***
Un număr mare de semne ce prevestesc Ziua de Apoi au fost dezvăluite de Profetul Muhammad ; el a ţinut în faţa companionilor săi o cuvântare prin care i-a înştiinţat de semnele antemergătoare Zilei Judecăţii.
Huzaifa a relatat că :
Trimisul lui Allah s-a aşezat într-o zi în faţa noastră şi nu a trecut cu vederea nici un lucru (pe care îl avea de spus) ce va avea loc până în Ziua de Apoi. Cei care trebuie să-şi amintească aceste lucruri le păstrează cu sfinţenie în minte şi cei care nu pot să şi le amintească le uită. Companionii mei şi le-au întipărit bine în minte.
Într-o altă versiune este relatat că :
Trimisul lui Allah mi-a prevestit despre ceea ce se va întâmpla înainte de apropierea Ceasului. Şi nu a rămas nimic de întrebat, în afară de faptul că nu am întrebat ce anume îi va alunga pe mediniţi din Medina.
Abu Zaid a relatat :
Trimisul lui Allah ne-a condus în rugăciunea de dimineaţă şi apoi s-a urcat în amvon de unde a ţinut o cuvântare până când a intrat timpul pentru rugăciunea de prânz. Atunci a coborât, s-a rugat şi din nou s-a urcat în amvon de unde ne-a vorbit până a intrat timpul pentru rugăciunea de după-amiază. Şi iarăşi a coborât, s-a rugat şi s-a urcat în amvon, vorbindu-ne până când soarele a apus. Ne-a dezvăluit fiecare lucru (dintre semne), spunându-ne despre ceea ce e ascuns în trecut şi ce se mai află în viitor, iar cel ce-şi aminteşte toate acestea cu cea mai mare claritate este cel mai învăţat dintre noi.
Hudhaifa bin al-Yaman a relatat :
Pe Allah, dintre toţi oamenii, eu ştiu cel mai bine ce se va ivi din acest moment până în Ziua de Apoi. Şi ştiu, nu pentru că Trimisul lui Allah mi-ar fi zis ceva ce n-ar fi zis nimănui, ci pentru că am fost prezent când a descris aceste semne şi a pomenit trei semne ce nu vor cruţa pe nimeni. Printre acestea se numără şi zgomotele şi furtunile din anotimpurile calde. Unele dintre ele vor fi năprasnice, iar altele vor fi mai blânde. Toţi (cei ce au fost prezenţi) în afară de mine (la cuvântare) s-au dus (în Lumea de Apoi).
Majoritatea relatărilor profetice confirmă că Trimisul lui Allah a tălmăcit în cel mai coerent mod aceste semne şi a oferit indicii vădite referitoare la apariţia lor, după cum unele s-au manifestat deja, în timp ce altele sunt aşteptate să iasă la iveală din oceanul Nevăzutului.