Aşteptare şi nădejde

= نهج البلاغة =

Predica 160

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Hotărârea lui Allah este dreaptă şi plină de înţelepciune.

Mulţumirea Sa înseamnă ocrotire şi milă.

El hotărăşte cu ştiinţă şi iartă cu blândeţe.

Allah ! Slavă Ţie, pentru tot ceea ce iei şi pentru tot ceea ce dai, ca şi pentru ceea ce vindeci şi pentru încercările pe care le dai; o proslăvire ce este cea mai plăcută laudă Ţie, cea mai iubită şi cea preferată tuturor înaintea Ta; proslăvire care umple tot ceea ce ai creat şi care ajunge pretutindeni unde Tu doreşti; proslăvire care nu Îţi este ascunsă şi care nu are sfârşit şi al cărei număr nu conteneşte. Noi nu cunoaştem esenţa măreţiei Tale, noi ştim numai că Tu eşti Veşnic, Viu, Fiinţător prin Tine însuţi. Pe Tine nu te prinde nici aţipeala, nici somnul; nu ajunge la Tine nici privirea ochiului şi nici vederea minţii nu te cuprinde. Tu cuprinzi vederile tuturor minţilor şi Tu numeri faptele. Tu îi iei (pe oameni) de chică şi de picioare. Creaţia Ta pe care o vedem ne minunează asupra puterii Tale şi o descriem ca fiind din măreaţa Ta împărăţie; iar ceea ce ne este ascuns, ceea ce ochiul nostru nu poate ajunge, iar mintea noastră nu atinge, tot ceea ce este despărţit de noi prin perdele tainelor este, de departe – şi mai măreţ.

Căile cunoaşterii lui Dumnezeu

Cel ce îşi goleşte inima (de toate celelalte griji) şi îşi foloseşte gândirea pentru a înţelege cum anume Ţi-ai înălţat tronul, cum ai făcut întreaga Ta făptură, cum ai aninat cerurile Tale în văzduh şi ai întins pământul Tău pe valurile apei, acela se va întoarce cu privirea împăienjenită, cu mintea istovită, cu urechea năucită, cu gândirea buimăcită.

Aşteptare şi nădejde

El pretinde, după jinduirea sa, că nădăjduieşte întru Dumnezeu şi-L grăieşte pe Cel Măreţ!

Nădejdea sa nu se face văzută în fapta sa, cu toate că nădejdea oricui nădăjduieşte este cunoscută prin fapta sa. Fiece nădejde, mai puţin nădejdea în Allah, Înaltul, nu este curată ; iar fiece temere nu este statornicită, mai puţin teama de Dumnezeu, căci are o pricină.

El aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu şi lucruri mici de la oameni ; el dă robului ceea ce nu îi dă Stăpânului. Ce crede Dumnezeu că Lui nu i se dă mai puţină (consideraţie) decât li se dă robilor Săi? Te temi vreodată de a fi mincinos în nădejdea ta întru Dumnezeu? Sau oare voi nu Îl socotiţi drept miezul nădejdii voastre? Tot astfel, dacă un rob se teme de robii Săi, atunci el le dă acestora o consideraţie pe care nu i-o dă  Domnului său. Şi astfel, el (acel rob) a făcut din teama faţă de celălalt o monedă mereu la îndemână, în vreme ce teama sa faţă de Creator nu este altceva decât o tărăgănare sau o făgăduială. Aşa se întâmplă cu fiecare dintre aceia în ochii cărora lumea apare ca fiind mare (şi însemnată) şi în inima cărora demnitatea ei este măreaţă. El îi dă întâietate, punând-o înaintea lui Dumnezeu, şi astfel el ei i se închină, devenind robul ei.

Viaţa pilduitoare a Profetului   şi a celorlalţi profeţi ai lui Dumnezeu

Cu siguranţă, întru Trimisul lui Allah   au fost, pentru tine, îndeajuns de multe pilde şi de dovezi asupra stricăciunii acestei lumi, ruşinile şi neajunsurile ei, căci marginile ei i-au fost lui oprite, în timp ce povârnişurile ei au fost răspândite pentu alţii ; el a fost lipsit de laptele ei şi întors de la podoabele ei.

Dacă voieşti, negreşit îţi voi povesti, ca o a doua pildă, despre Moise, vorbitor cu Dumnezeu care a spus : Domnul meu ! Am mare nevoie să pogori asupra mea binele (28:24). Pe Allah ! El nu i-a cerut decât pâine ca să mănânce întrucât el mânca doar din ierburile pământului, iar verdele ierburilor se putea zări prin pielea fragilă a pântecului său, din pricina cărnii sale, atât de subţire şi atât de străvezie.

Dacă voieşti, îţi voi da o a treia pildă, cea a lui David, psalmistul, psalmodiatorul celor din rai. El împletea cu mâna lui coşuri din frunze de curmal şi apoi le spunea celor ce se aşezau lângă el : Care dintre voi mă va ajuta să le vând ? El mânca turte de orz cumpărate cu preţul coşurilor.

Dacă voieşti, îţi voi spune despre Iisus, fiul Mariei. El avea, drept căpătâi, o piatră, purta straie aspre şi mânca sărăcăcios. Mirodenii îi erau foamea, lumină în noapte – luna, adăpost la vreme de iarnă – întinderile pământului de la soare-răsare până la soare-apune. Roade şi ierburi înmiresmate nu avea decât pe cele date la iveală de către pământ dobitoacelor. El nu avea nici soaţă, care să îl ispitească şi nici fiu care să îl mâhnească, şi nu avea nici bogăţii care să îl abată, şi nici lăcomie care să îl ruşineze. Doar cele două picioare îi erau cărăuşi, iar cele două braţe, slugi.

Trepte din viaţa Profetului  

Urmează-l întru totul pe Profetul tău cel bun, cel curat! În el sălăşluieşte pilda pentru cel ce îl urmează, ca şi alinarea celui ce se află în căutarea alinării. Cel mai iubit dintre robi în faţa lui Dumnezeu este acela ce îl urmează pe profetul Său, cel ce îi calcă pe urme. El   a luat cea mai neînsemnată (parte) din această lume şi nu i-a dat nici o însemnătate. Dintre toţi oamenii pământului, el a fost cel mai puţin sătul şi cu stomacul cel mai gol. Lui   i s-a dăruit lumea, însă el a refuzat să o primească.

De ştia că Allah ura ceva, şi el ura; de ştia că Allah ţine ceva în umilinţă, şi el făcea asemenea; iar de avea ştiinţă că Allah socoate ceva mărunt, şi el îl socotea aşijderea. Dacă nouă ne place ceea ce Dumnezeu şi profetul Său urăsc, şi dăm măreţie la ceea ce Dumnezeu şi profetul Său socot a fi mărunt, aceasta înseamnă ruperea de Dumnezeu şi încălcarea poruncilor Sale.

Profetul   mânca pe pământ, şezând asemenea unui rob. El îşi repara încălţările cu mâinile sale şi tot cu ele, singur, îşi cârpea şi veşmintele. Călărea un măgar neînşeuat şi mai lua şi pe cineva în spatele său. Dacă era, la uşa casei sale, vreo perdea cu figuri, el îi spunea uneia dintre soţiile sale : „O, tu, ia asta din faţa ochilor mei, căci de mă uit la ea, atunci îmi aduc aminte de lume cu toate ispitele ei”. Şi astfel el şi-a îndepărtat inima de această lume şi a nimicit amintirea ei din sufletul său. Lui   i-a plăcut astfel încât ispitele ei (ale lumii) să rămână ascunse ochilor săi, ca să nu îşi ia podoabe că va rămâne în ea. Aşadar, el şi-a scos-o din suflet, şi-a curăţat-o din inimă şi a ţinut-o ascunsă ochilor săi, tot astfel cum cel ce urăşte un lucru, nu îi place nici să îl privească, nici să i se pomenească despre el.

Cu siguranţă, întru trimisul lui Dumnezeu a fost tot ceea ce v-ar fi înştiinţat despre relele acestei lumi, ca şi despre metehnele ei, şi anume prin aceea că a rămas flămând, alături de însoţitorii săi însemnaţi, iar în pofida faptului că îi erau atât de aproape, ispitele acestei lumi au rămas departe de el. Acum se cuvine ca fiecare să înţeleagă, cu propria sa minte dacă Dumnezeu nu l-a preacinstit pe Muhammad pentru aceasta, sau l-a înjosit? Dacă va spune că l-a înjosit, minte. Pe Allah Măreţul – este o mare mincinună şi de a spune că l-a preacinstit, căci trebuie să ştie că Allah a înjosit pe un altul în afară de el căruia i-a întins lumea în faţă, însă a ţinut-o departe de cel mai apropiat Lui dintre oameni.

Aşadar, trebuie să îţi urmezi Profetul, să îi calci pe urme şi să pătrunzi pe poarta sa. Căci altfel, nu vei fi ferit de ruină. Cu siguranţă, Allah l-a făcut pe Muhammad   drept semn al Ceasului ce va să vină, vestitor al raiului şi prevenitor asupra pedepsei. El a părăsit această lume flămând, însă a păşit cu siguranţă în lumea de apoi. El nu a pus piatră pe piatră (spre a clădi o casă), ci a plecat pe calea lui Allah, răspunzând chemării Domnului său. Cât de măreaţă este binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră, căci El ne-a binecuvântat cu Profetul   ca înainte-mergător pe care să îl urmăm şi ocârmuitor în urma căruia să mergem.

 Pe Allah ! Mi-am tot pus atâtea petice pe veşminte, astfel că acum mă simt ruşinat în faţa cârpaciului. Cineva m-a întrebat dacă nu aş renunţa la aceasta, însă i-am spus :

Dă-mi pace ! De-abia dimineaţa oamenii aduc laude călătoriei din timpul nopţii.