Uzurparea

Însuşirea proprietăţii altei persoane şi stăpânirea ei fără nici un argument îndreptăţit al deţinerii, precum şi ocuparea prin forţă a proprietăţii altei persoane în scopul de a beneficia de foloasele ei, fără intenţia revendicării ei legale ca proprietate personală, este numită uzurpare potrivit şaria şi poartă numele de ghasb.

Astfel, ghasb înseamnă exercitarea controlului asupra proprietăţii altora, fără a avea vreun mijloc legitim de control, precum chiria (un acord) sau permisiunea.

Devine destul de limpede că o astfel de faptă este un act necuviincios, care încalcă adevăratul principiu al dreptului de proprietate. La fel cum principiul dreptului de proprietate joacă un rol eficient în statornicirea şi supravieţuirea societăţii, ghasb năruie societatea şi o conduce spre stagnare.

Stăpânirea unei proprietăţi şi dreptul de proprietate vor deveni lipsite de valoare dacă oamenii influenţi ai societăţii decid să obţină controlul asupra productivităţii şi randamentului muncii celor slabi şi subordonaţi. Astfel, ideea trecerii oamenilor influenţi peste drepturile personale ale oamenilor neajutoraţi ar deveni predominantă în societate. În consecinţă, în această situaţie, cei supuşi şi slabi vor porni pe calea oricărui fel de supunere, dezonoare şi lipsă de consideraţie, în dorinţa de a beneficia de rezultatul eforturilor şi străduinţelor lor. În acest fel, societatea omenească va fi transformată într-o piaţă de sclavi, iar legile şi politicile societăţii vor deveni în întregime fără efect şi vor fi înlocuite de coerciţie şi împilare.

De aceea, islamul a formulat metode stricte cu privire la uzurpare şi a considerat aceasta ca un păcat major.

În conformitate cu exprimarea clară a Sfântului Coran şi a tradiţiilor profetice, orice alte păcate în afară de idolatrie pot fi iertate de Allah şi orice alte păcate incluzând idolatria (şirk) pot fi iertate după tawba (pocăinţă), dar cel care poartă stigmatul săvârşirii uzurpării sau a înşelăciunii sau a oricărei alte forme de încălcare a drepturilor oamenilor, nu va avea nădejde la mântuire ; el nu va fi chemat de Allah către fericire sau să se bucure de răsplata faptelor sale cele bune – fără mai înainte de a fi iertat de persoanele care stăpâneau acele proprietăţi şi drepturi.

Unele dintre învăţăturile referitoare la înşelăciune

Este obligatoriu (wajib) pentru uzurpator să restituie imediat proprietatea însuşită fraudulos către proprietarul ei prim. Dacă proprietarul nu este în viaţă, uzurpatorul trebuie să predea proprietatea uzurpată către moştenitorii lui, chiar dacă aceasta poate să însemne o grea pierdere pentru uzurpator. De exemplu, dacă cineva pune mâna cu forţa pe pietrele şi bucăţile de fier care aparţin altcuiva şi le foloseşte la fundaţia unei clădiri, care valorează de sute şi mii de ori mai mult decât pietrele şi fierul, ar trebui să dezgroape fundaţia şi să scoată pietrele şi fierul însuşite fraudulos, pentru a le înapoia autenticului proprietar, în afară de cazul în care proprietarul nu acceptă preţul produsului. Tot aşa, spre exemplu, dacă cineva îşi însuşeşte prin fraudă 30 de kilograme de grâu şi îl amestecă cu 300 de kilograme de orz, el ar trebui să aleagă tot grâul din orz şi să-l înapoieze adevăratului proprietar, dacă aceasta nu acceptă să primească preţul grâului.

• Dacă apare vreun defect în proprietatea uzurpată, uzurpatorul trebuie nu numai să o înapoieze către proprietarul ei la fel cum a fost la momentul însuşirii frauduloase, dar trebuie de asemenea să ofere despăgubiri pentru pierderile ei.
• Dacă proprietatea uzurpată este pierdută, uzurpatorul trebuie să plătească preţul proprietarului ei legitim.
• Dacă uzurpatorul cheltuie o parte din profitul proprietăţii uzurupate, fără a-l folosi el însuşi, va fi responsabil pentru numitul profit.
• De exemplu, dacă o persoană care îşi însuşeşte fraudulos automobilul de închiriat al altei persoane şi îl scoate din funcţiune pentru câteva zile, ar trebui să fie responsabil pentru pierderea creată.

Dacă uzurpatorul câştigă foloase de la proprietatea uzurpată, de exemplu, dacă hrăneşte o oaie însuşită pe nedrept cu nutreţ bun, astfel încât aceasta se face grasă, el nu va avea nici o pretenţie îndreptăţită asupra profitului făcut prin vânzarea oii. Dacă beneficiile acumulate din proprietatea uzurpată sunt separabile (de exemplu, cultivarea unui teren însuşit pe nedrept), atunci ar trebui să se înapoieze proprietatea uzurpată împreună cu chiria ei proprietarului legitim, în timp ce recolta ar aparţine uzurpatorului.

Preempţiunea 

Dacă două persoane stăpânesc o casă sau o altă proprietate funciară ca o proprietate comună, iar unul dintre parteneri hotărăşte să vândă partea sa unei a treia părţi, celălalt partener are dreptul să cumpere partea partenerului, prin acelaşi contract convenit şi exact la acelaşi preţ care fusese fixat pentru al treilea individ. Dreptul este numit dreptul de preempţiune.

Este evident că acest drept numit şuf’ah a fost conceput în Islam pentru a stabili parteneriate şi să înlăture pierderile şi alte pagube rezultate din deţinerea în comun a bunurilor, pentru că în multe cazuri, stăpânirea proprietăţii de către noul partener cauzează prejudicii celui care are dreptul în cauză ori serveşte ca sursă unui şir de contradicţii şi neînţelegeri. Sau, este posibil ca ieşirea din parteneriat să aibă foloase pentru cel care deţine dreptul de şuf’ah, fără cauzarea unor pierderi pentru partenerul ce doreşte să îşi vândă partea. Acest drept se aplică în mod corespunzător pământurilor, caselor, grădinilor şi altor proprietăţi imobile, dar nu se aplică în cazul bunurilor mobile.

Hoţia

Hoţia este o faptă nedreaptă şi imorală, care ameninţă siguranţa financiară a societăţii. Fără îndoială, sursa fundamentală a existenţei omeneşti o constituie averea şi bogăţia pe care omul le obţine cu preţul propriei vieţi. Omul îşi pune la adăpost bunurile din raţiunea de a preveni însuşirea lor pe nedrept de către ceilalţi şi, prin urmare, de a le menţine în siguranţă prin protecţia şi sprijinul societăţii. Desigur, ruperea acestei protecţii şi distrugerea acestei ordini va ruina omul care şi-a petrecut viaţa întreagă dobândindu-şi averea. Aceasta duce la tăierea entuziasmului oamenilor în a înfăptui cele mai multe dintre acţiunile lor şi îi face lipsiţi de randament.

De aceea în privinţa pedepsei acestei acţiuni respingătoare, considerată a fi ticăloasă chiar şi de o conştiinţă ca cea a făptaşului, islamul a poruncit tăierea mâinii (începând cu un deget de la mâna făptuitoare pentru fiecare act penal, spre exemplu până la pierderea celor 4 degete după a 4a recidivă, urmând după acest prag – pentru a 5a faptă – mâna făptuitoare cu totul pâna la încheietură, vinovatul beneficiind de asistenţă medicală).

Atotputernicul Allah spune :

5:38

Cât despre hoţ şi hoaţă, tăiaţi-le lor mâinile, ca răsplată pentru ceea ce au dobândit [prin furt] şi ca pedeapsă de la Allah, căci Allah este Puternic şi Înţelept.