să vă dezbinaţi pentru deşertăciunea pe care o iubiţi. Cu siguranţă Allah nu a dăruit vreun bine celor ce s-au dezbinat, fie ei dintre cei ce s-au dus dintre cei ce sunt încă.

Necesitatea ctitoririi sinelui

O, voi, oameni! Ferice de cel ce se freamătă pentru propriile sale defecte şi nu pentru ale altora ! Ferice de cel ce se mărgineşte la casa sa, mănâncă mâncarea sa, este preocupat de ascultarea Domnului său, plânge pentru greşelile sale, neliniştit de sine însuşi, lasându-i pe ceilalţi oameni în pace.

***

Predica 177

Criticarea trădării celor doi judecători 

Oamenii voştri au hotărât să fie aleşi doi bărbaţi cărora să le luăm judecata pe care o vor face după Coran, fără să săvârşească abuzuri, limbile lor fiind cu el (Coranul) şi inimile urmându-l. Ei s-au abătut însă de la el, au  lăsat la o parte ceea ce era drept chiar dacă se afla dinaintea ochilor lor. Strâmbarea le era dorinţa, rătăcirea, purtarea. Noi i-am socotit dinainte deosebiţi în a judeca întru dreptate, de a acţiona întru adevăr, fără a amesteca vreo rea-intenţie sau o judecată proastă. Noi le-am arătat toată încrederea, însă ei s-au împotrivit căii dreptăţii şi au venit cu o judecată pe dos.