Religia islamică

Pe parcursul unei analize asupra originii religiei, modul de abordare cel mai sigur, pe care se poate conta din punct de vedere religios îl reprezintă Sfântul Coran, deoarece nu conţine deviaţii de orice natură sau elemente imprecise.

Sfântul Coran afirmă astfel :

3:19

[unica] religie acceptată de Allah este islamul şi nu au fost deosebiri între cei cărora le-a fost dată Scriptura decât după ce a ajuns la ei Ştiinţa, din pricina pizmei lor. Iar cel care nu crede în semnele lui Allah [să ştie că] Allah este grabnic la socoteală!

Religia autentică a islamului a însoţit omul începând de la prima zi a creaţiei. În Sfântul Coran omul a fost numit Adam. El a devenit un profet către care au fost transmise inspiraţiile dumnezeieşti (wahyy). Religia lui Adam era foarte simplă şi cuprindea câteva principii generale : oamenii erau îndatoraţi a nu uita de Allah, să fie îngăduitori unul faţă de altul, în mod special faţă de părinţii lor, şi mai erau preveniţi să se păzească de depravare, omor şi fapte rele.

După Adam şi după Eva, copiii lor şi-au petrecut viaţa în cea mai mare simplitate şi fără neînţelegeri. Cum numărul oamenilor a crescut, ei s-au adunat treptat la un loc şi au format o viaţă comunitară. În acest fel, au învăţat cum să trăiască şi s-au apropiat de civilizaţie. Deoarece numărul oamenilor s-a înmulţit treptat, ei s-au împărţit în diferite seminţii. În fiecare dintre acestea, existau persoane însemnate pe care oamenii le cinsteau ; le construiau statui şi le plăteau tribut, chiar şi după moarte. Drept urmare în acele vremuri s-a răspândit idolatria şi, după cum au consemnat conducătorii religioşi, astfel a luat naştere închinarea la divinităţile păgâne. Istoria idolatriei confirmă, de asememea, acest aspect. Puţin câte puţin, ca o consecinţă a purtării nedrepte a celui tare faţă de cel slab, au apărut neînţelegerile. Aceste dezacorduri şi diferenţe accidentale de opinie au dus la diferite tipuri de ciocniri în viaţa de zi cu zi.

Producerea conflictelor, care determinau abaterea omului de la drumul bunăstării la cel al suferinţei şi distrugerii , a fost cauza pentru care Allah Cel Milostiv, pentru a pune capăt neînţelegerilor, a numit profeţi şi a trimis Cărţile dumnezeieşti.

Precum Allah spune :

2:213

Oamenii au fost [la început] un singur neam. Şi i-a trimis Allah pe profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât împreună cu ei Scriptura cu Adevărul, pentru a face judecată între oameni [popoare], acolo unde ei se aflau în vrajbă. Cei cărora le-a fost dată însă Cartea, după ce-au primit dovezile vădite, s-au pizmuit între ei. Allah i-a călăuzit doar pe cei care au crezut acest Adevăr asupra căruia alţii s-au certat, cu îngăduinţa Sa. Allah călăuzeşte pe cine voieşte pe calea cea dreaptă.

Religia islamului

Sfânta religie a islamului este ultima religie dumnezeiască şi , din acest motiv, este cea mai desăvârşită dintre toate. Cu venirea acestei religii, religiile anterioare au fost abrogate pentru că, având o religie desăvârşită, nu mai este nevoie de una incompletă.

Religia islamului a fost trimisă către om prin mijlocirea alesului nostru Profet Muhammad  . Acestă poartă a mântuiurii şi bunăstării a fost deschisă omenirii într-o vreme în care societăţile trecuseră pin epoci de imaturitate şi decădere spirituală, fiind astfel pregătite să dobândească desăvârşirea ideală şi să obţină capacitatea de a câştiga cunoaşterea prin lucruri minunate şi dumnezeieşti, împreună cu posibilitatea lor de a fi puse în lucrare.

De aceea, islamul a instituit fapte şi învăţături adecvate, potrivite cu logica practică a omului, stabilind o morală lăudabilă, care distinge oamenii ; şi a prescris învăţături ce îmbunătăţesc aspectele sociale şi individuale ale vieţii omului.

Din acest motiv, religia islamului este universală şi veşnică. Ea este alcătuită dintr-o succesiune de învăţături religioase, precum şi dispoziţii morale şi practice, care dacă devin aplicate : asigură bunătarea şi satisfacţia omului în lumea aceasta şi în lumea de dincolo. Preceptele islamului sunt concepute astfel încât să ducă la cele mai bune condiţii de viaţă şi la cea mai avansată stare de depăşire a condiţiei proprii, în folosul oamenilor şi societăţilor care le respectă.

Islamul garantează minunatele sale beneficii tuturor oamenilor şi societăţilor în mod egal. Adulţi şi copii, înţelepţi şi oameni de rând, bărbaţi şi femei, albi şi negri, orientali şi occidentali pot, fără excepţie, să se bucure de foloasele şi avantajele acestei religii sfinte, pentru a-şi împlini trebuinţele în cel mai bun şi desăvârşit mod posibil. Aceasta se datorează faptului că islamul a instituit învăţăturile şi preceptele sale pe baza creaţiei şi a avut în vedere necesităţile omului pe care caută să le rezolve. Natura şi constituţia tuturor oamenilor este asemănătoare, chiar dacă ei aparţin unor seminţii diferite. Este evident că societatea omenească, de la apus până la răsărit, este privită ca o familie cu totul aparte, altfel spus, toţi membrii familiei sunt fiinţe omeneşti. Adulţi şi copii, înţelepţi şi oameni de rând, bărbaţi şi femei, albi şi negri, sunt toţi membri ai acestei familii. Cu toţii împărtăşesc aceleaşi principii şi trăsături specifice omeneşti. Nevoile numeroşilor indivizi şi diferitelor neamuri sunt aceleaşi. Generaţiile următoare sunt urmaşii acestei veritabile familii şi vor moşteni năzuinţele lor.

În consecinţă, islamul este religia care împlineşte necesităţile naturale şi efective ale omului, fiind potrivită pentru fiecare şi drept urmare va dăinui pentru totdeauna fiind inspirată din natura umană.

***

Importanţa pe care islamul o acordă bunăstării omului

La fel cum religia deţine o poziţie admirabilă în raport cu alte politici sociale, islamul se bucură, de asemenea, de un loc privilegiat printre alte religii. Astfel, islamul este mult mai profitabil decât alte politici în ceea ce priveşte binele societăţii omeneşti. Acest fapt se adevereşte prin compararea islamului cu alte religii şi politici sociale.

Compararea islamului cu alte religii

Dintre toate religiile, islamul este singura care este cu desăvârşire o religie socială, învăţăturile islamice nu sunt asemănătoare cu cele ale creştinismului contemporan, care iau în considerare fericirea oamenilor în lumea de dincolo ca fiind una absolută şi trec cu vederea fericirea şi orânduirea pământească. Principiile islamului nu sunt nici precum cele ale actualului iudaism, care se străduieşte să formeze un popor aparte. Doctrinele islamului, spre deosebire de îndrumările magilor (zoroastrieni) sau ale altor religii, nu se concentrează numai pe câteva aspecte legate de etică şi comportament.

Islamul a socotit educaţia şi bunăstarea esenţiale pentru fiecare în lumea aceasta şi în cea de dincolo, întotdeauna şi în orice împrejurare. În mod evident, cu excepţia islamului, nu există alte mijloace la fel de eficiente de îmbunătăţire a societăţilor şi de garantare a fericirii oamenilor în cele două lumi. În primul rând, pentru că legăturile globale devin mai apropiate şi mai strânse în fiecare zi, reformarea unei societăţi sau popor va fi zadarnică şi, de fapt, s-ar asemui cu curăţirea unei picături de apă dintr-o băltoacă sau dintr-un râu. În al doilea rând, redresarea exclusivă a unei anumite societăţi, cu preţul neglijării altora, se află în opoziţie cu esenţa transformării. Toate concepţiile şi cugetările despre creaţia lumii şi a omului care pot fi cugetate de raţiunea umană, toate ideile morale care pot fi inoculate în viaţa oamenilor, toate faptele şi tendinţele care pot apărea în preajma omului au fost analizate deja de doctrinele islamului.

Totuşi, în islam, principiile realiste, în fruntea cărora se află unicitatea Atotputernicului Allah, au fost alese şi socotite drept punct de plecare şi fundament al religiei.

Morala islamului, confirmată de altfel de judecata raţională, a fost apreciată şi fundamentată pe principiul monoteismului.

Astfel, potrivit bazelor şi principiilor moralei, au fost explicate o succesiune de dispoziţii şi legi ce analizează amănuntele vieţii umane şi, deci, îndatoririle sociale şi individuale ale oamenilor, alb sau de culoare, sedentar sau nomad, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, slujitor sau stăpân, rege sau supus, bogat sau sărac, ş.a.m.d.

14:24-27

Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? el este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită şi cu ramuri [ce se înalţă] în cer.

El dă fructe tot timpul cu voia Domnului său. Şi Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-şi aducă aminte.

Iar pilda unui cuvânt rău este ca a unui pom rău care a fost smuls de pe faţa pământului şi care nu mai are pic de statornicie.

Allah îi întăreşte pe cei care cred cu vorbe hotărâte atât în viaţa aceasta, cât şi în Viaţa de Apoi. Allah îi duce în rătăcire pe cei nelegiuţi şi Allah face ceea ce voieşte.

***

Oricine cercetează principiile esenţiale ale cunoaşterii intuitive şi învăţăturilor morale ale islamului, dar şi pe cele ale jurisprudenţei islamice, le va asemui cu o mare nemărginită, în care raţiunea este neputincioasă să descifreze totul, iar cugetarea să ajungă în adâncurile ei. Cu toate acestea, orice parte a islamului este legată de celelalte şi toate părţile formează un ansamblu al teismului şi al determinării omeneşti, descoperit de Atotputernicul Allah Profetului Său cel Ales.

Compararea islamului cu alte sisteme sociale

Printr-o cercetare temeinică a strategiilor societăţilor avansate ale lumii, constatăm că, deşi dezvoltarea ştiinţifică şi industrială a acestora a orbit judecata omului, prin puterea şi capacitatea umană ajungându-se până la lună şi planeta Marte, şi în ciuda faptului că instituţii remarcabile din diverse ţări au uimit omul, aceste politici progresiste, cu evoluţia lor lăudabilă, au deschis înaintea umanităţii porţile nenorocirilor. Ele au pustiit lumea de două ori în ultimul sfert de secol şi au nimicit milioane de oameni nevinovaţi. În momentul de faţă, cel de-al treilea război mondial, care poartă mesajul nimicirii omului, ameninţă locuitorii pământului.

Din prima zi a dezvoltării lor, aceste veritabile strategii au pus unele popoare sub jugul robiei, în numele binefacerii şi libertăţii. Deţinătorii politicilor amintite au imobilizat cele patru continente uriaşe cu colonizarea, prădându-le fără rezerve, fapt ce asigura astfel unei minorităţi limitate stăpânirea absolută asupra proprietăţii, vieţii şi demnităţii a milioane de oameni nevinovaţi.

Nu poate fi negat faptul că ţările avansate se bucură de desfătările materiale şi binecuvântările mediului lor, atingând cea mai mare parte a scopurilor lor umanitare, precum dreptatea socială şi culturală sau evoluţia industrială, dar au fost prinse în mrejele suferinţei şi nefericirii, cele mai însemnate fiind conflictele internaţionale şi vărsările de sânge. Pe lângă acestea, ele expun lumea în faţa unor nenorociri mult mai dureroase şi cumplite decât cele anterioare.

Este evident că toate acestea sunt fructele dulci şi amare ale copacului lumii civilizate, precum şi roadele directe ale modului de trai al acestor popoare şi societăţi, superficiale în drumul lor spre progres.

Cu toate acestea, trebuie să se conştientizeze faptul că roadele dulci, de care omul şi societatea au beneficiat, îşi au originea într-o suită de principii morale lăudabile ca realismul, onestitatea, conştiinciozitatea, mărinimia şi sacrificiul de sine, nu doar în legile lor. Aceasta întrucât, deşi în ţările subdezvotlate ale Asiei şi Africii există aceleaşi legi, sărăcia şi degradarea se amplifică de la o zi la alta.

Pe de altă parte, fructele amare ale acestui copac, ce au împărtăşit în mod brutal gustul lor caustic omului, au generat suferinţa şi nefericirea şi au condus ţările dezvoltate, la fel ca şi pe celalalte, pe o cale a purtărilor necuviincioase, precum lăcomia, nedreptatea, cruzimea, egoismul, mândria şi îndărătnicia.

Dacă luăm în considerare învăţăturile sfintei religii a islamului, ajungem să înţelegem că islamul recomandă îndeplinirea a ceea ce este bun şi interzicerea a ceea ce este rău. Privit în ansamblu, islamul a chemat omul să îndeplinească orice faptă corectă şi dreaptă, potrivit năzuinţelor pe care le deţine, şi i-a fixat această strategie drept fundament al educaţiei. Pe de altă parte, islamul atenţionează omul asupra înfăptuirii oricărei acţiuni incorecte şi nedrepte, care tulbură liniştea omului (deşi ea poate aduce foloase unei ţări sau unui popor).

Din cele expuse, pot fi trasate următoarele concluzii:

(1) Strategiile stabilite de islam sunt mult mai lăudabile şi folositoare pentru omenire

decât alte politici sociale.

30:30

Ridică-ţi faţa spre Religia cea adevărată! Această [religie] este firea [creată] de Allah, după care El i-a creat pe oameni. Nu există schimbare în creaţia lui Allah. Aceasta este Religia cea dreaptă, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.

(2) Aspectele luminoase şi rezultatele minunate ale lumii civilizate contemporane sunt datorate nu doar direct cât şi indirect binecuvântărilor în cunoaştere aduse de religia islamului, învăţăturilor şi reperelor de viaţă instituite de aceasta.

Înainte de martiriul său padişahul credincioşilor Ali le-a spus oamenilor:

Nu vă comportaţi în aşa fel încât ceilalţi să vă poată întrece în punerea în practică a poruncilor Coranului.

(3) În conformitate cu învăţăturile islamului, morala trebuie să fie socotită drept fundamentală şi ca fiind piatra de temelie a legilor. Desconsiderarea moralei cuviincioase şi statornicirea legilor numai pentru a satisface interesele materialiste ale oamenilor, le concentrează atenţia asupra preocupărilor materiale şi îi lipseşte de idealismul considerat a fi singura notă distinctivă a omului de animale. Spiritualismul se înlocuieşte cu sălbăticia lupilor şi a tigrilor sau cu placiditatea vacilor şi a oilor.

în acest sens, Sfântul Profet   spunea :

Ţelul meu primordial este creşterea morală a oamenilor.