Foloase

= نهج البلاغة =

Predica 191

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Slavă lui Allah a Cărui glorie se întinde peste întreaga făptură, a Cărui oştire este biruitoare, a Cărui demnitate se înalţă asupra tuturor. Eu Îl slăvesc pentru binefacerile Sale neîntrerupte, pentru măreţele Sale daruri. Îngăduinţa Sa este atât de mare încât iartă şi este drept în tot ceea ce hotărăşte. El ştie ce va fi să fie şi ceea ce a fost deja. El a plăsmuit toate făpturile cu ştiinţa Sa şi le-a făcut cu judecata Sa cea fără de margini, fără să înveţe, fără să urmeze pilda vreunui făuritor înţelept, fără să săvârşească vreo greşeală şi fără să fie de faţă vreun popor (pentru sprijin) ; eu mărturisesc că Muhammad  – este robul şi trimisul Său pe care l-a împuternicit atunci când oamenii se aflau în mare vâltoare şi se buluceau şi erau în buimăceală. Căpestre ale pieirii îi conduceau şi lacăte ale depravării le încuiau sufletele.

Foloasele pioşeniei

Vă povăţuiesc, o, robi ai lui Dumnezeu, să vă temeţi de Dumnezeu deoarece este dreptul lui Dumnezeu asupra voastră, iar voi veţi afla ajutorul lui Dumnezeu pentru pioşenia voastră. Cu siguranţă, pioşenia este pentru ziua aceasta o ocrotire şi o pavăză, iar pentru ziua de mâine, o cale către rai. Străbaterea acestei căi este limpede, iar cel ce o străbate este un câştigător. Cine o ţine, o păzeşte. Ea (pioşenia) s-a înfăţişat popoarelor trecute şi celor de dinaintea lor, căci ei vor avea nevoie de ea mâine (pentru Ziua de Apoi) când Dumnezeu va aduce iarăşi ceea ce a creat odată, va lua ceea ce a dat şi va cere socoteală pentru ceea ce a dăruit. Cât de puţini sunt cei care o acceptă şi o duc aşa cum trebuie dusă. Ei vor fi puţini la număr şi vor fi după cum i-a descris Dumnezeu, când a spus : „… puţini dintre robii Mei sunt mulţumitori” (34:13)

Aşadar, aplecaţi-vă urechea către ea (pioşenie) şi sporiţi-vă strădaniile pentru ea. Faceţi-o înlocuitor pentru orice neajuns din trecut şi faceţi din ea sprijinul vostru faţă de orice potrivnic. Schimbaţi-vă somnul pe veghe cu ajutorul ei şi petreceţi-vă zilele împreună cu ea. Faceţi-vă inimile s-o simtă, spălaţi-vă cu ea de păcate, oblojiţi-vă cu ea beteşugurile şi zoriţi-vă cu ea. Luaţi aminte la cel care a privit-o cu nepăsare ca alţii care o urmează să nu ia aminte la tine (pentru nepăsarea ta). Aşadar, păziţi-o şi păziţi-vă cu ajutorul ei.

Prevenirea asupra acestei lumi şi a opreliştilor

Fiţi în această lume trecători şi către cealaltă doritori. Nu-l socoti ca fiind jos pe cel pe care pioşenia l-a înălţat, nu-l socoti ca fiind sus pe cel pe care lumea aceasta l-a înălţat. Nu vă pironiţi privirile pe străfulgerările lumii, nici nu îi ascultaţi pe cei care vorbesc despre ea, nu le răspundeţi celor ce vă cheamă către ea, nu luaţi lumină de la strălucirile sale, nu vă lăsaţi amăgiţi de avuţiile sale, căci strălucirea lor este doar deşartă, cuvintele sale sunt mincinoase, bunurile ei sunt pricină de război, avuţiile sale ispită de a fi furate.

Luaţi aminte! Lumea aceasta cheamă spre ea, însă apoi întoarce spatele. Neînduplecată, nu merge înainte. Minte şi înşeală. Se leapădă de orice şi este veşnic nemulţumitoare. Crudă, îi părăseşte (pe cei ce o iubesc). Atrăgătoare şi veşnic tulburătoare ! Mereu în schimbare, cu pas şovăitor, cu cinste terfelită, cu seriozitate slăbită, cu înălţime scoborâtă! Ea este sălaş al războiului şi al tâlhăriei, al distrugerii şi al pieirii. Locuitorii ei sunt pe picior de plecare, când se strâng laolaltă, când se despart. Căile sale sunt rătăcitoare, evadările amăgitoare, pretenţiile împotmolitoare. Aşadar, ascunzătorile îi dau în vileag, casele îi scuipă afară, vicleniile îi bagă în bâlbâială.

Unii dintre ei sunt precum o cămilă oblogită, alţii ca o carne măcelărită, alţii ca măruntaie spintecate, alţii ca sânge vărsat. Unii îşi muşcă mâinile, alţii pocnesc din palme, alţii îşi ţin faţa în mâini, alţii îşi blesteamă părerile, alţii dau înapoi de la hotărârea luată. Vremea când se putea face ceva s-a scurs, iar ceasul nenorocirii a venit, căci „…nu mai era vreme de scăpare”! (38:3) .

Vai şi iar vai !

Ce s-a pierdut s-a pierdut ! Ce s-a dus s-a dus!

Şi aşa a trecut lumea după obiceiul ei.

Şi nu i-a plâns pe ei nici cerul, nici pământul, şi nu li s-a dat lor nici un răgaz.

44:29

***

Predica 234

(ومن كلام له (عليه السلام

روى اليماني، عن أحمد بن قتيبة، عن عبدالله بن يزيد، عن مالك بن دِحْيَةَ، قال: كنّا عند أميرالمؤمنين (عليه السلام)،

وقد ذكر عنده اختلاف الناس فقل ـ 

• povestită de către Dhilib al-Yamani care a preluat-o de la Ahmad bin Qutayba iar acesta de la Abdullah bin Yazid iar acesta de la Malik bin Dihya care a spus : eram cu emirul-dreptcredincioşilor când s-a pornit discuţia despre deosebirile dintre oameni iar acesta a spus :

Despre pricinile deosebirii dintre oameni

Ei se deosebesc unii de alţii din pricina lutului (din care au fost făcuţi). Aceasta deoarece ei sunt făcuţi din lut sărat sau dulce, din lut greu sau uşor. Aşadar, ei se aseamănă unii cu alţii după asemănarea lutului lor şi se deosebesc după deosebirea acestuia. Aşadar, uneori cineva desăvârşit la înfăţişare este slab la minte, cineva înalt la statură este mărunt la curaj, cineva sclipitor la minte este urât la chip, cineva mic de statură este puternic la văz, cineva supus din fire este neomenos în fapt, cineva rătăcit la inimă este tranşant la minte, cineva ascuţit la limbă este treaz la inimă (este vigilent chiar dacă vorbeşte mult).

***

Predica 235

(ومن كلام له (عليه السلام

قاله وهو يلي غسل رسول الله (صلى الله عليه وآله) وتجهيزه

= pe care a spus-o pe când urma să săvârşească spălarea funerară a Profetului  şi înfăşurarea sa în giulgiu =

Plângerea Profetului 

Tatăl meu şi mama mea şi-ar da viaţa pentru tine !

O, Trimis al lui Allah !

Prin moartea ta au încetat profeţia, revelaţia şi veştile de la cer aşa cum nu au încetat prin moartea altor profeţi. Locul tău printre ai tăi este atât de aparte încât mâhnirea pentru tine este un izvor de consolare (pentru noi) pentru mâhnirea tuturor, mâhnirea pentru tine este atât de curprinzătoare încât toţi oamenii o împart. Dacă nu ai fi poruncit răbdare şi nu ne-ai fi prevenit asupra jelirii, am fi vărsat asupra ta multe lacrimi ; durerea nu s-ar mai fi alinat, iar mâhnirea ta ne-ar fi însoţit mereu, însă ambele ar fi fost prea puţin pentru tine. Moartea însă nu poate fi respinsă şi nici nu este cu putinţă de a te lepăda de ea.

Tatăl meu şi mama mea şi-ar da viaţa pentru tine ; aminteşte-ne dinaintea Domnului tău şi poartă-ne nouă de grijă.