Cea zdrobitoare القاصعة

= نهج البلاغة =

ومن الناس من يسمّي هذه الخطبة القاصعة

Predica 192

= numită şi al-Qasi’a (cea zdrobitoare) =

pentru tonul vindicativ abordat de padişahul credincioşilor Ali  împotriva lui Şeitan

***

Slavă lui Allah care s-a înveşmântat în Putere şi Măreţie, pe care le-a ales doar pentru El, nu şi pentru creaţia Sa. El le-a făcut pentru altcineva, în afara Lui, de neajuns, oprite fiind celorlalţi. El le-a ales pentru strălucirea Sa şi a pus blestem asupra robilor Săi care I le pun la îndoială.

Aşadar, i-a pus la încercare cu ele pe îngerii Săi apropiaţi ca să îi deosebească pe cei umili de cei îngâmfaţi. Atunci , Dumnezeu – mărire Lui ! – , Cunoscător al celor tăinuite în inimile lor şi al celor ascunse în nevăzut, spuse :

38:71-74

[…] Eu voi crea din lut un om. După ce îi voi da chip desăvârşit şi voi sufla în el din duhul Meu, să cădeţi cu faţa la pământ înaintea lui! Toţi îngerii s-au aruncat cu faţa la pământ, afară de Iblis care s-a îngâmfat.

Preaplinul de sine s-a pus de-a curmezişul drumului.

Îngâmfarea Diavolului şi învinuirea acestei purtări

Aşadar, el s-a simţit mândru faţă de Adam pentru creaţia sa şi s-a fălit faţă de el cu originea sa. Acest duşman al lui Dumnezeu este căpetenia celor ce se fudulesc, întâiul celor ce se sumeţesc. El este cel ce a pus temelia dezbinării, i-a tăgăduit lui Dumnezeu straiul măreţiei, s-a împlătoşat prea-mândriei şi şi-a scos acoperământul umilinţei. Nu vezi oare cum Allah îl face mic prin îngâmfarea sa şi îl înjoseşte prin înălţarea sa? În lumea aceasta îl sorteşte pieirii, iar pe lumea cealaltă îl pregăteşte de focul arzător.

Leacul îngâmfării

Dacă Allah ar fi vrut să îl creeze pe Adam din lumină orbitoare a privirilor, de o frumuseţe răpitoare a minţilor, cu o mireasmă tăietoare a răsuflării, atunci l-ar fi făcut aşa. Şi dacă l-ar fi făcut aşa, oamenii şi-ar fi plecat grumajii dinaintea lui în supuşenie, iar punerea la încercare a îngerilor prin el ar fi fost mai uşoară. Însă Dumnezeu – mărire Lui! – îşi încearcă creaturile prin cei a căror origine ei nu o cunosc, pentru a-i deosebi prin această încercare, pentru a-i îndepărta pe cei închipuiţi [şi falşi] dintre ei. Trageţi învăţăminte din ceea ce a făcut Dumnezeu cu Iblis : El i-a şters toate faptele sale măreţe şi toate strădaniile grele pentru o clipă de îngâmfare, deşi Îl slujise pe Allah vreme de şase mii de ani, recunoscuţi deopotrivă din anii lumii acesteia şi din anii lumii celeilalte. Cine, după ce Iblis a săvârşit această neascultare, va mai fi lăsat în tihnă de către Dumnezeu? Nimeni! Allah Preaînaltul nu va lăsa nici un om să intre în rai care nu dă ascultare poruncii pentru neascultarea căreia un înger a fost alungat. Judecata Sa este una şi aceeaşi pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ. Nu există între Allah şi cineva din creaţia Sa vreo învoială prin care să îi fie îngăduit un lucru nedorit pe care El l-a oprit tuturor lumilor.

Prevenire faţă de duşmănia Diavolului

O, voi, robi ai lui Dumnezeu! Băgaţi de seamă ca duşmanul lui Dumnezeu să nu vă potopească cu boala lui, cu chemările sale să nu vă ispitească, să nu vă năpădească cu armiile lui, călare ori pe jos, căci – pe viaţa mea! – el şi-a pus săgeata în arc pentru voi , a întins arcul cu putere şi vă ţinteşte îndeaproape, fiindcă :

15:39

El [Şeitan] spune : Domnul meu! Pentru că Tu m-ai dus în greşeală, eu le voi arăta răul pe pământ sub înfăţişări înşelătoare şi pe toţi îi voi aduce în greşeală.

Diavolul a spus aşa încercând să ghicească viitorul tainic şi să bănuiască fără să nimerească. Însă fiii preaplinului de sine, fraţii dezbinării, călăreţii îngâmfării şi ai neştiinţei au dovedit că spusele sale sunt adevărate, când un rătăcit dintre voi este mânat către el, când lăcomia lui şi-a făcut loc printre voi, atunci taina ascunsă este dată la iveală, şi el pune stăpânirea pe de-a-ntregul peste voi şi porneşte asupra voastră cu toată puterea ce o are, cu toate armiile sale.

Aşadar, diavolii vă împing în câmpul nenorocirii, vă aruncă în prăpastia morţii, vă acoperă cu plăgi, vă crapă ochii, vă spintecă beregata, vă rup nările, vă smulg mădularele şi vă târăsc în frânghii către focul încins. Astfel, Diavolul este şi mai înverşunat împotriva religiei voastre aţâţându-vă patimile în lumea aceasta mai mult decât duşmanii voştri făţişi către care mărşăluiţi.

Voi trebuie să vă cheltuiţi toată vlaga împotriva lui şi toată strădania voastră să fie împotriva lui, căci, pe Allah, el se fuduleşte faţă de obârşia voastră, vă pune totul la socoteală, îi necinsteşte pe strămoşii voştri. El înaintează asupra voastră cu armiile sale călare şi vă aţine calea cu armiile sale pe jos. Cu ele vă vânează în tot locul şi vă plesnesc peste fiece falangă. Voi nu aveţi putinţa de a vă apăra în vreun fel, nici nu le puteţi împinge înapoi oricât de hotărâţi aţi fi. Voi vă aflaţi în toiul umilinţei, în cercul strâmtorii, în curtea morţii, în iureşul năpastei.

Aşadar stingeţi focurile dezbinării şi ale ranchiunei neştiinţei ce mocnesc în inimile voastre. Preaplinul de sine nu poate fi într-un musulman decât prin vicleniile Diavolului şi şoaptele sale. Puneţi-vă umilinţa deasupra capetelor voastre, aruncaţi-vă mândria de sine sub tălpi, smulgeţi-vă îngâmfarea de la gâturi! Faceţi din umilinţă o armă între voi şi duşmanul vostru, Iblis şi armiile sale. El are împotriva fiecărui om luptători, ajutoare, călăreţi şi pedestraşi. Nu fi ca acela care se crede mai bun decât fiul propriei sale mame cu toate că Allah nu i-a dăruit nimic deosebit în afara pizmei, pe care îngâmfarea sa l-a făcut să o simtă, şi de focul furiei încins în inima lui. Diavolul i-a suflat în nas din propria sa îngâmfare după ce Dumnezeu l-a făcut să îi pară rău şi l-a pus răspunzător pentru păcatele tuturor ucigaşilor până în Ziua Judecăţii de Apoi.

Evitarea purtărilor dinainte de islam

Băgaţi de seamă! V-aţi adâncit în încălcarea legii şi aţi semănat stricăciune pe pământ, împotrivindu-vă făţiş lui Allah şi sfidându-i pe credincioşi să intre la război. Allah! Allah! Mândria voastră şi semeţia voastră în necunoaştere nu sunt decât rădăcinile duşmăniei şi răsuflările Diavolului prin care a dus în amăgire şi popoarele de altădată, din veacuri scrise, încât au căzut în bezna necunoaşterii sale, în suflul rătăcirii sale, înrobindu-i mânării sale, făcându-i să primească porunca sa. În această privinţă, inimile tuturor oamenilor sunt deopotrivă, în veacurile scurse unul după altul, mereu la fel, cu preaplinul de sine strâmtorând piepturile.

Prevenire asupra ocârmuitorilor preaplini de ei

Băgaţi de seamă! Băgaţi de seamă să nu daţi ascultare domnilor şi mai-marilor voştri care se sumeţesc cu privire la faptele lor şi se socotesc mult mai sus decât obârşia lor. Ei aruncă nedreptăţile lor pe seama Domnului şi neagă binefacerile pe care Dumnezeu li le-a dăruit, se socotesc deasupra hotărârilor Lui şi se ceartă asupra darurilor Sale. Cu siguranţă, ei sunt chiar temeiul dezbinării, şi proptelile stâlpilor zâzaniei, şi săbiile răzbunărilor tribale dinainte de islam. Aşadar, temeţi-vă de Allah, nu fiţi potrivnici binefacerilor Sale asupra voastră, nu fiţi pizmaşi faţă de harul Său asupra voastră şi nu daţi ascultare celor pretinşi, care vă tulbură limpezimea apei pe care o beţi, ale căror boli se învălmăşesc în sănătatea voastră, ale căror zădărnicii năpădesc adevărul vostru.

Ei sunt temelia dezmăţului şi obârşia nerecunoştinţei. Iblis i-a făcut dobitoace de povară pentru rătăcire şi oştiri pe care le asmute asupra oamenilor. Ei sunt tălmăcitorii celui ce grăieşte cu limbile lor ca să se furişeze către minţile voastre, să vă sară în ochi, să vă pătrundă în auz. Astfel, Diavolul a făcut din voi ţinta săgeţilor sale, locul pe care calcă piciorul lui, puterea mâinilor sale.

Luarea în consideraţie a celor ce au trecut (prin această lume)

Luaţi aminte la nenorocirea cu care i-a lovit Allah pe cei preaplini de ei dintre popoarele de dinaintea voastră, la întâmplările şi urmările lor. Trageţi învăţăminte din înţepeneala obrajilor lor şi zbaterea mădularelor lor şi căutaţi oblăduire la Allah în faţa pericolului îngâmfării aşa cum căutaţi oblăduirea Lui în faţa tuturor mizeriilor vremii.

Dacă Allah ar fi îngăduit îngâmfarea vreunuia dintre robii Săi, atunci ar fi [fost] îngăduită aleşilor Săi, profeţi şi apropiaţi. Însă El – mărire Lui! – a făcut urâtă mândria lor, şi a fost mulţumit de umilinţa lor. Aşadar, ei şi-au lipit obrajii de ţărână, şi-au tăvălit chipurile prin praf, şi-au coborât aripile pentru credincioşi şi au rămas oameni simpli, nevoiaşi. Allah i-a pus la încercare cu foametea, i-a pus la încercare cu cazna, i-a supus probei cu fricile şi i-a pus să lupte cu urile. Aşadar, nu socotiţi ca fiind mulţumire sau nemulţumire a lui Dumnezeu avuţiile şi urmaşii voştri căci altfel nu veţi lua în seamă rătăcirea care vă pândeşte şi nici punerea la încercare prin bogăţie şi putere, aşa cum Preaînaltul a spus :

23:55-56

Ei socotesc că dacă le dăruim averi şi copii îi grăbim către cele bune? Ba nu ! Ei nu-şi dau însă seama.

Înţelepciunea punerii la încercare

Allah îi pune la încercare pe robii Săi preaplini de ei prin cei apropiaţi Lui, neînsemnaţi în ochii lor.

Atunci când Moise, fiul lui Imran , s-a înfăţişat dinaintea Faraonului împreună cu fratele său Aron, îmbrăcaţi în cămăşi aspre de lână şi cu ciomege în mână, i-au cerut să se supună (lui Allah) ca să îşi păstreze regatul şi puterea, însă el a spus : „Nu vă miraţi oare cum aceşti doi bărbaţi îmi asigură mie continuitatea regatului şi puterea mea asupra lui, atâta vreme cât vedeţi sărăcia şi umilinţa lor? De ce nu au brăţări de aur pe braţe?” El spuse acestea din mândrie pentru aurul său şi pentru avuţiile strânse şi din dispreţ faţă de lână şi hainele făcute din aceasta.

Atunci când Allah şi-a ales trimişii, dacă ar fi vrut le-ar fi dezvăluit comori şi mine de aur şi le-ar fi dat împrejurul lor grădini cu bolte în care să fie strânse păsările cerului şi fiarele pământului. Dacă ar fi vrut, aşa ar fi făcut. Dacă ar fi făcut aşa, nu ar mai fi fost nici o punere la încercare şi ca atare nici o răsplată şi nici o bună vestire. În acea clipă, cei ce au primit solia Sa nu vor mai primi răsplata pusă deoparte pentru cei puşi la încercare, credincioşii nu vor mai merita răsplata făgăduită celor ce săvârşesc fapte bune, iar toate aceste cuvinte ar fi lipsite de tâlc. Însă Allah i-a făcut pe trimişii Săi tari în hotărârea lor, însă le-a dat slăbiciunea înfăţişării, cea văzută cu ochii, dimpreună cu o mulţumire ce umple inima şi ochii născută din jertfa de sine, iar modestia lor tulbură ochii şi urechile.

Dacă trimişii ar fi avut o putere de nesupus , o cinste care nu ar fi putut fi ştirbită, o stăpânire care ar fi sucit toate gâturile, ar fi fost foarte lesne pentru popor să ia aminte şi foarte greu să se împăuneze. Ei ar fi primit atunci credinţa de frica unei puteri covârşitoare ori în nădejdea vreunui câştig intenţiile lor ar fi fost aceleaşi, chiar dacă faptele ar fi fost altele. Astfel, Allah a hotărât ca credinţa în cărţile Sale, umilinţa dinaintea feţei Sale, ascultarea poruncii Sale, primirea supunerii faţă de El să fie făcute cu o sinceritate în care să nu fie amestecat nimic altceva. Cu cât punerea la încercare şi pilduirea sunt mai grele, cu atât răsplata şi dăruirea sunt mai mari.

Ka’ba cea Sfântă

Nu vedeţi, oare, că Allah i-a pus la încercare pe toţi oamenii care au fost înaintea voastră, începând cu Adam până la ultimii din această lume cu pietre care nu fac nici bine, nici rău, care nu văd şi nici nu aud? El a pus aceste pietre în Casa Sa cea Sfântă pe care a făcut-o un sprijin pentru oameni. El a aşezat-o în cel mai aspru ţinut pietros din lume, pe o ridicătură cu puţin pământ, între cele mai înguste văi, printre munţi pleşuvi şi nisipuri mişcătoare, lângă izvoare sărace în apă, cu locuinţe împrăştiate unde nu se pot aciua nici cămile, nici cai, nici vaci, nici oi. Apoi, El i-a poruncit lui Adam şi urmaşilor săi să se întoarcă spre ea. Ea a devenit astfel un popas pentru călătoriile lor în căutare de păşuni şi un loc de întâlnire pentru dobitoacele lor de povară, aşa încât oamenii vin din cele mai îndepărtate şi uscate pustiuri, din văi adânci şi joase, din insule împrăştiate şi mări. Ei îşi pleacă umerii cu supunere, Îl preamăresc pe Dumnezeu, mergând în jurul ei, cu părul încâlcit şi chipurile colbuite. Ei au lăsat deoparte hainele frumoase, şi şi-au lăsat părul neîngrijit ca semn al renunţării lor totale. Ce încercare aspră, ce ispită cumplită, ce probă făţişă! Allah a făcut din aceasta pricina milostivirii Sale şi calea de a ajunge în raiul Său. Dacă Allah ar fi aşezat Casa Sa cea Sfântă şi măreţe Sale pravile printre grădini şi râuri, câmpii şi ţinuturi întinse, pline de pomi cu roade la îndemână, cu multe locuinţe, cu cetăţi una după alta, cu grâne aurii în grădini verzi, cu ape îmbelşugate, cu curţi atrăgătoare, cu străzi pline de viaţă, atunci răsplata ar fi fost împuţinată pe măsura uşurinţei încercării. Dacă temeliile care o ţin şi pietrele din care a fost ridicată ar fi fost din smaralde verzi şi rubine roşii, cu luminări şi străluciri, atunci lupta cu şovăiala ar fi fost mult mai uşoară în suflete, străduinţa împotriva lucrării Diavolului ar fi lâncezit în inimi, iar împotrivirea faţă de îndoială ar fi dispărut de la oameni. Allah , însă, îi pune la încercare pe robii Săi cu greutăţi de tot felul. El cere ca slujirea Lui să fie prin strădanii felurite şi de aceea îi pune la încercare cu neplăceri ca să le scoată îngâmfarea din inimi şi să le sădească umilinţa în suflete, deschizându-le astfel porţi către harul Său şi putinţa de a se bucura de iertarea Sa.

Îmboldirea de a evita nedreptatea

Allah ! Allah ! Cât de grăbit eşti să pedepseşti încălcarea de lege, să dai un soroc celui fără de lege şi o aspră pedeapsă celui semeţ, căci aceasta este teribila capcană a lu Iblis şi momeala lui cea mare care învăluie inimile bărbaţilor cu otrăvuri ucigătoare. Niciodată nu se iroseşte şi nimeni nu scapă de atingerea sa, nici învăţatul cu toată ştiinţa sa, nici sărmanul în zdrenţe.

Înţelepciunea slujirii (lui Dumnezeu)

Împotriva lui celui rău , Allah i-a pus la adăpost pe robii Săi cu ajutorul rugăciunilor şi daniilor, a străduinţei de a ţine postul în zilele obligatorii, pentru a da măruntaielor lor răgaz de odihnă, de a le pune pioşenia în priviri, umilinţa în suflete, sfiala în inimi şi îndepărtarea închipuirilor. Toate aceastea sunt săvârşite prin tăvălirea gingaşelor chipuri în ţărână ca umilinţă, prin punerea nobilelor mădulare pe pământ ca smerenie, prin lipirea burţilor de spate ca urmare a postului ca supunere (dinaintea lui Dumnezeu). Pe lângă acestea, omul trebuie să adauge la danie dăruirea de roade ale pământului şi altele asemenea lor celor nevoiaşi şi săraci. Vedeţi că toate aceste fapte duc la reprimarea arătării mândriei şi la ştergerea semnelor îngâmfării.

Zelul lăudat şi zelul înfierat

Eu am privit cu luare aminte şi nu am aflat pe nimeni în această lume care să fie zelos faţă de un lucru fără să nu facă din aceasta un drum al prostirii celor fără de ştiinţă, sau pricină care să le ia minţile neghiobilor, alţii decât voi, căci voi dovediţi zel faţă de o treabă ale cărui cauză şi temei nu sunt cunoscute. Iblis s-a simţit mândru faţă de Adam din pricina obârşiei sale şi l-a înjosit pentru felul în care a fost creat, spunând „Eu sunt din foc pe când tu eşti din lut”. Tot la fel şi cei bogaţi din popoarele înstărite s-au simţit preaplini de ei din pricina bogăţiilor, aşa cum a spus Preînaltul

34:35

Şi au zis ei : Noi avem din belşug averi şi copii, aşa că nu vom fi osândiţi.

Dacă este neapărat necesar să fie un zel de grup, atunci zelul vostru să fie pentru însuşiri de cinste, fapte de laudă, şi treburi de admirat pentru care au ieşit în evidenţă nobilii şi cavalerii caselor arabe şi căpeteniile triburilor prin moravurile lor demne de adoraţie, prin gândurile lor măreţe, prin părerile strălucitoare şi pildele lor de toată lauda. Şi tu trebuie să arăţi zel în fapte de laudă precum ocrotirea vecinului, ţinerea învoielilor, ascultarea celui preacurat, respingerea semeţirii, oprirea nelegiurii, abţinerea de la vărsarea de sânge, împărţirea de dreptate poporului, înfrânarea mâniei, evitarea răspândirii stricăciunii pe pământ.

Cauzele biruinţei popoarelor şi ale înfrângerii lor

Luaţi aminte la nenorocirile care s-au abătut asupra popoarelor de dinaintea voastră pentru faptele lor rele, pentru treburile lor urâte. Aminţiti-vă, în împrejurări bune sau rele, ce li s-a întâmplat şi fiţi cu băgare de seamă să nu deveniţi asemenea lor.

Dacă chibzuiţi la deosebirea dintre cele două împrejurări, ţineţi-vă de orice purtare de-a lor prin care poziţia lor a devenit mai tare, prin care duşmanii lor au fost îndepărtaţi, asigurându-le tihna, atrăgând asupra lor binefacerile, şi care au fost ţinute în cinste mulţumită faptului că s-au prins strâns uniţi de frânghie evitând astfel dezbinarea şi făcând să biruie prietenia ; voi trebuie să evitaţi orice purtare care le-a rupt şira spinării şi a făcut să le slăbească vigoarea, precum ranchiuna din inimi, duşmănia din piepturi, nepăsarea unora faţă de alţii, luarea mâinilor unora de pe alţii, înmuierea legăturilor de întrajutorare.

Chibzuiţi la credincioşii care au fost înaintea voastră şi la împrejurările în care au fost puşi la cazne şi încercări! Nu erau ei oare robii cei mai copleşiţi de poveri dintre făpturi , robii cei mai căzniţi, cei mai strâmtoraţi oameni din lume? Faraonii i-au luat în robie hărăzindu-le o rea osândă şi făcându-i să înghită multă amărăciune. Ei au stat astfel în dispreţul sortit celor daţi pieirii şi în mâhnirea celor învinşi, fără să afle vreun mijloc de scăpare sau vreo cale de protejare până când Dumnezeu – mărire Lui ! – a socotit că ei au îndurat cazne din dragoste pentru El şi au avut tăria să îndure urâciuni din teamă faţă de El. Atunci, El le-a făcut din strâmtoarea încercării lor propria lor izbăvire, schimbându-le înjosirea în preacinstire, şi frica în siguranţă. Ei au devenit, după aceea, regi, ocârmuitori şi întâi-stătători de seamă. Dărnicia lui Allah faţă de ei a ajuns la hotare la care nici nădejdiile lor nu ajunseseră.

Vedeţi cum erau atunci când aleşii lor erau uniţi, când sentimentele le erau în bună potrivire, inimile, cumpătate, mâinile gata de întrajutorare, săbiile laolaltă biruitoare, privirile agere şi ţintele aceleaşi pentru toţi. Nu erau ei atunci stăpâni în ţinuturile pământului şi regi peste grumazul lumilor? Vedeţi, apoi, ce s-a întâmplat cu ei când au fost în dezbinare, când unitatea li s-a frânt, iar între vorbe şi inimi s-au ivit nepotriveli. Ei s-au împărţit în cete felurite şi au prins a se război între ei. Atunci, Allah , a ridicat de la ei podoaba cinstirii Sale şi i-a lipsit de bunăstarea dată de binefacerile Sale. Din ei, nu au mai rămas decât poveştile ca pilde celor ce vor să tragă învăţăminte din ele.

Trageţi învăţăminte din ceea ce s-a întâmplat cu stirpea lui Ismail, cu fiii lui Isaac şi cu fiii lui Israel – pace asupra tuturora! Ce situaţii asemănătoare, ce pilde apropiate. Chibzuiţi la soarta lor când s-au răzleţit, s-au dezbinat, pe vremea lui Chosroe în Persia şi a Cezarului la Roma care le-au ajuns stăpâni. Ei i-au îndepărtat din ţinuturile îmbelşugate, de apele Irakului, de plaiurile înverzite, mânându-i spre locuri mărăcinoase, cu vânt arzător şi trai plin de cazne, părăsindu-i apoi în sărăcie, doar cu cămilele lor. Locuinţele lor erau cele mai umile faţă de-ale altor popoare, ţinuturile lor cele mai pustii. Nu mai aveau nici o aripă îmbietoare sub care să se adăpostească laolaltă, nici o umbră de prietenie în puterea căreia să îşi afle sprijin. Situaţia lor a devenit de fiori-dătătoare, mâinile lor s-au despreunat, mulţimea s-a împrăştiat. Puşi la veşnică încercare, într-o adâncă necunoaştere ; unii îşi îngropau de vii nou-născutele, alţii se închinau la idoli, alţii călcau înrudirea şi propovăduiau jefuirea.

Câştigurile propovăduirii profetice

Priviţi întinderea binefacerilor lui Dumnezeu asupra lor, atunci când le-a ridicat dintre ei un trmis care le-a propovăduit ascultarea faţă de el şi i-a strâns laolaltă prin chemarea sa. Vedeţi cum bunătatea lui Allah şi-a coborât aripile binefacerilor sale asupra lor, vărsând asupra lor râuri de belşug, şi tot poporul s-a bucurat de câştigurile binecuvântării. Ei au fost copleşiţi de bunătate şi s-au bucurat de un trai îndestulat. Treburile le-au fost puse sub ocrotirea unei puteri biruitoare, şi toate situaţiile le oferă cinstire, toate lucrurile le-au devenit uşoare sub pavăza unei ţări închegate. Ei au devenit ocârmuitorii lumilor şi regi în colţurile pământului. Ei au devenit ocârmuitorii celor ce le-au fost cândva ocârmuitori, şi au dat porunci celor care le-au poruncit cândva. Ei au fost atât de puternici încât nimeni nu dorea să le încerce armele şi nici să se aventureze peste zidurile lor.

Pricinile învinuirii celor din al-Kufa

Băgaţi de seamă! Voi v-aţi scuturat mâinile, luându-le de pe frânghia ascultării şi aţi spart întăriturile lui Dumnezeu care vă ocroteau prin reîntoarcerea la legile de dinainte de islam. Allah a dăruit acestui popor în întregul său binecuvântarea de a fi unit prin frânghia prieteniei sub umbra căreia merg şi la care se adăpostesc. Acesta este un dar pe care nimeni din această lume nu îi cunoaşte valoarea, căci este mai mare decât orice preţ şi mai înalt decât orice gând.

Să ştiţi că după plecarea în pribegie, v-aţi întors la starea de nomazi arabi şi veţi fi împărţiţi în grupuri după ce aţi avut o singură stăpânire. Voi nu aveţi nimic a face cu islamul în afară de numele său şi nu cunoaşteţi nimic din credinţă decât ceea ce este pe din afară. Voi spuneţi : „Mai bine Focul decât ruşinea!” Prin aceasta, voi aruncaţi islamul în loc pentru a nimici barierele sale şi pentru a rupe legământul pe care Allah vi l-a pus ca ocrotire a voastră pe pământul Lui şi ca siguranţă pentru făpturile Sale. Voi însă dacă vă adăpostiţi la alţii în afara lui (islamului) : vi se va răspunde cu un război din partea celor aflaţi în necredinţă. Atunci nu vor mai fi nici Gabriel, nici Mihail, nici pribegi susţinători care să vă ajute, ci doar zdrăngănitul săbiilor până ce Allah va hotărâ peste voi.

Cu siguranţă, voi aveţi mărturii de năpaste date de Allah, de lovituri, de zile ale Sale de încercări, de întâmplări de neuitat. Aşadar, nu desconsideraţi făgăduinţele Sale, nu vă faceţi că nu ştiţi despre osânda Sa, nu luaţi în derâdere lovitura Sa, nu uitaţi năpasta Sa, căci Allah nu a blestemat leaturile trecute de dinaintea voastră decât pentru că au încetat să mai poruncească cele ce se cuvin şi să oprească cele urâte. Allah i-a blestemat pe neghiobi pentru săvârşirea de neascultare, şi pe cei blânzi pentru că nu s-au împotrivit. Băgaţi de seamă! Voi aţi rupt legăturile cu islamul, i-aţi încălcat hotarele, i-aţi nimicit legile.

Statornicia Imamului Ali  în lupta cu cei ce se abat

Băgaţi de seamă! Allah mi-a poruncit să mă războiesc cu rătăcitorii de la adevăr, cu încălcătorii de lege şi cu răspânditorii de stricăciune pe pământ. În ceea ce îi priveşte pe încălcătorii de lege eu m-am luptat cu ei, în ceea ce îi priveşte pe rătăcitorii de la adevăr, eu am pornit război împotriva lor, iar pe cei care au ieşit din credinţă, i-am buimăcit. Pe Diavol l-am pocnit de abia i se mai auzeau bătăile inimii şi mişcările pieptului. Puţini dintre răzvrătiţi au mai rămas. Dacă Allah îmi mai îngăduie un prilej am să îi stârpesc în afara câtorva ascunşi pe la marginile cetăţilor.

Chiar din copilărie, am lupta împotriva marilor bărbaţi ai arabilor şi le-am rupt coarnele celor din triburile Rabi’a şi Mudar. Voi ştiţi foarte bine locul meu faţă de trimisul lui Allah  şi legătura mea de rudenie apropiată cu el şi rangul aparte. Pe când eram doar un prunc a avut grjiă de mine ; mă lua pe genunchi şi mă strângea la piept. Mesteca pentru mine ceva cu care mă hrănea apoi, El nu a auzit niciodată vreo minciună în spusele mele şi nu a văzut niciodată vreo slăbiciune în faptele mele. [ştiu că] Dumnezeu i-a dat un înger puternic cu care să străbată calea lucrurilor preacinstite şi a purtărilor preafrumoase, noapte şi zi, pe când eu mă ţineam după el precum un pui de cămilă după urmele mamei sale. În fiece zi, el îmi dezvăluia una din înaltele sale însuşiri şi îmi poruncea să îl urmez. În fiece an se retrăgea în peştera Hira, unde îl vedeam doar eu şi nimeni altcineva. În acele zile, islamul nu exista decât în casa trimisului lui Allah  , şi a Khadijei, iar eu eram al treilea după ei doi. Eu am văzut lumina inspiraţiei şi a soliei dumnezeieşti şi am respirat din suflul profeţiei.

Când inspiraţia a pogorât asupra lui  , am auzit scrâşnetul Diavolului.

Atunci am zis : O trimis al lui Allah, ce este scrâşnetul acesta?

iar el mi-a răspuns :

Acesta este Diavolul care şi-a pierdut nădejdea de a mai fi slujit. O , Ali, tu vezi ceea ce eu văd şi auzi tot ceea ce eu aud, doar că tu nu eşti profet, însă eşti un locţiitor, căci, cu siguranţă, te afli pe calea cea bună.

Duşmănia quiraş-iţilor şi amăgirea lor

Eram împreună cu el  când o parte dintre Quraiş au venit la el i-au spus :

O Muhammad, tu pretinzi o grozăvie pe care n-au pretins-o nici strămoşii tăi şi nici altcineva din familia ta. Te întrebăm un singur lucru ; dacă ne dai un răspuns la el sau dacă ni-l arăţi, noi vom crede că tu eşti profet şi trimis, însă dacă nu vei putea să faci aceasta, atunci vom şti că eşti doar un vrăjitor şi un mincinos.

Atunci , el   a spus : Care este cererea?

Ei au spus : Cere-i acestui copac să se smulgă din rădăcini şi să se oprească dinaintea ta.

Profetul  a răspuns : Cu adevărat Allah este Atotputernic. Dacă Dumnezeu face acest lucru pentru voi, atunci veţi crede şi veţi mărturisi adevărul?

Ei au răspuns : Da.

Atunci el   a spus : Vă voi arăta ceea ce cereţi, însă eu ştiu că voi nu vă obişnuiţi cu binele, că unii dintre voi sunt împotrivă, că alţii sunt în felurite cete.

Apoi el  a spus : Copacule, dacă tu crezi în Allah şi în Ziua de Apoi şi ştii că eu sunt

trimisul lui Allah atunci smulge-te din rădăcini

şi opreşte-te dinaintea mea cu îngăduinţa lui Dumnezeu!

Pe Cel ce l-a trmis pe Profet cu adevărul! Copacul s-a smuls din rădăcini şi a venit cu vuiet mare, smucindu-se precum aripile unei păsări şi s-a oprit chiar în faţa trimisului lui Dumnezeu  dând din crengi. Crengile din vârf s-au aplecat către trimisul lui Dumnezeu  iar altele mi-au coborât mie pe umeri, eu stând atunci la dreapta lui.

Când oamenii au văzut aceasta, i-au zis cu semeţie şi îngâmfare : Acum porunceşte-i să vină jumătate la tine şi jumătate să rămână pe loc.

Şi i-a poruncit întocmai. Atunci jumătate din copac a venit către el într-un fel ciudat, cu un vuiet năprasnic, gata să îl atingă.

Ei au spus, tăgăduitori şi revoltaţi : cere-i acestei jumătăţi

să se întoarcă la cealaltă şi să se facă precum a fost.

I-a poruncit şi s-a întors.

Atunci, eu am spus : Nu este altă divinitate în afara lui Allah! O trimis al lui Allah , eu sunt cel dintâi care crede în tine şi cel dintâi care mărturiseşte că acest copac a făcut ceea ce a făcut la porunca lui Dumnezeu , ca dovedire a profeţiei tale şi ca preamărire a cuvântului tău.

Toţi au spus atunci :

Chiar că eşti un vrăjitor, un mincinos, o vrajă năucitoare la care te pricepi, şi numai unul ca

el (şi arătară către mine) poate crede în aceste treburi ale tale.

Tiparul credinciosului desăvârşit

Cu siguranţă, eu sunt dintre acei oameni care nu învinovăţesc pe nimeni cu privire la Allah , a căror vrajă este vraja adevărului, a căror vorbă este vorba celor neîntinaţi. Ei, noaptea, veghează şi, ziua, călăuzesc. Ei ţin strâns de frânghia Coranului şi dau viaţă legilor lui Dumnezeu şi ale trimisului Său. Ei nici nu se socotesc mari şi nici nu se semeţesc, nu fac abuz şi nici stricăciune. Inimile lor sunt în rai, iar trupurile săvârşesc fapta cea bună.