Religia

Religia trimite la învăţăturile de credinţă şi la o serie de norme morale şi practice, pe care proorocii le-au transmis, în numele lui Allah, spre îndrumarea şi călăuzirea oamenilor. Credinţa deplină în aceste dogme, precum şi împlinirea acestor precepte, garantează bunăstarea şi fericirea omului atât în această viaţă, cât şi în lumea de apoi.

În consecinţă, dacă trăim potrivit religiei şi urmăm poruncile lui Allah şi ale Profetului  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ), vom progresa nu numai în această existenţă scurtă, ci, de asemenea, în viaţa veşnică şi fără de sfârşit din lumea cealaltă.

Suntem conştienţi de faptul că o persoană fericită şi prosperă este cea care are un scop autentic în viaţă şi care nu trăieşte în rătăcire şi fărădelege; este înzestrată cu o purtare vrednică de laudă şi evlavioasă, îndeplineşte fapte bune şi are o inimă paşnică, încrezătoare şi puternică în această lume tumultoasă.

Religia lui Allah ne arată calea către progres şi mulţumire. Fără religie, nu ar exista nici bunăstare, nici fericire. Principiile religioase fundamentale sunt asemeni unui paznic tainic în inima omului, însoţindu-l în permanenţă; îl ţin pe om departe de decăderea morală şi îl silesc să fie neprihănit.

Credinţa este cel mai puternic şi trainic adăpost în care omul, în suişurile şi coborâşurile vieţii, nu întâlneşte niciodată teama şi suferinţa. Indiferent de situaţie, credincioşii lui Allah nu îşi pierd niciodată curajul şi nici nu se simt dispreţuiţi sau mai prejos, pentru că se privesc pe ei înşişi legaţi de atotputernicia Creatorului şi, în toate împrejurările, Îl păstrează în minte pe Allah şi caută să găsească mântuire prin El; astfel ei sunt înzestraţi cu o inimă paşnică, tare şi încrezătoare.

Religia ne cere să avem o purtare vrednică de laudă şi să îndeplinim, în măsura în care putem, fapte bune şi cuviincioase.

De aceea, religia este împărţită în trei direcţii: dogmele, morala şi poruncile.

***

Dogmele

Dacă întrebuinţăm conştiinţa şi dreapta noastră judecată, înţelegem că acest univers al existenţei, cu rânduiala lui uimitoare, nu ar putea fi creat prin sine însuşi iar această ordine remarcabilă a creaţiei nu ar putea fi înfăptuită fără un organizator. Neîndoielnic, există un Creator Care, cu infinita Lui putere şi atotcunoaştere, a făcut acest măreţ şi întins cosmos şi a statornicit universul creaţiei cu o rânduială precisă, prin legi veşnice şi neschimbătoare, pe care le-a stabilit pretutindeni în lumea fiinţării. Nimic nu a fost făcut fără rost sau de prisos; nici o făptură nu a fost lăsată în afara grijii legilor lui Allah , care proniază lumea.

Se poate închipui că, plin de milostivire, Allah, cu harul şi binecuvântările pe care El le-a arătat faţă de făpturile Sale, ar lăsa omul, capodopera creaţiei Sale, pe cont propriu? Sau că ar lăsa fiinţele omeneşti în seama judecăţii omului, care este de cele mai multe ori victima poftelor materiale şi care, în cele din urmă, se confruntă cu rătăcirea şi suferinţa?

Răspunsul la această întrebare este aprioric.

Prin urmare Allah trimite oamenilor, prin profeţii feriţi de orice fel de păcat sau greşeală, îndrumări pentru a îi călăuzi către fericire şi bunăstare.

Conştientizăm că în această lume, dovezile şi foloasele preţioase ale loialităţii faţă de principiile religioase nu sunt întru totul limpezi. Nici drepţii nu sunt răsplătiţi, nici ucigaşii sau tiranii nu sunt pedepsiţi pentru faptele lor. Din aceasta noi înţelegem că trebuie să existe altă lume, unde faptele oamenilor sunt cercetate îndeaproape, astfel încât dacă cineva a făcut o faptă de milostenie, el va fi răsplătit, sau dacă a săvârşit o faptă necuviincioasă, va fi pedepsit. Religia stimulează oamenii prin intermediul acestor învăţături dar şi a altor principii întemeiate pe dreptate şi îi previne în legătură cu păgânismul şi neştiinţa.

Morala

Religia stabileşte să ne însuşim în viaţă virtuţi lăudabile, să avem un caracter bun şi să ne desăvârşim pe noi înşine prin însuşiri evlavioase şi vrednice de laudă, se cuvine să fim cinstiţi, buni la suflet, darnici cu cei săraci, prietenoşi, credincioşi, blânzi, săritori şi drepţi ; să ne apărăm propriile drepturi; fără a depăşi limitele şi drepturile celorlalţi şi fără a prejudicia proprietatea, onoarea şi vieţile oamenilor. Nu trebuie să cruţăm vreo osteneală în căutarea cunoaşterii şi civilizaţiei, în ciuda oricărui sacrificiu sau jertfe de sine. În sfârşit, se cuvine să dovedim constanţă şi cumpătare în toate aspectele vieţii.

Poruncile

Religia statorniceşte să îndeplinim fapte ce sunt folositoare nouă înşine şi societăţii din timpul existenţei noastre şi să ne păzim de acte ce provoacă decadenţa şi imoralitatea. Ne învaţă, de asemenea, să ne asumăm rostirea rugăciunilor, respectarea postului şi îndeplinirea altor îndatoriri asemănătoare care sunt dovezi ale dependenţei şi supunerii faţă de Allah.

Acestea sunt legile şi îndrumările pe care religia ni le oferă, chemându-ne să le împlinim. Este limpede că unele dintre ele sunt doctrinare, altele morale şi câteva practice. Primirea şi împlinirea acestor principii, aşa cum am precizat înainte, sunt singurele căi ale fericirii şi bunăstării, întrucât noi suntem conştienţi că omul ar trebui să nu fie altfel decât cu dreaptă judecată şi, drept urmare, să trăiască cu o morală demnă şi fapte merituoase.

Este nevoie ca omul să urmeze religia?

Întrebarea fundamentală care se ridică aici este :

„ce legătură au vieţile oamenilor cu religia şi evlavia?”

Nu este posibil decât cu mari costuri ca societatea omenească să îşi ducă mai departe existenţa umanitaristă fără religie şi credinţă în Allah.

Nu este oare o persoană religioasă cineva care Îi dovedeşte existenţa şi îndeplineşte fapte specifice pentru mulţumirea Sa?

Este cu putinţă ca în societate, în conformitate cu legile adoptate de fiinţele umane, responsabilitatea fiecărui membru al societăţii să determine câştigul şi pierderea. Legile oamenilor înlocuiesc în acest caz legile religioase şi nu va fi nici o nevoie de religie. Dar, cu puţină atenţie şi chibzuinţă asupra poruncilor şi dispoziţiilor islamice, este dovedit contrariul acestui raţionament, întrucât islamul nu a fost preocupat doar de rugăciunea şi lauda către Allah; dimpotrivă, el a stabilit norme cuprinzătoare şi dispoziţii specifice pentru toate situaţiile individuale şi sociale ale omului. Într-un chip uimitor, islamul a avut în vedere marele univers al umanităţii şi a legiferat norme adecvate în conformitate cu activităţile sociale sau individuale ale omului, precum şi în alte privinţe. În sfârşit, islamul a prevăzut şi garantat fericirea şi bunăstarea membrilor comunităţii sociale, în fiecare detaliu şi în măsura maximă posibilă. Orice persoană corectă admite că legile au izvorât din gândurile mărginite ale omului, iar sfera lor de cunoaştere nu o poate egala pe cea a religiei.

Puterea Preaînaltului ce înfăţişează religia islamului

apare cel mai bine în Sfântul Coran.

Drept exemple, cităm astfel:

3:19

[unica] religie acceptată de Allah este islamul şi nu au fost deosebiri între cei cărora le-a fost dată Scriptura decât după ce a ajuns la ei ştiinţa, din pricina pizmei lor. Iar cel care nu crede în semnele lui Allah [să ştie că] Allah este grabnic la socoteală!

Religia către care toţi profeţii au chemat oamenii este alcătuită din teism şi supunerea faţă de poruncile lui Allah. Cu toate că unii învăţaţi religioşi au precizat adevărul prin intermediul falsităţii, ei nu au căzut de acord asupra a ceea ce era legitim datorită prejudecăţii şi învrăjbirii lor. Fiecare învăţat a îmbrăţişat o direcţie distinctă de acţiune; drept rezultat, pe pământ au luat fiinţă o gamă variată de religii şi secte.

3:85

Acela care doreşte o altă religie decât islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.

2:208

O, voi cei care credeţi! Intraţi în islam pe deplin şi nu urmaţi paşii lui Şeitan, căci el vă este vouă duşman învederat.

16:91

Ţineţi-vă legământul faţă de Allah, după ce l-aţi făcut şi nu călcaţi jurămintele după ce le-aţi întărit şi după ce L-aţi luat pe Allah drept chezaş pentru voi, căci Allah ştie bine ceea ce faceţi.

Scopul acestui verset este de a arăta că orice musulman care face o promisiune lui Allah sau oamenilor, se cuvine să o păstreze şi să nu o încalce.

16:125

Cheamă la calea Domnului tău cu înţelepciune şi bună îndemânare şi discută cu ei cum e mai frumos! Domnul tău este mai bine ştiutor al acelora care s-au abătut de la calea Sa şi El este mai bine ştiutor al celor care sunt bine călăuziţi.

Versetul acesta se referă la faptul că, pentru a răspândi religia, un musulman trebuie să discute cu oamenii potrivit capacităţii lor de înţelegere şi într-un chip folositor acestora. Totuşi, dacă el eşuează să îndrume o persoană prin utilizarea judecăţii raţionale şi a poveţelor, atunci trebuie să polemizeze în cel mai abil mod, aceasta fiind una dintre metodele prin care oamenii pot fi călăuziţi spre adevăr.

7:204

Şi când este citit Coranul, atunci ascultaţi-l cu atenţie şi păstraţi tăcere, poate că voi veţi avea parte de îndurare [de la Allah]!

4:59

O, voi cei care credeţi! Daţi ascultare lui Allah! Daţi ascultare Trimisului şi celor, dintre voi, ce au porunca! Apoi, dacă aveţi neînţelegeri într-o chestiune, aduceţi-o [întru judecare] la Allah şi la Trimis, dacă voi credeţi în Allah şi în Ziua de Apoi! Aşa este bine, căci aceasta e cea mai bună rânduială!

Versetul acesta are în vedere că într-o societate islamică, controversele pot fi soluţionate numai pe baza Coranului şi a tradiţiilor (ahadith) Profetului  sallallaahu `alayhi wa sallam ( may Allaah exalt his mention ) . Orice neînţelegere trebuie să fie lămurită prin mijlocirea celor două. Dacă un musulman pune capăt disputelor prin logica raţiunii, aceasta se datorează faptului că autoritatea raţiunii a fost recunoscută de Coran.

3:159

Şi datorită îndurării lui Allah, tu [Muhammad] ai fost aşa blând cu ei! Iar de ai fost fără blândeţe şi aspru la inimă, ei ar fi fugit din preajma ta. Deci iartă-le lor şi roagă-te [lui Allah] pentru iertarea lor! Sfătuieşte-te cu ei asupra treburilor, dar o dată ce ai luat o hotărâre, încrede-te în Allah! Allah îi iubeşte cu adevărat pe cei care se încred [în El].

Purtarea binevoitoare, mărinima şi consultarea în cadrul adunărilor duce la sentimentul de frăţietate şi prietenie. Membrii societăţii trebuie să aibă consideraţie faţă de conducătorul lor, pentru a fi influenţaţi de el. Allah porunceşte distinsului conducător al musulmanilor să fie binevoitor şi să se consulte cu ceilalţi. Dar pentru că este cu putinţă ca poporul să greşească în concluziile lui, Allah cere conducătorului să fie autonom în deciziile sale după consfătuire şi să aibă încredere în Allah, deoarece nimeni nu se poate opune voinţei Sale.

În acelaşi fel, Atotputernicul aduce în discuţie iudaismul şi creştinismul cu cărţile lor dumnezeieşti, Tora şi Biblia precum şi normele şi dispoziţiile lor religioase, astfel:

5:43-48

43

Dar cum îţi vor cere ei să le fii judecător, căci ei au Tora, în care se află judecata lui Allah. Iar după aceea vor întoarce ei spatele. Aceştia nu sunt nicidecum credincioşi.

44

Noi am pogorât Tora, în care este călăuzire dreaptă şi lumină. După ea judecă profeţii, cei supuşi voinţei lui Allah, rabinii şi învăţaţii, pentru cei care s-au iudaizat, căci lor li s-a încredinţat spre păstrare Scriptura lui Allah şi ei sunt martori pentru ea. Şi nu vă temeţi de oameni, ci temeţi-vă de Mine. Şi nu vindeţi semnele Mele pentru un preţ de nimic. Iar aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt necredincioşi.

45

Şi Noi am prescris, pentru ei, în aceasta [Tora] : suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, nas pentru nas, ureche pentru ureche, dinte pentru dinte şi rănile după legea talionului. Dacă, însă, cineva renunţă la aceasta în semn de milostenie, ea va fi ispăşire pentru el. Iar aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt nelegiuţi.

46

Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Iisus, fiul Mariei, întărind ce se afla dinaintea lui şi i-am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină, întărind Tora care se afla dinaintea lui, şi drept călăuzire şi îndemnare pentru cei cucernici.

47

Deci să judece neamul Evangheliei după ceea ce Allah a trimis în ea! Iar aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt netrebnici.

48

Iar ţie, [Muhammad], ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o. Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu le urma poftele, [îndepărtându-te] de la Adevărul ce ţi-a venit! Fiecăruia dintre voi, Noi i-am dat o lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v-a dat. Deci întreceţi-vă  în plinirea de fapte bune, căci la Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va înştiinţa despre cele asupra cărora aţi avut păreri deosebite!

Cele două cărţi, Tawrat şi Injil, scot în evidenţă acest detaliu, deoarece Tawrat cuprinde multe dispoziţii juridice şi critice, iar Injil confirmă şi adevereşte normele religioase ale Tawrat.

Concluzie

Pornind de la afirmaţia anterior menţionată, devine evident faptul că religia, aşa cum este percepută de Coran, este aceeaşi cu rânduiala vieţii de care omul nu se poate despărţi. Diferenţa dintre religie şi ansamblul de reguli sociale stă în faptul că religia este coborâtă de la Atotputernicul Allah, iar normele sociale izvorăsc din cugetele oamenilor. Cu alte cuvinte, religia armonizează viaţa socială a omului cu închinarea şi supunerea faţă de Atotputernicul Allah, în vreme ce reglementările sociale nu fac nici o încercare de a realiza această unitate.

Un gând despre „Religia

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s