Îndatoririle morale

Însemnătatea acordată identificării îndatoririlor şi împlinirii lor de către oameni pentru oameni şi implicit pentru întreaga societate este o obligaţie de netăgăduit pentru umanitate. Ar fi cu neputinţă să se găsească o fiinţă umană cumpătată, care să nege această realitate.

Introducere

Întrucât îndatoririle omeneşti şi gradul de împlinire al acestora se află în strânsă legătură cu viaţa şi bunăstarea omenirii, iar religia se deosebeşte de teoriile şi practicile nereligioase, în măsura în care sunt atinse concepţiile privitoare la viaţa omului, îndatoririle religioase vor fi astfel diferite de obligaţiile altor teorii şi practici nereligioase. Potrivit religiei, omul are o existenţă veşnică şi fără de sfârşit, care nu se încheie odată cu moartea. Fondul credinţelor curate şi adevărate, a moralei lăudabile şi a faptelor bune pe care omul le-a săvârşit în această lume înaintea morţii sale, slujeşte drept investiţie fundamentală în viaţa sa veşnică din lumea de dincolo.

De aceea, în privinţa îndatoririlor şi obligaţiilor pe care religia le-a formulat pentru indivizi şi societate, este luată în considerare, de asemenea, şi viaţa din lumea de dincolo.

Religia introduce prevederile ei în domeniul teismului, închinării şi slujirii lui Allah, ale căror consecinţe limpezi se vor destăinui în Ziua Învierii.

Învăţăturile şi practicile nereligioase (oricare ar fi acestea) iau în considerare numai existenţa scurtă şi trecătoare din această lume, exprimând îndatoriri prin intermediul cărora omul poate trage foloase şi avantaje concrete mai mult din existenţa sa materială, care nu diferă de cea a altor fiinţe pământeşti.

Într-adevăr, cu un raţionament care îşi are obârşia în emoţiile şi sensibilitatea dobitoacelor şi a fiarelor, ele concep pentru om o viaţă proprie necuvântătoarelor. Aceste învăţături religioase nu acordă nici o atenţie înţelepciunii omului şi vieţii sale fără de sfârşit, de altfel plină de percepţii raţionale.

De aceea, minunatele precepte morale omeneşti (după cum o arată limpede experienţa vieţii) se sting treptat din cadrul comunităţilor nereligioase, iar prăbuşirea morală a membrilor ei devine inevitabilă şi tot mai evidentă.

Unii oameni argumenteză că fundamentul religiei constă în urmarea şi primirea incontestabilă a unui şir de îndatoriri şi legi, în vreme ce politicile sociale îşi găsesc susţinerea prin logica generală.

Cei care s-au exprimat în acest mod ignoră faptul că legile şi reglementările care sunt aplicate în societate trebuie, în mod categoric, să fie duse la îndeplinire. Nimeni nu a văzut sau a auzit de vreo ţară în care oamenii să urmeze legile de importanţă majoră doar după o dezbatere ştiinţifică şi controversată sau să fie scutiţi de respectarea unor legi a căror filosofie nu o înţeleg. În această privinţă, practicile religioase şi cele nereligioase nu se deosebesc.

Într-adevăr, printr-un studiu asupra condiţiilor naturale şi sociale ale unei ţări, însoţit de un spirit perspicace privind politicile sale în ansamblu, cineva poate afla filosofia din spatele ideilor generale ale legilor ţării respectrive, precum şi anumite detalii ale acestora (însă nu pe toate).

Acest lucru este valabil şi în cazul legilor religioase. Prin înţelepciune şi perspicacitate în privinţa creaţiei şi necesităţilor omului, cineva poate descoperi ideile generale ale legilor religioase, meditând asupra logicii acestora şi contemplând la forma în care sunt sau pot fi aplicate.

Grija faţă de îndeplinirea îndatoririlor

După cum am amintit şi în alte articole, sfânta religie a islamului se constituie sub forma unui program general universal valabil şi perpetuu, care a fost revelat de Atotputernicul Allah ultimului Profet, Muhammad  , în scopul ducerii la bun sfârşit a vieţii omeneşti în lumea aceasta şi în cea de dincolo, prin desprinderea corabiei omenirii de mlaştina barbariei şi nenorocirii şi prin călăuzirea ei spre limanul mântuirii.

Pentru că religia este un plan real de viaţă, ea a precizat în mod inevitabil îndatoririle omului asupra lucrurilor care au legătură cu viaţa sa şi i-a cerut să le ducă la îndeplinire.

În general viaţa noastră este legată într-o primă instanţă de Atotputernicul Allah Care ne-a creat. Îndatorirea noastră morală faţă de bincuvântările Sale este mai mare decât orice datorie, iar grija pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de Sfânta Sa Prezenţă este mai indispensabilă decât orice altă obligaţie. Imediat în urma acestei obligaţii faţă de Creator şi implicit faţă de mesajele profeţilor săi, urmează datoria faţă de semenii noştri cu care suntem datori să vieţuim, să colaborăm şi să ne ducem la îndeplinire saricinle şi obligaţiile noastre; iar pe final grija pentru noi înşine; aşadar:

Cum oare poate trăi aproape de Domnul său, acela care Îl nesocoteşte?

plasând importanţa sa deasupra importanţei Sale?