1873

Ibn Abbas a relatat : Avraam (Allah să-l aibă în mila Sa) şi-a dus nevasta şi pe fiul ei, Isma’il, pe care îl alăpta, undeva în apropiere de Ka’ba, sub un copac, într-un loc numit Zamzam. În zilele acelea în Mecca nu era nici o fiinţă omenească şi nici apă nu era. El i-a pus să şadă acolo şi lângă ei a lăsat o tolbă cu nişte curmale şi un mic burduf de apă, apoi a pornit în altă direcţie.

Mama lui Isma’il s-a dus spre el, spunând : O, Ibrahim ! Unde te duci şi ne laşi în valea aceasta în care nu este nici un om căruia să ne alăturăm? Ea a repetat aceasta de mai multe ori dar el nu s-a uitat înapoi spre ea.

Atunci ea l-a întrebat : Allah ţi-a poruncit să faci astfel? El a încuviinţat.

Ea a zis : Atunci El nu ne va părăsi la vremea aceasta, şi s-a întors, în vreme ce Avraam a plecat mai departe.

Când a ajuns la Taniyya, unde nu-l mai puteau vedea, el s-a întors cu faţa spre Ka’ba, a ridicat ambele mâini şi s-a rugat : O, Doamne al nostru! Am lăsat pe unii din stirpea mea să locuiască într-o vale stearpă. I-am aşezat în apropierea Casei Tale Sfinte, ca să poată face rugăciunile aşa cum se cuvine. O, Doamne al nostru! Fă ca inimile oamenilor să se alipească de ei întru recunoştinţă. (14:37).

Mama lui Isma’il l-a alăptat pe prunc şi i-a dat să bea din apa pe care o avea. Când apa din burduf s-a terminat, ea a devenit însetată şi privind la Isma’il care se frământa în chinuri de sete, se neliniştea şi mai mult. Ea l-a lăsat la adăpost şi a plecat, căci n-a mai putut îndura să-l vadă astfel. Apoi şi-a amintit că în acel ţinut, cel mai aproape de ea se afla muntele Safa. Urcându-se pe munte a început să se uite în vale, ca să zărească pe careva dar n-a văzut pe nimeni. Atunci a coborât de pe munte. Când a ajuns în vale, şi-a strâns veşmântul şi a început să fugă, ca cineva în necazuri şi chinuri, până ce a trecut valea şi ajuns pe muntele Marwa, unde s-a oprit şi a început să se uite, sperând să vadă pe cineva, dar n-a văzut pe nimeni. Ea a tot alergat între Safa şi Marwa, de şapte ori.

Ibn Abbas a relatat mai departe : Trimisul lui Allah  a zis : Iată de ce lumea aleargă (în pelerinaj) între cei doi munţi. Când a ajuns la Marwa pentru ultima oară, ea a auzit un glas şi liniştindu-se, a început să asculte atent. Ea a auzit glasul, iarăşi şi iarăşi, şi a spus : m-ai făcut să-ţi aud glasul, ai vreun urmaş pentru noi? Te rog să-mi asculţi rugăciunea. Ea a văzut un înger la locul Zamzam scormonind pământul cu câlcâiul (sau cu aripa) până ce din locul acela a izvorât apă. Ea a făcut un fel de scoc pentru apă şi a început să-şi umple burduful  cu mâinile, iar apa a tot curs şi după ce a golit locul cu pricina.

Profetul  a zis : Allah să-şi reverse mila asupra mamei lui Isma’il. Dacă ar fi lăsat Zamzam să curgă fără să încerce să-l stăpânească, în vreme ce-şi umplea burduful de apă, Zamzam ar fi fost un pârâu ce curgea pe suprafaţa pământului.

Profetul  a mai adăugat : Apoi ea a băut apă şi şi-a alăptat copilaşul. Îngerul i-a spus : Să nu-ţi fie teamă că vei pieri aici, căci pe locul acesta va fi înălţată Casa lui Allah de către băiatul acesta şi tatăl lui, iar Allah nu-i va face să piară pe cei ce trăiesc în jurul ei.

La vremea aceea, Casa lui Allah se afla pe o înălţime ce semăna cu un deluşor, iar când veneau torentele de apă, ele se scurgeau prin dreapta şi stânga ei. Mama lui Isma’il a continuat să trăiască aşa, până ce nişte oameni din tribul Jurum au dat peste ea şi copilul ei. Aceştia veneau pe drumul de la Kada’a şi s-au aşezat în partea mai joasă a Meccăi unde au văzut o pasăre zburând în cercuri în jurul apei. Ei au zis : această pasăre zboară negreşit în jurul apei, deşi noi ştim că în această vale nu se află apă. Au trimis unul sau doi oameni să cerceteze şi au descoperit sursa de apă, după care s-au întors şi i-au înştiinţat pe ceilalţi.

Atunci ei s-au îndreptat către apă. Profetul  a adăugat : mama lui Isma’il şedea aproape de apă.

Ei au întrebat-o : Ne îngădui să stăm cu tine?

Ea a răspuns : Da, dar nu aveţi drept asupra apei. Ei au fost de acord cu aceasta.

Profetul  a spus mai departe : mama lui Isma’il a fost încântată de întreaga situaţie, căci îi plăcea compania oamenilor. Aşa că ei s-au aşezat acolo şi mai târziu au trimis după familiile lor, care au venit şi s-au aşezat cu ei acolo. Copilul Isma’il a cunoscut şi a învăţat araba de la ei şi a început să-i admire. El a devenit favoritul tuturor. Când a atins vârsta maturităţii, ei i-au dat pe una din fiicele lor de nevastă.

După ce mama lui Isma’il a murit, Avraam a venit, după căsătoria lui Isma’il, să-şi vadă familia. El căuta ceea ce lăsase în urmă. Cum nu l-a găsit pe Isma’il acolo, a întrebat-o pe nevasta lui Isma’il despre el. Ea a răspuns că : a plecat să caute hrană pentru noi. Atunci el a întrebat-o despre felul lor de viaţă şi despre starea lor.

Ea a răspuns : Noi trăim în sărăcie, greutăţi şi mizerie făcând şi alte plângeri.

El a zis : Când se întoarce soţul tău, transmite-i urările mele şi spune-i să schimbe pragul porţii de la casa lui.

Când s-a întors Isma’il, a simţit că se întâmplase ceva deosebit.

El şi-a întrebat nevasta : A venit cineva să te vadă ? Ea a răspuns : Da, un bărân care arăta aşa şi aşa a venit şi a întrebat cum ne descurcăm. Eu i-am povesit că trăim în greutăţi şi lipsuri. La care Isma’il a zis : A lăsat vreun mesaj?

Ea a răspuns : Da, mi-a zis să-ţi transmit urările lui şi te-a îndrumat să schimbi pragul porţii.

Isma’il a zis : Era tatăl meu şi mi-a poruncit să divorţez de tine. Mergi înapoi la familia ta.

Isma’il a divorţat de ea şi s-a însurat cu altă femeie dintre ei.

Avraam a stat departe de ei câtă vreme a voit Allah, apoi, a venit din nou pe la ei, dar nu l-a găsit pe Isma’il. Atunci el a mers la nevasta lui Isma’il şi a întrebat-o despre el.

Ea a zis : A plecat să caute hrană pentru noi.

Avraam a întrebat : Cum vă merge? El a cercetat-o cu privire la mijloacele lor de trai.

Ea a răspuns : Avem tot ce ne trebuie şi ne descurcăm. Apoi ea l-a lăudat pe Allah Preaînaltul.

Avraam a întrebat : Ce fel de hrană mâncaţi?

Ea a zis : Carne.

El a întrebat : Ce beţi?

Ea a zis : Apă.

Profetul  a adăugat ; la vremea aceea ei nu aveau grâne şi, dacă ar fi avut, ar fi chemat binecuvântarea lui Allah asupra lor. El a zis mai departe : Dacă cineva are doar aceste două lucruri ca să se hrănească, sănătatea şi starea sa ar fi păgubite, căci aceste lucruri nu-ţi priesc decât dacă trăieşti în Mecca.

Când s-a întors Ismail, el şi-a întrebat nevasta: Te-a vizitat cineva? Ea a răspuns : Da, un bătrân chipeş a venit la mine.

Ea l-a lăudat şi a zis : El m-a întrebat de tine şi eu i-am spus şi apoi a întrebat despre traiul nostru, iar eu i-am spus că trăim bine.

Isma’il a întrebat-o : Ţi-a dat vreun sfat? Ea zis : Da mi-a spus să-ţi transmit urările lui şi te-a îndrumat să păstrezi bine pragul porţii tale. La aceasta, Ismail a zis : Era tatăl meu iar pragul porţii eşti tu, el mi-a poruncit să te păstrez lângă mine.

Apoi, Avraam nu i-a mai văzut o vreme, cât a voit Allah, dar mai târziu a venit pe la ei. El l-a văzut pe Isma’il sub un copac în apropiere de Zamzam, dregându-şi săgeţile. Când l-a văzut pe Avraam, s-a ridicat să-l întâmpine. Şi-au făcut urări unul altuia, ca între tată şi fiu. Avraam a zis : O Isma’il, Allah mi-a dat o poruncă. Isma’il a zis : Fă ceea ce ţi-a poruncit Domnul tău să faci. Avraam a întrebat : Tu mă vei sprijini? Isma’il a zis : te voi sprijini. Avraam a spus : Allah mi-a poruncit să construiesc Casa aici, arătând spre un deal ce se înălţa deaspura terenului din jur.

Trimisul lui Allah  a adăugat : apoi, ei au ridicat temeliile Ka’bei, Ismail a adus pietrele, iar Avraam le-a aşezat pentru construcţie. După ce zidurile au fost înălţate, Isma’il a adus o piatră şi a pus-o pentru ca Avraam să se poată urca pe ea şi să-şi poată continua lucrul la construirea Casei, în vreme ce Isma’il îi aducea pietrele la îndemână. Apoi s-au rugat amândoi, O Doamne al nostru ! Primeşte această lucrare de la noi, căci Tu eşti Atotştiutor şi Tu auzi totul.