Măreţia Lui

= نهج البلاغة =

تعرف بخطبة الاشباح وهي من جلائل الخُطب

Predica 91

= cunoscută şi ca predica „umbrelor” =

***

Descrierea lui Dumnezeu

Slavă lui Allah, Cel pe care refuzul şi reţinerea nu Îl îmbogăţesc, dăruirea şi bunătatea nu Îl istovesc, cu toate că orice dă va fi lipsit de măsură, iar orice retrage va fi învinuit pe măsura golului lăsat! El nu doreşte decât foloasele binefacerilor Sale, şi a le spori. Făpturile toate de la El au traiul. El le-a asigurat înzestrările şi le-a învigorat puterile. El a pregătit calea pentru cei ce caută către El, şi pentru cei ce doresc ceea ce este la El. El este tot atât de darnic şi cu ceea ce I se cere, ca şi cu ceea ce nu I se cere. El este Întâiul pentru care nu există „mai înainte”, căci putea fi orice înainte-I. El este Ultimul pentru care nu există „mai apoi”, căci ar putea fi orice după El. El nu îngăduie pupilelor să Îl vadă sau să Îl perceapă. Timpul nu Îl schimbă, astfel încât să recunoască la El vreo schimbare a stării Sale. El nu se află în nici un loc, aşa că nu se poate spune că se mişcă.

Dacă El ar dărui tot ce iese din minele din munţi precum arama, argintul şi aurul curat, tot ceea ce dezvăluie scoicile mării, precum mărgăritare neînşirate şi mărgean cules, toate acestea nu Îi vor afecta bunătatea, şi nici nu Îi vor micşora întinderea a ceea ce are. El are comori de binefaceri care nu se vor epuiza cu cererile supuşilor Săi, căci El este Bunul dăruitor pe care cererea celor ce se roagă nu Îl istoveşte, şi nici stăruinţa celor ce stăruie nu îl sărăceşte.

Calităţile lui Dumnezeu în Coran

Ia aminte, întrebătorule, la acele calităţile ale Sale pe care Coranul le-a zugrăvit şi caută lumina călăuzirii Sale. Lasă-i, apoi, lui Dumnezeu acea cunoaştere pe care Diavolul v-a îndemnat să o căutaţi, pe care nici Coranul nu vă prescrie să o căutaţi, şi care nu are nici o urmă în faptele sau zicerilor Profetului sau a celorlalţi întâi-stătători întru călăuzire. Acesta este dreptul suprem al lui Dumnezeu asupra voastră. Nu uitaţi că cei înrădăcinaţi întru cunoaştere sunt cei ce se abţin să dea la o parte perdelele ce stau înaintea celor tainice, iar recunoaşterea neştiinţei cu privire la amănunte despre cele tainice îi opreşte de la a scormoni în continuare. Allah îi laudă pe cei ce recunosc că nu pot dobândi cunoaşterea ce lor nu le este îngăduită. Ei nu se adâncesc în discutarea a ceea ce nu li se porunceşte cu privire la cunoaşterea Lui, ceea ce ei numesc statornicie. Mulţumiţi+vă cu aceasta şi nu ţărmuiţi măreţia lui Dumnezeu după măsura minţii voastre, căci altfel vă veţi număra printre cei pierduţi.

El este Puternic, într-atât încât atunci când închipuirea se aruncă spre a pătrunde hotarul puterii Sale şi a conştiinţei Sale, eliberându-se de pericolele gândurilor rele, încearcă să Îl găsească în adâncurile împărăţiei Sale, şi deschiderea inteligenţei să pătrundă dincolo de descriere, spre a căpăta ştiinţă despre Fiinţa Sa, trecând de capcanele necunoscutului şi punându-şi toată stradania întru El : El îi va da înapoi, iar ei se vor întoarce înfrânţi, recunoscând că adevărul ştiinţei Lui nu poate fi cuprins prin strădanii la întâmplare, şi nici nu poate vreo iotă din sublimul Cinstei Sale să pătrundă în înţelegerea celor ce gândesc.

El a obârşit facerea fără vreo mostră pe care să o poată urma, şi fără vreun tipar pregătit de vreun creator slujit înaintea Lui. El ne-a arătat împărăţia tăriei Sale şi nenumărate minuni ce grăiesc despre înţelepciunea Sa. Recunoaşterea nevoii creaţiei de a fi ţinută prin puterea Sa dovedeşte trebuinţa de a avea o pricină pentru a se face cunoscut. Minunăţiile făcute prin lucrurile pe care El le-a făurit şi semnele înţelepciunii Sale au fost date astfel la iveală, Tot ceea ce El a creat este dovadă pentru El şi o călăuză înspre El. Chiar şi creaţia Sa necuvântătoare este o dovadă ce se poartă de parcă ar avea grai, iar călăuzirea către Plăsmuitor este dreaptă.

Mărturisesc că cel care Te asemuieşte cu făpturile Tale cu mădulare limpede distinse, cu încheieturi bine strânse, nu leagă tainicul lăuntrului său de cunoaşterea Ta, iar inima sa nu i-a fost învăluită de siguranţa că Tu nu ai nici un tovarăş. Este ca şi cum nu i-ar fi auzit pe cei ce i-au urmat pe alţii cum se leapădă de cei urmaţi, spunând:

26:97-98

Pe Allah! Noi am fost în rătăcire vădită când ne socoteam deopotrivă cu Domnul lumilor.

Mint cei ce Îţi fac asemănare, asemuindu-Te idolilor lor şi înveşmântându-Te , în închipuirile lor, în straiele făpturilor Tale, Îţi atribuie, după gândurile lor, părţi ca ale celor înzestraţi cu trupuri şi Îţi măsoară puterea, cu puţinătatea minţilor lor, cu făpturile cărora li s-a dat putere. Mărturisesc că oricine Te socoate deopotrivă cu creaţia Ta, Te face egalul idolilor, iar cel care Te face egalul idolilor este un tăgăduitor al versetelor pline de înţelepciune ce au fost pogorâte şi al mărturiilor care vorbesc despre temeiurile dovezilor Tale vădite. După cum mărturisesc că Tu eşti Allah, Cel care nu poţi fi mărginit de către minţi, astfel încât să fii la cheremul gândului cel schimbător şi nici de către părerile ce le trec prin cap, aşa încât să fii limitat şi schimbat.

Calităţile Creatorului

El a pus măsură în tot ceea ce a creat, iar măsurile [Sale] sunt trainice. El a orânduit creaţia pe care a făcut-o gingaşă. El a hotărât îndrumarea către El, iar aceasta nu încalcă hotarele demnităţii Sale şi nici nu ajunge să nu împlinească ţelul Său. Nu îi este greu celui ce i s-a poruncit să meargă potrivit voinţei Lui ; şi cum ar fi fost altfel de vreme ce toate poruncile sunt date din voinţa Lui. El este Făuritorul feluritelor lucruri fără a recurge la închipuire, fără trebuinţa vreunui imbold, ascuns în El, fără rodul vreunei încercări dată de frământările veacurilor, şi fără vreun tovarăş care să Îl fi ajutat la plăsmuirea de lucruri minunate.

Astfel creaţia s-a împlinit la porunca Sa şi s-a înclinat întru supunere faţă de El, şi a răspuns chemării Sale. Nu i s-a împotrivit nici trândăvia vreunui melc lipsit de cochilie, sau lâncezeala celui ce tot găseşte dezvinovăţiri.

El a pus în bună rânduială rotunjirile lucrurilor şi le-a stabilit hotarele. Cu puterea Sa, a împăcat cele potrivnice şi a legat băierile celor asemănătoare. Apoi, El le-a separat pe speţe, deosebite prin margini şi măsuri, prin însuşiri şi forme. Aceasta a fost obârşia făpturilor pe care a hotărât să le facă. Le-a dat forma pe care a vrut-o şi le-a plăsmuit.

Cum au fost create cerurile

El le-a orânduit fără să anine marginile deschiderilor lor, a alăturat lărgimile crăpăturilor şi le-a legat unele cu altele. El a făcut astfel încât apropierea de înălţimile sale să fie uşoară pentru acei (îngeri) care s-au pogorât cu poruncile Sale, ca şi pentru acei (îngeri) care se înalţă cu faptele făpturilor (Sale). El le-a chemat atunci când erau încă precum un fum. Deodată, toartele despicăturilor s-au prins unele de altele, iar Dumnezeu a deschis uşa cea închisă şi a pus paznici meteorilor la acele scobituri şi le-a ţinut cu mâinile Sale (adică, cu puterea Sa) împiedicându-le să cadă în hăul văzduhului.

El le-a poruncit să rămână supuse poruncilor Sale. El a făcut ca soarele să le fie semn văzător pentru zi, iar luna – semn umbrit pentru noapte. Apoi le-a pus în mişcare pe albiile lor, şi le-a hotărât iuţeala mersului pentru treptele călătoriei astfel ca să se facă, cu ajutorul lor, deosebirea între noapte şi zi, şi să se poată număra anii, a căror socoteală să poată fi ştiută după măsura lor.

A aninat apoi bolta în vastitatea aceasta, şi i-a pus podoabe din mărgăritare strălucitoare şi stele aidoma făcliilor. El i-a ţintit pe cei ce trăgeau cu urechea cu meteori strălucitori. Apoi, a făcut-o şă-şi urmeze drumul hotărât, supunându-i stelele nemişcătoare, stelele mişcătoare, stelele căzătoare şi stelele urcătoare, stelele de rău prevestitoare şi stelele de bine prevestitoare.

Apoi Dumnezeu a creat spre a umple cerurile Sale şi a popula catul cel mai de sus al împărăţiei Sale, făpturi minunate şi anume îngerii. Cu aceşti îngeri El a umplut hăurile cerului şi a populat nemărginirea văzduhurilor sale. În lăuntrul acestor hăuri răsună glasurile îngerilor care Îl preamăresc, în împrejurimile sfinţeniei, îndărătul perdelelor acoperitoare şi corturilor slavei. Îndărătul acestui răsunet care asurzeşte urechile, sălăsluieşte splendoarea luminii care desfide privirea ce se apropie de ea, iar privirea rămâne neputincioasă la hotarul ei.

El i-a creat în felurite forme şi cu felurite însuşiri. Ei (îngerii) au aripi. Ei preamăresc sublimul Gloriei Lui. Ei nu îşi însuşesc măiestria Lui care se întrupează în creaţie şi nici nu pretind că ar fi creat ei ceva din ceea ce El a creat, fiecare cu însuşirea sa aparte.

21:26-27

 Ei [îngerii] sunt numai robi cinstiţi ce nu Îi ies din Cuvânt şi după porunca Lui trudesc.

El i-a făcut păstrători ai revelaţiei Lui, şi i-a însărcinat să o ducă trimişilor Săi, ca apărători ai poruncii şi opreliştii Sale. El i-a ţinut departe de îndoiala asemuirilor, aşa că niciunul dintre ei nu se abate de la calea mulţumirii Sale. El le-a dăruit foloasele ajutorului Său şi le-a făcut inimile să simtă supuşenie şi pace. El le-a deschis poarta supunerii faţă de slava Sa. El le-a înălţat minarete luminoase ca semne ale unicităţii Sale. Greutatea păcatelor nu îi împovărează, iar rotirea zilelor şi nopţilor nu îi face să plece în bejenie. Îndoielile nu au săgeţi care să le atace temeinicia credinţei lor. Neliniştile nu le împresoară temeliile convingerii lor. Ura înverşunată nu s-a aprins printre ei, buimăceala nu le-a răpit ceea ce au strâns din ştiinţa Lui în inimi şi nici ceea ce a poposit în piepturile lor din măreţia strălucirii Sale. Gândurile cele rele nu le dau târcoale, înceţoşându-le judecata cu rugina lor.

Felurile îngerilor

Printre ei sunt unii învăluiţi în nori grei, alţii în semeţia munţilor înalţi, alţii în întunecimea beznei cotropitoare. Mai sunt şi aceia ale căror tălpi au găurit cele mai de jos hotare ale pământului. Acele tălpi sunt aidoma unor steaguri albe ce ajung până în pustiurile văzduhului, iar dedesubtul lor suflă vântul cel lin, care îi susţine până la ultimul hotar.

Însuşirile îngerilor

Ocupaţi cu slujirea Lui , ei au ajuns să fie lipsiţi de griji, iar adevărurile credinţei au făcut legătura între ei şi cunoaşterea Sa. Convingerea lor întru El i-a făcut să se dedice întru totul Lui. Ei tânjesc după ceea ce este de la El, şi nu după ceea ce ar exista la un altul. Ei au gustat dulceaţa cunoaşterii Sale şi au băut din cupa îndestulătoare a dragostei Sale. Rădăcinile evlaviei faţă de El au fost sădite în adâncimea inimilor lor.

Aşadar ei şi-au îndoit spinările cele drepte întru proslăvirea Sa, însă tot dorul lor de El , întreaga lor supuşenie şi marea lor apropiere nu a îndepărtat de la ei frânghia temerii lor. Ei nu sunt stăpâniţi de admiraţia de sine, astfel încât să se sumeţească pentru ceea ce au făcut. Umilinţa lor dinaintea strălucirii lui Dumnezeu nu îi lasă să îşi preţuiască propriile fapte bune. Trândăvia nu îi afectează, în pofida îndelungii lor întristări. Dorul lor (către El) nu se micşorează, astfel ca ei să îşi întoarcă faţa de la nădejdea în Sprijinitorul lor. Vârful graiului lor nu se usucă de la rugăciunile cele prelungite (către Dumnezeu). Alte ocupaţii nu pun stăpânire pe ei într-atât încât să le preschimbe glasurile (puternice) întru El în glasuri abia şoptite. Umerii nu li se scrântesc atunci când se aşează pentru săvârşirea ascultării, iar ei nu îşi îndoaie gâturile (într-o parte sau alta) spre a găsi tihnă în neascultarea poruncii Sale. Nesăbuinţa nepăsării nu năpădeşte hotărârea lor de a se sforţa, iar înşelăciunile poftelor nu le biruie curajul. Ei îl privesc pe Stăpânul Tronului ca pe depozitarul Zilei în care vor fi în nevoie. Mulţumită iubirii lor (pentru Allah) ei se întorc către El chiar şi atunci când alţii se întorc către făpturile create. Ei nu se opresc nicicând din slujirea Sa. Iubirea lor adâncă pentru trebuinţa ascultării Sale nu îi îndreaptă decât înspre izvoarele propriilor inimi, izvoare ce nu se golesc nicicând de nădejdea întru El şi teama de El. Teama (de Dumnezeu) nu îi părăseşte niciodată, astfel încât să îşi poată domoli strădaniile, şi nici ispitele nu i-au biruit astfel încât să îi facă să aleagă o căutare lesnicioasă în locul eforturilor lor serioase. Ei nu socot că faptele lor trecute sunt măreţe, căci de le-ar fi socotit măreţe, nădejdea le-ar fi şters mila din suflet.

Curăţirea îngerilor de josnicii

Ei nu au păreri diferite (unii de ceilalţi) faţă de Domnul lor, ca urmare a stăpânirii Diavolului asupra lor. Nu i-a despărţit pe unii de alţii obiceiul prost de a rupe legăturile. Pizmuirea nu i-a luat în stăpânire, îndoiala nu i-a trimis pe căi diferite. Treptele vitejiei nu i-a împărţit. Astfel ei sunt captivi ai credinţei a cărei frânghie nu le-o desface nici îndepărtarea, nici luarea pe scurtătură, nici istovirea, nici trândăveala. Nu se află nici cel mai mic loc – fie el de mărimea unei pieli – în tăriile cerului fără ca vreun înger să nu fie prosternat pe el, sau înfăptuirea degrabă (a poruncilor Sale). Prin îndelunga ascultare a Domnului lor, ei îşi sporesc cunoaşterea, iar preacinstirea Domnului lor le sporeşte măreţia în inimi.

Cum a fost făcut pământul

Allah a învârtoşat pământul pe tumultul unor nărăvaşe talazuri, pe vastele ape ale mărilor revărsătoare, unde valurile se ciocnesc, plesnindu-se şi aruncându-se unele asupra altora cu crestele lor, iscând spumă. Astfel, zbuciumul apei răscolite s-a supus sub greutatea poverii ce i-a fost dat să o care, agitaţia ei ţâşnitoare s-a domolit ; pământul a strâns-o la pieptul său, iar ea s-a supus ruşinată. Pusă în chingi, apa s-a potolit, biruită, după un ultim muget al valurilor sale, mânată ca un captiv, iar pământul s-a liniştit, închegându-se în vastitatea acestei ape. (Şi astfel) pământul a pus capăt mândriei, înfumurării , rangului înalt şi trufiei apei, şi a domolit cutezanţa curgerii sale, aşadar, ea s-a oprit după năvala sa furtunoasă şi s-a liniştit după agitaţia sa fierbătoare.

Atunci când tumultul apei s-a potolit sub marginile pământului şi sub povara munţilor celor înalţi şi semeţi de pe umerii săi, Dumnezeu a făcut să ţâşnească izvoare de apă din vârfurile nasurilor lor, şi le-a răspândit pe întinderile şesurilor şi văilor lor brăzdătoare, apoi le-a domlit curgerea cu steiuri de piatră rostuite şi stânci cu colţuri lungi şi tari. S-a oprit, apoi, din uşorul său tremurat când munţii au fost stabiliţi în locuri diverse pe faţa sa, înfigându-i şi acoperind cu ei crăpăturile întinderilor. Atunci, Dumnezeu a creat imensitatea dintre pământ şi boltă şi a făcut vântoase care să bată pentru locuitorii săi. După aceea i-a îndemnat pe locuitorii săi să se răspândească pretutindeni, la loc potrivit lor. După aceea, El nu a lăsat în părăsire fâşiile goale de pământ, acolo unde porţiuni mari duceau lipsă de izvoare de apă, iar râurile nu-şi puteau găsi albia către ele, ci a creat nori plutitori care dau viaţă ţinuturilor neroditoare şi fac ca verdeaţa să crească.

El a făcut un nor mare adunând laolaltă norişori. Atunci când apa s-a strâns în el, iar fulgerul a început să lumineze pe margini şi luminarea s-a lăţit şi sub norii cei albi, ca şi sub cei grei, El a trimis cu tărie ploaia cea îmbelşugată. Norul atârna spre pământ, iar vânturile dinspre miazăzi îl storceau spre a-şi revărsa apa precum cămila care se îndoaie pentru mulgere. Când norul s-a secătuit pe pământ şi a dat drumul întregii ape pe care o purta cu sine, Dumnezeu a făcut să crească ierburi pe pământul gol, şi pe munţii cei uscaţi.

Frumuseţea naturii

Ca atare, pământul s-a simţit mulţumit că a fost împodobit cu grădinile sale şi s-a minunat de veşmintele sale de verdeaţă moale şi de podoabele înfloririi sale. Dumnezeu a făcut toate acestea ca mijloace de întreţinere a oamenilor şi ca hrană pentru fiare. El a tăiat cărări largi pe tot cuprinsul, şi a înălţat minarete (de îndrumare) pentru aceia care merg pe cărările Sale.

Povestea lui Adam şi trimiterea profeţilor

După ce a lăţit pământul şi i s-au împlinit poruncile, El l-a ales pe Adam drept cel mai bun din făpturile Lui şi l-a făcut cel dintâi din toată creaţia. I-a dat să locuiască în Rai şi a făcut toate orânduielile ca el să mănânce în el (în Rai) şi i-a arătat şi din ce anume El i-a oprit. El i-a spus că dacă se îndreaptă înspre aceasta (oprelişte), acest lucru înseamnă nesocotirea Lui şi primejduirea locului său. Adam însă a făcut ceea ce fusese înfrânat să facă, întocmai precum Dumnezeu ştiuse de dinainte. În cele din urmă, Allah l-a trimis jos [pe pământ], după primirea căinţei sale, spre a popula pământul Său cu urmaşii lui şi spre a sluji drept dovadă şi apărare a Sa printre făpturile Sale.

Chiar şi atunci când a făcut ca Adam să moară, El nu i-a lăsat pe ceilalţi fără cineva care să le întărească mărturia întru domnia Sa, şi să slujească drept legătură între ei şi Ştiinţa Sa, aşadar El le-a oferit dovezi prin trimişii Săi aleşi şi purtători ai nădejdii cuvântului Său, veac după veac, până ce şirul s-a încheiat cu profetul nostru Muhammad  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) ca dovadă a Lui şi prin care prevenirile Sale şi-au atins ţinta.

Dăruirea celor trebuincioase traiului

El a orânduit cele trebuincioase traiului cu belşug şi cu sărăcie. El le-a împărţit şi cu puţinătate şi cu abundenţă. El a făcut aceasta cu dreptate, pentru a pune la încercare pe oricine a dorit El, cu înlesnire sau cu greutate, spre a vedea prin aceasta mulţumirea şi răbdarea celui bogat şi celui sărac. El a însoţit, apoi, belşugul cu nenorocirile mizeriei, siguranţa, cu hărţuielile năpastelor, şi plăcerea bucuriilor, cu amarurile mâhnirilor. El a hotărât soroacele pe care le-a făcut scurte sau lungi, mai timpurii sau mai târzii, şi le-a încheiat cu moartea. El a făcut ca moartea să poată trage sforile vârstelor şi să le reteze în bucăţi.

El cunoaşte tainele celor ce le tăinuiesc, sfatul secret al celor ce iau parte la el, simţămintele lăuntrice ale celor ce se complac în a ghici, certitudinile stabilite, bănuielile vagi ale ochilor, conţinutul lăuntric al inimilor şi adâncurile necunoscutului. Şi tot El este Cel ce ştie ce se poate auzi prin simpla aplecare a urechilor, fojgăiala văratică a furnicilor şi locaşul iernatic al gâzelor, răsunetul plânsetelor femeilor bocind şi foşnetul paşilor, El ştie, totodată, rodul din lăuntrul tecilor, ascunzişurile sălbăticiunilor din văgăunile munţilor şi ale văilor, locurile dosite în care se strâng ţânţarii pe trunchiurile copacilor şi în ierburi, mugurii care dau frunzele pe ramuri, jgheaburile prin care picură sămânţa din şale, norii abia întremaţi ca şi cei mari, laolaltă adunaţi, picăturile de ploaie din norii cei vălătuciţi, firele de praf împrăştiate de vârtejuri din poalele lor, urmele şterse de ploi cu şuvoaiele lor, forfoteala gângăniilor pe dunele de nisip, cuiburile înaripatelor pe stâncile munţilor şi cântul păsărilor gureşe în bezna culcuşului în care clocesc. El ştie tot ce au strâns scoicile, şi învelit valurile mărilor, tot ce se ascunde în bezna nopţii, şi tot ce asupra sa aduce lumina zilei strălucire, precum şi toate cele asupra cărora uneori noaptea este atotputernică, iar alteori lumina zilei aduce strălucire, urma fiecărui pas şi simţirea fiecărei mişcări, ecoul fiecărui sunet şi mişcarea oricărei buze, căminul fiecări fiinţe vieţuitoare, greutatea fiecărui fir de praf, tresărirea fiecărei inimi ce tresaltă şi tot ce se află pe pământ, precum roadele copacilor sau frunza care pică , sau locul în care se opreşte sămânţa, sau apa în care dospeşte sângele şi apoi boţul de carne, întremarea facerii şi naşterea fătului.

Cu toate acestea, El nu are a suferi nici o cheltuială şi nici o piedică nu Îl zădărniceşte în păstrarea a ceea ce El a creat , şi nici o năpastă sau mâhnire nu Îl împiedică în împlinirea Poruncilor şi gospodărirea făpturilor Sale. Ştiinţa Sa le pătrunde, iar ele se află în numărătoarea Sa. Dreptata Sa se întinde asupra tuturor iar mărinimia Sa le cuprinde pe toate, cu toate că rămân în urmă cu ceea ce Lui i se cuvine.

Cuvinte adresate lui Dumnezeu, Unul

Allah! Ţie ţi se cuvine prea-frumoasa descriere şi Ţie Ţi se cuvine prea-înalta cinstire.

Dacă nădejdea se îndreaptă către Tine , Tu eşti cel mai bun în care să se nădăjduiască.

Dacă se aşteaptă ceva de la Tine, Tu eşti cel mai bun de la care se poate aştepta.

Dumnezeule ! Ai pogorât asupra mea o asemenea putere, încât eu nu preamăresc pe altul în afara Ta, şi nici nu slăvesc pe nimeni în afara de Tine.

Eu nu îmi îndrept lauda către acei alţii care sunt ocne de neizbândă şi locuri de îndoială.

Tu mi-ai ţinut departe limba de laude către fiii lui Adam şi preamăriri ale robilor creaţi.

Dumnezeule! Oricare din cei ce slăvesc are de la cel pe care îl slăveşte răsplată şi dăruire.

Eu în Tine mi-am pus nădejdea, călăuzit de comorile milei Tale şi de prinosul iertării Tale.

Dumnezeule! Aici (în faţa Ta) stă în picioare cel ce Te socoate ca fiind Unul aşa cum Ţie Ţi se cuvine şi nu a privit pe nimeni altcineva care ar fi fost demn de aceste laude şi preamăriri, pe nimeni altcineva în afară de Tine.

Dorinţa mea către Tine spune că nimic altceva în afară de bunătatea Ta nu îi poate vindeca sărăcia şi nici nu îi poate împlini nevoile, nimic altceva decât harul Tău şi fă-ne să nu avem nevoie să întindem mâinile spre nimeni altcineva în afară de Tine, pentru că,

66:8

Tu eşti Atotputernicul

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s