= نهج البلاغة =
Predica 222
(ومن كلام له (عليه السلام
: قاله عند تلاوته
(يُسَبِّحُ لَهُ فِيها بِالغُدُوِّ وَ الآصالِ رِجَالٌ لاَ تُلْهِيهِمْ تِجَارَةٌ وَلاَ بَيْعٌ عَنْ ذِكْرِ الله )
= dată după recitarea acestui verset =
Îl preamăresc, în zori şi în amurg, bărbaţi pe care nici un negoţ şi nici o vânzare nu îi abate de la pomenirea lui Allah, săvârşirea rugăciunii şi datul milosteniei. Ei se tem de Ziua când inimile şi privirile vor fi răsturnate. (24: 37)
Roadele pomenirii lui Dumnezeu
Allah a făcut din pomenirea Sa iluminare pentru inimi care aud mulţumită ei după ce au fost surde, văd mulţumită ei după ce au fost oarbe, se lasă conduse mulţumită ei după ce au fost încăpăţânate.
Leat după leat, în toate timpurile, pe când nu existau profeţi, au fost unii robi cărora Allah le-a şoptit în minţile lor şi le-a vorbit în inimile lor. Trezindu-se cu lumina veghii în văzul, auzul şi sufletele lor, ei le-au amintit celorlalţi semnele lui Dumnezeu şi i-au făcut să se teamă de măreţia Sa cu dovezile de prin pustii. Oricui apucă pe o cale ţintită, ei îi laudă drumul ales şi îi dau vestea cea bună a izbăvirii ; oricui merge ba în dreapta, ba în stânga, ei îi socot drumul respingător şi îl previn asupra pierii sale. Astfel, ei au slujit ca luminătoare în acele întunecimi şi ca dovezi în acele îndoieli.
Despre cei ce Îl pomenesc pe Dumnezeu
Unii oameni sunt devotaţi pomenirii lui Allah pe care au luat-o în locul treburilor lumeşti aşa încât nici negoţul şi nici măcar o vânzare nu îi abat de la ea. Aşa îşi petrec zilele vieţii cu pomenirea Lui. Ei strigă în urechile celor nepăsători faţă de cele oprite de Allah, le poruncesc să fie cumpătaţi după cum îşi poruncesc şi lor înşişi deopotrivă, îi îndepărtează de ce este respingător după cum ei înşişi se ajută unii pe alţii pentru a se ţine departe. Este ca şi cum ar fi străbătut lumea de aici ajungând în lumea de apoi unde se odihnesc. Aşadar, ei au văzut deja ce este dincolo şi simt lipsa celor din Istm din pricina lungii lor şederi acolo, iar Ziua Judecăţii şi-ar fi împlinit deja făgăduielile asupra lor. Ca atare, ei dau la o parte acoperământul acestor lucruri pentru oamenii din această lume; este ca şi cum ei ar vedea ceea ce oamenii nu văd şi-ar auzi ceea ce nu aud.
Închipuieşte-ţi-i în mintea ta în locurile lor slăvite şi în sfaturile lor cunoscute. Când deschid catastifele faptelor lor şi se pregătesc să dea socoteală pentru orice lucru, fie mare, fie mic, care le-a fost poruncit să îl facă însă nu au izbutit, sau li s-a poruncit să îl respingă, însă l-au privit cu blândeţe, atunci când, aşadar, îşi dau seama de greutatea poverii (faptelor rele) din cârca lor, simţindu-se prea slabi să o poată căra, se vor posomorî amarnic şi vor suspina dimpreună zorindu-se către Domnul lor cu păreri de rău şi cu recunoaşterea (neîmplinirilor), o să îi afli ca fiind semne ale călăuzirii şi luminatoare în beznă, că îngerii îi înconjoară, liniştea se pogoară asupra lor, porţile cerului li se deschid, locuri de cinste li se dau întocmai cum li le-a arătat Dumnezeu. Atunci, ei îşi vor da seama de faptele lor şi vor slăvi locurile lor. Ei I se vor ruga Lui în adierea iertării, legaţi de nevoia bunătăţii Sale, umili în faţa măreţiei Sale, cu inimile rănite de lunga durere, cu ochii răniţi de plânsul îndelungat. De dorul lui Dumnezeu vor bate la fiece poartă şi îi vor cere Lui ca mărinimia Lui să nu se împuţineze, ca doritorii de a se apropia de El să nu fie dezamăgiţi.
Aşadar, fă-ţi socotelile pentru tine însuţi, căci pentru alţii le va face altcineva decât tine.
***
Predica 230
Despre pioşenie
Cu siguranţă, pioşenia faţă de Allah este cheia călăuzirii, provizia pentru lumea de apoi, eliberarea din orice sclavie, salvarea de orice pieire. Cu ajutorul ei, cel ce caută izbuteşte, cel ce aleargă scapă, iar scopurile sunt atinse.
Faceţi fapte bune căci astfel de fapte vor avea valoarea înmulţită, căinţa este de folos, rugăciunea este auzită, starea este de tihnă, condeiele (celor doi îngeri) sunt în mişcare (pentru notarea faptelor). Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune înainte ca viaţa s-o ia la vale, ca boala să vă ţintuiască, ca moartea să vă nimerească.
Pomenirea morţii
Cu siguranţă, moartea vă va pune capăt bucuriilor (lumeşti), vă va tulbura plăcerile, vă va înlătura intenţiile. Ea este un musafir neiubit, un duşman de neînvins, un ucigaş ce nu dă socoteală. Frânghiile sale vă înfăşoară, grozăviile sale vă împresoară, iar săgeţile sale vă ţintesc. Stăpânirea sa asupra voastră este cumplită, năvala sa asupra voastră este fără de-ncetare, putinţa de a-i scăpa este înlăturată.
Foarte curând vă vor acoperi întunecimile umbrei sale, arşiţa bolilor sale, apăsarea prăpastiilor sale, învăluirile beţiilor sale, durerea silirii sale, bezna strânsorii sale, răutatea gustului său. Ea vă va veni deodată, amuţindu-i pe cei ce v-au vorbit în şoaptă, risipindu-vă ceata, ştergându-vă urmele, ruinându-vă casele, punându-i pe moştenitorii voştri să împartă moştenirea, între ruda apropiată care nu ţi-a fost de nici un folos, şi cel apropiat, copleşit de tristeţe, care nu a putut să te ocrotească şi un altul, ce se bucură, fără să jelească.
Sfatul de a face bine
Voi trebuie să fiţi zeloşi, să puneţi strădanie, să vă rostuiţi cele de trebuinţă, să vă pregătiţi pe voi înşivă şi să vă luaţi merinde de călătorie din locul de merinde. Nu lăsaţi ca această lume să vă amăgească aşa cum i-a amăgit şi pe alţii, din neamuri trecute, din veacuri scurse, ce au muls-o de lapte, s-au înfruptat pe seama neglijenţei ei vreme lungă până ce noul s-a învechit. Locuinţele lor s-au preschimbat în morminte, iar avuţiile lor, în moşteniri. Ei nu vor mai şti cine va veni la ei (la morminte), şi nu le va păsa de cine îi boceşte, nu vor răspunde celui ce îi strigă. Fiţi cu băgare de seamă la această lume înşelătoare, amăgitoare, sporovăitoare, dătătoare şi luătoare, înveşmântătoare şi dezbrăcătoare. Plăcerile sale nu durează, greutăţile sale nu se împuţinează, nenorocirile sale nu încetează.
Sihăstria şi viaţa lumească
Ei sunt dintre oamenii acestei lumi, însă nu sunt locuitorii ei, ci sunt în ea însă ca şi cum nu ar fi din ea. Ei trudesc aici prin ceea ce văd şi se zoresc către ceea ce li s-a vestit. Trupurile lor se mişcă printre locuitorii lumii de dincolo şi văd cum locuitorii acestei lumi dau mare însemnătate morţii trupurilor lor, însă ei dau mai mare însemnătate morţii inimilor celor ce trăiesc.