Solia adevărului

= نهج البلاغة =

Predica 194

Greutăţile soliei

Pe El Îl slăvim Cel care ne-a hărăzit să Îi dăm ascultare şi ne-a prevenit asupra neascultării şi pe cel care s-a rugat la El să desăvârşească darurile Sale (către noi) şi să ne facă să ne ţinem de frânghia Lui. Mărturisim că Muhammad  este robul şi trimisul Său. El intră la strâmtoare pentru mulţumirea lui Dumnezeu şi pentru El soarbe orice amărăciune. Cei apropiaţi au devenit feluriţi pentru el, cei îndepărtaţi s-au unit împotriva lui. Arabii au smuls zăbala ca să ajungă mai repede să se războiască cu el, lovind (cu furie) pântecele animalelor călărite ; duşmanii lui tăbărau din cel mai îndepărtat ţinut, din ultimul loc la care se poate ajunge.

Vă sfătuiesc pe voi, robi ai lui Dumnezeu, să aveţi pioşenie faţă de Allah şi vă previn asupra făţarnicilor, căci ei înşişi sunt rătăciţi şi îi rătăcesc şi pe alţii, căci au alunecat şi îi fac şi pe alţii să alunece. Ei capătă felurite culori şi iau diverse forme. Ei te sprijină cu tot ce se poate sprijini, şi sunt mereu cu privirea pe tine. Inimile lor sunt bolnave, însă chipurile lor sunt curate. Ei merg cu fereală, şi se strecoară ca paguba. Vorbesc de tămăduire dar faptele lor sunt ca bolile de nevindecat. Ei sunt invidioşi pe înlesnire, susţinând nenorocirea, strivind nădejdea. Pe orice drum au câte o victimă, însă ei se milostivesc de oricare inimă şi varsă lacrimi mincinoase pentru orice mâhnire. Ei îşi ridică osanale unii altora şi aşteaptă răsplată unii de la alţii. Când cer ceva, insistă îndelung, dacă reproşează cuiva ceva, ajung să îl urască, dacă dau o sentinţă, atunci exagerează. Pentru fiece adevăr ei au o deşertăciune, pentru fiece lucru drept unul aplecat, pentru fiece vietate un ucigaş, pentru fiece uşă încuiată, o cheie, pentru fiece noapte, o lampă. Ei sunt roşii de pizmă, însă cu disperare încearcă să-şi ţină pieţe, să-şi împrăştie printre ei mărfurile. Când vorbesc seamănă îndoiala. Când descriu ceva, exagerează. Mai întâi, oferă căi uşoare, apoi le îngustează. Ei sunt din ceata Diavolului, aţâţătorii focului.

58:19

Şeitan a pus stăpânire peste ei şi i-a făcut să uite pomenirea lui Allah. Aceştia sunt ceata lui Şeitan iar ceata lui Şeitan e cu cei pierduţi!

***

Predica 196

Prevenirea faţă de cei nepăsători

Allah l-a trimis pe Profet  atunci când nu exista nici un semn călăuzitor, nici un far luminător , nici o cale limpede.

Vă sfătuiesc, o voi robi ai lui Dumnezeu, să vă temeţi de Allah şi vă previn asupra acestei lumi căci ea este o locuinţă din care veţi pleca, un loc stânjenitor. Cel ce o locuieşte trebuie să se aştearnă la drum, iar cel ce stă aici trebuie să se îndepărteze de ea. Ea se bălăngăne cu cei ce se află pe ea precum se bălăngăne o corabie asupra căreia suflă furtuni cumplite în largul mării. Unii dintre ei se îneacă şi pier, alţii scapă pe creste de valuri, brăzdate de cozile vânturilor ce îi poartă astfel spre grozăviile lor. Aşadar, cel ce s-a înecat nu mai poate fi readus, cel ce a scăpat este în drum către pieire.

O, voi robi ai lui Dumnezeu, acum ar trebui să faceţi fapte bune, căci limbile vă sunt slobode, trupurile sănătoase, mădularele mlădioase, ţinutul de mers încolo şi încoace vast, locul de alergare larg, înainte de pierderea prilejului şi de venirea morţii. Socotiţi coborârea sa asupra voastră ca adevăr negreşit şi nu îi aşteptaţi venirea.