Ancorarea în cunoaştere

Abu Abdallah a povestit că, într-una din zile,

pe când Emirul drept-credincioşilor, Imamul Ali  may  Allaah  be  pleased  with  them , le vorbea de la amvon locuitorilor din Kufa, un bărbat s-a ridicat şi i-a spus:

– O Emir al drept-credincioşilor !

Descrieni-L pe Dumnezeul tău, pentru ca dragostea noastră pentru El şi cunoaşterea noastră în ceea ce-L priveşte să crească.

Padişahul drept-credincioşilor s-a mâniat şi a strigat:

– Adunaţi-vă pentru rugăciune!

Oamenii s-au adunat până când moscheea s-a umplut.

Apoi el  may  Allaah  be  pleased  with  them s-a ridicat, culoarea chipului i s-a schimbat şi a spus:

Slavă lui Allah al Cărui belşug nu sporeşte prin aceea că refuză să ofere ajutorul cuiva şi nici nu sărăceşte prin aceea că dăruieşte, în timp ce bogăţia tuturor celor care dăruiesc, în afară de El, se micşorează!

El deţine pe deplin foloasele binecuvântărilor şi câştigurile plinătăţii. Prin generozitatea Sa, El asigură cele trebuincioase creaturilor Sale.

El netezeşte calea năzuinţelor celor care Îl consideră pe El ţinta căutărilor lor.

El nu este mai generos în ceea ce se cere de la El decât în ceea ce nu se cere. Timpul, în trecerea sa, nu se schimbă pentru El, astfel ca să I se schimbe starea în funcţie de acesta.

Dacă ar da unora dintre slujitorii Săi tot argintul, toate lingourile de aur curat din respiraţia minelor din munţi şi toţi sacii de perle din zâmbetul scoicilor, dărnicia Sa nu ar fi nicidecum afectată, nici întinderea bogăţiei Sale nu s-ar micşora. La El se află comorile răsplăţilor generoase, care nu sunt secătuite de lucrurile cerute şi de care nu trebuie să se îngrijească, în ciuda abundenţei lor, pentru că El este Cel Darnic, ale Cărui bogăţii nu se împuţinează când dăruieşte, iar El nu devine zgârcit în urma insistenţei supărătoare a celor care cer. „Şi porunca Sa când voieşte un lucru este în a spune: Fii! Şi el este” (36:82).

Îngerii, în ciuda apropierii lor de tronul dărniciei Lui, în ciuda dragostei lor mari şi arzătoare pentru El, în ciuda slăvirii măreţiei puterii Sale şi în ciuda apropierii lor faţă de împărăţia Sa nevăzută, pot cunoaşte numai ceea ce i-a învăţat El din acţiunile Sale, cu toate că, în ceea ce priveşte rangul lor, ei aparţin Sfântului Său Regat. Aceasta se datorează faptului că ei Îl cunosc în limitele stabilite de El, aşa cum spun : „Mărire Ţie ! Noi nu avem ştiinţă decât de ceea ce Tu ne-ai învăţat” (2:32).

Aşadar, ce crezi, o, tu, cel care ai pus această întrebare, despre Cel Care este astfel?

Slavă şi laudă Lui! El nu a luat fiinţă, astfel ca schimbarea şi mişcarea să poată fi posibile în El. El nu este afectat în Esenţa Sa de repetarea stărilor şi a eonilor, iar pentru El nu există succesiunea noapte-zi. El este Cel care a plăsmuit creaţia fără să aibă vreun model pe care să-l copieze sau să-l măsoare, fără să imite o divinitate existentă dinaintea Sa. Nu I se pot atribui însuşiri, ca nu cumva să fie mărginit de limite, ca rezultat al definirii lor. El – „Nimic nu este asemenea Lui” (din 42:11) – nu încetează să transcendă atributele creaturilor.

Ochii sunt împedicaţi să-L vadă, ca nu cumva să poată fi descris, fiind văzut cu claritate, şi ca nu cumva să fie cunoscut de creaturile Sale în Esenţa Sa, pe care nimeni în afară de El nu o cunoaşte. Prin înălţarea Sa deasupra tuturor lucrurilor, El evită presupunerile celor care şi-L imaginează. Esenţa intimă a grandorii Sale transcende cuprinderea gândirii neputincioase a celor care meditează la El. El nu suportă nici o comparaţie, astfel ca vreo creatură să-I poată semăna. Pentru cei care-L cunosc, El este mereu dincolo de asemănări şi contrarii.

Cei care Îi atribuie rivali lui Dumnezeu propovăduiesc minciuni când Îl fac asemeni celor din categoria lor, Îl împodobesc în imaginaţia lor cu podoabele creaturilor, Îi atribuie părţi, după măsurile rezultate din ideile care-i preocupă pe ei, măsurându-L prin capacitatea puterii intelectului lor, fiecare, potrivit aptitudinilor sale intelectuale.

Şi cum ar putea plăsmuirile imaginaţiei să-L măsoare pe Cel ale Cărui dimensiuni nu pot fi determinate, când cu siguranţă conceptele raţiunii au dat greş în înţelegerea Esenţei Sale cele mai adânci? Pentru că El este mai măreţ decât ceea ce ar putea delimita minţile oamenilor prin cugetare, îngerii neputând să-L înţeleagă, în ciuda apropierii de împărăţia puterii Sale.

Slăvit fie El, El e mai presus de a avea un egal cu care să fie comparat, pentru că El este Cel Subtil : când imaginaţia doreşte să depăşească limitele posibile şi să pătrundă în adâncurile nevăzute ale împărăţiei Sale, când gândurile, eliberate de orice insinuare străină, caută să-I cunoască Esenţa, când inimile sunt aruncate într-o confuzie năucitoare încercând să-L cuprindă pornind de la atributele Sale, când căile raţionale de abordare devin obscure, din moment ce nu-I pot fi ataşate atribute prin care ei să poată accede la cunoaşterea divinităţii Sale, atunci ele (imaginaţia, gândurile, inimile şi căile de abordare) sunt stăvilite, căzând în dizgraţie, în timp ce traversează abisurile întinderilor întunecoase ale lumilor nevăzute, renunţând la toate pentru El – Slăvit fie numele Său!

Ele se întorc, fiind împinse înapoi, acceptând faptul că nu se poate ajunge la cunoaşterea Esenţei Lui adânci prin rătăcirea şi devierea lor (de la cale) şi că nici o noţiune a puterii şi maiestăţii Sale nu se poate forma în mintea celor care cugetă, întrucât El este dincolo de a putea fi cuprins de facultăţile intelectuale ale fiinţelor mărginite. Pentru că El este în contradicţie cu creaţia Sa şi nu există nimic care să-I semene dintre creaturi, din moment ce fiecare lucru este comparat doar cu cel asemenea lui. Cât despre ceea ce nu are asemănare, cum poate să fie comparat cu ceva ce este diferit de asemănarea sa? Iar El este Începutul înaintea căruia nu a existat nimic şi Sfârşitul după care nu va exista nimic.

Ochii nu-L pot vedea în splendoarea puterii Sale. Când El întunecă ochii, acoperindu-i, aceştia nu pot pătrunde dincolo de grosimea vălurilor aşezate peste ei, nici nu pot străbate dincolo de tăria învelitorilor Sale pentru a putea ajunge la Stăpânul Tronului, din a Cărui voinţă provin toate şi în faţa Căruia, din pricina impunătoarei Sale maiestăţi, măreţia celor trufaşi este mistuită. Capetele se apleacă dinaintea Sa, iar chipurile se smeresc, cu teamă de El. În minunăţiile create de El se văd urmele înţelepciunii Sale, iar toată creaţia Sa devine o dovadă a Sa, fiind atribuită Lui. De ar fi o creaţie tăcută, dovada Lui ar vorbi prin ea, prin cârmuirea Lui.

El hotărăşte ce să creeze şi face ca hotărârea Lui să fie de neclintit, aşază toate lucrurile la locul lor, prin subtilitatea cârmuirii Sale şi le dă un sens. Nimic nu ajunge în preajma staţiunii Sale (spirituale) şi nu eşuează mai înainte de a săvârşi voia Sa şi nu se dă în lături de la a-I îndeplini dorinţa, atunci când i se porunceşte.

El nu suferă de oboseală, aceasta nu poate să-L atingă, nici nu este înşelat de cel care-I încalcă porunca.

Aşadar, creaţia Sa este desăvârşită şi I se închină Lui cu supunere. Respectă timpul stabilit, când este adusă la viaţă de El, timp care nu poate fi amânat de ezitarea celui zăpăcit, nici de întârzierea celui care zăboveşte. El a îndreptat ce era deformat în lucruri, a conturat limitele marginilor lor, a armonizat contradicţiile dintre ele prin puterea Sa, a unit mijloacele prin care acestea se leagă între ele, a făcut ca diversele lor feluri să fie de dimensiuni diferite şi le-a împărţit în mai multe soiuri, a dat creaturilor pe care le-a plăsmuit diferite înclinaţii fireşti şi înfăţişări minunate. El le-a creat după cum a dorit şi le-a dat viaţă. Prin cunoaşterea Sa a rânduit felurile creaţiei, iar rânduiala Sa le-a dat cel mai bun curs.

O, tu, cel care întrebi! Află că oricine Îl compară pe Domnul nostru Măreţ cu deosebirea reciprocă a elementelor creaţiei Sale şi cu legăturile care le unesc, ascunse prin orânduirea înţelepciunii Sale, cu siguranţă nu şi-a consolidat în conştiinţa sa interioară cunoaşterea despre El, iar inima lui nu a mărturisit cu convigere că El nu are un tovarăş. Este ca şi cum nu ar fi auzit de slujitorii care au tăgăduit ceea ce urmau, spunând : „Pe Alalh ! Noi ne aflam într-o rătăcire vădită când vă socoteam deopotrivă cu Domnul lumilor”. (26: 97-98).

Oricine Îl egalează pe Domul nostru cu ceva, I-a atribuit rivali Acestuia, iar cel care I-a atribuit rivali este necredincios, aşa cum au revelat versetele Sale limpezi şi cum au vorbit martorii semnelor şi dovezilor Lui clare. Pentru că El este Dumnezeu, care nu poate fi definit de raţiune, ca să poată fi caracterizat prin puterea cugetului lor sau să fie limitat şi transformat în guşa gândirii sufletelor ambiţioase.

El este Plăsmuitorul feluritelor lucruri fără să fi avut nevoie de o reflecţie anterioară sau de o înclinaţie inerentă, sau de o experienţă a evenimentelor câştigată în urma trecerii timpului, sau de vreun partener care să-L ajute să creeze minunăţiile lucrurilor. Atunci când cei care Îi atribuie rivali Îl compară cu creaturile, ale căror însuşiri sunt împărţite şi limitate şi ale căror niveluri deţin zone şi regiuni diferite – iar El, Puternicul şi Măreţul, este Cel existent pentru Sine Însuşi, nu prin uneltele Sale – ei nu-L pot măsura cu adevărata Sa măsură. Aşa cum a spus El, declarându-Se de necomparat cu eventualii parteneri asociaţi Lui şi deasupra socotelilor celor necredincioşi dintre slujitorii Săi, care-L măsoară, delimitându-L, „Ei nu i-au dat lui Allah adevărata Sa măsură. Pământul întreg, în Ziua Învierii, va fi în pumnul Său, iar cerurile vor fi împăturite cu dreapta Sa. Preamărire şi Înălţare Lui asupra celor care I-i alăturaţi” (39:67). Aşadar, urmaţi Coranul în ceea ce vă îndrumă cu privire la atributele Sale, pentru a stabili o legătură între voi şi cunoaşterea Lui. Luaţi-l ca exemplu şi căutaţi să vă luminaţi prin lumina călăuzirii sale ; cu siguranţă, el este o binecuvântare şi o sursă a înţelepciunii care v-a fost dată, deci primiţi ceea ce vi s-a dăruit şi fiţi recunoscători.

Iar în ceea ce priveşte lucrurile la care vă îndrumă Satana, cele în care Coranul nu vă obligă şi la care nu există aluzii în tradiţia Profetului şi a Imamilor călăuzirii, lăsaţi cunoaşterea lor Puternicului şi Măreţului Dumnezeu. Cu siguranţă aceasta este limita a ceea ce vă cere Dumnezeu.

Să ştiţi că cei înrădăcinaţi în ştiinţă sunt cei pe care Allah i-a eliberat de nevoia de a lua cu asalt porţile ferecate în spatele cărora se află cele nevăzute, recunoscând toate cele învăluite, a căror interpretare nu o cunosc, spunând : Noi credem! Totul vine de la Domnul nostru! Astfel că Dumnezeu a lăudat faptul că au recunoscut neputinţa lor de a înţelege ceea ce nu pot cuprinde cu ştiinţa lor şi a numit înrădăcinarea în ştiinţă renunţarea lor la dorinţa de a pătrunde acolo unde nu este nevoie şi nu li se cere. Aşadar, limitaţi-vă la aceasta (la aceeaşi atitudine) şi nu măsuraţi puterea lui Dumnezeu potrivit puterii raţiunii voastre, devenind astfel dintre cei care vor pieri.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s