Făpturi

= نهج البلاغة =

Predica 165

Minunăţii în făptura păsărilor

Dumnezeu a plăsmuit o minunată creaţie cu însufleţite şi neînsufleţite, neclintite şi clintite. El a statornicit atâtea mărturii limpezi ale făuririi Sale gingaşe, ale Puterii Sale măreţe, încât minţile se apleacă înaintea Sa, în semn de recunoaştere a tuturor acestora, supunându-se Lui, iar dovezile privind unicitatea Sa ajung la urechile noastre. El a creat păsări de felurite forme, cărora le-a dat să trăiască în scobiturile pământului, în crăpăturile trecătorilor dintre munţi, pe piscurile cele înalte.

Cu aripi felurite şi însuşiri deosebite, ele sunt strunite în frâul supunerii, şi atunci când bat din aripi în întinsul bolţii cereşti, în întreg văzduhul. El le-a făcut să fie pe când nici nu erau, în înfăţişări măiestre, cu încheieturi bine învelite. Pe unele dintre ele le-a oprit de la un zbor sus pe cer, datorită trupului lor greoi, şi le-a îngăduit să îşi folosească aripile doar aproape de pământ. El le-a făurit în felurite culori, prin puterea Sa delicată şi prin forţa Sa creatoare deosebită, iar printre ele se găsesc cele care sunt colorate într-o singură nuanţă şi nu au nici o altă nuanţă în afară de cea în care au fost vopsite. Şi mai sunt şi altele, care au o singură culoare, dar au un colan la gât, într-o culoare diferită de cea în care au fost vopsite.

Minunăţii în făptura păunului

Cea mai minunată făptură este păunul căruia i-a dat o desăvârşită cumpănire şi i-a rânduit culorile în cea mai frumoasă rostuire, în aripa cea cu pene răsfirate şi în coada atârnândă pe pământ. Când se îndreaptă către păuniţa sa, îşi înfoaie coada cea plisată şi o înalţă deasupra capului, aidoma pânzei unei bărci ridicate brusc de velar. Se fuduleşte cu culorile sale şi păşeşte fălos. El calcă precum cocoşii : sare pe păuniţă spre a o însămânţa asemenea bărbătuşilor aţâţaţi, gata de împreunare. Îţi dezvălui acestea din văzute, nu asemenea celui ce povesteşte pe o slabă întemeiere, ca, de plildă, aşa cum pretinde cineva că păunul ar însămânţa păuniţa printr-o lacrimă pe care o varsă ochii săi, pe care păuniţa o înghite când se opreşte între tivurile pleoapelor sale. După aceea, face ouă nu prin împreunare cu păunul, ci doar din această lacrimă picurată. Pe lângă aceasta, cât de ciudat este ceea ce se spune despre corbii care îşi dau unii altora mâncare în cioc!

Îţi poţi închipui că penele sale sunt vergele din argint, iar rotocoalele şi sorii ce se iţesc pe ele, din aur curat şi smarald din cel verde. De le-ai asemui cu ce creşte pe pământ, ai zice că sunt un mănunchi din cele mai frumoase flori din toate primăverile. De le asemui cu straiele, ai zice că sunt precum ţesăturile vărgate sau precum nemaipomenitele pânzeturi în culori pestriţe din Yemen. De le asemui unor podoabe, atunci ele ar fi precum nestematele felurite încinse în cununi de argint.

Fălnicia păunului

Păunul păşeşte ţanţos, cu fălnicie, îşi răsfiră coada şi aripile şi gâlgâie hohotind, admirându-şi frumuseţea veşmântului şi apele colierului de nestemate. Dar când îşi aruncă privirea către picioare, atunci plânge cu sughiţuri, cu un glas ce parcă strigă după ajutor, mărturie a unei mâhniri adevărate, căci picioarele sale sunt subţiri, asemenea picioarelor cocoşilor încrucişaţi indo-persani, iar la capătul fluierului piciorului are un pinten abia zărit.

Minunăţii ale culorilor păunului

Pe creştetul capului are un moţ de un verde împestriţat ; gâtul îi este precum gâtul de ibric, până spre pântec este cufundat într-o culoare asemenea vopselei de tatuaj din Yemen, sau asemenea mătăsii aşezate pe o oglindă bine şlefuită, care arată ca şi cum ar fi fost acoperită cu un văl des şi negru, însă, mulţumită apelor sale multe şi strălucirii puternice, pare ca şi cum un verde tare s-ar fi amestecat cu negrul. Crăpătura urechilor sale are un tiv, precum vârful de peniţă, de culoarea părăluţelor.

Alb strălucitor ! Albul străluceşte pe un câmp negru.

Puţine sunt culorile din care să nu fi luat măcar un strop, iar celor pe care le-a luat le-a înmulţit frumuseţea prin lustru, străfulgerare, ape de mătase şi strălucire. El este, aşadar, precum florile împrăştiate, care nu au fost stricate nici de ploile primăverii, nici de arşiţa soarelui verii.

Penele sale mai şi cad, dezgolindu-se astfel de straiele lui. Pică şi cresc iarăşi. Ele cad unele după altele precum frunzele de pe crengi, apoi încep să crească împreună până se fac cum au fost înainte de a cădea. Culorile nu sunt altele faţă de cele dinainte şi nici nu se va ivi vreo culoare într-un alt loc decât al său. Dacă priveşti cu luare aminte la un fir de pană, începând de la lujerul său, atunci vei vedea că acesta este roşu de trandafir, apoi verde de smarald, şi uneori, galben opal.

Neputinţa omului de a percepe realităţile

Cum poate, oare, agerimea minţii să descrie o asemenea făptură? Sau cum reuşesc, oare, fie puterea minţii, fie vorbele ce o zugrăvesc, să povestească despre o asemenea făptură? Chiar şi părţile sale cele mai neînsemnate au făcut ca închipuirea să nu o poată descifra, iar vorbele să nu o poată descrie. Mărire Celui care a făcut ca nici minţile să nu poată descrie creaţia pe care El însuşi a pus-o dinaintea ochilor lor, creaţie pe care ei o văd ca având hotar şi formă, ca fiind orânduită şi colorată. Şi tot El a făcut ca gurile să nu poată nici măcar pe scurt să zugrăvească calităţiile acestei creaţii ori să nu mai contenească în a o lăuda.

Minunile creării gâzelor

Mărire Celui ce a dăruit picioare furnicilor celor mici şi ţânţarilor, după cum a dăruit şi celor de deasupra lor, înotătoare, peştilor, şi, picioare, elefanţilor. El a făcut drept lege asupra Lui Însuşi ca orice făptură în care a suflat duh să se poată mişca, iar moartea să fie tărâmul făgăduit, iar pieirea să fie capătul.

Trăsăturile raiului

De vă aruncaţi ochiul minţii asupra celor ce v-au fost zugrăvite despre rai, sufletului vostru nu îi vor mai plăcea frumuseţile acestei lumi date la iveală aici, şi anume dorinţele, ca şi plăcerile ei, podoabele priveliştilor ei, ci vă veţi pierde în freamătul copacilor ale căror rădăcini zac ascunse în colnice pline de mosc pe malurile raiului, veţi fi atraşi de mănunchiurile de mărgăritare gingaşe de pe smicelele şi ramurile acelor copaci, şi de feluritele roade de sub acoperământul frunzelor lor. Aceste roade pot fi lesne culese căci ele apar după pofta celor ce le culeg. Miere din cea curată şi vin fermentat vor fi înmânate celor ce poposesc în ogrăzile palatelor sale.

Ei sunt oameni pe care onoarea întotdeauna i-a însoţit, până în clipa în care ei au fost făcuţi să poposească în căminul cel veşnic, căpătând odihnă după toată osteneala călătoriilor. O, tu, cel ce mă asculţi ! Dacă eşti prins cu mersul înainte către aceste minunate privelişti, care se vor repezi către tine, atunci inima ta va muri de dorul lor, iar tu vei fi purtat de la şederea de aici către vecinătatea celor din morminte, zorindu-te către ele. Dumnezeu, prin milostenia Sa, să ne pună pe noi şi pe voi printre cei ce năzuiesc cu tot sufletul lor către lăcaşurile celor preacuraţi.

***

Predica 223

: ومن كلام له (عليه السلام) قاله عند تلاوته

يَا أَيُّهَا الاْنْسَانُ مَا غَرَّكَ بِرَبِّكَ الكَرِيم

dată după ce a psalmodiat acest verset

„Omule ce te-a abătut de la Domnul tău cel Sfânt? ” (82:6)

Prevenire asupra amăgirii

Cel către care este îndreptat acest verset respinge orice dovadă şi scuza sa este doar amăgire. El se ţine pe sine însuşi în necunoaştere.

Omule ! Cine te-a târât pe tine în păcat? Cine te-a amăgit cu privire la Domnul tău şi cine te-a făcut să fii împăcat cu propria ta pieire? Nu există leac pentru beteşugul tău şi nici trezire din somnul tău? De obicei, când vezi pe cineva sub arşiţa soarelui, îl iei la umbră sau când vezi pe cineva pus la încercare printr-o durere ce îi năpădeşte trupul, plângi de mila lui. Ce te face să înduri propriul tău beteşug, ce te face să stai pironit în nefericirea ta? Ce ţi-a ostoit plânsul asupra ta atâta vreme cât viaţa ta este pentru tine cea mai preţioasă dintre vieţi? De ce frica de boală nu te trezeşte noaptea ţinându-te treaz ca la o osândă dată de Dumnezeu pentru păcatele tale?

Tămăduieşte-ţi moliciunea din inimă cu tăria de a hotărî, şi aţipeala nepăsării din ochii tăi cu tăria de a sta treaz. Dă ascultare lui Allah, desfată-te cu pomenirea Lui, închipuieşte-ţi că atunci când tu fugi de El, El se apropie de tine. El te cheamă către iertarea Sa, copleşindu-te cu harul Său, în vreme ce tu îi întorci spatele ducându-te către alţii. Înălţare lui Allah, Puternicul, Prea-darnicul ! Cât de umil şi slab eşti tu şi totuşi cine îţi dă îndrăzneala să nu Îi dai ascultare cu toate că viaţa ta este sub oblăduirea Sa şi tot ceea ce se schimbă în ea este mulţumită harului Său? El nu îţi refuză ţie bunătatea Sa şi nici nu îndepărtează de la tine oblăduirea Sa. De fapt, tu nu eşti lipsit de bunătata Sa nici măcar o clipită ; fie că îţi dăruieşte o binefacere, fie că te păzeşte de vreun rău, fie că îndepărtează de la tine vreo năpastă. Ce îţi închipui despre El dacă I-ai da ascultare ? Pe Dumnezeu ! Dacă această trăsătură ar fi la doi, deopotrivă la putere, întocmai întru tărie, ai fi primul care te-ai judeca pe tine însuţi pentru dezgustătoarea purtare şi pentru faptele aşijderea.

Dreptatea Imamului Ali 

Adevărat spun : nu lumea aceasta te-a amăgit, ci tu te-ai lăsat amăgit de ea. Lumea ţi s-a dezvăluit ţie îngăduindu-ţi ţie întocmai ca şi altora. În spusa ei despre năpădirea trupului tău cu neputinţe, despre împuţinarea puterii tale – a fost dreaptă şi de bună credinţă, şi nu te-a minţit şi nici nu te-a amăgit. Mulţi sunt cei care te sfătuiesc asupra ei, însă sunt ei înşişi de învinuit, mulţi spun adevărul, însă ei înşişi i se împotrivesc. Dacă înţelegi această lume prin casele golite şi ţinuturile pustiite, prin buna ta înţelegere şi prin puterea de a trage învăţăminte, o vei găsi ca fiind miloasă cu tine, precaută cu tine. Ea este un bun sălaş celui ce nu o place ca sălaş şi un bun loc de adăstare atâta vreme cât nu o socoteşte veşnica lui casă. Doar cei care fug de această lume astăzi, mâine vor fi fericiţi.

Omul şi Ziua de Apoi

Când pământul se va cutremura, iar Ziua de Apoi se va adeveri cu toate grozăviile ei, spre orice loc de închinare se vor îndrepta ai săi, spre orice adorat se vor îndrepta adoratorii lui, spre orice stăpân se vor îndrepta cei ce îi dau ascultare. Atunci, în ziua aceea, chiar şi aruncatul unei priviri în văzduh sau tropăitul unei călcături pe pământ vor fi judecate de către El. În ziua aceea, multe dovezi vor fi anulate, multe pricini invocate vor fi refuzate. Aşadar, cercetează-ţi pricinile faptelor tale şi stabileşte-ţi pledoaria pe ele ! Ia ce îţi rămâne din ceea ce a rămas din ele (din faptele bune) ! Fă-ţi călătoria uşoară, învăluie-te în strălucirea izbăvirii şi pregăteşte-ţi şeile pentru drum!

***

Predica 228

Despre Salman Persanul

Dumnezeu să-l răsplătească pe acel om care a îndreptat îndoiturile, a lecuit boala, şi a înălţat tradiţia. El a părăsit această lume cu straie neîntinate, cu puţine păcate. El a ţintit doar binele acestei lumi, lăsând răul ei în urmă. El i-a dat ascultare lui Allah, s-a temut de EL şi L-a slujit. Apoi, s-a dus şi oamenii s-au răzleţit pe cărări pe care cel rătăcit nu capătă călăuzire, cel călăuzit nu are siguranţă.

***

Predica 229

ومن كلام له (عليه السلام) في وصف بيعته بالخلافة

(وقد تقدم مثله بألفاظ مختلفة)

o predică asemănătoare, cu unele deosebiri, a mai fost spusă

Despre jurământul de credinţă faţă de Imamul Ali 

Voi mi-aţi pus mâinile asupra voastră pentru legământ, însă eu mi le-am tras înapoi. Atunci voi v-aţi întins mâinile şi mi le-aţi prins. V-aţi îmbulzit în jurul meu precum se îmbulzesc cămilele însetate la adăpătoare, încât vi s-au rupt sandalele, vi s-au desfăcut veşmintele, cel firav a fost călcat în picioare. Bucuria poporului pentru jurământul lor faţă de mine era aşa de mare încât au alergat veseli şi copiii cei mici, bătrânii au venit bălăbănindu-se, bolnavii au fost căraţi de mulţime, fecioarele au ieşit fără de văl.