Însemnătatea cunoaşterii

Importanţa efortului depus în atingerea unui scop este asemenea scopului însuşi. Pentru că fiecare om, cu natura sa dăruită de Allah, apreciază importanţa cunoaşterii mai presus decât orice altceva în universul umanităţii, însemnătatea celui care caută şiinţa va fi mai presus de toţi. Întrucât religia islamului se întemeiază pe natura umană, în mod neîndoielnic ea acordă cea mai mare preţuire celor care studiază.

Sfântul Profet  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) a afirmat : Cel care a pornit pe calea dobândirii cunoaşterii este iubit de Allah.

***

În orice epocă, un număr suficient de musulmani trebuie să îşi asume obligaţia studiului în cadrul centrelor de educaţie islamică. Allah Preaînaltul spune :

9:122

Ca şi pentru cei care se căiesc, cei care adoră, cei care aduc laudă, cei care purced prin lume, cei care se închină, cei care se prosternează, cei care poruncesc ceea ce se cuvine şi cei care opresc de la cele neîngăduite  şi cei care păzesc poruncile lui Allah. Binevesteşte-le dreptcredincioşilor!

 

Importanţa învăţătorului şi a îndrumătorului

Învăţătorul este o inimă caldă şi luminoasă, care devine puternică prin lumina cunoaşterii, în scopul de a smulge din rădăcini neştiinţa de carte şi necunoaşterea din întreaga lume. Învăţătorul este cel care-i transformă pe cei necunoscători şi cu inimile împietrite în oameni pătrunzători şi înţelepţi şi îi conduce, cu ajutorul făcliei strălucitoare a cunoaşterii şi educaţiei, către pământul sfânt al bunăstării.

Din acest motiv, respectul pentru învăţători este esenţial, iar supunerea faţă de ei este obligatorie în religia islamului. Învăţătorii sunt consideraţi cei mai evlavioşi şi mai slăviţi oameni din societatea omenească. În privinţa măreţului şi merituosului statut al învăţaţilor, este suficient să amintim mărturisirea imamului Ali  may Allaah be pleased with them care spune :

Cel care m-a învăţat un cuvânt, m-a făcut slujitorul lui.

Această afirmaţie este foarte valoroasă în ceea ce priveşte aprecierea statutului învăţaţilor.

De asemenea, emirul dreptcredincioşilor Ali  may Allaah be pleased with them afirmă :

Oamenii [de religie] sunt împărţiţi în trei categorii :

Prima ceată este alcătuită din ulemalele islamului ; a doua este compusă din cei care dobândesc cunoaşterea pentru mântuirea lor şi a celorlalţi ; a treia constă în cei cărora le lipseşte cunoaşterea şi înţelepciunea. Persoanele din cel de-al treilea grup sunt precum musculiţele poposite pe capul şi pe corpul dobitoacelor, care zboară în diferite direcţii cu fiecare adiere a vântului (ori se îndreaptă oriunde găsesc murdărie şi miros urât).

 

Respectul faţă de învăţaţi

În timp ce înfăţişează statutul distins şi valoarea cunoaşterii precum şi a demnităţii învăţaţilor, Sfântul Coran spune :

58:11

O, voi cei care credeţi! Când vi se spune vouă : „Faceţi loc în adunări!” atunci faceţi voi un loc şi vă va face şi Allah vouă un loc [în Paradis]! Iar când se spune : „Ridicaţi-vă !” atunci ridicaţi-vă voi şi Allah îi va ridica cu [câteva] trepte pe aceia care cred dintre voi şi pe aceia cărora li s-a dat ştiinţa, căci Allah este bine ştiutor a ceea ce faceţi.

Importanţa savanţilor este atât de mare pentru Profet  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention )  încât el afirmă :

Dispariţia unui neam este mai suportabilă şi mai puţin păgubitoare

decât moartea unui învăţat.

În mod asemănător, Atotputernicul Allah afirmă în alt verset:

39:9

Oare acela care petrece timpul nopţii în rugăciuni, prosternându-se şi stând în picioare, este cu teamă de Ziua de Apoi şi Îl roagă de îndurare pe Domnul său? Spune : „Oare sunt egali cei care ştiu cu aceia care nu ştiu?” Însă numai aceia care au minte, trag învăţăminte.

Astfel, învăţatul islamic şi omul necunoscător nu sunt înrudiţi.

Un om învăţat şi înţelept are o superioritate evidentă asupra cuiva căruia îi lipseşte ştiinţa. Concluzia desprinsă din acest verset coranic arată că, în perspectiva Coranului, termenul „cunoaştere” nu este aplicat în mod exclusiv ştiinţei islamice, mai degrabă acoperă orice lucru care oferă înţelegere şi cunoaştere raţională omului şi îl ajută în chestiunile lumeşti şi cereşti.

Referitor la superioritatea învăţaţilor faţă de cei care se închină şi a oamenilor pioşi, s-a transmis următoarea afirmaţie a lui Muhammad al Baqir  may Allaah have mercy upon him :

Un învăţat care pune la contribuţie ştiinţa sa,

este superior faţă de 7000 de închinători şi are întâietate faţă de ei.

Profetul  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) crede că statutul personalităţii omului este determinat de cunoaşterea sa. Sfântul Profet  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) afirmă :

Cel mai învăţat om este cel care îşi îmbogăţeşte cunoaşterea prin primirea ajutorului de la ştiinţa celorlalţi. Valorea omului este determinată de cunoaşterea sa. Astfel, cu cât omul este mai cunoscător, cu atât este mai valoros, iar cu cât este mai nepriceput, cu atât este mai puţin preţuit.

 

Datoriile profesorilor şi ale ucenicilor

Sfântul Coran socoteşte cunoaşterea şi învăţătura drept viaţa adevărată a omului, deoarece în lipsa cunoaşterii, omul nu ar fi diferit de un obiect neînsufleţit sau de un mort.

De aceea, un ucenic ar trebui să-şi considere învăţătorul drept un centru al existenţei, de la care primeşte, treptat, amănunte cu privire la viaţa sa concretă. Din acest motiv, ar trebui să fie îndatorat pentru existenţa sa faţă de învăţător şi să nu îi dezamăgească aşteptările. El nu trebuie să arate îndărătnicie în primirea învăţăturilor, chiar dacă ele sunt însoţite de severitate. Ucenicul trebuie să îşi respecte învăţătorul în prezenţa şi în absenţa lui, în timpul vieţii şi după moartea acestuia.

La fel, profesorul ar trebui să se simtă răspunzător pentru viaţa ucenicilor săi. Nu trebuie să fie plictisit şi nici nu trebuie să-şi afle liniştea atât timp cât nu şi-a îndrumat elevii până la condiţia de oameni onorabili şi vrednici. Învăţătorul nu ar trebui să fie dezamăgit dacă uneori elevii nu manifestă grija cuvenită pentru primirea învăţăturilor sale. El trebuie să încurajeze şi să-şi răsplătească elevii atunci când înaintează în privinţa educaţiei lor. Prin cuvintele şi faptele sale, profesorul nu trebuie niciodată să influenţeze negativ moralul elevilor săi.

Două chestiuni importante în cadrul învăţăturilor islamului

Fiecare dintre politicile sociale răspândite în diferitele societăţi omeneşti cuprind o suită de lucruri tainice. Dacă aceste secrete sunt descoperite lumii, poziţia conducătorilor societăţii şi interesele lor materiale vor fi puse în pericol. Din acest motiv, ei tăinuiesc aceste realităţi publicului larg.

Raţiunea din spatele unei asemenea politici rezidă în faptul că cele mai multe dintre chestiuni sunt zămislirile propriilor minţi. Întrucât acestea sunt împotriva raţiunii şi interesului comunităţii şi ale indivizilor, ei se tem că ar fi puşi în situaţia de a înfrunta un potop de proteste, riscând pierderea avantajelor personale, dacă aceste lucruri ascunse ar ieşi la iveală. Din acest considerent, diverse structuri bisericeşti sau centre intelectuale şi spirituale ale altor religii denotă o oarecare ezitare în a permite păreri personale, asumându-şi dreptul de a adapta şi explica învăţăturile şi conţinutul cărţilor religioase. Potrivit acestora, este de datoria oamenilor să accepte fără tăgadă orice afirmă ele. Aeastă metodă a tulburat multe politici religioase instituite în lume, denaturându-le scopul benefic.

Însă, întrucât islamul are încredere în justeţea sa, spre deosebire de alte politici religioase şi nereligioase, nu vede nici o ambiguitate sau lipsă de claritate în optica deţinută.

(1) Islamul nu tăinuieşte nici un lucru corect, nici nu permite musulmanilor să păstreze secretă o chestiune justă şi de mari beneficii. Aceasta deoarece normele islamice sunt formulate potrivit legilor naturii şi ale creaţiei, aşadar, nici unul dintre aceste adevăruri şi realităţi nu pot fi tăgăduite. Tăinuirea beneficiilor pentru ceilalţi sau a adevărului sunt păcate importante.

În cuvintele sale Atotputernicul Allah i-a condamnat pe cei care ascund adevărul, spunând:

2:159

Iar pe aceia care ascund semnele limpezi şi călăuzirea pe care Noi le-am trimis, după ce le-am făcut cunoscute oamenilor prin Scriptură, pe aceia îi blesteamă Allah şi îi blesteamă blestemătorii!

(2) Islamul a poruncit adepţilor săi să cugete liber cu privire la adevăruri şi învăţături, dar să înceteze această înaintare oricând remarcă cea mai neînsemnată nelămurire ; de aceea, credinţele lor limpezi pot rămâne neatinse de vătămarea tenebrelor oricăror dubii sau incertiduini. Islamul porunceşte oamenilor, de asemenea, să încerce să îndepărteze orice incertitudine într-o manieră justă şi doritoare de adevăr şi să se străduiască să le lămurească cu sinceritate, dacă le întâmpină. Atotputernicul Allah spune:

17:36

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat!

Înfrânarea de la libera cugetare şi exprimarea adevărului

Perceperea realităţilor prin intermediul cugetării şi reflecţiei şi recuoaşterea lor sunt cele mai valoroase însuşiri ale omului, singurele semne particulare ale superiorităţii lui asupra celorlalte dobitoace, precum şi fundamentul demnităţii şi onoarei sale. Sentimentul dragostei faţă de umanite şi instinctul realităţii nu vor permite niciodată omului să fie privat de libertatea de cugetare prin impunerea unei gândiri mimetice. Nici nu vor permite judecăţii să fie condusă pe o cale greşită prin ascunderea adevărurilor, într-atât încât să stingă gândirea dumnezeiască. Totuşi, această circumstanţă nu ar trebui să fie trecută cu vederea atunci când omul este incapabil să înţeleagă un adevăr sau când, datorită stăruinţei şi îndărătniciei, nu există nici o speranţă pentru statornicirea adevărului.

***

Prin intermediul multor tradiţii , imamii au oprit cu chibzuinţă oamenii de la cugetarea unor adevăruri, care sunt dincolo de nivelul de înţelegere al omului.

Atotputernicul Allah permite tăinuirea stării reale a lucrurilor sub forma disimulării (taqiyyah) în două situaţii:

3:28

Dreptcredincioşii să nu îi ia [ca] aliaţi pe cei care nu cred drept sprijin [contra] dreptcredincioşilor. Cel care face aceasta nu va mai avea legătură cu Allah, afară de situaţia în care căutaţi o pavăză să vă feriţi de ei. Dar Allah [vă avetizează] de El [însuşi]. Şi la Allah este întoarcerea.

16:106

Aceia care nu cred în Allah, după ce au crezut, afară de acela care este silit [să nu creadă], dar inima lui este netulburată întru credinţă – de aceia care şi-au deschis inima către necredinţă, va veni mânie de la Allah şi ei vor avea parte de un chin cumplit.

În câteva cazuri, islamul socoteşte tăinuirea adevărurilor şi a realităţilor

ca fiind nevătămătoare:

A. Disimularea este aplicată unde nu există nici o şansă de statornicie a adevărului şi când exprimarea adevărului pune în pericol starea, viaţa şi demnitatea cuiva.

B. Când adevărul nu este înţeles de cineva şi exprimarea sa poate să-l conducă la rătăcire sau poate provoca dispreţ şi batjocorire a adevărului.

C. Când datorită lipsei capacităţii de cugetare, se prezintă adevărul într-un mod fals şi se ajunge la denaturare.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s