Minunile creaţiei II

= نهج البلاغة =

Predica 186

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Cei ce nu cred în unicitatea Sa se întreabă cum este El, iar cei care îi fac asemănare nu pricep adevărul Său. Cel care Îl compară, nu pe El îl are în vedere. Cel care arată către El şi şi-L închipuie, nu la El se referă. Tot ceea ce este ştiut prin el însuşi a fost făcut, tot ceea ce există este cauzat de alte lucruri.

El lucrează, însă nu cu unelte, măsoară fără să aibă nevoie de gândire.

Este bogat fără să adune foloase.

Timpurile nu îl întovărăşesc, uneltele nu Îi sunt de ajutor.

Fiinţa Sa este dinaintea timpurilor.

Existenţa Sa precede nonexistenţa, iar veşnicia Sa precede începutul.

Prin crearea simţurilor s-a făcut cunoscut că El nu are simţuri.

Prin trăsăturile potrivnice din felurite lucruri s-a făcut cunoscut că El nu are potrivnici, iar prin asemănarea dintre lucruri s-a făcut cunoscut că nimic nu Îi este Lui asemănător.

El a făcut lumina potrivnică întunericului, limpezimea potrivnică încâlcelii, uscăciunea – umezelii, căldura – frigului. El a stabilit legături între lucrurile ce se împotrivesc unele altora.

A legat feluritele lucruri unele de altele, a apropiat lucrurile îndepărtate şi a separat lucrurile apropiate. El nu este mărginit de hotare şi nici socotit prin numărare. Uneltele se mărginesc pe ele însăşi, organele pot arăta către lucruri asemănătoare lor. Cuvântul mundu (de la) le neagă veşnicia, cuvântul qad (care arată apropierea timpului ocurenţei) neagă existenţa lor dintotdeauna, iar cuvântul lawla (dacă ar fi fost) le ţine departe de desăvârşire. Prin ele Creatorul se manifestă El însuşi pentru inteligenţă, prin ele El se păzeşte de a fi văzut.

Nu apare nici mişcare şi nici repaus la El căci cum să apară la El ceea ce El a făcut să apară, şi cum să se întoarcă la El ceva ce El a creat întâi şi cum să se arate ceva în El ce a fost de către El prima oară scos la iveală. Dacă nu s-ar întâmpla în El ceea ce El a făcut să se întâmple, atunci esenţa Sa ar fi dispersată, fiinţa Sa ar putea fi împărţită, iar rostul Său nu ar mai fi veşnic. Dacă ar fi un <<în spatele Său>> ar fi şi un <<în faţa Sa>>. Nu are nevoie de a fi întregit dacă vreo lipsă Îi este atribuită, căci altfel, semne ale creatului ar apărea în El, iar El ar deveni un semn care indică alte obiecte, în loc ca semnele să Îl indice pe El. Cu puterea Sa de abţinere, este departe de a fi influenţat de lucrurile care îi influenţează pe alţii. El nu se schimbă, nici nu încetează, iar somnul nu Îl prinde niciodată.

Trăsăturile lui Dumnezeu – înălţare Lui !

El nu a dat naştere nimănui ca şi El să fie născut. El nu a fost născut ca să fie mărginit. El este prea înalt pentru a avea fii şi prea curat pentru a se atinge de femei. Închipuirea nu Îl poate cuprinde şi nici nu Îl poate măsura. Înţelegerea nu Îl poate cuprinde şi nici nu Îl poate măsura. Înţelegerea nu Îl poate gândi şi nici nu Îi poate da vreo formă. Simţurile nu Îl percep ca să poată fi simţit. Mâinile nu îl pot atinge ca să Îl poată pipăi. El nu se schimbă în nici o împrejurare. El nu trece dintr-o stare în alta. Nopţile şi zilele nu Îl îmbătrânesc. Lumina şi întunericul nu Îi pricinuiesc nimic.

Nu se poate spune că El are margine sau sfârşit, nici întrerupere sau capăt şi nici că ceva L-ar cuprinde, L-ar micşora sau I-ar trezi patimi, nici ceva nu Îl poartă, nici nu Îl îndoaie şi nici nu Îl ţine drept.

El nu este în lăuntrul lucrurilor şi nici în afara lor.

El vesteşte, însă nu cu limba ori cu glasul.

El aude, însă nu cu găurile urechilor şi nici cu alte mădulare.

El grăieşte, însă nu cu cuvinte.

El ţine minte, însă nu strânge în memorie.

El are voinţă, însă nu prin judecata minţii.

El iubeşte şi mulţumeşte, însă nu prin simţirea inimii.

El urăşte şi se înfurie, însă fără să sufere.

Atunci când vrea ca ceva să fie îi spune „Fii, şi el este”, însă nu cu un glas care să lovească urechile şi nici printr-un strigăt care să se audă.

Cuvântul Său – mărire Lui ! este făptuirea zidirii Sale şi înfăţisarea ei.

Cunoaşterea puterii lui Dumnezeu

Ceva asemenea nu a mai existat înainte de aceasta. Dacă nu ar fi fost veşnic, ar fi fost al doilea dumnezeu. Nu se poate spune că El a venit în fiinţă după ce a fost în nefiinţă, căci astfel însuşirile făpturilor îi pot fi date şi Lui, iar atunci nu ar mai fi nici o diferenţă între ele şi El ; nu s-ar mai deosebi de ele. Aşadar, Făuritorul şi făuritul ar deveni deopotrivă, Inventatorul şi inventatul ar fi totuna. El a făcut întreaga făptură fără să aibă un model făcut de altcineva, fără să ceară ajutorul cuiva din făpturile Sale.

El a făcut pământul şi l-a susţinut fără să fie ocupat, l-a ancorat fără reazăm, l-a făcut să se ridice fără picioare, l-a înălţat fără stâlpi, l-a întărit împotriva încovoierii şi a strâmbării, şi l-a oprit să se fărămiţeze şi să se desfacă. El a pironit munţii pe el precum ţăruşii, a întărit stâncile sale, a făcut izvoarele să ţâşnească şi a despicat văile. Ceea ce a zidit nu s-a şubrezit, ceea ce a întărit nu s-a slăbit.

El îşi arată puterea şi măreţia peste întreg pământul.

El rămâne ascuns prin ştiinţa şi cunoaşterea Sa.

El are puterea asupra tuturor de pe pământ prin strălucirea şi tăria Sa.

Nici o cerere nu este peste putinţa Sa şi orice i se împotriveşte, El îl stăpâneşte.

Nimeni nu poate scăpa prin fugă, căci El ajunge mereu înainte.

El nu are nevoie de cineva avut ca să Îl înzestreze.

Toate lucrurile Lui i se supun şi se smeresc, umile, în faţa măreţiei Sale.

Ei nu pot fugi de puterea Sa la altcineva ca să nu mai aibă parte de folosul sau paguba de la El.

Nu există nimeni asemenea Lui, niciunul asemenea care să Îi fie deopotrivă.

Amintirea locului de întoarcere şi învierea făpturilor 

El va nimici pământul după fiinţarea lui, iar tot ceea ce este va fi pierdut. Pieirea lumii după ce a fost plăsmuită nu este mai ciudată decât întâia sa zidire şi născocire. Şi cum ar putea fi? Chiar şi dobitoacele de pe pământ, fie păsări ori fiare, fie cele din turme ce pasc, de felurite obârşii şi specii, oameni neghiobi ori înţelepţi – toţi dacă ar încerca să facă măcar un ţânţar, nu ar reuşi să îl aducă la fiinţă şi nu ar percepe care este calea creării. Minţile lor fură buimăcite în faţa ştiinţei de a face acest lucru. Puterile lor au fost vlăguite iar ei s-au întors dezamăgiţi şi obosiţi, ştiind că au dat greş şi recunoscând neputinţa de a-l face (crea) şi pricepând, de asemenea, că sunt prea slabi ca să îl nimicească.

Desigur, după pieirea lumii, Allah va rămâne singur, cu nimic. El va fi, după pieirea ei, precum a fost înainte de facerea ei : fără timp, fără loc, fără clipă, fără perioadă. În acea clipă, nici perioadă, nici timp nu va mai exista, anii şi ceasurile vor dispărea. Nu va mai fi nimic în afară de Allah, Unul, Atotputernicul. Totul se va întoarce la El. Zidirea dintâi nu a fost făcută prin zidirea ei, iar pieirea ei nu este făcută prin puterea ei. Dacă ar fi avut putinţa de a evita acest lucru, atunci ar fi devenit veşnică. Când a făcut orice lucru din această lume, aceasta nu I-a pricinuit nici o greutate, iar crearea a tot ceea ce El a creat şi plăsmuit nu L-a obosit. El nu a creat lumea pentru înălţarea puterii Sale, nici din teamă de pierdere sau lipsă, nici pentru a căuta ajutor împotriva vreunui vrăjmaş cu multă putere, nici pentru a se păzi de vreun potrivnic răzbunător cu ajutorul lui, nici pentru a Îşi lărgi împărăţia, nici pentru abuzul cuiva din împărăţia Lui, nici pentru că s-a simţit singur şi şi-a dorit tovărăşie.

Aşadar, El o nimiceşte după ce a făcut-o să fie, nu pentru că vreo nelinişte ar fi pus stăpânire pe El cu privire la gospodărirea ei, nici pentru vreo plăcere care L-ar fi pătruns, nici pentru vreo tihnă ce L-ar fi cuprins. Lungimea vieţii ei nu L-a plictisit încât să Îl facă să o distrugă degrabă. Dumnezeu – mărire Lui ! a ţinut-o mulţumită bunătăţii Sale, a păstrat-o neştirbită prin porunca Sa şi a desăvârşit-o prin puterea Sa. Aşadar, după pieirea ei, El o va aduce din nou la viaţă, însă nu că ar avea vreo nevoie de ea, nici că ar căuta ajutorul lucrurilor ei împotriva ei, nici de a schimba singurătatea pe tovărăşie, nici neştiinţa şi orbirea pe ştiinţă şi pricepere, nici sărăcia şi nevoia pe bogăţie şi belşug, nici umilinţa şi înjosirea pe cinste şi putere.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s