21

 

Abdullah ibn Ka’b care slujea drept călăuză lui Ka’b ibn Malik când acesta a orbit, a spus că l-a auzit pe Ka’b ibn Malik povestind cum a rămas el în urma Trimisului lui Allah după campania de la Tabuk.

Ka’ab a spus : L-am însoţit pe Trimisul lui Allah  în fiecare expediţie pe care a condus-o, în afară de campania de la Tabuk şi Bătălia de la Badr. Cât priveşte bătălia de la Badr, nimeni nu a fost acuzat că a rămas în urmă, căci Trimisul lui Allah  şi musulmanii nu s-au pornit să lanseze un atac, ci au avut de gând să atragă în cursă caravana quraiş-iţilor. Allah i-a făcut să-şi înfrunte duşmanii pe neaşteptate. Eu am avut onoarea de a-l însoţi pe Trimisul lui Allah  în noaptea de ‘Aqaba, când am jurat credinţă islamului, şi aceasta a fost mai scump pentru mine decât să iau parte la bătălia de la Badr, deşi Badr era mai cunoscută printre oameni decât Tabuk.

Şi iată cum am rămas eu în urma Trimisului lui Allah  în ajunul campaniei de la Tabuk. Nu avusesem mijloace materiale mai consistente şi nici împrejurări mai favorabile la vremea acestei campanii decât în alte ocazii. Şi pe Allah, niciodată în această expediţie nu avusesem în proprietatea mea două cămile deodată.

Când Trimisul lui Allah  se hotăra să pornească o campanie, nu-şi dezvăluia principalul obiectiv decât în ultimul moment (al plecării). El a pornit în această expediţie pe o căldură foarte mare ; călătoria era lungă şi pământul secat de apă, iar el avea de înfruntat o armată puternică, aşa că i-a înştiinţat pe musulmani de adevărata situaţie, pentru ca ei să se poată pregăti cum se cuvine pentru campanie. Musulmanii care-l însoţeau pe Trimisul lui Allah  la vremea aceea, erau în număr mare, însă nu s-a ţinut o adevărată socoteală a lor.

Ka’b a spus (mai departe); puţini au fost cei care nu au vrut să meargă şi aveau impresia că se pot ascunde uşor (şi să rămână astfel nedescoperiţi) până când a coborât o revelaţie de la Allah Cel Preaînalt şi Glorios referitoare la ei ; iar Trimisul lui Allah  a pornit în expediţie când fructele erau coapte şi umbrele lor se alungiseră. Eu am avut o slăbiciune pentru ele şi [tocmai] în mijlocul acestui sezon a făcut pregătirile Trimisul lui Allah , iar musulmanii odată cu el. Am pornit şi eu de dimineaţă ca să pot face pregătirile odată cu ei dar m-am întors şi n-am făcut nimic, spunându-mi în sine : am timp destul (să fac pregătiri) oricând vreau. Şi am făcut tot aşa (mi-am amânat pregătirile) până când oamenii au fost gata de plecare iar în cursul dimineţii Trimisul lui Allah  a pornit împreună cu musulmanii, iar eu nu făcusem nici o pregătire. Am plecat dis-de-dimineaţă, m-am întors, dar nu am ajuns să iau nici o hotărâre. Şi am continuat astfel până când ei (musulmanii) au început să se zorească şi au făcut o bună bucată de drum. Atunci m-am hotărât s-o iau şi eu la drum şi să-i întâlnesc.

Dacă aş fi putut astfel! dar poate că nu îmi era sortit aşa.

După plecarea Trimisului lui Allah  m-am amestecat printre oameni. Am fost uimit să descopăr că nimeni nu era ca mine, ci erau oameni cunoscuţi ca şi necredincioşi, sau dintre cei pe care Allah îi scutise din cauza slăbiciunii lor, iar Trimisul lui Allah  nu a băgat de seamă că nu eram până ce nu a ajuns la Tabuk.

Într-o zi, pe când şedea printre oamenii de la Tabuk, el  a întrebat : Ce s-a întâmplat cu Ka’b ibn Malik?

Cineva din Banu Salama a spus : Trimis al lui Allah! (frumuseţea) mantiei lui şi aprecierea marginilor sale l-au ademenit şi el a fost astfel reţinut.

Mu’adh ibn Jabal a zis : Să-ţi fie ruşine pentru ceea ce susţii. Trimis al lui Allah! pe Allah, noi nu ştim despre el decât de bine ; Trimisul lui Allah  , oricum, n-a spus nimic.

Era în acea vreme când el  a văzut (în zare) un om alb (miraj) care se arăta amăgitor vederii. La care, Trimisul lui Allah  a zis : S-ar putea să fie Abu Khaithama şi vai !

Chiar era Abu Khaithama al-Ansari, cel care a contribuit cu o sa’ (măsură, aprox. 3 kg.)  de curmale [doar] şi a fost [drept urmare] batjocorit de către ipocriţi.

Ka’b ibn Malik a relatat mai departe : Când a ajuns la mine ştirea că Trimisul lui Allah  se întorcea înapoi de la Tabuk, am fost tare tulburat. M-am gândit să inventez tot felul de istorii şi mă frământam cum să scap de această mânie, în ziua ce va să vină. Am început, aşadar, să cer sfaturi de la înţelepţii ce se aflau printre membrii familiei mele şi când mi s-a spus că Trimisul lui Allah  avea să sosească, toate gândurile mincinoase s-au risipit (din mintea mea) şi eu am ajuns la concluzia că nimic nu m-ar fi putut salva decât să spun adevărul ; aşa că am hotărât să spun adevărul.

În zori, Trimisul lui Allah  a ajuns (în Medina). Obiceiul lui era ca, atunci când se întorcea dintr-o călătorie, să meargă mai întâi la moschee şi să ofere două rak’at de rugăciune (pentru a-şi arăta recunoştinţa) iar apoi să stea cu oamenii. După ce a făcut acestea, cei care rămăseseră în urma lui, au început să-şi fluture motivele şi să facă jurământul în faţa lui şi erau mai mult de 80 de persoane. Trimisul lui Allah  le-a acceptat scuzele chiar în faţa lor precum şi credinţa pe care o manifestau, a cerut iertare pentru ei iar el  a lăsat secretele (intenţiile) lor în seama lui Allah, până ce am ajuns şi eu în faţa lui .

L-am salutat, iar el  a zâmbit dar cu o umbră de mânie.

El  mi-a zis atunci : înaintează.

Eu am înaintat până ce am ajuns în faţa lui .

El  m-a întrebat : Ce te-a reţinut? Nu ţi-ai putut permite să călătoreşti?

Eu am spus : Trimis al lui Allah! pe Allah, dacă ar fi să mă aflu dinaintea altcuiva dintre pământeni, cu siguranţă că mi-aş fi salvat pielea de mânia ta prin intermediul vreunui pretext dar nu doresc să încep vreo argumentaţie, ci, pe Allah, sunt pe deplin conştient de faptul că, de-ar fi să invoc înaintea ta o jalnică explicaţie, pentru a-ţi face pe plac, Allah şi-ar stârni cu siguranţă mânia împotriva mea ; şi în cazul în care am spus adevărul, te-ai putea supăra pe mine, dar sper că Allah va încheia totul cu bine ; căci pe Allah, nu am avut nici un motiv solid. Pe Allah! n-am mai avut posiblităţi atât de bune şi împrejurări atât de favorabile mie de care să mă bucur, aşa cum s-a întâmplat când am rămas în urma ta (nu m-am alăturat expediţiei).

La auzul spuselor, Trimisul lui Allah  a zis : omul acesta spune adevărul! Ridică-te, aşadar, pânâ când Allah va da o hotărâre legată de capul tău.

Eu m-am ridicat şi câţiva oameni din Banu Salama m-au urmat în mare grabă. Ei mi-au zis : Pe Allah, nu ştiu ca tu să fi comis vreun păcat înainte de aceasta, oricum, tu ţi-ai arătat neputinţa de a aduce vreo scuză dinaintea Trimisului lui Allah , ca şi aceia ce au rămas în urma lui şi au adus motivaţii jalnice. Ar fi fost de-ajuns pentru iertarea păcatului tău, dacă Trimisul lui Allah  ar fi cerut iertare pentru tine.

Pe Allah, şi au continuat să mă aţâţe, până ce am început să mă gândesc să merg înapoi la Trimisul lui Allah  şi să mă dezic.

Apoi i-am întrebat : A mai avut şi altcineva aceeaşi soartă?

Ei au răspuns : Da, două persoane au avut aceeaşi soartă ca şi tine, au făcut aceeaşi afirmaţie pe care ai făcut-o tu şi au primit acelaşi verdict pe care l-ai primit şi tu, în cazul tău.

Eu am zis : Cine sunt aceia?

Ei au răspuns  : Murara ibn ar-Rabi’a Amiri şi Hilal ibn Umayya al-Waqifi.

Ei au amintit de aceşi doi credincioşi care luaseră parte la bătălia de la Badr şi care pentru mine erau un exemplu.

Când am auzit numele celor două persoane eu m-am îndepărtat. Trimisul lui Allah  interzisese musulmanilor să vorbească cu trei dintre noi, cei care am rămas în urma lui. Lumea a început să ne ocolească şi atitudinea lor faţă de noi s-a schimbat şi se părea că întreaga atmosferă se întorsese (cu duşmănie) împotriva noastră, dar era, de fapt, aceeaşi atmosferă de care eram pe deplin conştient şi în care trăisem (o bună bucată de timp). Am petrecut 50 de nopţi în această stare şi cei doi prieteni ai mei s-au închis în casele lor, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului jelind. Cum, faţă de ei, eu eram tânăr şi puternic, am ieşit afară (din casa mea), am participat la rugăciunile congregaţionale, mi-am pierdut vremea prin bazare, dar nimeni nu vorbea cu mine.

Am mers la Trimisul lui Allah , care şedea cu oamenii după rugăciune. L-am salutat şi m-am întrebat dacă buzele lui  s-au mişcat ca răspuns la salutul meu (sau nu). Apoi am făcut rugăciunea alături de el  şi i-am aruncat priviri pe furiş. Pe când îmi făceam rugăciunea, el  m-a privit, dar când mi-am ridicat ochii, el  şi-a luat privirea de la mine.

După o bună bucată de vreme, de când musulmanii se purtau atât de aspru cu mine, am umblat mult şi am ajuns la zidul grădinii lui Abu Qatada, pe care m-am căţărat ; Abu Qatada era vărul meu şi eu îl iubeam mult. L-am salutat, dar, pe Allah, el nu a răspuns la urările mele.

Eu i-am zis : Abu Qatada, te conjur pe Allah, nu ţii deloc seama de faptul că Îl iubesc pe Allah şi pe Trimisul Său? El a rămas tăcut.

Şi eu am spus din nou : te conjur, pe Allah, nu eşti deloc conştient de faptul că Îl iubesc pe Allah şi pe Trimisul Lui foarte mult? Şi iarăşi nu a spus nimic.

Eu l-am conjurat din nou, la care el a zis : Allah şi Trimisul Său ştiu cel mai bine acest lucru.

Din ochi au început să-mi curgă lacrimi şi m-am dat jos de pe zid.

În vreme ce mă plimbam prin bazarul din Medina, un nabatean dintre nabatenii sirieni, care venise să vândă grâne în Medina, a rugat lumea să-l îndrepte către Ka’b ibn Malik. Oamenii l-au îndreptat arătând spre mine. El a venit la mine şi mi-a înmânat o scrisoare de la regele din Gassan şi, fiindcă eram scrib, am citit scrisoarea aceea în care erau scrise următoarele : „Ca să trec direct la subiect, ni s-a dezvăluit că prietenul tău (profetul) te supune la cruzime, iar Dumnezeu nu a creat pentru tine un loc în care să fii degradat şi să nu-ţi poţi afla poziţia cuvenită ; aşadar, vino la noi, căci te vom binecuvânta cu onoruri”.

După ce am citit acea scrisoare am spus :

Şi aceasta este o nenorocire, aşa că am pus-o pe foc în vatră.

Cum au trecut 40 de zile din 50 şi Trimisul lui Allah  nu primise nici o revelaţie, a venit la mine un trimis de la el  care mi-a zis : adevăr îţi spun ţie, Trimisul lui Allah  a poruncit să te separi de nevasta ta.

Eu am zis : Ar trebui să divorţez de ea sau ce (altceva) să fac?

El a spus : Nu, doar să stai separat de ea şi să nu te împreunezi cu ea.

Acelaşi mesaj a fost trimis şi tovarăşilor mei.

Aşa că i-am zis nevestei mele : Mai bine mergi la părinţii tăi şi rămâi acolo cu ei, până când Allah va lua o hotărâre pentru pricina mea.

Nevasta lui Hilal ibn Umayya a mers la Trimisul lui Allah  şi a zis : Trimis al lui Allah! Hilal ibn Umayya este bătrân şi nu are nici un slujitor. Eşti de acord să-l slujesc eu?

El  a zis : Da, dar nu te apropia de el.

Ea a spus : Pe Allah, el nu mai are astfel de porniri. Pe Allah, de atunci, din ziua aceea plânge încontinuu.

Unul dintre membrii familiei mele mi-au spus : Să te duci şi să ceri îngăduinţă de la Trimisul lui Allah , cu privire la nevasta ta, căci el a îngăduit nevestei lui Hilal ibn Umayya să-l slujească.

Eu am spus : Nu o să cer îngăduinţă de la Trimisul lui Allah , căci nu pot şti ce ar putea să spună el ca răspuns la cererea mea. Mai mult ca asta, eu sunt un bărbat tânăr.

Şi în starea aceasta am petrecut încă zece nopţi şi astfel au trecut cincizeci de nopţi de când oamenii ne surghiuniseră. În dimineaţa celei de-a cincizecea nopţi m-am trezit să-mi fac rugăciunea dinainte de zorii zilei şi stăteam pe unul dintre acoperişurile caselor noastre. Şedeam, de fapt, în starea aceea, pe care Allah Preaînaltul şi Gloriosul, a descris-o cu aceste cuvinte : Viaţa a devenit de neîndurat pentru mine şi pământul s-a îngustat în ciuda imensităţii sale. Am auzit vocea unui muezin de pe vârful dealului Sal’ care striga cât îl ţinea gura :

Ka’b ibn Malik!

Iată că sunt veşti bune pentru tine!

Eu m-am închinat cu smerenie şi mi-am dat seama că (acest mesaj) era o uşurare pentru mine. Trimisul lui Allah  înştiinţase lumea că Allah acceptase căinţa noastră, pe când îşi făcea rugăciunea de dinainte de revărsatul zorilor. Atunci toată lumea a început să vină şi să ne anunţe vestea bună iar unii oameni au mers la prietenii mei să le spună şi lor bucuria, iar un om din tribul Aslam a venit în galop pe calul său şi calul său a ajuns mai repede la mine decât glasul lui. Când a ajuns la mine mi-a dat vestea bună. Atunci mi-am scos veşmintele şi l-am îmbrăcat cu ele, ca mulţumire pentru ştirea ce mi-o adusese, şi, pe Allah, nu aveam altceva (alte veşminte) decât aceste două (haine), la vremea aceea, aşa că am rugat pe cineva să-mi împrumute două veşminte cu care m-am îmbrăcat. Am mers la Trimisul lui Allah  şi pe drum am întâlnit grupuri de oameni care mi-au adresat urări de bine datorită (acceptării) căinţei, şi care mi-au zis :

Iată urări de bine din partea noastră, deoarece căinţa ta a fost acceptată de către Allah.

După care, am ajuns la moschee şi Trimisul lui Allah  şedea acolo printre oameni. Atunci Talha ibn ‘Ubaidullah s-a ridicat şi a alergat către mine, mi-a atins mâna şi m-a salutat, însă, pe Allah, nimeni altcineva dintre emigranţi (în afară de el) nu s-a ridicat (să mă salute). Ka’b a spus că n-a uitat niciodată (gestul frumos al lui Talha).

Mai departe Ka’b a zis : L-am salutat pe Trimisul lui Allah  cu „assalamu aleikum”, iar faţa lui  strălucea de bucurie şi a zis : bucuria şi binecuvântarea să fie cu tine, căci niciodată nu te-ai mai bucurat şi nici nu te vei mai bucura la fel cum te bucuri astăzi, de când te-a născut maica ta.

Eu am zis : O , Trimis al lui Allah ! Această acceptare a căinţei este de la tine sau de la Allah?

El  a răspuns ; Nu (nu este de la mine), este de la Allah ; şi era trăsătura obişnuită a Trimisului lui Allah  ca atunci când era fericit să i se lumineze faţa ca şi când ar fi fost ruptă din lună ; după semnul acesta recunoşteam noi (cât de mare îi era încântarea).

Cum stăteam dinaintea lui , am zis : Trimis al lui Allah ! îmi este îngăduit să-mi dau averea milostenie de dragul lui Allah şi al Trimisului Său?

La această întrebare Trimisul lui Allah  a răspuns : păstrează ceva pentru tine, căci îţi va prinde bine.

Eu am zis : Voi păstra pentru mine acea parte (din averea mea) care am primit-o (cu ocazia expediţiei de) la Khaibar. Şi am mai zis : Trimis al lui Allah, adevărat îţi spun, Allah mi-a dăruit mântuirea căci am spus adevărul, de aceea (eu cred) căinţa implică faptul că, atâta timp cât trăiesc să nu grăiesc altceva în afara adevărului, Ka’b a mai adăugat : Pe Allah, nu ştiu dacă vreunul dintre musulmani a fost supus la o încercare mai grea decât mine, deoarece am spus adevărul. Şi de când am făcut această menţiune în faţa Trimisului lui Allah  şi până în ziua de azi, n-am mai minţit niciodată şi, pe Allah, am hotărât să nu mint şi sper că Allah mă va feri (de încercări) pntru tot restul vieţii mele, căci Allah Cel Preaînalt şi Glorios a revelat aceste versete :

9:119, 120 :

„O, voi cei care credeţi ! Temeţi-vă de Allah şi fiţi cu cei iubitori de adevăr.”

„Nu se cuvine ca locuitorii din Medina şi beduinii din jurul lor să rămână în urma Trimisului lui Allah, nici să pună sufletele lor mai presus decât sufletul său ; aceasta pentru că pe ei nu-i încearcă nici setea, nici truda, nici foamea pe calea lui Allah şi ei nu calcă într-un loc care să-i mânie pe necredincioşi şi nu pricinuiesc nici un rău vreunui duşman, fără ca acesta să li se scrie lor ca o faptă bună. Într-adevăr Allah nu pierde răsplata făcătorilor de bine.”

Ka’b a spus : Pe Allah! de când Allah m-a îndreptat către islam, n-a fost o binecuvântare mai mare pentru mine decât acest adevăr al meu pe care l-am spus Trimisului lui Allah  şi dacă aş fi spus vreo minciună aş fi fost nenerocit la fel ca şi cei care au minţit, căci cu privire la cei ce au minţit, Allah a revelat cele mai aspre cuvinte îndreptate către cineva de când a coborât El revelaţia şi cuvintele lui Allah sunt :

9: 95, 96 :

„Ei vă vor jura pe Allah, când vă veţi întoarce la ei, pentru ca voi să-i iertaţi. Îndepărtaţi-vă de ei, căci ei sunt o spurcăciune, iar sălaşul lor va fi Gheena, ca răsplată pentru ceea ce au agonisit!”

„Vă vor jura vouă ca să fiţi mulţumiţi de ei. Dar dacă voi veţi fi mulţumiţi, totuşi Allah nu va fi mulţumit de cei nelegiuiţi.”

Hotărârea în problema noastră, a celor trei, a fost amânată, separat de cazul celor care aduseseră motivaţii sub jurământ în faţa Trimisului lui Allah  şi pe care el  le-a îngăduit. El  a primit noi jurăminte de credinţă din partea lor şi s-a rugat ca ei să fie iertaţi. Profetul  a ţinut pricina noastră în aşteptare, până ce Allah a hotărât în privinţa acesteia. Cei trei, a căror pricină a fost cercetată, au primit iertarea. Referirea, aici, nu se face la faptul că nu am participat la expediţie, ci la faptul că Profetul  a amânat pricina noastră şi a ţinut-o în aşteptare, peste pricina celor care au adus scuze sub jurământ pe care el  le-a acceptat.

***

O altă versiune adaugă Trimisul lui Allah  a pornit spre Tabuk într-o zi de joi. El a ales să pornească în călătorie în această zi.

***

O altă versiune este aceea că el obişnuia să se întoarcă dintr-o călătorie dis-de-dimineaţă şi mergea direct la moschee unde oferea două rak’at de rugăciune. După aceea şedea acolo (ca să primească oamenii).