=بحار الأنوار =
Abu Abdallah a relatat următoarele :
Emirul drept-credincioşilor vorbea în moscheea din Kufa când un om pe nume Dhilib s-a ridicat în faţa sa. Avea o limbă ascuţită, o vorbire aleasă şi era curajos. El a spus :
<< O, emir al drept-credincioşilor ! L-ai văzut pe Domnul tău? >>
Acesta 
a răspuns : Vai ţie, o Dhilib !
Nu m-aş închina unui Domn pe Care să nu-L fi văzut.
El a spus : O, emir al drept-credindicioşilor: Cum L-ai văzut?
El a răspuns :
O Dhilib ! Ochii nu-L văd prin puterea de observaţie a privirii, dar inimile Îl văd prin adevărurile credinţei. Vai ţie, o Dhilib ! Cu adevărat Domnul meu este subtil în subtilitate dar nu poate fi descris de subtilitate ; imens în imensitate dar nu poate fi caraterizat de imensitate ; grandios în grandoare dar nu poate fi descris de grandoare ; măreţ în măreţie dar nu poate fi caracterizat de măreţie. Înainte de toate lucrurile, El era, nu se poate spune că nimicul exista înaintea Sa. După toate lucrurile El va continua să fie, nu se poate spune că El are un <<după>>. El a voit toate lucrurile, dar nu printr-o hotărâre. El percepe toate dar nu prin vreun mijloc. El este în toate lucrurile dar nu amestecat cu ele, nici separat de ele. El este evident, dar nu potrivit explicaţiei că ar fi imediat (perceptibil prin simţuri), este manifest dar nu înfăţişându-se, este detaşat dar nu prin distanţă, apropiat dar nu prin apropiere (fizică), subtil dar nu în ceea ce priveşte corporalitatea, existent dar nu după non-existenţă, activ dar fără să fie silit, El hotărăşte dar nu prin mişcare (gesturi), El doreşte dar nu în urma unei decizii, El aude dar nu prin intermediul a ceva şi vede dar nu cu ajutorul organelor.
Locurile nu-L cuprind, timpul nu-L petrece,
atributele nu-L pot delimita,
iar aţipirea nu-L cuprinde.
Prin faptul că El a dat simţuri organelor de simţ se poate cunoaşte că El nu posedă organe de simţ. Prin faptul că a dat substanţă substanţelor se poate cunoaşte că El nu are substanţă.
Prin faptul că El a cauzat contraste între lucruri, se poate cunoaşte că El nu are ceva care să-I fie opus. Prin faptul că El cauzează ataşament între lucruri se poate cunoaşte faptul că El nu are ceva alăturat Lui.
El a făcut ca întunericul să fie opusul lumii, obscuritatea să fie opusul clarităţii, ceea ce e lichid să fie opusul a ceea este solid, iar căldura să fie opusul frigului. El îmbină acele lucruri care sunt potrivnice unele faţă de altele şi le separă pe acelea care sunt apropiate. Acestea dovedesc existenţa Celui care le-a separat prin despărţirea lor şi existenţa Celui care le-a îmbinat prin îmbinarea lor.
Acesta este înţelesul cuvintelor Sale :
51:49
Din fiece lucru am creat o pereche. Poate vă veţi aminti.
Aşadar, El a separat <<înainte>> de <<după>> pentru a se putea cunoaşte că pentru El nu există <<înainte>> sau <<după>>. Ele dovedesc prin dispoziţiile lor că Cel Care le-a dat o înclinare nu are dispoziţii. Ele arată prin faptul că sunt supuse timpului că Cel Care le-a supus pe ele timpului nu este , El însuşi, supus acestuia.
El a ascuns pe unele dintre ele celorlalte, astfel ca să se poată cunoaşte că nu există nici un paravan între El şi creaţia Sa, în afară de creaţia Sa. El era Domn când încă nu exista nimic peste care să domnească ; El era Allah, când nu exista nimeni pentru care să fie Allah ; El era Cunoscător când nu exista nimic care să poată fi cunoscut şi El era Cel Care auzea, când nu exista nimic care să poată fi auzit.
Apoi Imamul Ali a compus pe loc următoarele versuri:
Domnul meu este cunoscut întotdeauna prin slava Sa, Domnul meu este descris întotdeauna de generozitata Sa.
El exista când nu era nici o lumină a cărei iluminare să poată fi căutată şi nici un întuneric care să se aştearnă peste orizont.
Prin urmare, Domnul nostru este altfel decât creaturile Sale, toate la un loc, şi altfel decât orice poate fi descris de imaginaţie.
Oricine doreşte să-L descrie comparându-L cu ceva se întoarce învins şi împiedicat de propria-i neputinţă.
Iar urcând treptele spre El, puterea Sa răspândeşte un val care orbeşte ochii spiritului.
Aşadar, lăsaţi-l pe cel care se ceartă cu voi în ceea ce priveşte religia să se piardă în adâncuri pentru că îndoiala sa i-a stricat vederea ;
şi alăturaţi-vă celui credincios, care este iubit de Stăpânul Său, fiind înconjurat de binecuvântările Protectorului său , surâzător el a devenit pe pământ însemnul călăuzirii iar în Rai el este împodobit şi recunoscut.
***
După aceea – Dhilib a căzut la pământ, leşinând.
Când şi-a revenit a spus :
Nu am auzit niciodată asemenea cuvinte.
Nu mă voi mai întoarce niciodată la ceea ce credeam înainte.
Islamica Republică 