Cele obligatorii

= Musafirul de vineri =

ediţia 21.07.2017

= نهج البلاغة =

Predica 216

(ومن خطبة له (عليه السلام

خطبها بصفين

= ţinută la Siffin =

Drepturile sociale

Aşadar Allah mi-a dat dreptul asupra voastră de a vă ocroti treburile, însă şi voi aveţi asupra mea un drept precum cel pe care îl am eu asupra voastră. Un drept este cel mai vast dintre lucruri atunci când este descris, însă este cel mai strâmt când trebuie aplicat deopotrivă. El nu se cuvine unui om, fără să nu fie cuvenit şi împotriva lui, după cum nu este cuvenit împotriva lui, fără să nu fie cuvenit lui. Existenţa unui drept în favoarea cuiva fără să fie şi împotriva sa este rezervată numai lui Dumnezeu, însă nu şi robilor Săi, mulţumită puterii Lui asupra lor şi a dreptăţii care însoţeşte hotărârile Sale. El – mărire Lui ! – a făcut ca prin dreptul Lui asupra robilor Săi, aceştia să Îl slujească şi a luat asupra Sa să îi dăruiască cu răsplată îndoită ca semn al bunătăţii Sale şi al largheţei pe care o are din belşug faţă de ai Săi.

Drepturile reciproce ale ocârmuitorului şi ale obştii

El – mărire Lui ! – a impus, din drepturile Lui, drepturile unor oameni asupra altor oameni. Sunt drepturi chibzuite, deopotrivă pentru toţi. Unele din aceste drepturi duc la alte drepturi, altele nu cer existenţa altor drepturi. Cel mai mare drept dintre acestea pe care Dumnezeu le-a făcut obligatorii este dreptul ocârmuitorului asupra supuşilor şi dreptul supuşilor asupra ocârmuitorului. Aceasta este o obligaţie pe care Allah a făcut-o atât unora cât şi altora ca temei al înţelegerii dintre ei şi întărire a religiei lor. Aşadar, supuşilor nu le poate fi bine fără să nu le fie bine ocârmuitorilor, după cum ocârmuitorilor nu le poate fi bine fără o dreaptă ocârmuire a supuşilor. Dacă supuşii dau dreptul ocârmuitorului, iar ocârmuitorul dă dreptul supuşilor, atunci dreptul unora faţă de ceilalţi se întăreşte, căile religiei se îndreaptă, semnele dreptăţii se întăresc, tradiţiile se respectă. Astfel vremurile vor fi mai bune, se va dori ca statul să se menţină, iar scopurile duşmanilor vor fi sortite eşuării. Dacă supuşii pun stăpânire pe stat, sau ocârmuitorul îi nedreptăţeşte pe supuşi, neînţelgerile cresc cu fiece cuvânt, semnele împilării apar, rătăcirea îşi face loc în religie iar tradiţiile sunt lăsate de izbelişte. Patimile se dezlănţuie, poruncile legii nu mai sunt luate în seamă, bolile sufletului se înmulţesc şi fără şovăială sunt încălcate chiar şi marile drepturi, însă cele zadarnice sunt din plin săvârşite. În atare împrejurări, cei drepţi vor fi înjosiţi, cei răi preacinstiţi şi grave urmări robii vor suferi de la Dumnezeu.

Atunci, voi trebuie să vă sfătuiţi unii cu alţii şi să vă ajutaţi unii pe alţii întru aceasta (întru îndeplinirea obligaţiilor voastre). Nimeni – dintre cei ce caută mulţumirea lui Dumnezeu şi se străduiesc, trudind îndelung – nu poate trece peste adevărul a ceea ce Allah i-a dăruit din ascultare, iar din dreptul obligatoriu al lui Allah asupra robilor Lui este să-i sfătuiască pe măsura strădaniei lor şi să-i facă să se ajute între ei pentru înălţarea adevărului. Nici un om – chiar dacă are un înalt rang faţă de stabilirea drepturilor şi o mare însemnătate în religie – nu este deasupra nevoii de a primi ajutor pentru a îşi îndeplini obligaţiile pe care i le-a pus în spate Dumnezeu! Şi iarăşi, orice om – oricât de mic ar fi şi oricât de umil în ochii celorlalţi – nu trebuie socotit că este prea jos pentru a i se da ajutor sau pentru a primi ajutorul lui.

Unul dintre tovarăşii emirului drept-credincioşilor  may Allaah be pleased with them i-a răspuns printr-o cuvântare lungă amintindu-i de propria lui ascultare şi supunere faţă de el.

Atunci, emirul drept-credincioşilor  may Allaah be pleased with them i-a spus :

Dacă un om, în sinea lui, priveşte măreţia lui Dumnezeu ca fiind înaltă şi crede în inima sa că rangul lui Dumnezeu este sublim, atunci are dreptul ca, în numele măreţiei acestor lucruri, să privească toate celelalte lucruri ca fiind mici. Printre astfel de oameni, cel asupra căruia dărnicia lui Dumnezeu este mare şi binefacerile lui Dumnezeu sunt mari, are o obligaţie şi mai mare, pentru că dărnicia lui Dumnezeu asupra orcărui om nu creşte fără o creştere a dreptului lui Dumnezeu asupra lui.

Legăturile sănătoase dintre ocârmuitor şi obşte

Pentru oamenii buni, cea mai netrebnică situaţie în care s-ar putea afla ocârmuitorii este aceea de a se crede despre ei că le place să fie onoraţi, iar felul lor de a fi este întemeiat pe îngâmfare. Nu mi-ar plăcea nici măcar să le treacă prin minte că aş iubi elogiile, şi ascultarea laudelor. Eu – slavă lui Allah – nu sunt aşa. Chiar dacă mi-ar fi plăcut să fiu pomenit astfel, aş fi renunţat cu umilinţă în faţa lui Dumnezeu, decât să accept măreţia şi strălucirea care I se cuvin doar Lui. Oamenilor le place să înalţe laude după ce au ieşit dintr-o  încercare, însă să nu îmi aducă mie vreo laudă plină de frumuseţe pentru că am ieşit în întâmpinarea obligaţiilor mele faţă de Allah şi faţă de voi, căci îmi este teamă că acele drepturi de care nu m-am achitat şi acele obligaţii pe care nu le-am îndeplinit vă vor face să vorbiţi despre mine ca despre un despot.

Nu fiţi precauţi cu mine aşa cum sunteţi cu cei pătimaşi, nu mă întâmpinaţi cu linguşiri şi să nu vă închipuiţi că dacă mi se spune un adevăr îmi cade greu, căci cui îi cade greu adevărul care i se spune sau dreptatea care i se înfăţişează înainte îi va fi şi mai greu să lucreze cu ele. Aşadar, nu te opri din a spune un adevăr sau de a arăta o dreptate, deoarece eu nu sunt deasupra greşelii şi nici nu îmi închipui că ea nu ar fi în faptele mele, însă Dumnezeu mă va apăra de greşeală căci El este mai stăpânitor asupra ei decât mine. Cu siguranţă, şi eu şi voi suntem robi aflaţi în stăpânirea Domnului – nu există domn afară de El ! Asupra sufletelor noastre El are stăpânirea pe când noi nu o avem. El ne-a scos de unde eram către unde ne este bine şi ne-a dat în locul rătăcirii buna călăuzire şi putinţa de a vedea în locul orbirii.

***

Predica 217

Plângerea împotriva quraiş-iţilor

Allah ! Îţi cer ajutorul împotriva quiraş-iţilor şi a celor care i-au sprijinit, căci ei mi-au tăiat legăturile de rudenie, mi-au întors cupa şi au strâns laolaltă oamenii ca să-mi tăgăduiască dreptul care mi se cuvenea mai mult decât oricui altcuiva.

Ei mi-au spus : „Dacă îţi iei dreptul, este just ; dacă nu îţi iei dreptul, este just. Rabdă cu mâhnire ori mori de inimă rea!”

Am privit în jurul meu şi nu am aflat pe nimeni care să-mi fie scut, ocrotitor, ori ajutor în afara familiei mele. Mi-am înfrânt pornirea de a-i da morţii, am închis ochii în ciuda paiului din ei, am înghiţit în sec (înecat) de mâhnire şi am îndurat chinul furiei înăbuşite, mult mai amară decât colocintul, mult mai dureros pentru inimă decât împunsătura de cuţit.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s