Soarta divină

= Rumi =

1202

Când Solomon pe tronu-i urcă, veni să i se-nchine

un cârd pestriţ de păsări, dorindu-i numai bine.

1203

Aflând că li-e prieten şi că le ştie graiul,

cu multă voie bună, ele-şi cinstiră craiul.

1204

Curmându-şi ciripitul, pe rând, pe urmă, toate

cu Solomon vorbiră precum vorbeşti c-un frate.

1209

Şi-atunci, ştiind ce-i este monarhului pe plac,

îi spuseră ce-n taină gândesc, urzesc şi fac.

1210

Îşi proslăviră harul, ca să le ţină minte

atuncea când veni-vor la el c-o rugăminte,

1211

dar nu din îngâmfare, precum o fac destui,

ci ca să poată-ajunge oricând în preajma lui.

1214

Ieşi-n cele din urmă şi pupăza în faţă,

spre-a dovedi că este dibace şi isteaţă.

1215

„Vorbi-voi numai despre-o măruntă însuşire,

căci să fii scurt la vorbă bine-i să-ţi stea în fire”.

1216

„Vorbeşte! – spuse craiul. Vrea s-aflu tot ce ştii!”

Şi pupăza îi zise :”Când zbor înspre tării,

1217

„pot din înaltul bolţii zării, sub jurământ,

orişice apă curge-n străfunduri de pământ.

1218

„Ştiu ce culoare are şi cât e de adâncă,

de va ţâşni din glie ori va răzbi din stâncă.”

1219

„Ar trebui ca oastea-ţi, când spre duşman se-ndreaptă,

să aibă la popasuri o pasăre-nţeleaptă”.

1220

Şi Solomon răspunse : „Tovarăşă ne fii

pe drumurile fără de apă din pustii!”

1221

Pizmaşul corb atuncea spre Solomon se-ntoarse:

„Doar vorbe-nşelătoare şi rele ea îţi toarse.

1222

„În faţa unui rege nu trebui să vorbeşti,

darmite c-o minciună să vrei să te făleşti”.

1223

„De-ar fi avut tot timpul privirea-aceea vie,

cum de-a căzut în cursa de sub un pumn de glie?”

1224

„Cum de-a căzut în cursa care i-a fost întinsă?

Şi cum de fără voie lăsatu-s-a-n ea prinsă?”

1225

Îi zise-atuncea craiul : „Drept oare-i, aşadar,

cu drojdie să umpli chiar primul tău pahar?”

1226

„Băut-ai lapte acru şi beată te pretinzi.

Te fuduleşti în faţă-mi şi doar gogoşi îmi vinzi”.

1227

Dar pupăza-i răspunse: „O, pentru Dumnezeu,

tu nu te-ncrede-n cele zise de duşmanul meu.”

1228

„Şi de socoţi că vorba-mi nu are vreun temei,

în faţa ta-mi plec capul şi taie-l dacă vrei”.

1229

„Iar corbul ce nu crede că Soarta ni-e stăpână,

cu toată isteţimea-i, păgân o să rămână”.

1230

„Văd din înalt capcana cum îşi arată dinţii

doar de nu-mi pune Soarta un văl pe ochii minţii”.

1231

„Când Soarta-apare, adoarme înalta-nţelepciune,

devine neagră luna şi soarele tăciune”.

1233

„Să cred urzirea Sorţii lipsită de temei?

Chiar cei ce neagă Soarta o fac la-ndemnul ei”.

1255

„Ea-i norul care-nchide un soare-n carapace.

Pe lei şi pe balauri în şoareci îi preface.”

1256

„De n-am zărit capcana ce Domnu-a pus-o-n cale,

nu doar eu nu-mi dau seama de tot ce-a pus la cale”.

1258

„De Soarta vrea ca bezna să-ţi fie-acum stăpână,

tot Soarta pân-la urmă îţi va întinde-o mână”.

1259

„Şi dacă Soarta-adesea încearcă-a te răpune,

ea-i cea care-ţi dă viaţă şi leac pe rană-ţi pune”.

1260

„Şi-ades de-ţi taie calea şi îşi arată colţii,

ea-i cea care-ţi ridică un cort în vârful bolţii”.

1261

„Din bunătate Domnul întâi te-nfricoşează,

ca să te ia la urmă pe veci în a Lui pază.”