Norme de jurisprudenţă

Recultivarea

Atunci când vorbim despre „terenuri neroditoare” : sintagma se aplică în cazul cultivării unui pământ care nu este utilizat (indiferent dacă a fost cultivat înainte ori este părăginit şi în întregime neproductiv, datorită îndepărtării locuitorilor, sau, pur şi simplu, nu este decât o pajişte sau un câmp de bambus). Oricum, recultivarea sau valorificarea unor terenuri neroditoare este considerată drept una dintre faptele bune în islam. Nu doar atât, prin a servi ca şi metodă de stăpânire a pământului, recultivarea unor terenuri neroditoare va duce către thawab (recompensare).

S-a transmis de la Sfântul Profet  : Cel care cultivă un teren părăginit este îndreptăţit la stăpânirea acelui pământ.

Imamul al-Sadiq  a spus : Orice grup care valorifică şi cultivă o suprafaţă de pământ va avea prioritate şi moşia le va aparţine lor.

În islam, terenurile părăginite aparţin lui Allah, Profetului  şi Imamilor (adică aparţin guvernării islamice) şi sunt considerate anfal (prăzi de război).

Pământurile părăginite şi neroditoare pot fi cultivate şi stăpânite în următoarele condiţii particulare. Dintre oamenii care cultivă un pământ, oricine va lua iniţiativa va avea prioritatea stăpânirii lui iar condiţiile sunt următoarele :

I. Aprobarea din partea Imamului sau a reprezentantului său (autoritatea islamică).

II. Pământul nu trebuie să fie îngrădit cu pietre sau demarcat de nimeni de dinainte.

III. Pământul nu trebuie să fie în interiorul graniţelor proprietăţii altora, precum malurile râurilor, pământul de pe lângă fântâni şi marginile plantaţiilor.

IV Pământul nu trebuie să fie un pământ exceptat, cum ar fi aşezămintele şi moscheile părăginite; nu trebuie să fie destinat folosinţei oamenilor, cum ar fi străzile şi drumurile.

Valorificarea şi cultivarea pământurilor este întemeiată pe deducţie generală. Astfel, dacă deducţia generală admite că o anumite persoană a valorificat un anume pământ, atunci stăpâniea acelei persoane va fi fundamentată. Cu siguranţă, exploatarea unui pământ variază în conformitate cu diferitele obiective ; de exemplu, în agricultură, valorificarea unui pământ este făcută prin aratul şi brăzdatul lui, iar în cazul construcţiei, este dat de construcţia de ziduri în jurul terenului sau alte clădiri.

V. Este îngăduit pentru oricine să obţină un folos din minele de suprafaţă, care nu necesită nici o excavaţie şi exploatare, în măsura în care îşi satisface necesităţile. Dacă beneficiul din asemenea mine impune excavarea, sfredelirea, exploatarea şi alte operaţii tehnice necesare pentru excavările minelor aurifere, de cupru şi altele asemănătoare, persoana care îşi asumă eforturile la începerea excavărilor şi exploatării minei va avea dreptul de proprietate.

VI. Râurile mari sunt stăpânite în comun de musulmani. În folosirea cursurilor de apă şi a apei din căderile de zăpadă şi a ploilor revărsate din munţi, cine este mai aproape şi cât mai în preajma lor are prioritate asupra celorlalţi.

 

Ridicarea de jos a obiectelor

Orice obiect care este găsit şi al cărui proprietar nu este cunoscut se numeşte luqtah (obiect ridicat de jos).

a). orice articol care a fost găsit şi al cărui proprietar nu este cunoscut şi al cărui preţ este mai mic decât preţul unui mithqal (4,26 grame) de argint, poate fi păstrat şi stăpânit de cel care îl găseşte. Dacă articolul cules este mai mare decât un mithqal (4,26 grame) de argint în ce priveşte valoarea, el nu ar trebui să fie ridicat. În cazul ridicării lui, cel care l-a găsit ar trebui să îi caute proprietarul pe căile obişnuite timp de un an. Dacă proprietarul este găsit, el ar trebui să-i dea obiectul, dar dacă proprietarul nu este găsit, găsitorul ar trebui să dea obiectul săracilor, în numele proprietarului acestuia, drept sadaqah (milostenie).

b.) dacă un obiect este găsit în ruine, care nu au locuitori, sau dacă este găsit pe terenuri aride care nu au nici un proprietar, el va aparţine găsitorului. Dar dacă este găsit pe o moşie, găsitorul ar trebui să facă cercetări cu privire la proprietarii anteriori ai pământului. Articolul găsit trebuie să fie dat proprietarilor din trecut pe baza prezentării unui soi de identificare, care să indice că ei l-au pus acolo ; altminteri, articolul îi va aparţine găsitorului.

c.) dacă un animal al cărui proprietar nu este cunoscut este găsit, el va fi apreciat drept luqtah.

d.) dacă este găsit un copil al cărui tutore nu este cunoscut, este o datorie obligatorie pentru toţi musulmanii (dar este suficient când este îndeplinită şi de o singură persoană) să-l ridice şi să-l crească.

e.) dacă un obiect furat este încredinţat unei persoane, el va fi considerat lutqah şi trebuie să fie restituit proprietarului autentic, însă, în nici un caz nu poate fi înapoiat hoţului.

 

Vânzarea

Negocierea, târgul (bay’a) sau schimbarea unei proprietăţi cu o altă proprietate, într-un mod în care proprietarul numit „vânzătorul” mărfii, transferă dreptul de proprietate al bunului său către altă parte în schimbul unei sume de bani, iar cealaltă parte, numită „cumpărătorul”, achită bani vânzătorului în schimbul mărfii.

Aşadar bay’a reprezintă o înţelegere care necesită pentru realizare două părţi. Astfel cei care se angajează într-o învoială trebuie să împlinească condiţiile generale ale învoielii precum maturitate, înţelepciune, intenţie şi autoritate.

Irevocabilitatea unei înţelegeri

Bay’a este un act irevocabil, adică nu poate fi contramandat de una dintre părţile contractante (vânzător sau cumpărător) după încheierea înţelegerii.

Având în vedere faptul că uneori vânzătorul sau cumpărătorul este înşelat, datorită neatenţiei sau greşelii şi suferă o pierdere considerabilă, mai ales în cazurile în care irevocabilitatea învoielii este împotriva interesului public, legile islamice impun următoarele două porunci pentru a avea grijă de acest aspect.

1. Anularea învoielii
2. Opţiunea contractuală

Aceste opţiuni (pct. 2) sunt valabile în următoarele cazuri :

i. opţiunea în timpul întâlnirii, când ambele părţi îşi păstrează dreptul de a anula tranzacţia înainte de a se despărţi.

ii. opţiunea în cazul înşelăciunii, ca atunci când una dintre părţile învoielii este înşelată şi a suferit o pierdere în privinţa tranzacţiei; de exemplu, dacă marfa a fost vândută la un preţ mai mic decât preţul ei real sau a fost achiziţionată la un preţ mai mare decât preţul adevărat, cel care a fost înşelat are opţiunea de a anula înţelegerea.

iii. opţiunea în cazul unor defecţiuni, dacă după încheierea tranzacţiei, cumpărătorul află că marfa este deficientă, el poate fie să anuleze înţelegerea, fie să pretindă diferenţa de preţ (dintre marfa bună şi cea cu avariată).

iv. opţiunea în cazul animalelor, precum oile sau caii, cumpărătorul are posibilitatea să anuleze înţelegerea în interval de trei zile.

v. opţiunea în cazul unor condiţii (prestabilite), atunci când vânzătorul sau cumpărătorul, ori amândoi, au fost de acord asupra anumitor termeni şi condiţii în cadrul înţelegerii sau înainte, ei pot revoca tranzacţia, dacă datele specificate în prealabil au fost încălcate.

 

Menţiuni în privinţa monedei de schimb

Bay’a poate fi de patru feluri, în funcţie de bani şi de livrarea bunurilor.

A. cu bani lichizi, dacă marfa şi preţul acesteia în bani se achită imediat ce înţelegerea pentru trazacţie s-a încheiat.

B. cu creditare, într-o tranzacţie cu credit marfa este livrată de către cumpărător în momentul tranzacţiei, dar plata mărfii este amânată de cumpărător până la un termen stabilit.

C. cu plata în avans, în această formă de tranzacţie, spre deosebire de al doilea tip, banii lichizi sunt înaintaţi de cumpărător dar livrarea mărfii de către vânzător este amânată până la un termen stabilit.

D. cu plata şi livrarea amânată, unde spre deosebire de banii lichizi, în acest tip de înţelegere, atât livrarea mărfii de către vânzător, cât şi plata acesteia de către cumpărător sunt amânate pentru un interval de timp ulterior.

Primele trei feluri de înţelegeri sunt juste, al patrulea tip poate fi înşelător.

Mărturisirea

Rolul mărturisirii în restabilirea drepturilor oamenilor ce sunt încălcate şi nerespectate într-o societate, este capital, deoarece un întreg proces – întreprins de organizaţiile judiciare după o mulţime de eforturi şi osteneli în vederea colectării dovezilor, interogării martorilor, lansării de presupuneri şi ipoteze – poate fi înlocuit de o mărturisire în cel mai facil şi limpede chip, prin doar câteva cuvinte. În islam, mărturisirea are o mare importanţă, în special din punct de vedere personal, întrucât provine dintr-un instinct pe care islamul a căutat cât mai mult să-l trezească şi să-l cultive, anume, instinctul uman al preţuirii dreptăţii.

***

În cuvintele Sale, Atotputernicul Allah se adresează credincioşilor:

= text extins =

4:135

O, voi cei care credeţi ! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor şi rudelor voastre – fie bogat sau sărac – căci Allah cunoaşte cel mai bine ce este spre binele lor ! Nu urmaţi poftei, ca să nu vă abateţi (de la dreptate) ! Iar dacă voi faceţi o mărturisire mincinoasă sau vă sustrageţi, Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi.

136

O, voi cei care credeţi ! Fiţi cu credinţă neclinită în Allah şi în Trimisul Său, în Cartea pe care a pogorât-o asupra Trimisului Său şi în Cartea pe care a pogorât-o mai înainte ! Cel care nu crede în Allah, în îngerii Săi, în Cărţile Sale, în trimişii Săi şi în Ziua de Apoi, acela pribegeşte în cea mai îndepărtată rătăcire.

137

Pe aceia care cred, apoi nu mai cred, apoi iarăşi cred, apoi iarăşi nu mai cred, apoi sporesc în necredinţă, Allah nu-i va ierta şi nu-i va călăuzi pe o cale [dreaptă].

138

Vesteşte-le făţarnicilor că ei vor avea parte de un chin dureros.

***

Profetul  afirmă : Spune adevărul, chiar dacă el poate fi împotriva propriilor tale interese (nu şi viaţa – atunci când este permisă tăgăduirea adevărului în faţa duşmanului pentru a scăpa de moarte sau a-l induce în eroare, dacă această stratagemă este permisă religios şi face parte dintr-un ansamblu mai amplu bazat pe dezorientarea unui adversar).

Scopul şi condiţiile mărturisirii

În societatea islamică mărturisirea este o afirmaţie care întăreşte drepturile altora după o confesiune. Persoana care depune mărturie trebuie să fie matură şi sănătoasă mental. Aceasta nu trebuie să mărturisească în afara voinţei sale libere. Astfel, mărturia unui copil, ale unei persoane nesănătoase, ameţite, inconştiente, ale uneia care doarme sau care este obligată să mărturisească, nu sunt corecte şi acceptate.