= نهج البلاغة =
Predica 104
Câștigurile soliei Profetului 
şi a urmaşilor săi
Așadar, cu siguranţă, Dumnezeu l-a trimis pe Muhammad pe când nimeni dintre arabi nu citise şi nici nu pretinsese profeţia sau revelaţia. El a trebuit să îi înfrunte, dimpreună cu cei ce îi dădeau ascultare, pe cei nesupuşi, şi să îi mâne apoi către mântuire, luând-o înaintea Ceasului care va veni. El a oftat cu cel ce oftează, şi s-a oprit cu cel zdrobit, sprijinindu-l până ce își atinge ţelul, însă nu şi cu cel pieritor în care nu există nimic bun. El le-a arătat mântuirea şi i-a purtat către locurile lor (de izbăvire). Astfel, piatra lor de moară s-a învârtit înainte, iar suliţele li s-au îndreptat în sus. Pe Allah ! Am fost printre cei din urmă până când ei s-au întors pe laturi şi au fost strânşi laolaltă în frânghia lor. Nu am arătat niciodată slăbiciune sau lipsă de curaj, şi nici nu am trădat, tot astfel cum nici nu m-am moleşit. Pe Allah ! Voi despica răul până ce voi scoate binele din coasta sa.
Predica 105
Trăsăturile Profetului
Dumnezeu l-a trimis, apoi, pe Muhammad , ca martor, vestitor şi propovăduitor, cel mai bun copil din întreaga făptură şi cel mai distins bărbat din ea, cel mai curat dintre cei curaţi la fire şi cel mai bun dintre cei cărora le ceri o binefacere ca dărnicie.
Prevenire asupra viitorului întunecat al omeiazilor
Această lume nu v-a părut vouă dulce în plăcerile sale şi nu v-aţi înfruntat din laptele ugerului ei decât după ce aţi întâlnit-o atunci când frâiele măturau pământul, iar chingile din piele era desfăcute. Pentru anumiţi oameni, lucrurile sale cele nedrepte erau precum ramurile îndoite (pline de roade), în vreme ce lucrurile sale drepte erau undeva departe, de neajuns. Pe Allah ! Vi se va părea aidoma unei umbre întinse până la un soroc anume. Așa este şi pământul cu voi, fără de stavile, iar mâinile voastre se întind în ea (în lume), în vreme ce mâinile ocârmuitorilor se ţin departe de voi. Săbiile voastre atârnă deasupra lor, în vreme ce săbiile lor se ţin departe de voi.
Ţineţi minte că pentru fiece sânge (vărsat) va fi cineva care să se răzbune, tot astfel cum pentru fiece va fi cineva care să îl ceară. Cel ce se răzbună pentru sângele nostru este asemenea celui ce își judecă dreptul asupra sinelui. Dumnezeu este acela pe care cel ce cere nu Îl va slei; Căruia nu Îi scapă cel ce fuge de El. Pe Allah ! O, voi, omeiazilor ! În curând vă veți vedea avuțiile voastre în mâinile altora, în căminele dușmanului vostru. Luaţi aminte! Cea mai minunată privire este cea care prinde bine în clipirea ei, iar cel mai bun auz este cel care prinde povețele cele bune şi le primeşte.
Poveţe veşnice
O, voi, oameni ! Luaţi-vă lumină de la flacăra făcliei propovăduitorului care împlineşte ceea ce propovăduieşte, şi adăpaţi-vă de la izvorul cel limpezit de tulburare.
O, voi, robi ai lui Dumnezeu ! Nu vă bizuiţi pe neştiinţa voastră şi nu vă lăsaţi mânaţi de patimile voastre, căci popositorul în acest loc este precum acela care stă pe marginea unui mal săpat de ape, care stă să se năruiască, care își poartă năruirea în cârcă, dintr-o parte în cealaltă, urmându-şi părerea pe care o tot schimbă. El vrea să facă să se lipească ceea ce nu se poate lipi şi să aducă laolaltă ceea ce nu poate sta împreună. Dumnezeule ! Dumnezeule ! Nu vă plângeți celui căruia nu i se poate plânge, celui ce nu vă poate alina şi nici nu vă poate dezlega, cu părerea lui, de ceea ce vi s-a dat a ţine întocmai.
Cu siguranţă, nu există nici o obligaţie asupra întâi-stătătorului (imamului) în afară de cele puse asupra sa din porunca Domnului său ; să facă cunoscută propovăduirea, să își dea silinţa în povăţuire, să revigoreze tradiţia, să stabilească pedepse celor ce le merită, să dea ceea ce se cuvine celor în cauză. Așadar, grăbiţi-vă către cunoaştere, mai înainte ca lujerul ei să se veştejească, mai înainte de a vă lăsa îngrijoraţi de voi înşivă ne mai păsându-vă de sfătuiri întru cunoaştere dintre cei îndreptăţiţi. Împiedicaţi-i pe ceilalți de la ce nu este drept şi abțineți-vă voi înşivă de la aceasta, căci vi s-a poruncit să vă abțineți (voi înşivă) mai înainte de a-i face (pe alţii) să se abţină).
***
Ultima dorinţă a Sfântului Profet către musulmani
Societatea umană, ca şi celelalte componente ale universului creației, este supusă schimbării şi transformării. Diferenţele sensibile constatate în structura fiinţelor omeneşti au generat tendinţe diferite, în urma cărora oamenii ajung să distingă în privinţa agerimii minţii şi obtuzităţii percepției şi înţelegerii sau în ceea ce priveşte capacitatea memorării sau uitării.
Astfel, credinţele, datinile şi tradițiile care guvernează societatea vor fi pasibile de schimbare şi desfigurare în cel mai scurt timp, dacă nu au o bază trainică şi autentică precum şi paznici demni de încredere. Prin observaţie şi experienţă, această chestiune poate fi întru totul lămurită.
Pentru a proteja împotriva acestui pericol, Profetul a stabilit o direcţie (Sunnah) trainică şi solidă, a numit păstrători pentru această cale universală şi nepieritoare, aşadar recomandând :
Gloriosul Coran şi Ahlu-l-Bayt.
Drept urmare, toate grupurile islamice, văzute ca fiind înlănţuite, au relatat că Profetul a afirmat în repetate ocazii, în special la Thaqalayn, următoarele :
Vă încredinţez două lucruri de mare preţ, unul dintre ele este Coranul şi altul este Casa mea.
Acestea două nu vor fi niciodată separate una de cealaltă şi voi nu veți fi conduşi pe un drum greşit, atât timp cât veți rămâne legaţi de ele.
Islamica Republică 